“Ceva foarte important pentru mine?” J. s-a gandit pentru cateva clipe inainte sa raspunda. “Magia.”
“Nu, altceva,”
“Femeile,” spuse J. “Magia si femeile.”
Paulo rase.
“Sunt importante si pentru mine,” spuse. “Desi casnicia m-a ramolit putin”
Fu randul lui J. sa rada.
”Putin, doar putin”
Paulo umpluse paharul maestrului sau. Trecusera patru luni de cand se vazusera regulat, insa aceasta seara era una speciala. Paulo doare sa lungeasca discutia, sa creeze  suspans, inainte sa-i dea lui J. pachetul pe care-l adusese.
“Obisnuiam sa-mi imaginez maestrii ca niste persoane izolate de lume.” ii spuse lui J. “Daca mi-ai fi raspuns astfel acum cativa ani, cred ca mi-as fi abandonat ucenicia.”
”Ar fi trebuit, zice J sorbindu-si vinul. “As fi gasit in locul tau o femeie frumoasa.”
Bausera toata sticla de vin in timp ce eram la restaurantul de la ultimul nivel al hotelului lui J. Au discutat de magie, de munca si de femei. J. era bucuros de un contract imens pe care tocmai il negociase pentru multinationala olandaza pentru care lucra. Paulo era emotionat cu privirea la pachetul pe care-l adusese.
“Hai sa mai luam o sticla,” spuse Paulo.
“Ce sa cinstim?”
“Venirea ta la Rio de Janeiro… privelistea de la fereastra… si cadoul pe care ti l-am adus.”
J. se uita pe fereastra si vedea plaja de la Copacabana sclipind. “Privelistea merita un toast,” spuse, facand semn chelnerului.
Cand erau la jumatatea sticlei, Paulo a scos pachetul pe masa.
”Daca m-ai intreba ce este important pentru mine, as spune: maestrul meu. El m-a invatat ca dragostea este singurului lucru care nu da niciodata gres. El a avut rabdarea sa ma conduca pe drumul sinuos al magiei. A avut curajul si demnitatea, in ciuda puterilor sale, sa se afiseze intotdeauna ca o persoana cu unele indoieli si anumite slabiciuni. El m-a ajutat sa inteleg fortele care ne pot transforma vietile.”
“Ai baut prea mult vin,” spuse J. . “Nu vrea sa fiu serios.”
“Nu vorbesc despre lucruri serioase, ci despre lucruri pline de bucurie. Ma refer la dragoste.”
Impinse pachetul catre J. “Deschide-l.”
”Ce este in el?”
“Un mod de a-ti multumi si de a impartasi celorlalti dragostea despre care m-ai invatat”
J. deschise pachetul. Continea aproape 200 de pagini batute la masina, iar pe prima foaie era scris “Alchimistul.”
Ochii lui Paulo sclipeau.
“Este o noua carte, spuse, uita-te la urmatoarea pagina”
Era o dedicatie scrisa cu mana: “Pentru J., alchimistul care cunoaste si foloseste secretele Marii Opere.”
Paulo asteptase cu nerabdare acest moment. Tinese secret scrierea acestei carti, desi stie ca lui J. chiar ii placuse cartea anterioara.
”E manuscrisul original,” continua Paulo. “Mi-as place sa-l citesti inainte sa-l trimit la editor.”
Incerca sa citeasca o expresie in ochii maestrului, insa erau impenetrabili.
“Am o multime de intalniri maine,” spuse J., deci nu-l voi putea citi decat la noapte. Hai sa luam pranzul peste doua zile.”
“Bine,” spuse Paulo, ascuzandu-si dezamagirea. “Voi reveni peste doua zile.”
J. a luat nota. S-au indreptat catre lift. J. apasa butonul pentru etajul al unsprezecelea.
La despartise, Paulo si-a imbratisat maestrul si i-a spus noapte buna.
“De ce nu ai facut copii dupa original,” l-a intrebat J. in timp ce usile liftului incepu sa se inchida.
