Ghidul nostru, o femeie mică și subțire în jurul a 50 de ani, vorbitoare de 4 limbi străine, pasionată de India și alături de care am petrecut trei zile la München, a ținut piept cu brio unui grup de români care mai de care mai haioși. Continue reading
Ieri dimineață am luat cafeaua de la micul dejun și am ieșit în fața hotelului la terasa unui alt agent comercial. O domnișoară ospătar s-a sesizat imediat și a venit la noi să ne bată obrazul. Din mustrările exprimate în cea mai militaristă limbă germană n-am înțeles decât grația celor cinci minute pe care ni le-a acordat să eliberăm locul.
Nu am ascultat-o, dar nici nu a mai revenit să ne bată obrazul din nou.
Ca românii. Continue reading
Prima încercare de a mă lăsa de fumat mi s-a părut ușoară – de unde și articolul triumfător (care a ajutat pe mulți) – și m-a ținut doi ani curați. Acum, după alți doi ani, sunt în mijlocul aceluiași proces de voință pe care îl găsesc puțin mai greu de parcurs.
Nu vreau să povestesc sau să-mi analizez chinurile filozofând în aer, dar vreau să fac o trimitere la câteva idei dintr-o carte pe care am citit-o recent: Continue reading
S-au făcut multe studii și s-au consumat multe bugete de cercetare pentru a descoperi un mister banal: de ce lenea ne obosește mai mult decât munca?
Una dintre concluziile cele mai acceptate indică faptul că minții umane îi plac lucrurile duse până la capăt. Atunci când terminăm ceva, se încheie un ciclu, iar mintea – un sistem extrem de practic – se eliberează pentru următoarea provocare. Continue reading
Pui o poză din piscină, de pe plajă, de la spa, din parc, iar cuvântul care rezumă și încoronează toată experiența este simplu: răsfăț. În plus, dacă te afli în fața unei prăjituri, a unui bol cu capșuni sau cu o înghețată în mână, răsfățul devine punctul culminant al zilei.
Acum câțiva ani, clișeul atotcuprinzător al psihologiei feminine se rezema pe verbul “a proteja” care, la fel, rezuma orice interacțiune cu un tampon, detergent, șampon sau deodorant. Era ca și cum cineva a descoperit marele insight al psihicului uman (femeile au nevoie să se simtă protejate) și l-au tradus apoi în orice promoție și în orice campanie. Continue reading
Am început să fiu mai receptiv la comentariile articolelor pe care le citesc pentru că de mult ori comentatorii “spun” mai multe decât autorul articolului. Ieri am citit un articol despre criza Sloveniei care, generând o discuție aprinsă, a atins și subiectul “căpșunarilor” prin vocea unui comentator “aiurea”: Continue reading
Nu e o exagerare, gândește-te puțin. Dacă toți hipsterii nu ar fi cumpărat în neștire primele telefoane iPhone, smartphone-urile de acum ar fi fost mult mai scumpe. iPhone-ul ar fi rămas un produs de nișă, Samsung, HTC și alți producători n-ar mai fi investit atât de mult în produse similare, iar prețurile din acest segment ar fi fost mult mai mari.
Datorită unor early adopters (deveniți apoi hipsteri) avem acum atât de multe modele de mașini electrice. Datorită celor care au dat o mulțime de bani pe un produs aflat la prima generație (care și-au permis, printre altele, luxul de a trece cu vederea aspecte practice precum autonomia), și datorită lor următoarele produse vor fi atât mai bune, cât și mai ieftine. Continue reading
Dacă v-ați săturat de știrile și analizele prăpăstioase despre criza zonei euro și despre iminenta destrămare a Uniunii Europene, uite două articole care mai temperează puțin tonul apocaliptic:
Our crisis won’t last for ever. Then it will be another continent’s turn to get caned by pundits for its stupid model. One day young Europeans will get jobs again, and we’ll just be a delightful backwater with excellent macchiato. I can think of several worse places to live.
At a global level, many of the rules and institutions that keep markets open and regulate world trade, limit carbon emissions, and prosecute human rights abusers were created by the European Union. Who was behind the World Trade Organization and the International Criminal Court? Not the United States or China. It’s Europe that has led the way toward a future run by committees and statesmen, not soldiers and strongmen.
Sunt două motive pentru care cred că vacanțele prea lungi dăunează:
1. După un anumit prag de inactivitate, ceva ruginește în noi și apare acea oboseală care rezultă din faptul de a nu face nimic.
Una este să dormi pentru a te recupera pentru ziua următoare și alta este să ai un somn atât de lung încât să te trezești mai obosit decât te-ai atunci când te-ai așezat în pat.
2. Dacă-ți permiți pauze prea lungi – din mijlocul provocărilor curente – înseamnă că absența ta nu se simte, înseamnă că nu ești indispensabil, că ceilalți se pot lipsi de tine, că nu este nevoie de tine. Continue reading