De ce m-am enervat aseară la Cenaclul Recitiri

0 Flares 0 Flares ×

Cenaclul Recitiri este cu siguranţă o idee bună, inspirată de Sorin Tudor şi moderată de Dragoş C. Butuzea. Am fost la ediţiile sale încă de la început, ca ascultător şi cititor, iar la una dintre runde, am fost moderator alături de Gabi Macovei.

Ultima editiţie din această săptămână, de luni seara, a fost o întâlnire normală – poate cu excepţia faptului că Sorin se lungea mai mult ca de obicei în intervenţiile sale – până când am aruncat cu telefonul de pereţi.

M-au deranjat mai multe lucruri de-a lungul citirii celorlalte texte. Nu mi-a plăcut modul cum Sorin s-a raportat la textul citit de Ştefan Alexandrescu, m-am simţit prost să fiu complice – prin prezenţă – la un asemenea tip de discurs nedrept nu doar faţă de text, ci şi faţă de persoană. Nu mi-a plăcut moderarea absentă şi nici sentimentul că există o gaşcă de înţelepţi al căror rol este să epateze, să desfiinţeze şi să cadă în admiraţia propriului discurs înalt.

M-am îndurat totuşi să citesc un text mai vechi (în care am pus destul suflet) şi trivial – am aflat apoi, un mic tablou de studenţie, însă reacţia primită în urma lecturii m-a exasperat. Un text trivial, de ce am folosit pulă într-un loc, iar în alt loc am folosit fund în loc de cur – de parcă miza textului era să calce pe toate cuvintele “ruşinoase”. În fine, mai multe obiecţii, printre care şi faptul c-am citit textul de pe un căcat de telefon.

Atunci m-am enervat şi-am aruncat cu telefonul de pereţi. Pentru cei mai mulţi din sală a fost prima dată când m-au văzut atât de nervos. Telefonul a rezistat, unii probabil s-au speriat, o domnişoară a plecat, am vrut să plec şi eu, mi s-a spus c-ar fi bine totuşi să rămân să ascult şi celelalte opinii despre text.

Nu doream să epatez cu textul citit, ci îl gândisem – acum câţiva ani când l-a scris – mai degrabă ca o mărturisire despre acei ani şi o încercare de-a creiona o mica scenă cu personajele de atunci.
A fost o reacţie exagerată, rareori mă enervez atât de tare şi am povestit incidentul aici pentru că nu doresc să-mi acopăr reacţiile  indiferent cât de justificate sau nejustificate mi se par în context.

Totul s-a terminat cu o discuţie calmă despre formatul cenaclului, despre ce ne-am dori pe viitor şi alte detalii administrative.
Deocamdată nu doresc să discut despre prezenţa sau neprezenţa mea la viitoarele ediţii ale cenaclului.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

26 thoughts on “De ce m-am enervat aseară la Cenaclul Recitiri

  1. Pingback: Tweets that mention De ce m-am enervat aseară la Cenaclul Recitiri | Adrian Ciubotaru -- Topsy.com

  2. fanel

    Nu tu te-ai suparat la primul ReSeminar pe Zoso ca vine acolo sa injure pe ala si pe ala si ca tu ai platit banii pe o cartela sa ajungi acolo nu ca sa il vezi pe el injurand? A fost real sau a fost o rafuiala mai veche care a rasuflat atunci?

    Poate ca si de data asta lumea a platit “o cartela de metrou” ca sa asculte poezii fara pula,pizda cuvinte pe care mai nou le gasim la TV, Radio si peste tot in societatea mult prea orgolioasa ca sa se mai poata educa.

    Reply
  3. Adrian Ciubotaru Post author

    fanel, a fost reală supărarea mea de atunci, indiferent ce mă leagă de zoso.

    Ai înţeles greşit miza cuvintelor, însă ai dreptate în privinţa cartelelor de metrou plătite + aşteptările aferente ale participanţiilor la cenaclu.

    Reply
  4. alinacst

    Eu am ajuns la concluzia ca oamenii vin si pleaca dar curiozitatile raman aceleasi… Prin extensie, as putea crede ca la anumiti stimuli (caracterul trivial al unui text, in acest caz) reactiile sunt aceleasi…

    Intuiesc ca ti-ai asumat oarecum acest gen de reactii, din momentul in care ai decis sa rostesti public cuvintele de budoar 🙂

    Reply
  5. Daniela

    Eh, imi pare rau ca nu am ajuns si eu. Acelasi sentiment l-am incercat si eu dupa prima participare la cenaclu, dar sunt hotarata sa revin, pt ca sunt printre persoanele care l-au facut posibil. Cat despre participarea/neparticiparea ta la urmatoarele intalniri, poate ca ar fi cel mai bine sa revii. Si acu nu ca te laud, dar tu esti una dintre cititorii “profesionisti” daca pot spune asa dintre cei care citesc acolo. Sper sa ne vedem saptamana viitoare. 😉

    Reply
  6. cristi

    “moderarea absentă şi nici sentimentul că există o gaşcă de înţelepţi al căror rol este să epateze, să desfiinţeze şi să cadă în admiraţia propriului discurs înalt” – so true

    Reply
  7. newdada

    Am fost si eu luni; si mi-a placut textul lui Marie-Jeanne, dar si mai mult textul lui Stefan Alexandrescu, “Omul plat”; Eu l-am incurajat pe Stefan, deoarece chiar mi-a placut parabola tarii “pomanagiilor”.