“Pentru a oferi lui Dumnezeu sansa sa-l piarda, daca asta e dorinta Lui”
“Inteleapta decizie,” auzi Paulo. “Sper ca criticii literari sa nu afle asta niciodata.”

                                                          *

S-au intalnit peste doua zile in acelasi restaurant.
J. incepu, “Sunt anumite secrete ale alchimiei descrise in cartea ta, secrete ce nu le-am discutat niciodata cu tine. Si totusi le prezinti corect.”
Paulo era incantat, era tot ce dorea sa auda.
“Pai, am studiat,” incepu sa explice.
“Nu, nu ai studiat,” spuse J., si totusi ce ai scris aici este corect.”
“Nu-l pot pacali,” se gandi Paulo. “Mi-ar place sa creada ca sunt dedicat, insa nu-l pot pacali.”
Se uita afara. Soarele stralucea, iar plaja era plina.
“Ce vezi in imensitatea cerului?”, il intreaba J.
“Nori.”
“Nu. Vezi sufletul raurilor, rauri care tocmai au renascut din mare. Se vor ridica la cer si vor ramane pana cand, dintr-un motiv anume, vor incepe sa devina ploaie si vor cadea pe pamant.”
“Raurile se intorc catre munti, daca poarta in ei intelepciunea marilor”
J. isi turna apa minerala. De obicei, in timpul zilei nu bea.
“Astfel ai descoperit acele secrete. Esti un rau, deja ai trecut prin mare si-i cunosti intelepciunea, Ai murit si ai renascut de mai multe ori. Tot ce trebuie sa faci este sa-ti aduci aminte.”
Paulo era fericit. Suna ca o lauda: maestrul sau spunandu-i ca a “descoperit niste secrete.” Si totusi nu era in stare sa intrebe despre ce secrete era vorba.
“Am o noua misiune pentru tine,” spuse J. Gandi, Are de-a face cu cartea ta, deoarece stiu ca este importanta pentru tine si nu merita sa fie distrusa. Dar Paulo nu trebuia sa stie asta.
                                                                 *
O saptamana mai tarziu, J. si Paulo se plimbau prin aeroport. Paulo dorea sa stie mai multe despre misiunea pe care maestrul sau i-o daduse, insa J. evita cu grija subiectul. S-au asezat la o masa intr-o cafenea.
“Ne-am vazut doar de doua ori in timpul sederii mele in Rio,” incepu J.,”iar aceasta este a treia oara. Exact ca proverbul ‘Orice se intampla o singura data, poate sa nu se mai intample niciodata. Dar, daca se intampla a doua oara, cu siguranta se va intampla si a treia oara.”
J. incerca sa evite subiectul, dar Paulo insista. Stia ca maestrului sau ii placuse dedicatia din carte, deoarece il auzise vorbind cu receptionistul de la hotel. Iar apoi, unul din prietenii lui J. se referise la Paulo despre “autorul cartii”.
Probabil spusese mai multor prieteni. Desertaciunea desertaciunilor, isi spuse. Multumi Domnului pentru ca-i oferise un maestru atat de uman.
“Vreau sa te intreb despre misiune,” incepu deodata Paulo. “Nu vreau sa te intreb despre cand si cum pentru ca stiu ca nu-mi vei spune.”
“Ei, macar un lucru sa fi invatat si tu,”  J.rase.
“Intr-una din discutiile noastre,” continua Paulo, “mi-ai spus despre un barbat numit Gene, care era in stare ce-mi ceri mie acum. Ma voi duce sa-l caut.”
“Ti-am dat adresa lui?”
“Mi-ai spus ca traieste in Statele Unite, in desertul din California. Nu cred ca va fi atat de dificil sa ajung acolo.”
“Asa este”
In timp ce discutau, Paulo asculta vocea ce anunta decolarile. Incepu sa se simta tensionat temandu-se ca nu va avea destul timp sa termine discutia.
“Chiar daca nu vreau sa stiu cum si cand, m-ai invatat ca exista o intrebare pe care trebuie sa ne-a punem mereu inainte de-a intreprinde ceva. O pun acum: De ce? De ce trebuie sa fac asta?”
