Recunosc că am pornit discuția pe Facebook cu un oarecare spirit ironic (referindu-mă în subsidiar la acele articole de tipul Top 10 lucruri pe care trebuie să le faci după ce ai mâncat) și fără mari speranțe de răspunsuri.

Nu a fost așa şi mulţumesc pentru deschidere. Răspunsurile au fost serioase, în unele cazuri, destul de personale şi au depăşit cu mult graniţele topului.

Un scurt  rezumat ar cuprinde următoarele greșeli pe care le fac oamenii atunci când se îndrăgostesc:
– faptul ca le trece. 🙂
– uită de ei și de ce este important pentru ei
– una din ele e sigur cea în care recunoști că ești îndrăgostit
– sunt conduşi de necesităţi fiziologice şi psihologice
– cel mai bine este să nu te îndrăgosteşti
– uită să se mai îngrijească de ei înşişi şi aşteaptă să o facă doar celălalt
– dacă se îndrăgostesc de altcineva, se dezîndrăgostesc de ei înşişi
– să laşi impresia că eşti prea îndrăgostit sau că nu eşti deloc
– prima şi cea mai “gravă” este … că se-ndrăgostesc. Apoi, celelalte vin .. cascadă!
– nu fac greşeli! ”greşelile” lor sunt constructive
– îşi pierd simţul realităţii. Nu mai sunt realişti, au senzaţia că omul respectiv e perfect
– oamenii îndrăgostiţi nu fac greşeli. 🙂
– nu învaţă din greşeli
– îndrăgosteala reduce din iq-ul celui îndrăgostit
– începi sa idealizezi persoana de care te-ai indragostit
– începi să nu mai fi tu, ci vrei să pari ceea ce nu eşti, deci nu mai eşti natural în comportament
– îi fac dependenţi de mulţumirea şi fericirea partenerului într-atat de mult încât intră în “sevraj” dacă acesta nu le mai are
– dacă imputăm ceva dragostei este că ne face să vedem uşor distorsionat realitatea

Concluziile mele:

A te îndrăgosti nu este un act de imprudenţă de care trebuie să ne ferim în drumul nostru către maturizare. Dimpotrivă, e ceva ce trebuie căutat şi preţuit.

A te îndrăgosti nu te face să uiţi de lucrurile importante în viaţă. Dimpotrivă, este unul dintre cele mai importante momente ale vieţii.

Distorsionarea realităţii nu este monopolul iubirii. Suferinţele, bucuriile, resentimentele, ura, drogurile, alcoolul, dezamăgirile sau entuziasmele, toate acestea ne fac să vedem distorsionat realitatea. Întrebarea este: când realitatea nu este distorsionată?

În medie, oamenii care iubesc sunt mai puternici decât cei care nu iubesc.

În secolele trecute, dacă scriai ceva, trebuia să aștepți mult și bine pentru o reacție în urma celor scrise. Luni sau chiar ani de zile, dacă scriai o carte. După standardele de azi, recompensa venea cu întârziere.

Azi, pe bloguri sau în reţelele sociale, reacţiile apar la câteva minute după ce scrii un text. Dacă acestea întârzie, începi să îţi faci griji. Absența sau prezența comentariilor, a unui Like sau unui Share sunt recompense pe care orice producător de conținut şi le doreşte instant.

Mă gândesc cât a trebuit să aștepte Newton pentru câteva reacții în urma Philosophiæ Naturalis Principia Mathematica sau Leonardo pentru Cina cea de Taină. Nu au primit un Like pe loc, nu au primit o bătaie pe umăr a doua zi. Ca şi fotografii anilor trecuţi, trebuiau să aştepte developarea creaţiilor proprii.

E o comparație de la cer la pământ (creațiile artistice versus contentul creat în mediul online), dar mă interesează doar mecanismele de recompensă. Azi, totul e instant şi suntem încurajaţi să aşteptăm totul pe loc atunci când producem ceva, atunci când consumăm ceva.

