Fragment de roman (IV)

4 Flares 4 Flares ×

Cred că ar trebui să-i mulțumesc lui Tony. Se oprește din aruncare, rămâne cu zarurile în aer și zice:
“Dacă vrei să te antrenezi în ale scrisului, pornește un blog și experimentează”    .
Am mers cu el la câteva întâlniri de bloggeri care se țineau într-un bar numit Opium, dar încă nu mă atrăgea ideea.

Printre fumul de țigară, berile care se adunau pe masă, oamenii păreau ok și știau o mulțime de povești. Unul dintre ei lucrează la o companie aeronautică, e veșnic nemulțumit de job, a divorțat acum câteva luni și scrie pe blog despre durere și partidele lui de poker. În fiecare săptămână, se adună mai mulți la cineva acasă și joacă pe bani. E un bun jucător, câștigă într-o noapte, din ce-a povestit, cât salariul meu pe jumătate de an. Sunt nopți când pierde și trebuie să-și împrumute banii de taxi pentru a se întoarce acasă, dar de cele mai multe ori câștigă. Cărțile lui, avansul pentru mașină, datoria plătită pentru o prietenă, canapeaua din piele roșie de care e mândru, toate sunt din banii de poker.
Opium a devenit ca un ritual. Sunt bloggeri care se duc la o piesă de teatru și apoi se adună în Opium. Sunt unii care au fost la o lansare de carte, apoi sună și roagă pe cineva să le țină loc la masă.
O studentă zice că se simtea atrasă de bărbații care se pricep la calculatoare. Care știu să instaleze un sistem de operare, care știu să deviruseze un calculator.
“Ce se întâmplă cu bărbații care trebuiau să repare lucruri prin casă?” întreabă cineva.

Două doze de bere stau pe un scaun. O scrumieră, pachetele de ţigări şi telefoanele mobile. Undeva, dedesubtul celor treisprezece etaje, cineva bate un covor. Tony privește un zar tocit la numărul șase și zice:
“Dacă vrei să primeşti feed-back, pune pe un blog ce ai scris până acum”

Un tip slab pe care îl confunzi cu un adolescent tocmai s-a mutat în oraş.  Lucrase ca jurnalist la un ziar local şi acum povesteşte cum îşi caută de muncă. Câţiva îi urează baftă şi cineva îi recomandă să nu treacă în cv că are un blog cu numele Cavalerul.
În Opium, bloggerii se adună de câteva ori pe săptămână, dar oamenii vin şi pleacă, nu poţi găsi un nucleu al membrilor fondatori. Tony mi-a spus că a văzut o invitaţie pe un blog, hai să ne vedem şi noi la o bere, şi aşa a început.

El e fizician, ea pictează şi ilustrează. Acum câţiva ani, el seamănă puțin cu actorul Daniel Craig, a inventat un soft pe care l-a vândut şi au câştigat o mulţime de bani. Locuiesc împreună în Viena, dar stau în ţară doar câteva luni. Îi aud în timp ce vorbesc cu accent moldovenesc cu o tipă cu ochelari, probabil studentă, pasionată de sf.
Cineva scoate un aparat foto, hai să creăm nişte amintiri, zice. Ne strângem unul într-altul, o sticlă cade pe masă, cineva o aşază la loc şi am aterizat toţi în fotografie.
Tipul cu început de chelie e programator la o firmă care produce antivirus şi, după fularul pe care îl poartă, afli care este echipa lui favorită. Şi-a încercat norocul în Londra unde a stat un an, iar apoi s-a întors în ţară. Pe blogul lui găseşti multe poze din Londra şi multe poveşti care implică diferenţe culturale.
“Dacă vreţi, putem merge la un meci săptămâna viitoare”
Lângă el, la masă, stă o femeie la vreo 40 de ani care fumează mult şi are exersată arta sarcasmului. Pe blogul ei găseşti multe poveşti din lumea corporatiştilor şi multe poezii, creaţie proprie.
Tipa pasionată de sf, Ioana se prezintă, mă întreabă ce blog am. Sunt prieten cu Tony, îi zic. Discutăm despre cărţi şi îmi recomandă Neil Gaiman, ultima ei descoperire.
“Dar să-l citești în original”

Tony îşi trage piciorul sub el, aruncă zarurile și zice:
“Încearcă o lună doar să vezi cum e”

Într-o seară, tipul cu pokerul a spus că azi e ziua mea şi lasaţi-mă să vă dau de băut la toţi. Mi s-a părut ciudat să spui asta unor oameni pe care îi cunoști de câteva săptămâni. Nici nu ştiam cum îl cheamă. Sunchaser e numele blogului lui şi toţi îl strigă Sun. La început, nu ştiam dacă e fiu sau e soare.
S-au adunat câţiva pe holul barului, cineva a spus că ştie o cofetărie care livrează torturi şi s-a hotărât să-i facem o comandă surpriză.
Tipul care l-a livrat a apărut târziu, nu nimerise strada din prima. E genul sufletist care a suferit mult, divorţul, jobul pe care şi-l urăşte, problemele cu părinţii care acum îl judecă  pentru eşecul din căsnicie şi, când tortul a fost adus la masă, Sun a fost sincer copleşit.
Târziu, când gaşca s-a spart, am rămas cu el şi cu Tony şi am mers să mâncăm o shaorma. Stând pe bordură, zgribuliţi, cu shaorma într-o mână şi cu serveţele în cealaltă, Sun ne-a povestit cum tipul care s-a mutat recent în oraş stă la el acasă.  Venise să locuiască la un văr de-al lui, dar vărul s-a împăcat cu o fostă prietenă şi Cavalerul a rămas pe drumuri. A scris pe blog că are nevoie să stea undeva câteva luni până se pune pe picioare, dar nimeni nu l-a ajutat. După câteva zile a scris din nou, ce naiv sunt să cred că un străin m-ar ajuta. Ideea l-a enervat pe Sun, fusese şi el ajutat de mulţi străini, şi i-a lăsat un comentariu prin care l-a invitat vină la el o perioadă.
După ce ne-am despărţit şi am urcat în taxi, Tony mi-a zis:
„Vezi câte poveşti poţi afla pentru romanul tău?”

4 Flares Twitter 0 Facebook 4 4 Flares ×

2 thoughts on “Fragment de roman (IV)

  1. Claudiu

    <>

    sper ca cel putin percepi cliseul hollywoodian de mai sus.
    De fapt tot textul e asa. Incearca sa faca lumea bloggerilor sa para ca o chestie interesanta, un spatiu aparte.
    Nu-i. Si nu pare.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.