Adresa adrian.filozofie.ro nu mai face redirect către adrianciubotaru.ro care a rămas singura adresă activă pentru acest blog.

Sunt mult bloguri care au în blogroll adrian.filozofie.ro, iar rugămintea mea este – în cazul în care recomandarea mai rămâne valabilă – să modificaţi legătura către acest blog cu adresa actuală.

Am fost ieri la Re:Seminar eveniment care reprezintă, după cum o spune iniţiatorul, o extensie a proiectului Re:Fresh.
Prezentările participanţilor pot fi găsite aici. Cele mai interesante sunt acestea: 1 şi 2.
Poze şi impresii (până la această oră): Cristian Voiculescu, Tara Duveanu, Raluca Popa, Stefan Murgeanu, Mihai Irinel Popescu, Dana Lazar, Radu Restivan, Sabina Cornovac.

Concluziile mele

“Nu există blogosferă” – ipoteza lui Costin – m-a trimis cu gândul la o idee mai veche: blogosfera este o hartă afectivă. Cu simpatii, antipatii, grupuleţe de interese, cu o bursă a favorurilor extrem de activă (tu ma ajuti aici, eu îţi rămân dator şi te ajut dincolo), bisericuţe şi solidarităţi specifice.
Nu este nimic nou si anormal aici, orice comunitate se reglează pe baza aceleiaşi principii.

Cum ducem blogurile in mainstream? mi s-a părut o problemă falsă şi păguboasă. Blogurile sunt deja mainstream, aceasta trebuie să fie poziţionarea. Dacă mainstreamul este în altă parte, vom căuta mereu legitimare şi validare în altă parte, chestie care creează, să folosesc un termen de specialitate, low social value.

M-am plictisit de aceleaşi probleme când se vorbeşte de bloggeri. Nu toţi bloggerii caută exclusivităţi, nu toţi bloggerii au mize jurnalistice.

Înţeleg uneori accentul exagerat pe furturile de content şi sursele necitate, sunt lucruri adevărate, însă am impresia că dincolo aceste lamentaţii nu se mai construiesc poduri de comunicare.
Ideea genială că “toţi politicienii mint şi toţi jurnaliştii fură” a fost inventată probabil în somn.

A fost a treia oară când i-am atras atenţia lui Vali Petcu asupra atitudinii lui în timpul unui eveniment.
La RoNewMedia la o discuţie pe hol.
La Blogtrip Workshop Oradea (unde am fost blând şi i-am înţeles răspunsul).
La Re:Seminar, aseară.
Înjurăturile, limbajul corpului, glumele “între noi”, impresia de “mă joc şi eu pe la evenimente”, băşcăliile asupra organizatorilor, întreruperea celorlalţi vorbitori, intervenţiile fără microfon. Toate acestea sunt o lipsă de respect faţă de organizatori (care se străduiesc să imprime un caracter de seriozitate unui eveniment) şi faţă de un public (care nu este format doar din bloggeri) pe care dorim să-l câştigăm.

Pentru prima sa ediţie, Re:Seminar a fost un eveniment consistent (a sărit de treapta “să ne mai vedem”) unde s-au enunţat păreri pertinente, multe idei ajutătoare pentru “începători” şi a fost iniţiată o discuţie cu bătaie lungă în ce priveşte construirea brandurilor (personale) on line.

Finalul de săptămână care tocmai a trecut ilustrează din plin (ignorând vertijul social) titlul ales pentru acest articol:

– trei concursuri pe tweetika (1, 2,  3). Mulţumesc Bogdan Ungureanu (Editura Publica), Iulian Comanescu, Radu Sandovici, Chinezu.
– trei vizite la Bookfest
– duminică seara (împingându-mi limitele oboselii) am fost la Bike Walk #4, eveniment gestionat decent de Ariel şi GeoAtreides.
Dupa ce-am pedalat cu imprudenţă câteva ore bune, ne-am strâns la o bere cu accente umoristice de social engineering.

Mi-a făcut plăcere să cunosc şi să interacţionez cu: Cristina Soare,  Minxieee, Diana (1+2), David Pripas (şi la Bookfest, şi la Bikewalk), Corina (zumzet on twitter), Roxana Radu, Laura, Iyli, Dororai şi Dragoş, Andrei, Ramona, Georgiana, Adrian Popescu, Victor Dulu, Claudia, Hilke, Andrei Bogdan.
Bobby şi Buddha.

