În plină criză, lucrurile se cam stricaseră în agenția de publicitate unde lucram pe atunci. Bugete tăiate, evenimente și campanii anulate, clienți panicați. În acea atmosferă în care bonusurile se tăiaseră și nemulțumirea o simțeai în aer, șeful de la departamentul de creație ne-a scos pe terasă la o discuție lămuritoare.
Întinși pe niște scaune cu design futurist, având în față cafele și țigări, ascultam un discurs despre norocul de a lucra în publicitate chiar și în vreme de criză. Ca un semn ajutător pentru o comparație care avea să vină, undeva, peste drum, niște muncitori își mânuiau târnăcoapele în asfaltul încins al amiezii. Continue reading →

Nu e un mit. Eu am un unchi care, ori de câte ori venea în București, lăsa mașina la marginea orașului și nu se aventura singur în traficul bucureștean. Dacă nu cunoști străzile și dacă ești obișnuit cu traficul unui oraș mai mic, Bucureștiul pare o zonă de război. Toți se grăbesc undeva, oamenii au puțină răbdare și stereotipurile funcționează din plin.

Am condus tot felul de mașini prin București și am simțit pe pielea mea cum ești tratat în funcție de marca pe care o conduci și în funcție de numărul de înmatriculare. Dacă ești la volanul unui BMW, oamenii pur și simplu se poartă mai urât cu tine și, dacă la volanul aceleiași mașini dai dovadă de politețe, aceeași oameni se vor încrunta neîncrezători. Pe de altă parte, portarii de la firme sau instituții, te tratează mai bine și presupun că ești o persoană importantă.

În schimb, dacă ai un Golf cu număr de Bacău, poți începe numărătoarea claxoanelor nervoase pe care le vei primi.

Dincolo de toate acestea, indiferent de mașină și de numărul de înmatriculare, dacă te aventurezi zi de zi prin București, trebuie să fii pregătit pentru tot felul de excepții:

– un taxi oprește fără să semnalizeze
– cineva stă cu avariile pe prima bandă
– de pe aceeași bandă (pe un bulevard unde sunt trei) cineva se trezește că trebuie să facă stânga
– într-o altă intersecție mașiniile stau cu avariile puse ca la nuntă (Dristor)
– unii fac stânga pe unde nu e voie (Baba Novac)
– cineva iese cu spatele de pe o stradă laterală
– cineva îți taie calea
– altcineva se roagă de tine să-l lași să se bage
– unul claxonează în milisecunda când s-a făcut verde
– unul stă lipit de o Salvare
– altuia i s-a stricat mașina în mijlocul intersecției
– un pieton face slalom printre mașini, iar altul stă pe linia de tramvai
– dacă oprești la galben, trebuie să fii atent în spatele tău pentru ca un alt șofer – obișnuit să accelereze în aceeași situație –  să nu intre în tine
– orice poate deveni parcare: un trotuar, o pistă de bicicletă, un colț, o bandă de circulație

Sunt atât de multe excepții (nu-mi fac iluzia că le-am acoperit pe toate) încât nu se confirmă decât foarte puține reguli informale. De exemplu, fii mereu pregătit să schimbi banda pe care mergi, ceva se va întâmpla. Sau: dacă lași un spațiu – oricât de mic – între tine și mașina din față – cineva va dori să și-l însușească. Sau: după ninsori sau ploi sănătoase, așteaptă-te să apară gropi noi pe drumul pe care credeai că-l cunoști.

Rezultatul acestei situații generale este binecunoscut de toți. Dacă sunt prea multe excepții, regulile nu mai au valabilitate, iar soluția fiecăruia este descurcăreala. Pe românește, nu ai ce să faci și nu trebuie să te plângi, trebuie să te descurci cumva.

Definiția verbului a se descurca o spune clar (a ieși dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită), dar uită faptul că situațiile neobișnuite au devenit cu timpul extrem de frecvente și, din păcate, începi și înveți să te obișnuiești.

Dragii noştri cercetători – cum v-ar apela primii trei oameni în stat, dacă ar  fi în campanie electorală -, degeaba aţi ocupat trotuarul. Sunteţi o specie pe cale de dispariţie, în ţara asta plină de hareţi, unde face rating o cădere de calciu a Oanei Zăvoranu. N-aţi aflat că suntem pe locul 43 în lume, din 45 de state analizate, la capitolul Cercetare Ştiinţifică şi că deviza guvernanţilor în privinţa elitelor a fost mereu „Să-i alungăm pe cei buni!”. Liceenii olimpici  s-au prins, pleacă să studieze la universităţi din străinătate şi nu se mai întorc. Iar voi, încăpăţânaţi, rămâneţi aici, deşi preşedintele Băsescu v-a spus demult să emigraţi, Victor Ponta vă scoate ochii cu lucrarea lui de doctorat şi Crin Antonescu, cu sentimentele lui  patriotice.

Să-i alungăm pe cei mai buni

In a knowledge economy, the most important resources are the talented people we educate and attract to our country. A knowledge economy can scale further, create better jobs and provide a higher quality of living for everyone in our nation.

To lead the world in this new economy, we need the most talented and hardest-working people. We need to train and attract the best. We need those middle-school students to be tomorrow’s leaders.

Mark Zuckerberg: Immigration and the knowledge economy

E un paradox simpatic al celor care se zbat să devină cunoscuți, vedete și staruri, iar apoi vor să nu fie recunoscuți. Joacă în toate filmele, se duc la toate emisiunile, dau toate interviurile, iar apoi îşi pun ochelari de soare. E o goană după celebritate cuplată cu o fugă în anonimat. E bine să te recunoască lumea pe stradă, dar parcă nu e bine.

