Azi am văzut ceea ce nu credeam că voi vedea vreodată (nu, nu este vorba despre Curtea Veche sau telefoanele lui Darius – mulţumim!).
Am vazut un câine comunitar care a urcat în autobuz ca un pasager normal. Iniţial m-am speriat, am crezut că-i controlor, însă chiar era un călător normal (adică fără bilet), însă, uitându-mă la privirea lui, pot spune ca se purta foarte natural. Că şi cum accesoriul de civilizaţie, care este autobuzul, i se cuvine şi lui.
Uimitor nu a fost acest lucru, ci cât să-l văd făcându-şi loc către uşă, în timp ce se apropia staţia unde urma să coboare. În faţa unei asemenea mostre de naturaleţe, nu am dorit să-mi trădez uimirea pe chip, însă chiar aveam în faţă un pasager normal şi inteligent. Ştia unde urma să coboare, şi-a loc luat lângă uşă, aşteptând cuminte staţia. A fost o întâlnire culturală cum numai de câteva ori în viaţă îmi este dat să trăiesc.
A coborât la Arcul de Triumf şi l-am văzut aşezându-se cuminte la trecerea de pietoni.
Mă aştept în curând să văd şi prin metrou câini cu rucsace în spate, întrebându-mă răbdători:
“Coborâţi la prima?”