Este ca şi cum tehnologia – suportul creaţiilor noastre – a scurtat distanţele şi a comprimat timpul. În câteva minute, munca ta trebuie să fie recompensată prin atenţia şi aprecierea celorlalţi. Este ca şi cum visul secret al fiecăruia este să moară în public, de faţă cu toţi, primind atenţia tuturor.

Am învățat să căutăm recompensele imediate în toate aspectele vieţii: de la fast food şi mâncarea semi-preparată la timpul de răspuns la un e-mail, de la scrierea unui text până la rezultatele sale, de la filmarea unui interviu până la difuzarea sa.

Din acest aspect, social media este împlinirea tuturor așteptărilor: nu mai trebuie să așteptăm.

Mă despart câteva minute de  la scrierea acestor rânduri până la publicarea lor pe blog, pe twitter și pe Facebook și deja nu mai am răbdare.

Fragment luat dintr-un interviu cu Gică Popescu:

…despre noaptea meciului cu Suedia: “Cum să fie? Stăteam în cameră cu Dan Petrescu, ne uitam unul la altul şi plîngeam. Eram două magdalene ce plîngeam în pat. Da! Chiar plîngeam.”

Poza e luată din cadrul aceluiași articol, dar cred că e făcută după golul lui Dan Petrescu din meciul contra Statelor Unite.

Un rus, considerat la vremea lui regele vodcii, avea o vorbă: “Vodka este ca oamenii. Trebuie distilată ca să își arate adevăratele calități”.

De regulă, apreciem oamenii pentru ceea ce au făcut. Uneori, se întâmplă să îi apreciem pentru ceea ce fac în momentul actual. De multe ori însă, fără să ne dăm seama, aprecierea şi simpatia noastră este legată de ceea ce vor face aceşti oameni. Îşi urmează un vis, îşi construiesc o afacere, lucrează la o carte, îşi întemeiază o familie.

Orice act de apreciere conţine o promisiune a unui om, a unui vis, a unui destin. Iertăm, iubim şi încurajăm pe baza aceste promisiuni.

Oamenii nu sunt în pragul ultimei lor versiuni. Îi întâlnim la 15 ani, îi întâlnim după facultate, după o concediere sau în pragul unui nou început. Îi cunoaştem incompleţi, aruncaţi în situaţii intermediare, legaţi prin mii de fire de trecutul şi viitorul lor, măcinaţi de obsesii şi probleme care uneori dispar a doua zi, iar alteori îi urmăresc zeci de ani.

Dincolo de întâmplări, probleme, contexte, statuturi, bătălii temporare şi reziduuri emoţionale, oamenii sunt mici conglomerate de euri în permanentă transformare. Oamenii cresc, dospesc şi se distilează neîncetat încât nu poţi prinde pe nimeni de un picior şi să-i spui numele complet.

Nu suntem ultima noastră versiune pentru că zilnic ne scuturăm de un alt praf. Zilnic suntem filtraţi de evenimentele şi oamenii care ni se întâmplă. Poate suntem mai buni decât versiunea zilei de ieri sau poate suntem mai obosiţi, dar cel puţin am adăugat o notă de subsol la temelia caracterului propriu.

Dacă oameni sunt fiinţei complicate care alunecă mereu printre secunde, întâmplări şi versiuni, atunci când este vorba despre vodkă lucrurile devin mai simple. O vodkă poate fi îmbunătăţită de-a lungul câtorva secole urmând reţele tradiţionale. Poate fi distilată de mai multe ori, să spunem de şapte ori, pentru a obţine un gust rafinat. Poate fi distilată inteligent folosind cele mai moderne tehnologii urmând un proces cronometrat atent şi bazat pe reguli stricte, ajungând la ultima versiune.

E ultimul nume apărut pe piaţă, Tazovsky Vodka, reprezintă călătoria unei reţete originale care ţinteşte către cea mai rafinată versiune a unei vodci echilibrate şi îşi marchează prezenţa pe acest blog printr-un concurs.

