Category Archives: note de lectură

Note de lectură: I think therefore I play

pirlo
Andrea Pirlo este unul din cei mai admirați fotbaliști ai ultimilor ani. A readus viziunea şi inteligenţa într-un joc monopolizat de “galactici” cu contracte publicitare uriaşe şi acaparat de showbiz. Pasionaţii de fotbal au găsit în Andrea Pirlo modestia şi discreţia care transformă un căpitan de echipă într-un adevărat lider şi un model dincolo de terenul de fotbal.

Autobiografia sa (fără o structură cronologică) decupează pase melancolice, reflexive şi uneori ironice către un cititor curios de lumea interioară a unui fotbalist care apare o dată la câteva decenii.
Din păcate, cartea are doar 200 de pagini.
Din păcate, la finalul ei te simţi ca după un prânz în care ai mâncat doar salată: e bună, e sănătoasă, dar ai fi vrut mai mult, mult mai mult.

Mai jos am adunat câteva note de lectură cu citate despre disciplină, rasism, salariile şi superstiţiile fotbaliştilor, despre Mircea Lucescu, Berlusconi, Gattuso, Inzaghi sau Del Piero, despre finale pierdute şi câştigate, despre filosofia sa de viaţă şi gândurile de viitor. Continue reading

Sfânta Rusie

Mai jos veți găsi notele mele de lectură de pe urma unei cărți fascinante: Sfânta Rusie, de Alain Besançon.

Besançon este un istoric francez care s-a ocupat în special de istoria comunismului și de istoria Rusiei și ale cărui cărți – Originile intelectuale ale leninismului, de exemplu – sunt înscrise în bibliografii obligatorii atunci când este vorba de totalitarismele secolului XX.

Sfânta Rusie este un eseu concis și antrenant scris la final de carieră care urmărește o întrebare pe care o reformulez neacademic: Care este faza cu Rusia?

Recenzii:
Dragoș Butuzea: „sfânta rusie“ de alain besançon
Theodor Baconski: Rusia, un imperiu scenografic

Note de lectură
Occidentul a fost fascinat de Rusia. Din prima clipă când a luat contact cu ea, s-a întrebat cu cine are de-a face. A fost atras și s-a temut de ea. A încercat s-o includă în lumea lui, a încercat s-o expulzeze; n-a reușit nici una, nici alta. Continue reading

Cognitive traps


Sunt niște note de lectură dintr-un capitol al cărții Rewire Your Brain by John B. Arden. Cartea este scrisă pentru publicul larg și topește în diferite studii de caz ultimele cercetări în neuropsihologie cu terapii cognitive.

 If you are depressed, you probably get bogged down by cognitive traps, or beliefs that promote negative moods. These cognitive traps are distortions of reality. There are many cognitive distortions, too many to list extensively. Here are some common ones:

Polarized thinking: black and white, all or nothing, good or bad, wonderful or rotten
Overgeneralization: taking one unfortunate incident that occurred at work and jumping to conclusions about your entire life
Personalization: interpreting every glance or comment made by someone as a negative reflection on you
Mind reading: negatively assuming that you know what other people are thinking
Shoulds and should nots: making rigid and inflexible rules that provide little flexibility to adapt to today’s complex social environment
Catastrophizing: perceiving any event as a major catastrophe or a sign of one on the way (“Oh, no, a red light! I might as well not even go.”)
Emotional reasoning: basing opinions on how you feel
Pessimism: seeing a negative outcome for most events

By using what therapists call cognitive restructuring, you can train yourself to change the way you think.
There are several methods of thinking that can help you to resist negative thinking and moods and rewire your brain. These include the following:

Thinking in shades of gray: This perspective counters blackand-white thinking. By considering all possibilities between the two extremes, you allow yourself to adjust to a reality between extremes.
Context checking: Here you adjust your opinions and perceptions to the context of the situation rather than just going with a preset opinion.
Optimism: You consider every situation as an opportunity.
Detaching: You disconnect yourself from repetitive negative beliefs .
Externalizing problems: When something unfortunate happens, consider it a problem rather than a reflection of your worth.

Cât de nesăbuiți şi trufaşi erau dacii?


Am citit cartea O istorie sinceră a poporului român a lui Florin Constantiniu pe unde am apucat: acasă, în tren, la hotel în Sibiu și apoi iar în tren. O lectură utilă (doream să-mi actualizez multe informații) și plăcută (are un stil lin, aproape oral). În plus, de la cartea lui Boia, nu mai întâlnisem o lucrare atât de provocatoare despre istoria românească.

Am rămas cu multe semne de întrebare, mi-am temperat destule opinii şi am scos multe note dintre care aici am cules doar câteva:

O problemă românescă:

Suntem balcanici prin conduită, aspirăm spre Occident, de la care am luat o poleială, şi am fost loviţi şi îngenunchiaţi de cei veniţi din stepă (de la migratorii turanici la sovietici).