“Deoarece oamenii isi ucid intotdeauna ceea ce iubesc,” replica J.
In timp ce Paulo cantarea misterul acestui raspuns, vocea ce anunta inca o decolase se auzi din nou.
“E al meu,” spuse J., “trebuie sa plec.”
“Dar nu inteleg raspunsul tau”
Rugandu-l pe Paulo sa plateasca nota, J. incepu sa scrie pe un servetel.
Punand servetelul pe masa in fata discipolului sau, J. spuse, “In timpul ultimului secol, un om a scris despre ce ti-am spus. Dar este un adevar de mai multe generatii.”
Paulo lua servetelul, pentru o fractiune de secunda se gandi ca este o formula magica, dar era o simpla strofa dintr-o poezie.

And each man kills the thing he lovesc
By all let this be heard,
Some do it with a bitter look,
Some with a flattering word,
The coward does with a kiss,
The brave man with a sword.

Chelnerul venise cu restul, insa Paulo nu-l observase. Nu se putu opri din privit acele cuvinte teribile.
“Astfel misiunea este sa rupi acest blestem, “ spuse J. in linistea ce se asternu.
“Intr-un fel sau altul,” incepu Paulo, “ am ajuns sa distrug tot ce am iubit. Mi-am vazut visele spulberate tocmai cand eram pe cale sa le implinesc. Mereu am crezut ca astfel este viata. Viata mea si a fiecaruia.”
“Blestemul poate fi rupt,” repeta J., “daca iti vei indeplini misiunea.”
S-au indreptat catre poarta in liniste. J. se gandea la cartile pe care discipolul sau le scrisese. Se gandea la Chris, sotia lui Paulo. Stia ca Paulo fusese atras de initierea in magia ce are loc in viata fiecaruia.
Stia ca Paulo era pe care sa-si implineasca unul din cele mai mari vise ale sale.
Si asta insemna pericol, doarece discipolul lui J. era ca toti oamenii: avea sa realizeze ca nu merita tot ceea ce a primit.
Dar nu i-a spus nimic din toate acestea lui Paulo.
“Femeile din tara ta sunt frumoase”, spuse zambind. Sper ca voi reveni.”
Dar Paulo vorbise serios.
“Deci din acest motiv este misiunea,” spuse, in timp ce maestrul sa isi inmanase pasaportul pentru stampilare, “Sa rupt blestemul.”
Si J. a raspuns, la fel de serios. “E pentru dragoste, pentru victorie si pentru gloria lui Dumnezeu.”

E aproape miezul noptii in mansarda lui Marilyn Manson.
La capatul unei scari in spirala sta ghemuit un schelet inalt de doi metri cu oasele innegrite de timp, avand un cap de berbec. E o piesa de altar de la o veche biserica satanista din Anglia, spune Manson. Langa schelet se afla un picior artificial oferit lui Manson la unul din concertele sale. Aproape este asezata o peruca de barbun din fimul Joe Dirt.
Toate acestea la capatul a zece ani de munca. E un nou inceput. Alpha si Omega pentru acest om care a muncit un deceniu pentru a deveni cel mai dispretuit, cel mai infricosator artist din muzica. Dintr-o capacitate de lupta. Ca un mecanism defensiv. Sau pur si simplu din plictiseala.
Peretii sunt rosii si Manson sta pe covorul negru amestecand cartile. “E greu sa te citesti pe tine”.
Candva, spune, a facut rost de scheletul dezmembrat si sigilat in pungi de plastic a unui baiat chinez de sapte ani.
Undeva are o sticla de absint din care bea, desi se teme ca ii va putea afecta creierul.
Aici in mansarda se afla picturile lui si manuscrisele pentru noua sa carte, un roman. Lucreaza la o nou design al cartilor de Tarot. Pe fiecare carte e chipul lui. Manson ca Imparat, stand intr-un scaun cu rotile avand picioare artificiale, tinand o pusca in mana, avand in spate steagul american agatat cu susul in jos. Manson ca un Nebun decapitat, stand pe o stanca avand ca fundal imagini granulate cu Jackie O in taiorul sau roz, iar in spate un poster electoral cu JKF.