Premiul este un “intelligent kit” care include o sticlă de Tazovsky Vodka, o carte de cocktail-uri, un shaker şi un set de pahare de cocktail-uri. Câştigătorul îl voi alege în urma răspunsului la următoarea întrebare: Care este cea mai recentă alegere pe care ai făcut-o pentru împlinirea adevăratului tău potenţial, pentru a te apropia şi mai mult de ultima ta versiune?

Concursul este valabil până pe 5 noiembrie, urmând ca a doua zi să anunţ câştigătorul.

Am avut de multe ori tentaţia să suspectez de cosmetizare articolele pozitive apărute în urma unui proiect sponsorizat sau în urma oricărui eveniment la care bloggerii sunt invitaţi. Am fost la destule evenimente, am văzut destule lucruri care au mers prost, am asistat la multe discuţii nemulţumite şi, de multe ori aceste situaţii nu s-au reflectat în articolele ulterioare de pe bloguri.

De unde această discrepanţă?

Am citit recent un articol scris de hoinaru care a făcut câteva observaţii pertinente. Sunt lucruri care nu ies perfect, însă acestea de multe ori sunt omise şi înţelese. Sunt evenimente banale, sunt evenimente care încep cu mare întârziere, sunt evenimente unde eşti căutat îndelung pe liste sau unde ai parte de tot felul de disconforturi, însă despre acestea citeşti mai rar decât despre evenimentele unde se întâmplă lucruri bune.

Motivele sunt simple: marea majoritate a evenimentelor sunt organizate decent, iar atunci când sunt lucruri care deranjează, acestea sunt comunicate direct organizatorului sau pur şi simplu sunt omise. În plus, mare parte din bloggeri (deşi e greu de crezut) îşi filtrează invitaţiile pe care le primesc şi în timp “rata de eşec” se subţiază.

Pe lângă acestea, pentru mulţi dintre bloggeri, evenimentele şi proiectele sponsorizate sunt adevărate oportunităţi. A sări cu paraşuta, a testa o maşină care îţi place, a te juca cu un Samsung Galaxy SIII, a merge la ANONIMUL sau la FITS sunt experienţe pe care ţi le doreşti şi pe care le întâmpini cu un set de aşteptări dincolo de detaliile organizatorice sau bucătăria internă a agenţiilor care se ocupă de acestea.

Mai mult, produsele pe care le testăm – în mod banal şi previzibil – sunt, în general, bune. Laptopurile, telefoanele, camerele foto sau maşinile sunt produse de ultimă generaţie care de multe ori oferă mai mult decât s-ar aştepta un utilizator mediu. Rareori se întâmplă să te întâlneşti cu un produs atât de prost încât să fii atât de revoltat pentru a scrie un articol negativ pe blog. În mod evident, sunt lucruri care nu îţi plac şi sunt aşteptări înşelate pe care apoi le comunici, dar tonul general al articolului va fi – în medie – unul pozitiv sau cel puţin mulţumitor.

Problema sare din tiparul cromatic alb sau negru, cu atât mai mult cu cât aşteptările, atitudinile şi mizele sunt diferite de la blogger la blogger. Unii sunt mai interesaţi de tehnologie, alţii apreciază mai mult evenimentele culturale ,de voluntariat sau caută pur şi simplu networking, unii sunt mai cusurgii, alţii sunt mai răbdători, unii sunt prieteni cu organizatorul, alţii au deja o simpatie pentru brandul respectiv, unii (mulţi) revin, alţii (puţini) nu mai revin.

Dincolo de micile scandaluri şi reproşuri publice, o simplă monitorizare ar revela un număr mic de articole nemulţumite şi o majoritate covârşitoare de reacţii pozitive şi, uneori, entuziaste (un exemplu recent). E o proporţie întâlnită în toate aspectele vieţii: vedem mai multe filme bune decât filme proaste, citim şi recomandăm în general cărţi bune, învăţăm să urmărim lucrurile care ne încântă în detrimentul celor care nu ne încântă şi tindem să comunicăm mai mult lucrurile care ne plac decât cele care nu ne plac.

PS: Poza este făcut la un eveniment Heineken de promovare a filmului SkyFall – ultima producţie din seria James Bond.