Există o melodie care împarte istoria muzicii în două şi istoria nunţilor urbane în trei.
Se cheamă Gigolo şi este cântată de liderul de opinie, Nicolae Guţă.
Poate fi, cu mari riscuri, ascultată aici, iar versurile pot fi citite, fără muzică – Doamne iartă-ne!, aici.

Ultima strofă este savuroasă atât prin completidutinea virtuţilor enunţate care statuează unicitatea eroului, cât şi prin impactul social asupra unei mici comunităţi:

Bun la toate, bun la muncă, bun la pat
Cum la mine-n sat nu e nici un barbat
Toate fug de acasă cum le-am învăţat
Aoleu ce mai scandal am provocat.

Mă interesează doar litera de la începutul cuvintelor.

În prima coloană a ţărilor este scrisul meu actual. (de tipar)
În a doua coloană este scrisul caligrafic din primele clase primare.
În a treia coloană a ţărilor (doar cele două de jos) este scrisul pe care-l observ la părinţi, la cei mai în vârstă.

De asemenea, în partea dreaptă, este diferenţa dintre p şi s. Caligrafic şi de tipar.
Cine mai foloseşte variantele caligrafice?

Acum câteva săptămâni, am purtat o discuţie cu Dragoş pe această temă şi am observat că uitasem cum se scriu multe din literele mari de la începutul cuvintelor.

Voi cum scrieţi?

Mergeam o pe străduţă în Titan şi, dintr-un Porsche Cayenne care aştepta să vireze, şoferul m-a salutat. Întorc salutul nesigur, nu cunosc niciun posesor de Cayenne, şi abia după ce cobor mâna îmi dau seama că şoferul mi-e cunoscut. E acel tip simpatic – în jur de 30 de ani – care deţine, alături de soţia sa, magazinul din colţ de unde-mi fac regulat cumpărăturile. Continue reading →

Aseară am fost la Cafeneaua critică, l-am ascultat pe Gabriel Andreescu vorbind despre cartea domniei sale şi le-am ascultat pe câteva dintre victimele represiunii comuniste asupra mişcării yoga din anii ’80.

Am avut o intervenţie din sală pe care încerc să o reiau aici pentru lărgi puţin cadrele discuţiei:
1. mă interesează filierele prin care practica Yoga a ajungă în România. Se practica în perioada interbelică? A ajuns la noi prin câţiva swami rătăciţi?
2. mă îndoiesc că  a existat o mişcare Yoga unitară în România. Au existat în schimb mai multe grupuri în jurul unor lideri, guru.
3. mă interesează legăturile dintre liderii acelor grupuri de practicanţi Yoga şi savanţii români cu pasiuni “indiene” (Sergiu Al-George, Mircea Eliade, Mircea Itu, mai târziu)
Aici mi-a răspuns o domnişoară că Grig a purtat o corespondenţă cu Mircea Eliade, i-a scris savantului român, iar acesta a răspuns, a ţinut să precizeze.
Am replicat că şi Adrian Păunescu a ţinut o scurtă corespondenţă cu Mircea Eliade, iar acest lucru nu l-a mântuit. Continue reading →

Sâmbătă, având şansa să-l cunosc, i-am spus lui Octavian că doresc să recomand gaypride.ro la Proiecte interesante: pentru că mi se pare un proiect bine întreţinut, cu un plan editorialistic foarte coerent.

Independent de acest lucru, uitându-mă la programul GayFest 2009, n-am găsit nimic care să mă revolte, care să-mi amintească de ofensiva mediatică a minorităţii de care vorbeşte amicul Dragoş. Tapajul mediatic nu-l face minoriatea, ci defensiva isterică a majorităţii.

Există de asemenea multă ipocrizie în tolerarea minorităţilor doar dacă acestea se manifestă în spaţiul lor privat. Astfel:
– tolerăm zilnic nesimţirea celorlalţi în spaţiul public, în schimb nu tolerăm o dată pe an un simplu marş.
– nu cred în logica asimetrică a toleranţei: manifestările unei minorităţi n-ar trebui să fie subiect de toleranţă pentru o majoritate generoasă.

Exemplificând, catolic fiind, deci exponent al unei minorităţi religioase, nu pot să accept ideea că libertatea manifestărilor mele “catolice” este rezultatul toleranţei majorităţii ortodoxe. Toleranţă pentru care ar trebui să fiu veşnic recunoscător?

Acceptarea diferenţelor celorlalţi nu relativizează forţa identitatea tale. Punct. Relax.