“E o chestie de reinterpretare a Tarotului”, spune. “Am inlocuit sabiile cu pusti. Si Dreptatea pune in balanta Biblia si Creierul.”
“Deoarece fiecare carte are atat de multe simboluri diferite, e vorba de magie adevarata, de elemente rituale. Cand le amesteci, transferi energia ta cartilor. Suna fals, nu e ceva ce fac in fiecare zi. Imi place mai mult simbolismul decat sa incerc sa ma bazez pe divinatie.”
“Cred ca o intrebare rezonabila ar fi Ce va urma?, spune in timp ce imparte cartile si incepe sa le citeasca. Mai precis, Care este urmatorul meu pas?
Manson imparte prima carte: Hierofantul.
“Prima carte pe care o pui jos”, spune, uitandu-se la cartea cu fundul in sus, “reprezinta intelepciunea si previziunea, iar faptul ca am asezat-o invers, ar putea insemna opusul – o lipsa. Pot fi naiv in privinta unui lucru. Aceasta carte este chiar acum influenta mea directa.
Aceasta lectura are loc dupa ce Rose McGowen’s a plecat din casa pe care o imparteau in Hollywood Hills. Dupa ce Manson si McGowen s-au jucat cu terierii, Bug si Fester, iar ea i-a aratat un catalog cu costume pentru Halloween pe care dorea sa le comande pentru caini. Ea vorbeste despre Boston Tea Party unde sute de oameni isi plimba terierii in jurul unui parc din L.A. Vorbeste despre limuzina Cadillac 1975 pe care au inchiriat pentru a merge la o ferma inzapezita din Midwest de unde au cumparat doi terieri pentru parintii lui Manson.
Masina si soferul ei o asteapta afara. Are o cursa de avion catre Canada unde face un film cu Alan Alda. In bucatarie, un monitor arata diferite unghiuri surprinse de camerele de supraveghere si McGowen povesteste despre cat de diferit arata Alan Alda si cat de mare este nasul lui. Manson ii spune ca, in timp ce un om imbatraneste, nasul, urechile si scrotul se maresc. Mama lui, o asistenta, i-a povestit despre batrani care aveau coaiele atarnate pana la genunchi.
Manson si McGowen isi iau la revedere sarutandu-se.
“Mersi mult,” spune ea.” De acum cand voi lucra cu Alan Alda, o sa ma intreb cat de mare este scrotul lui.”
In mansarda, Manson imparte a doua carte: Dreptatea.
“Aceasta se poate referi la judecata mea”, spune, “la capacitatea mea de a discerne, probabil in chestiuni de prietenie si afaceri. In momentul asta cartea imi arata unde am ajuns. Ma simt putin naiv si nesigur vizavi de unele legaturi si afaceri incheiate si in mod particular se refera la anumite circumstante intre mine si casa mea de discuri. Asadar, are sens.
—————–
Cu o zi inainte, in birourile casei sale de productie de pe Santa Monica Boulevard, Manson statea pe o canapea din piele neagra, purtand pantaloni negri din piele si ori de cate ori isi schimba pozitia, contactul dintre piei suna ca o maraiala, in mod surprinzator asemanatoare vocii lui.
“Am incercat sa inot cand era mic, insa niciodata nu m-am obisnuit cu apa din nas. Am o frica de apa. Nu-mi place oceanul. Este ceva infinit in legatura cu oceanul ce mi se pare periculos.
Peretii sunt de un albastru intunecat si nu exista lumina. Manson sta in aceasta camera albastra, band cola si purtand ochelari de soare sub rafalele provocate de aerul conditionat.
“Cred ca am o tentinda sa locuiesc in locuri unde nu ma integrez. Am inceput in Florida si probabil din aceasta cauza nu m-am integrat. Nu-mi place cultural de plaja (beach culture), iar acest lucru m-a facut sa fiu atras de opusul mediului in care traiesc”
“Obisnuiam sa privesc. Cand m-am mutat in Florida si nu stiam pe nimeni, stateam si priveam oamenii. Ascultam conversatiile lor. Daca vrei sa creezi ceva, iar oamenii sa te observe si sa te asculte, trebuie ca tu insuti sa-i asculti pe ei. Aici este cheia.”