Grigore Ureche despre Moldova: este situată “în calea răotăţilor”

Despre prima mențiune a geto-dacilor:

Relatând campania împăratului persan Darius I împotriva sciţilor (~514 î.e.n.), Herodot scrie că, spre deosebire de alte neamuri tracice, geţii sud-dunăreni au hotărât să reziste, decizie considerată de istoric ca “nesăbuită”, dată fiind disproporţia de forţe, şi cu consecinţe grele pentru geţi: “au fost robiţi pe dată, măcar că sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”.

Atacul roman din primăvara anului 101 a fost de temerile lui Traian, generate de consolidarea puterii regatului geto-dac, sau, cum relatează Dio Cassius: “văzând cum odată cu întărirea forţelor militare sporea şi trufia lor”.

Despre problema continuității:

Părăsirea Daciei de către armata şi administraţia imperiale a fost, cu siguranţă, însoţită şi de plecarea celor care aveau să-şi pună la adăopst bogăţii, expuse acum năvălitorilor. Care a fost numărul celor refugiaţi în sudul Dunării? Imposibil de evaluat! Dacă sursele literare latine vorbesc despre o evacuare totală a provinciei, ele o fac pentru a acredita imaginea punerii la adăpost a tuturor cetăţenilor romani. Realitatea istorică arată însă că – exceptând “purificările etnice” –  războaiele, atacurile, calamităţile naturale etc. nu dislocă grupurile umane dintr-o regiune expusă vicisitudinilor. Logica istoriei obligă la încheierea că grosul populaţiei daco-romane a rămas pe teritoriul fostei provincii romane Dacia după retragerea aureliană.

Exceptându-i pe romanşi, românii sunt singurul popor latin care a păstrat în numele său (etnicon) numele Romei. Formula fericită a lui N. Iorga “am rămas români pentru că nu ne putem despărţi de amintirea Romei” trebuie înţeleasă în sensul că daco-romanii, după retragerea aureliană, iar mai târziu românii, au avut conştiinţa apartenenţei lor la Imperiul romano-bizantin.

Note de lectură din Jurnalul lui Eliade

182823_1869008806326_1274270543_2264176_8020965_n
Am găsit acum câteva săptămâni – la un anticariat – cele două volume ale Jurnalului lui Eliade și nu am putut rezista tentației de a le cumpăra. Jurnalul lui Eliade reprinzintă un laborator fascinant de gânduri, amintiri și preocupări care mă fascinează la fiecare lectură:

Am scos câteva note de lectură pe care le împărtășeșc și aici:

– crede din ce în ce mai putin în erudiție și cultura universitară (25 octombrie 1945)
– se privește ca ratat, ratându-și vocația de scriitor român
– se apucă de Balzac: recitește, cumpără cărți și monografii, începe să scrie un studiu despre scriitorul francez (în primii ani la Paris)
– este confiscat de cursuri, congrese, articole, seminarii și constrâns să scrie cărți de popularizare
– se plânge incontinuu că nu are timp să se ocupe de cărțile lui cu adevărat personale: despre preistoria literaturii, despre mitologiile morții, despre omul ca Simbol
– crede că orice s-ar întâmpla, există întotdeauna o peșteră în Himalaya care îl așteaptă (a spus-o și în Încercarea labirintului)
este fascinat de hippies (care iubesc viața, sunt optimiști, găsesc înțeles și semnificație în ceea ce li se întâmplă).
– consideră că cea mai productivă perioadă a sa a fost atunci când era sărac (în Franța, în primii ani după război) și nu avea “program”
– se regăsea în destinul lui Goethe care îi spunea lui Eckermann:
“Dacă m-aş fi abţinut puţin mai mult de la treburile publice şi aş fi trăit mai mult în singurătate, aş fi fost mai fericit şi aş fi făcut mai mult ca poet.”
Notă: În Jurnalul portughez comparațiile lui Goethe ating pragul grandomaniei.

Câteva citate actuale:

Datoria oricărui om este să facă ceea ce știe să poată face bine (6 septembrie 1946) Continue reading

Ce spui după bună ziua?

26-234552-Coperta_fata
Eric Berne, Ce spui după Bună ziua? Psihologia destinului uman, Editura Trei, 2006

Lecturile din psihologie nu sunt punctul meu forte, însă încerc să recuperez. Cartea de față am citit-o – în ciuda traducerii greoaie –  cu creionul în mână din septembrie până acum și mi-a fost prilej de multe noi interpretări ale propriilor amintiri din copilărie.

E interesant de observat cum multe ramuri din psihologie au o structură mitologică mulată pe ideea: cândva (in illo tempore, în copilărie) s-au întâmplat nişte lucruri (ce au făcut primii zei sau primii oameni, ce am făcut în copilărie) care sunt hotărâtoare pentru cursul ulterior al vieţii.

Revenind la cartea de față, după Eric Berne, întrebarea din titlu cuprinde:

toate întrebările esenţiale ale existenţei umane şi problemele fundamentale ale ştiinţelor sociale. Este întrebarea pe care copiii mici “şi-o adresează” lor înşile, la care copiii mai mari învaţă să accepte răspunsuri deformate, pe care adolescenţii şi-o pun unii altora şi celor care îi sfătuiesc, de care adulţii scapă acceptând răspunsurile deformate ale celor mai buni ca ei şi despre care bătrânii filosofi înţelepţi scriu cărţi fără a găsi vreodată răspunsul. Ea conţine atât întrebare fundamentală a psihologiei sociale: “De ce vorbesc oamenii unii cu alţii?”, cât şi întrebarea fundamentală a psihiatriei sociale: “De ce le place oamenilor să fie agreaţi?”

