Sunt două motive pentru care cred că vacanțele prea lungi dăunează:
1. După un anumit prag de inactivitate, ceva ruginește în noi și apare acea oboseală care rezultă din faptul de a nu face nimic.
Una este să dormi pentru a te recupera pentru ziua următoare și alta este să ai un somn atât de lung încât să te trezești mai obosit decât te-ai atunci când te-ai așezat în pat.
2. Dacă-ți permiți pauze prea lungi – din mijlocul provocărilor curente – înseamnă că absența ta nu se simte, înseamnă că nu ești indispensabil, că ceilalți se pot lipsi de tine, că nu este nevoie de tine.
Sentimentul de a fi util câștigă întotdeauna în competiție cu dorința de-a lua o pauză sau, mai mult, de a lăsa totul baltă.

Poate suna paradoxal, dar există ceva în noi care se bucură atunci când avem la ce să ne întoarcem dintr-o vacanță, atunci când avem lucruri de făcut. Nu suntem făcuți pentru a putrezi pe șezlonguri chiar dacă acestă idee pare greu de acceptat pentru aceia care abia se trezesc să se ducă la muncă.

Il faut cultiver son jardin a spus Voltaire la finalul romanului Candide și, vorba aceea,, atunci când ai o grădină, tot timpul este ceva de făcut.