Acasa, in mansarda casei sale cu cinci etaje, savurand un pahar cu vin rosu, Manson imparte a treia carte: Nebunul.
“A treia carte reprezinta idealurile mele, povesteste cu sunetul pielii care se freaca de piele al vocii sale. “Nebunul sta pe o stanca si este o carte buna. Semnifica inceputul unei calatorii sau luarea unei mari decizii. Ar putea insemna campania pentru promovarea noului meu album sau inceperea unui turneu.”
“Mi-e frica de locurile inghesuite. Nu-mi place sa fiu intre multi oameni, dar ma simt foarte confortabil pe scena in fata a mii de oameni, cred ca este un mod de a face fata acestei probleme.”
Vocea lui este atat de adanca si blanda incat dispare in spatele suflului aerului conditionat.
“Sunt foarte timid, e destul de ciudat si ironic pentru un exhibitionist ce sta in fata oamenilor. Chiar sunt timid.”
“Imi place sa cant si singur. Sau cel putin sa fiu inconjurat de cati mai putini oameni. Cand sunt in studio, ii rog sa apese butonul de inregistrare si sa iasa afara.”
Despre turnee, spune, “Amenintarea mortii face viata demna de a fi traita, o face palpitanta. Este ultima usurare de plictiseala. Fiind chiar in mijlocul a toate. Ma gandesc, “Stiu ca voi face tot posibilul sa duc lucrurile la o asemenea extrema pentru a-mi face cunoscut manifestul incat am sa incep prin a deveni cea mai dispretuita persoana. Voi reprezenta tot ceea ce urasti si nu poti face nimic pentru a ma rani, pentru a ma face sa ma simt mai rau. Nu exista sus pentru mine.” Cred ca asta a tinut loc de recompensa, sa ma simt ca si cum nu exista nimic care sa ma raneasca. In afara de a ma omori. Deoacere eu reprezint limita de jos. Sunt tot ce poate fi mai rau, asadar nimeni nu ma poate face sa arat mai rau de atat, pentru ca iti spun de la inceput, da, sunt de toate. A fost un sentiment eliberator sa nu-mi fac griji ca oamenii vor incerca sa ma doboare.
“Nu-mi pasa daca nu-ti place muzica mea. Pentru mine nu conteaza. Daca nu-ti place cum arat, daca nu-ti place ce am de spus, totul face parte din ceea ce cer. Imi oferi exact ce vreau.”
Manson imparte cea de-a patra carte: Moartea.
“A patra carte este trecutul tau indepartat si cartea Mortii reprezinta tranzitia si este o parte din ceea ce esti acum. Aceasta are sens tinand cont ca tocmai am trecut printre-o mare schimbare ce a avut loc in cursul ultimilor zece ani.”

Asezat in camera de un albastru intunecat de la compania de productie, povesteste, “Cred ca mama are cumva sindromul lui Munschausen, cand oamenii incearca si te chiar te conving ca sunt atat de bolnavi incat pot sta mult timp pe capul tau. Cand eram tanar, mama imi spunea mereu ca sunt alergic la diferite lucruri la care stiu ca nu sunt. Imi spunea ca sunt alergic la oua si fabric softener si tot felul de lucruri ciudate. Asta face parte din mediu medical de vreme ce mama este asistenta.
Pantalonii sau negri din pielese umflat acoperind pantofii negri cu talpa joasa.
“Imi amintesc ca uretra mi se blocase si au trebuit sa indroduca o sonda in pula si sa o defunde. A fost cel mai blestemat lucru care i se poate intampla unui copil. Mi-au spus ca la pubertatea va trebui sa o faca inca o data, dar am spus “Nici o sansa. Nu-mi pasa cum va arata jetul de urina. Nu-mi mai bagati sonda aia.”
Mama sa inca ii pastreaza preputul intr-o fiola.
