Ultimii eretici ai Imperiului

0 Flares 0 Flares ×

afis vasile ernu mail

Vasile Ernu îşi lansează ultimul său volum – Ultimii eretici ai Imperiului – miercuri, 21 octombrie, ora 19.00 la Muzeul Ţăranului Român (Clubul Ţăranului) în compania unor invitaţi de seamă: Sorin Antohi, Artan (Timpuri Noi), Florin Dumitrescu, Vava Stefanescu.

Aştept de câteva luni această carte – lansată iniţial la Moscova, iar curiozitatea mea este cu atât mai mare cu cât este vorba despre un roman cu accente eseistice într-o literatura 100% convingătoare, vorba unui poet.

La Bookfest, astă vară, îi povesteam lui Vasile Ernu despre twitter şi despre concursurile tweetika recent începute atunci. Tocmai făcusem un concurs cu ocazia lansării cărţii lui Iulian Comănescu şi povesteam entuziast despre posibilităţile de-a promova cărţi bune – în general, produse de calitate – prin intermediul unor concursuri desfăşurate pe twitter.
Vasile a ţinut minte, mi-a  spus că va reveni la toamnă cu un semn, iar acum cu ocazia lansării ultimei sale cărţi, voi organiza în această săptămână (începând de marţi) cinci concursuri zilnice fiecare având ca premiu un exemplar din Ultimii eretici ai Imperiului semnat de autor.

Astfel, vă aştept şi miercuri la lansare, şi începând de mâine la concurs.

Ultimii eretici ai Imperiului spune – cu ironie, cinism si mult umor – povestea a doi eroi din doua lumi diferite: un batrin terorist care a incercat sa-l asasineze pe Stalin, devenit disident, ce a scandalizat mai multe regimuri politice, si un tinar scriitor specialist in tehnici de fraudare a bancilor. Doi eroi din doua generatii diferite, care isi impartasesc idei, tehnici de lupta si subzistenta, secrete de decodare a diverselor limbaje, precum si forme de rezistenta si virusare a unor mecanisme de control si represiune. Doi eroi noncomformisti recomanda cititorilor cele mai ingenioase forme de „aparare civila”, indiferent daca acestia se afla in Gulag sau pe Wall Street. Ce fel de arme, ce fel de substante si ce fel de „vraji” trebuie sa folosesti in societati cu un nivel ridicat de poluare ideologica?

Cartea lui Ernu este o insiruire de probleme si intrebari incomode.
De ce cind fumezi o marijuana la Bucuresti apar fluctuatii la bursa de pe Wall Street? De ce cind o banca apare dispare o biserica? De ce nu poti intra in „Imparatia cerului” cu credite? De ce Gulag-ul a devenit glamour? De ce terorismul este cea mai eficienta forma de comunicare iar furtul cea mai profitabila munca? De ce politrucii noii orinduiri sint managerii si advertiserii? De ce Dracula e cea mai buna carte despre Romania si de ce ar fi bine sa nu renuntam la vampirism? De ce comunismul a fost invins de speculanti si nu de disidenti?
Iar ghicitoarea lui Ernu este urmatoarea: Ghici cine tinteste mai bine: a. fascistul cind vede un evreu; b. comunistul cind vede un dusman al poporului; c. ori un wasp cind vede un negru sau un indian?

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

1 thought on “Ultimii eretici ai Imperiului

  1. Pingback: Tweets that mention Ultimii eretici ai Imperiului | Adrian Ciubotaru -- Topsy.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *