Îmi plac filmele popcorn de genul Independence Day sau Armageddon căci îmi plac motivele religioase (Apocalipsa, cuplată cu un nou început pentru omenire) la scară mare.

2012 mi-a oferit prilejul să revăd – cu efecte speciale îmbunătăţite – acelaşi scenariu al distrugerii rasei umane urmată de lupta eroică a puţinilor supravieţuitori. Înţeleg că Vaticanului nu i-a plăcut, însă mie un alt aspect mi-a atras atenţia. Continue reading →

Aflasem de pe metropotam de Roma Cult Fest, însă Raluca Enescu mi-a amintit de eveniment cu o zi înainte. Am fost mai mult pentru Florin, mutat recent în Bucureşti şi pe care nu l-a convins articolul O soluţie pentru problema ţigănească.

Am ajuns în jur de ora patru, am văzut expoziţia de fotografie cu tema anti-discriminare – câteva erau realizate de Elena Stancu – şi târgul meşteşugarilor romi. Fotografiile cu testimoniale alături mi s-au părut o idee bună, standurile cu obiecte tradiţionale mi s-au părut puţine, iar publicul aproape inexistent.

La intrare erau două domnişoare îmbrăcate în haine tradiţionale ţigăneşti, pe când domniile lor păreau scoase din ce mai pură majoritate etnică. Mi s-a părut o scenografie neinspirată. Era atât de greu pentru S.P.E.R – cu contactele pe care şi le-au stabilit – să găsească două ţigancuşe simpatice?

Acest lucru a accentuat-o şi mai mult pe prima impresie: pe trotuar, în faţa Palatului Copiiilor – unde a avut loc eveniment – prezenţa a două echipaje de forţe de bază mi-a dat sentimentul că înauntru tocmai se dezamorsează o bombă. A existat teama unui scandal de discotecă în urma
unui festival de artă, cultură şi tradiţie?

Nu am simţit pasiune, mi-a părut un eveniment încropit. Să fie. Să se mai bifeze o rubrică într-un Excel plin de to-do lists.

Nu vreau să par nedrept, am fost după-amiaza într-un interval orar cu slabă audienţă şi aveam aşteptări destul de mari. La Roma Cult Fest au avut loc de asemenea proiecţii de filme şi documentare, iar ziua s-a încheiat cu un concert extraordinar Damian & Brothers, însă dincolo de acestea, unele detalii pot contura un tablou nu tocmai favorabil.

Încheind în notă optimistă, mă bucur că la plecare mi s-a oferit un linguroi de lemn de jumătate de metru pe care l-am purtat apoi prin tot oraşul – chiar şi la film! – spre curiozitatea şi amuzamentul multora.

Am primit acum câteva zile o leapşă de la Dan Voiculescu şi primul gând referitor “la cele mai bune condeie din online-ul românesc” m-a trimis către Darius Groza, Chinezu şi Sana Nicolau. Au vervă (deşi Darius duce lipsă de bătălii) şi un stil recognoscibil chiar dacă nu şi-ar semna textele.
În aceeaşi enumerare i-aş mai trece pe Dono (stil + conţinut), Zoso (lipsă condei + uneori conţinut) şi Bad Pitzi. Pe Dono şi pe Bad Pitzi iî citesc arareori – citesc mai puţine bloguri decât mi-aş dori, însă ştiu că au un stil definit şi oferă conţinut “original”.

Mai sunt destui care scriu bine şi creează conţinut, însă-mi acord dreptul de a fi expeditiv cel puţin de data aceasta.

N-am înţeles de ce leapşa a fost numită lirică – probabil pentru a sublinia faptul că uneori condeiul nu presupune şi creare de conţinut, însă m-am bucurat de acest prilej pentru că mi-a scos în cale o mai veche cunoştinţă.

O citeam pe Gabriela Savitsky, ne-am salutat din ochi după o conferinţă în Club A, însă articolul meu virulent şi reacţiile ei au pus capăt frecventării noastre. Zilele trecute totuşi m-am simţit flatat să citesc reacţia ei la leapşa Mogulului şi ţin pe această cale să-i mulţumesc.

Cenaclul Recitiri este cu siguranţă o idee bună, inspirată de Sorin Tudor şi moderată de Dragoş C. Butuzea. Am fost la ediţiile sale încă de la început, ca ascultător şi cititor, iar la una dintre runde, am fost moderator alături de Gabi Macovei.

Ultima editiţie din această săptămână, de luni seara, a fost o întâlnire normală – poate cu excepţia faptului că Sorin se lungea mai mult ca de obicei în intervenţiile sale – până când am aruncat cu telefonul de pereţi.

M-au deranjat mai multe lucruri de-a lungul citirii celorlalte texte. Continue reading →

Am întrebat zilele trecute pe twitter:

De câte ori mă pun în pat (somn, film) îmi pun alături şi carneţelul unde-mi notez ideile. Am înnebunit? Continue reading →

Mama ne povestea că atunci când reveneam de la ţară, la sfârşitul vacanţei, câteva zile cotrobăiam toată casa. Deşi era acelaşi univers familiar, întorcându-ne după o oarecare absenţă, totul ni se părea schimbat şi misterios.
Dincolo de lumini noi, unghiuri inedite, lucrul pe care-l ţin cel mai bine minte din adolescenţă era mirosul casei.
După o lună de stat la ţară – îmi aduc aminte că-mi luasem cu mine o mulţime de cărţi şi caiete – când am revenit, am găsit toată casa îmbibată de noul săpun pe care mama îl cumpărase.
Toată casa miroasea a Protex, un miros curat şi urban, mi-am închipuit atunci.

De atunci, cu intermitenţele obişnuite, am rămas fidel acestui săpun, care deja nu mai este brand pentru mine, căci face parte din istoria mea afectivă.
De asemenea, Nokia nu este un simplu brand pentru mine, este primul telefon cumpărat din prima bursă din anul I. Face parte din istoria mea afectivă.
Şi lista ar putea continua!

Am fost la Bikewalk #6 (link 1, link 2) cu urgenţa gândului că va fi una din ultimele ocazii de-a ne plimba cu bicicleta în acest an.
Am făcut un mic video pestrada.info pe care l-a trecut deja în sertarul cu amintiri frumoase:

Am fost plecat acasă în week-end (la o nuntă), iar joi în Gara de Nord am făcut pozele de mai jos:

Postcard from Moinesti (m-a oprit şi m-a rugat să-i fac o poză)

Pentru prima oara in istoria orasului lor, mersul pe bicicleta este gratuit pentru bucuresteni! “La Pedale” – este primul sistem gratuit de bike-sharing din Romania organizat de Asociatia Green Revolution si Primaria Sectorul 1. Programul “La Pedale” pune la dispozitia publicului de toate varstele 150 de biciclete verzi, in parcurile Kiseleff si Bazilescu.

Centrele de inchiriere “La Pedale” sunt deschise publicului de luni pana vineri, de la 10.00 la 18.00, si in week-end, de la 09.00 la 19.00. Bicicletele sunt disponibile in trei modele – pentru copii, adolescenti si adulti.

Bicicleta  – doar cu buletinul !

Inchirierea unei biciclete verzi nu costa nimic si se face pe baza buletinului si a unui contract de dare in folosinta semnat la centrele “La Pedale”. Bucurestenii se pot plimba timp de maximum doua ore in perimetrul parcurilor de unde au inchiriat bicicleta.

[link]