“Cand am crescut, nu m-am inteles deloc cu tata. Nu era niciodata acasa si de aceea nu prea am vorbit despre el, niciodata nu-l vedeam. Muncea tot timpul. Nu consider ca ceea ce fac e o munca, dar cred ca am mostenit dependenta lui obstinata de munca. Cred ca pana la 20 de ani tata nu mi-a spus niciodata ca a fost in razboiul din Vietnam. Apoi a inceput sa-mi spuna despre oamenii pe care i-a omorat si lucrurile in care era implicat Agentul Portocaliu. (Agent Orange)
“Eu cu tata am avut amundoi probleme cu inima, un murmur al batailor cardiace. Chiar am fost bolnavicios cand eram mic. Am avut de patru sau cinci ori pneumonie si eram mereu internat, mereu slabit, desirat si pregatit pentru a o lua pe cocoasa.”
Telefoanele suna in celelalte birouri. Afara toate cele patru benzi sunt pline de masini.
“Cand am scris cartea [autobiografia sa] nu aveam ideea ca ma asemanam cu bunicul meu. Abia la sfarsit mi-am dat seama. Fiind copil ma uitam la el ca la un monstru deoarece era imbracat in haine de femeie si avea tot felul de vibratoare si lucruri din astea, iar la sfarsitul cartii am vazut ca am ajuns mult mai rau decat fusese vreodata bunicul.
“Nu cred ca am spus nimanui asta, insa in ultimul an am aflat ca tata si bunicul nu se intelegeau deloc. Tatal meu s-a intors din Vietnam si cumva a fost aruncat in strada si obligat sa plateasca chirie. E ceva intunecat aici si niciodata nu mi-a placut. Si tata mi-a spus anul trecut ca a aflat ca nu e tatal lui adevarat. A fost lucrul cel mai ciudat pe care l-am auzit, pentru ca ma gandesc ca era tratat mizerabil si de aici a pornit relatia lor ciudata. Este destul de straniu sa ma gandesc ca era nu era adevaratul meu bunic.”
“Banuiesc ca exista aici atat de mult imagistica a mortii deoarece fiindu-mi frica de moarte ca copil – intotdeauna eram bolnav si intotdeauna am avut rude bolnave – a fost o frica ce a durat mult timp. A mai exista si o frica de Diavol. O frica de sfarsitul lumii. Extazul – e un mit crestin despre care am aflat ca nu exista in Biblie. Astfel am deveni tot ce mi-a fost frica. Acesta este felul meu de a trata aceste lucruri.”
In mansarda, Manson imparte a cincea carte: Spanzuratul
“A cincea carte este trecutul tau recent. De asemenea este destinata sa reprezinte un fel de schimbare ce tocmai s-a petrecut, in acest caz ar putea inseamna faptul ca am devenit extrem de concentrat si in anumite privinte mi-am neglijat prieteniile si relatiile.”
“M-am nascut in ’69 si acest an m-a preocupat mult, lucru care se vede si in albumul Holy Wood. Anul ’69 a reprezentat sfarsitul multor lucruri. Totul se schimbase in cultura, cred ca a fost important sa ma nasc atunci. Sfarsitul anilor ’60. Faptul ca Huxley si Kennedy au murit in aceeasi zi. Pentru mine acest lucru a deschis un fel de poarta a ceea ce avea sa se intample mai tarziu. Apoi am gasit tot felul de paralele. Altamonte a fost ca Woodstock ’99. In casa in care stau acum au stat si cei de la Rolling Stones cand au scris “Let it Bleed”. Am gasit Cocksucker Blues, un film obscur pe care l-au facut si-n care ii arata cum stau in livingul meu scriind “Gimme Shelter”. Iar acest cantec a fost emblematic pentru toata tragedia de la Altamonte. Si apoi crimele lui Manson m-au fascinat inca de cand eram copil. Pentru mine au fost la fel de mediatizate ca Columbine.
“Lucrul care m-a deranjat atunci a fost faptul ca Nixon a iesit si a declarat ca Manson este vinovat pe durata procesului, deoarece Nixon a fost blamat pentru tot ce mergea prost in cultura. Acelasi lucru s-a intamplat si cand Clinton a spus “De ce acest copii se poarta atat de violent? Din cauza lui Marilyn Manson. Din cauza acestui film. Din cauza acestui joc.’ Apoi si-a intors fata si a trimit cateva bombe peste ocean ca sa omoare o multime oameni. Si se intreaba de ce pustii au bombe si comit crime…”
Manson scoate cateva picturi in albastru ca apa marii, portrete senine si intunecate Rorshach-test cu McGowen. Picturi pe care le face nu atat cu vopsele, ci cu apa neagra in care isi clateste pensulele. Una arata capetele ranjind ale lui Eric Harris and Dylan Klebold strapunsi de degetele ridicate din semnul pacii.
“De fapt ei nu erau fanii mei. Un reporter din Denver a facut cateva cercetari care au dovedit ca le displacea faptul ca sunt comercial. Ei erau implicati in chestii mai underground. M-a enervat ca media s-a axat doar pe un singur lucru si au facut din tantar armasar. Sunt o tinta usoara. Arat vinovat. Si eram in turneu atunci.”
“Oamenii mereu ma intreaba ‘Ce le-as fi spus daca as fi putut sa vorbesc cu ei?’ si raspunsul meu este ‘Nimic. As fi ascultat.’ Asta e problema. Nimeni nu nu a ascultat ce aveau de spus. Daca i-ai fi ascultat, as fi stiu despre ce era vorba.”
“Paradoxal, desi muzica este ceva ce asculti, cred ca muzica te asculta si ea pe tine, deoarece nu te judeca. A copil poate sa gaseasca ceva cu care sa se identifice. Sau un adult. Este un loc unde te poti duce si nu te simti judecat. Nu exista nimeni care sa-ti spuna in ce sa crezi.”

Manson imparte a sasea carte: Steaua.
“Aceasta carte este viitorul. Steaua. Asta inseamna succes mare.
“Mult timp nu m-am vazut pe mine ajungand aici. Niciodata nu m–am uitat dincolo de asta deoarece credeam ca ori ma distrug pe mine ori cineva urma sa ma omoare in timpul procesului. Deci, cumva mi-am depasit visele. Si este infricosator. E ca si cum ai lua-o de la inceput si e bine, caci am nevoie de asta. Au fost o multime de mici renasteri de-a lungul drumului, dar acum simt ca m-am nascut din nou in locul de unde am inceput, dar avand o alta interpretare. Intr-un fel, m-am intors in timp, dar acum am mai multa munitie, mai multa cunoastere pentru a face fata lumii.”
“E un lucru natural pentru mine sa fiu implicat in filme, insa trebuie sa fie dupa conditiile mele. Cred ca as fi mai degraba un regizor decat un actor, desi imi place sa joc. Am vorbit cu Jodorowsky, tipul care a facut El Topo si The Holy Mountain. E un regizor spaniol care a lucrat cu Dali. A scris un scenariu intitulat Able Cain si a iesit un lucru fantastic. Il are de vreo cincisprezece ani, insa nu vrea sa-l regizeze, dar m-a contactat deoarece am fost singura persoana cu care a vrut sa lucreze. Personajul este foarte diferit de ceea ce oamenii stiu despre mine si asta e singurul lucru pentru care am fost interesat, deoarece majoritatea care m-au abordat, au dorit sa fac diferite versiuni ale persoanei mele. Nu-i nici un fel de provocare aici.”
In primavara lui 2001, Manson vrea sa publice primul lui roman intitulat Holy Wood, o povestire care va acoperi perioada in care a lucrat la primele sale trei albume. Stand pe podea, in mansarda, aplecat in albastrul laptopului sau, citeste cu voce tare primul capitol, o poveste magica, suprarealista si poetica, intesata cu detalii si lipsita de fictiunea plictisitoare traditionala. Fascinand, insa deocamdata, este strict secret.
Imparte a saptea carte: Marea Preoteasa.