A spune “bună ziua” corect înseamnă a-l vedea pe celălalt, a fi conştient de el ca fenomen, a fi prezent pentru el şi pregătit ca el să fie prezent pentru tine. Continue reading

Superclass: Elita globală a puterii şi lumea sa

superclass
Superclass, Elita globală a puterii și lumea sa, Editura Publica, 2010

Este o lectură de week-end, se citește ușor și are câteva puncte de vedere pertinente dintre îl rezum pe cel cu privire la teoriile conspirației:

Teoriile conspirației satisfac o nevoie fundamentală de a echilibra cauzele și consecințele acestora, conform convingerii noastre că marile efecte nu sunt rodul coincidențelor. Au un efect de liniștire psihologică deoarece ele implică faptul că toate lucrurile sunt legate între ele, nimic nu este o întâmplare și că există o oarecare ordine în lume.

Citate
“Dacă noi credem că evenimentele semnificative, cum ar fi asasinarea unui președinte, se pot petrece din cauza unor personaje minore, vom ajunge la concluzia că viața are un parcurs întâmplător și imprevizibil, iar asta ne destabilizează.” (psiholog)

Este nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil. (Hillary Clinton)

“A transforma 100 $ în 110 $ este muncă. A transforma 100 milioane $ în 110 milioane $ este inevitabil.” (Edgar Bronfman).

“E bine să pescuiești în ape tulburi.”

“Distanța e doar o atitudine.”

Cărți
Christopher Lasch – The Revolt of the Elites
Jeff Faux – The Global Class
Johnatan Spence – The Search For Modern China

Note de lectură
Chile nu este chiar o țară, ci un club de țară.

Bogăția a fost definită ca posesia resurselor care dau posibilitatea cuiva de a nu mai munci pentru a se întreține.

Elitele au prilejul de-a instituționaliza unele idei-cheie. Ce înseamnă să instituționalizezi voința oamenilor?

Puțini oameni au “forța de a privi haosul și de a găsi acolo resurse pentru noi creații”

Întrebat de ce a cerut pedeapsa cu moartea pentru majoritatea fărădelegilor, Draco a răspuns: “Cele mai neînsemnate merită pedeapsa asta, iar pentru cele mai însemnate nu dispun de alta.”

Distribuția inegală de talent determină inegalitățile economice

Piața financiară este un electorat. Companiile au creat o nouă piață în care guvernele se întrec pentru investiții.

“Războiul împotriva terorii” a fost prima campanie militară din istoria omenirii îndreptată împotriva unui sentiment.

Generația viitoare este inventată chiar în aceste clipe, într-un garaj, de vreun tocilar care nu e în stare să iasă cu o fată.

În multe regiuni ale Terrei, globalizarea economică, urbanizarea, educația și răspândirea democrației au atras nu secularizarea, ci o renaștere a spiritualității.

În anul 962, în orașul francez Metz, sute de pisici au fost arse, din pricină că se crede că sunt vrăjitoare deghizate.

Societatea necivilă

26-247102-Coperta_fata
Societatea necivilă, Anul 1989: implozia structurilor comuniste,  Stephen Kotkin cu o contribuție a lui Jan T. Gross, Curtea Veche, 2010

Într-adevăr, teza cărții de față (cu analize pe situația din Polonia, Cehoslovacia, România și Germania de Est) este greu de acceptat pentru intelectualii din Europa de Est, însă conține câteva idei pe care le știm cu toții:

Nomenklatura a fost adevăratul gropar al regimurilor comuniste și niciun protest al intelectualilor din anii ’80 nu a contribuit decisiv la răsturnarea acelor regimuri.
Nomenklatura
este, totodată, și principalul beneficiar al privatizării sălbatice (predatory privatisation), potrivit principiului “de la tancuri la bănci” (from tanks to banks).

Note de lectură

Termenul – societatea necivilă – se referă la legături și forme de organizare socială care însoțeau statul ne-liberal.

Societatea civilă desemnează asumarea responsabilității de către oameni. Acest lucru presupune nu doar posibilitatea auto-organizării, ci și pe aceea de a apela la instituțiile statului pentru a apăra dreptul de asociere, libertățile civile și proprietatea privată.

Elemente din partidul communist (cercurile reformatoare) au contribuit la fortificarea opoziției anti-comuniste.

Timothy Garton Ash a folosit metafora „otomanizare” pentru a descrie procesul îndelungat de declin economic al regimurilor comuniste.

Noua Clasă (1957) – o lucrate mult-apreciată a oficialului comunist iugoslav încarcerat Milovan Djilas care susținea că sistemele comuniste produc o birocrație care, din cauza conștiinței de clasă, își perpetuează privilegiile și va conduce la declinul economic, plasându-și propriul interes corupt mai presus de toate. Continue reading