Mergeam o pe străduţă în Titan şi, dintr-un Porsche Cayenne care aştepta să vireze, şoferul m-a salutat. Întorc salutul nesigur, nu cunosc niciun posesor de Cayenne, şi abia după ce cobor mâna îmi dau seama că şoferul mi-e cunoscut. E acel tip simpatic – în jur de 30 de ani – care deţine, alături de soţia sa, magazinul din colţ de unde-mi fac regulat cumpărăturile.
E un tip simpatic pentru că mereu e binedispus dincolo de tejghea, te serveşte prompt, te ia cu “maestre, ce mai faceţi?”, nu te lasă să schimbi o hârtie pentru 10 bani. Nu doar mie îmi spune “maestre”, însă modul cum se adresează şi cum se comportă, te face să nu te simţi mai puţin special.
E binedispus în mod natural, e politicos arătând că politeţea este doar transpunerea în fapt a stării lui interioare, iar ieri, salutându-mă de la volanul maşinii sale scumpe, mi-a arătat că bogăţia lui este starea lui de spirit.
Am simţit nevoia să scriu rândurile de mai sus după ce-am citit întâmplarea amară a lui Vlad, poveste care mi s-a părut neverosimilă, dar totuşi adevărată.
În plus, mi-a adus aminte de o întâmplare din clasa a XI-a. Strânsesem nişte bani şi plănuiam o excursie la Iaşi pentru a-mi cumpăra nişte cărţi. Nu ştiam pe nimeni în Iaşi, am fost cazat două zile la Institutul Teologic Romano-Catolic, iar în prima zi am colindat de dimineaţă până seara toate librăriile pe care le-am găsit. Aveam un carneţel cu mine şi parcurgeam rafturile cu cărţi notând titlurile care mă interesau pentru a cumpăni bine, în funcţie de buget, cu ce cărţi să iau.
Într-una din librării, la ieşire, am fost singurul oprit şi controlat. O doamnă aspră mi-a spus să ridic mâinile în sus și mi-a controlat şoldurile. A zâmbit nemulţumită şi mi-a făcut semn că pot să plec. Stăteam cu mâinile ridicate în timp ce-i priveam pe ceilalţi iubitori de carte cum treceau pe lângă mine în drum spre ieşire. M-am simţit tratat ca ultimul om, iar această întâmplare a devenit de atunci acea amintire mută care începe să vorbească doar în momentele de umilire cruntă pe care le trăiesc sau le văd la ceilalţi.
Între timp, am învăţat, niciodată pe deplin, să-mi apăr cu mai multă agresivitate stările de spirit.
a, da, am auzit ca vanzatoarele (mai ales cele din magazinele de fite) se uita intai la pantofi, sa vada “nivelul”.
sefa mea, o tipa la vreo 27 de ani, s-a dus cu prietenul sa isi ia niste ochelari de vedere mai de soi. se uita la unii mai scumpi si se apropie vanzatoarea, se uita la ea (era imbracata sport clienta) si ii zice: sa stiti ca avem si la oferta unii mai ieftini. mi-a spus ca nu e prima oara cand pateste asa ceva.
nu e urata, nu arata saracacios, e “middle class” asa, si totusi….
chestiile astea intotdeauna ma duc cu gandul la scena asta din pretty woman:
http://www.youtube.com/watch?v=tTtVVHg41kU
Dacă unul dintre articolele tale mi-a indus o nevinovată stare de “amețeală”, acest articol mă liniștește, deși, latent, se ascunde o stare de agresivitate.
@adrian – stai linistit, la libraria eminescu din constanta era una grasa care ma pipaia, desi de cate ori intram, nu cred ca nu ma invatase. la un moment dat, mi-am desfacut cureaua – mai eram cu un coleg, deci aveam tupeu – si m-am facut ca-mi dau pantalonii jos. controlul nu s-a mai repetat… eram la liceu pe-atunci.
Raducu, baiatul care te-a salutat din Porche asa a crescut inca de mic. Nu provine dintr-o familie cu bani, iar acea stare de spirit mereu intalnita la el e tot ce poate avea mai bun. Stie cum a ajuns acolo si stie ca asa era si cand nu avea Porche. E baiat bun. Iar de faza cu librariile, stii foarte bine ca eram amandoi in anul III in Piata Unirii si am intrat la Libraria Agora daca iti mai aduci aminte. Amandoi eram nebarbieriti, ce-i drept ca tu erai cel mai negricios la fata, deci am fost controlati amandoi. u era o chestie personala. Ci doar am atras atentia doamnei, chiar daca eram noi la filosofie, dar cu ceva barba pe noi. Se intampla. Eu unul nu caut sa culpabilizez aceste intamplari, doar stii ca am mai discutat noi acest subiect.
Dragos C. : simpatica intamplarea ta. II erai dragut vanzatoarei si te-ai speriat, dar cand ti-ai luat si tu inima in dinti s-a speriat doamna. Nesincronizare, atata tot.
Pai libraria aia din Iasi nu era cumva “Casa Cartii”? Ca si mie mi s-a intimplat la fel, tocmai imi luasem bursa de la facultate (filosofie) si umblam cu lista dupa mine 🙁
Am avut ceva amintiri cu prietenul Adi si la Casa Cartii, dar libraria Agora era in Piata Unirii ceva mai la stanga de libraria Humanitas, se urca pe niste scari undeva sus la etaj.
POVESTE BUDISTA
Un filozof intalni intr-o zi un maestru zen si vrand sa-l puna in dificultate il intreaba:
– Fara cuvinte si fara tacere imi poti spune ce este realitatea ?
Maestrul ii dadu un pumn in fata.
@de pe alt blog: Foarte relevanta povestea budista.
@adrian: Se intampla peste tot sa intalnesti vanzatori din categoria asta. Eu m-am obisnuit cu atitudinea lor. N-am fost controlat niciodata asa, insa am intalnit multi “fara chef de viata” in spatele tejghelei.