“Aceasta… nu sunt sigur ce inseamna”
Cand reporterii il intervieveaza pe Manson, publicistul ii roaga sa nu publice faptul ca el se ridica de cate ori o femeie intra sau iese din camera. Dupa ce tatal sau a ramas paralizat din cauza unei boli de coloana, Manson le-a cumparat parintilor sai o casa in California si ii intretine. Cand se cazeaza la hotel foloseste numele “Patrick Baterman”, criminalul in serie American Pshyco, romanul lui Bret Ellis.

Imparte a opta carte: Lumea.
“Aici Lumea reprezinta lucrurile din jurul nostru care te pot preveni.”
“Am avut o experienta interesanta in Dublin. Deoarece este foarte catolic, am concertat si aici in cadrul turneului meu european. Era o cruce facuta in televizoare in flacari, eram aproape gol cu exceptia lenjeriei din piele. M-am pictat cu carbune si am iesit pe scena. Atunci am vazut oameni din primele randuri cum se intorc si pleaca. A fost de necrezut. A fost cel mai mare compliment pentru o prestatie. S-au simtit atat de ofensati – nu pot sa cred ca cineva a putut sa se simta atat de jignit – incat si-au intors fetele. Sute de oameni.”
Masons imparte a noua carte: Turnul.
“Turnul este o carte rea. Semnifica distrugere, insa in modul cum o citesc eu, inseamna ca va trebui sa merg impotriva tuturor. Intr-un mod revolutionar, si va fi un fel de distrugere. Faptul ca rezultatul final va fi soarele, inseamna ca nu voi fi distrus. Vor fi cei care vor incerca sa-mi stea in cale.
Despre romanul sau, spune “Daca o iei de la inceput, intreaga poveste este paralela cu a mea, insa este spuna in metafore si diferite simboluri care vor parea celorlalti provocatoare. E vorba despre a fi inocent si naiv, cam cum era Adam in Paradis inainte sa piarda gratia divina. Vazand ceva ca Holy Wood , care mi se pare o metafora ce reprezinta ceea ce cred oamenii ca ar fi o lume perfecta, idealul pentru care ne tot luptam, este vorba despre a vrea – toata viata ta – sa te integrezi intr-o lume ce nu crede ca ii apartii, care nu te place, care iti pune piedici la fiecare pas, luptandu-te, luptandu-te si apoi reusind si apoi iti dai seama ca cei din jurul tau sunt cei care ti-au pus piedici inca de la inceput. Astfel, in mod automat ii urasti pe toti. Ii dispretuiesti pentru ca te-au obligat sa faci parte din jocul acesta in care nu credeai ca te vei impotmoli. Intr-un fel, iti schimbi o celula cu o alta.
“Astfel incepe o revolutie. Trebuie sa fii destul de idealist ca sa crezi ca poti schimba lumea si-ti dai seama ca ceea ce poti schimba esti doar tu insuti”

McGowen suna de la aeroport si promite sa sune din nou cand avionul aterizeaza. Masons va pleca peste o saptamana in Japonia. Intr-o luna, va incepe in Minneapolis un concert mondial. Primavara viitoare romanul va incheia ultimii zece ani din viata sa. Dupa aceea, o va lua de la capat.
“In anumite privinte ma simt ca si cum nu o povara, ci o greutate mi-a fost ridicata de pe urmeri prin stabilirea unui proiect pe termen lung. Imi ofera libertatea sa ma duc peste tot. Ma simt la fel cum ma simteam acum zece ani cand am inceput formatia. Simt acelasi avans, aceeasi inspiratie si acelasi dispret pentru lumea care ma face sa fac ceva care sa-i provoace pe oameni sa gandeasca.
“Singura frica ce mi-a mai ramas este frica sau neputinta de a crea, de a nu mai avea inspiratie”
“Pot sa dau gres, insa cel putin eu imi fac alegerile. Nu e ceva ce fac doar pentru ca sunt prins.”
Masons imparte a zecea carte: Soarele.
Terierii stau ghemuiti dormind intr-un scaun de catifea.
“Aceasta e ultimul rezultat, Soarele, care reprezinta fericirea si implinirea unei carti bune.”