Un studiu (făcut în România) spune că majoritatea românilor ar vrea să fie șefi, dar fără responsabilitatea aferentă unei funcții de conducere. Aș vrea să fiu șef, dar în același timp nu-mi place responsabilitatea. În același timp, aș vrea să fiu plăcut de colegi și aș cam vrea să am mai mult timp liber. Dacă se poate, fără nicio muncă, fără niciun preţ.

Un studiu (de data aceasta, făcut în America) a concluzionat că mulți oameni își doresc bani pentru a putea scăpa de relațiile nesănătoase din jurul lor. Banii ar fi un buffer social care te izolează și te salvează de toată mizeria din jur. Îți cumperi o mașină mare, o casă mare, mănânci în oraș în anumite restaurante şi petreci concediu în anumite locuri. Avantajul banilor mulți este că nu mai trebuie să înghiți toate rahaturile de la șefi, de la colegi, de la vecini. În mijlocul acestei mlaștini, oamenii visează la bani nu pentru a obține ceva, ci pentru a scăpa de ceva.

Întreabă-te: dacă ai avea mulți bani, câte compromisuri nu ai face, câte lucruri nu ai înghiți și la câte legături “nesănătoase” nu ai renunța?
E ca și cum, cu ajutorul banilor, ai pune lumea (sau cel puțin partea ei mai puțin plăcută) pe hold și apoi pe silent.

Cele trei situații de mai sus arată o concluzie firească: nu ți se întâmplă succes, nu ți se întâmplă bani, nu ți se întâmplă faimă sau putere, dacă nu ești dispus să oferi ceva la schimb. Timpul tău, munca ta, sufletul tău, grijile tale.

E un troc pe care îl poți alege după puterile și talentele tale. Unii vor să iasă în față, alții vor să tragă sforile din umbră. Unii vor să înoate în bani, alții vor să nu mai înoate în mizerii. Unii se flatează când sunt recunoscuți, alții se flatează când sunt influenți.
Nu le poți avea pe toate. Mai mult, nu poţi avea nici măcar bucăţi din acest tot fără un preţ pe care să îl poţi negocia doar tu cu tine însuţi.

Unora le ies anumite lucruri, altora nu le ies anumite lucruri. Diferența o face personalitatea fiecăruia și, din această perspectivă, vreau să descriu pe scurt două tipuri.

Primii sunt cei cu personalitate rotundă. Echilibrați, împăciuitori și lipsiți de carismă. Sunt cei diplomați care știu să aplaneze conflictele și tensiunile, sunt buni organizatori de evenimente (unde lucrezi cu multe tipuri de oameni) și ăși aleg cu grijă bătăliile.
Sunt mai dispuși către compromisuri (unele compromisuri sunt totuși semne de maturitate) și iartă mai ușor greșelile celorlalți.

Ceilalți sunt oamenii cu personalitate colțuroasă. Nu trec neobservați, au carismă și, implicit, deranjează mai mult. Se pricep mai puțin să aplaneze conflictele, sunt mai sensibili, li se simte orgoliul mai evident decât la primii și, în medie, oamenii îi judecă a fi mai aroganți decât sunt în realitate și se aruncă mai des în prima linie.
Nu sunt maeștrii compromisului, intră mai ușor în situații conflictuale și polarizează mai accentuat audiența. Sunt judecați mai mult după cum sunt decât după ce fac.

Antreprenori, persoane publice, bloggeri sunt de găsit în ambele categorii. Uneori colțurile constituie un avantaj de piață (vezi Mircea Badea), alteori ajută mai mult exploatarea propriei părți soft.

Această clasificare simplistă e doar o ipoteză de lucru ca urmare a unor observații: sunt oameni care rezolvă diferit situațiile pe care le întâlnesc și sunt oameni care sunt judecați mai mult după propria personalitate decât după ceea ce fac. Unora li se permit mai multe greșeli, sunt iertați mai repede de către public și stilul lor de a fi este mai digerabil.
Alții, în schimb, plătesc alt preț și sunt mai greu digerabili.

Există o singură calitate care este recompensată indiferent de domeniu, indiferent de meserie și indiferent de țară. Nu este inteligența, nici este nici măcar geniul, nici trezitul de dimineață și nici abilitatea de a interacționa cu oamenii.

Singurul lucru pentru care în mod constant vei fi recompensat este perseverența. Abilitatea de a-ți continua drumul indiferent de obstacole, indiferent de câte ori aluneci, te împiedici sau ești împiedicat.

Nu ai nevoie de mult talent (cu care unii par că s-au născut), nu este nevoie de multă carismă, nu ai nevoie de relații, dacă poți să îți plătești totul în viață dând dovadă de perseverență. Este acel mic imbold de a merge înainte când alții s-au oprit, este acea banală calitate prin care transmiți tuturor, că indiferent de evenimente și contexte schimbătoare, tu vei fi aici, mergând înainte.

Născută la țară, lângă Dunăre, educată la oraș, a cules polenul a două facultăți bucureștene și părea că totul îi merge bine până când a întâlnit un moldovean crescut la oraș, cu apucături rurale, și bezmetic rătăcit printr-o facultate ieșeană.

Se culcă devreme, nu sare peste micul dejun și mi-a redefinit standardele curățeniei în casă. Eu sar peste micul dejun și mă culc târziu, iar contrastul pare atât de evident încât prietenii nu-și pot reține uimirea Cât noroc să fi avut să găsești o fată ca ea!. Continue reading →