    Din pacate, mi s-a spus ca am citit prea mult si ca “e defect profesional” (pentru ca am predat limba si literatura romana).

    Nu este corect sa periezi doar oamenii care-ti plac si pe cei care te incomodeaza sa-i distrugi, fara drept la replica, folosind imperativul “taci!”

    Am observat ca Sorin ii critica foarte vehement pe “domni”, in timp ce pe “domnite” le incurajeaza; eu zic, asa in sinea mea ca “exista o explicatie …”

    Reply
  8. newdada

    Imi pare rau ca nu am mai putut sa stau pana la sfarsit; chiar daca nu asta conteaza,important este sa acceptam si criticile, chiar daca acestea sunt nefondate si rautacioase; e bine pt. psihicul nostru; si apoi nu ai cum sa-i impaci niciodata; ar fi o nebunie; daca vrei, te rog, sa-mi trimiti pe mail fragmentul tau, ca sa-l citesc si eu; mersi;

    Reply
  9. cristi

    daca tii cenaclu sa fii singura opinie avizata..
    !!daca un moderator isi schimba parerea de 3 ori pe acelasi subiect pentru ca te iei tare de el..
    (daca opinia avizata vede paiele din ochii baieteilor si nicidecum al floricelelor de sex feminin..)

    atunci apare si intrebarea – tu pentru ce te duci acolo? pentru vin, pentru fetite/baietei, sau esti maso si cauti sa te “demonteze” cineva din comentarii?

    Reply
  10. Andrei Rosca

    :)))))))

    Eu sustin ideea, fiindca il apreciez pe Sorin. Am tot zis ca voi ajunge si eu, chiar imi propun sa merg.

    INSA: eu am o problema MARE cu tot ce poarta numele de “cenaclu”. Fiindca in mintea mea, “cenaclu” e exact ceea ce povestesti tu ca s-a intamplat. Daca as fi venit si NU s-ar fi intamplat chestiile astea, ar fi fost o surpriza placuta. Insa ma asteptam sa se intample.

    Privind din alt punct de vedere, faptul ca te-ai enervat nu ma mira. Dar mi-ar fi placut sa fiu acolo 🙂

    Eu am sa merg totusi, si am sa si citesc. Si de abia astept sa se ia cineva de mine si de modul in care scriu, ca sa pot sa ii explic cam care este, in opinia mea, definitia unui scriitor, si de ce mare parte dintre ei valoreaza zero. 🙂 (eu iubindu-i pe multi dintre ei si neconsiderand ca as avea vocatie de scriitor).

    Reply
  11. Adrian Ciubotaru Post author

    newdada, la “defectul profesional” au subscris mai mulţi:)

    another cherry, dumitrita, facem o campanie “Enervarea e bună!”?

    Andrei, observ că alegi excepţia care-ţi confirmă preconcepţiile, nu-i loc de argumente aici.

    Reply
  12. newdada

    Ok, o sa incerc sa comentez mai putin “literar” … desi, “cica” eram la un cenaclu literar … sau poate n-am prins eu care-i treaba si atunci e greseala mea:
    “Errare humanum est!”

    O sa vad daca gasesc si alte cenacluri unde se accepta si analiza stilistica pe text – care se face incepand cu clasa a vi-a …

    Da’ telefonul? mai merge? asta conteaza, de fapt … ca despre el era vorba in propozitie …

    Reply
  13. McGogoo

    adica fare texe care sa contina “pula, cur, muie?” nasol… eu numai din astea stiu sa scriu.
    poate am sa vin cu niste “rime bolnave” sa le vad pe fete cum se rosesc…

    Reply
  14. Povestiri din orasul viu

    Hei, daca te-ai enervat e bine! Bravo! Esti viu!

    Daca tineai in tine era mai rau, ramaneai cu frustrari. Asa ai dat afara ce nu era bun. Pentru ceilalti a fost mai nasol dar pentru tine mai bine :).

    As vrea si eu sa vin la cenaclu (si sa si citesc ceva din ce mai scriu eu) dar mi-e destul de rusine… adica sunt foarte timida. Nu stiu ce sa fac.

    Reply
  15. Pingback: Adrian Ciubotaru: Pe termen scurt, toţi putem fi isteţi « Chinezu

  16. sorin

    Toti avem momentele noastre de furie…Acum nu prea am inteles daca te-ai suparat pe telefon, pe reactia celor din jur, pe oameni, sau pe tine…dar o meditatie este mereu bine venita

    Reply
  17. Blegoo

    @Povestiri din orasul viu: Daca te prind pe la cenacle d-astea… rup nuiaua pa fundu’ tau! Ti-am zis de-am ragusit… vezi de treaba, marsh la munca… tu – nimic. Iar te aduni cu ‘telectualii pe strada… haimanale, toti!

    Reply
  18. Pingback: In the target? That is the REAL question… « Analytic Vision

  19. Pingback: Timpul trece mai repede, dar e mai intens - Alexandru Negrea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *