Am auzit de Mircea Platon acum un an, citindu-i acest articol: Comunism subliminal? Contextul fusese o replică interesantă la articolul Mea Culpa al lui Dragoş Bucurenci din Evenimentul Zilei (n-am reuşit să gasesc articolul în arhiva lor; link-ul vechi e nefuncţional).
Recent, Silviu Man a avut ideea să-i ia un interviu pentru bookblog.ro şi a ieşit o chestie interesantă.
Astfel, recomand: Interviu cu Mircea Platon
În ideea pornirii unui imperiu de consultanţă on line, am pus cu Andrei Roşca primele cărămizi creative pentru temeliile unui viitor politic, social şi cultural mai bun. Click pe poze:
Metrou. O tipa trăgând după ea o geantă de voiaj. Un tânar dintr-un grup începe s-o fluiere. Tipa face câţiva paşi, apoi se opreşte şi se întoarce calm:
– De ce te manifeşti aşa? Vrei să arăţi că eşti un tânăr necivilizat?
Tăcere.
Tipa işi reia drumul şi din nou este fluierată.
De data asta nu se mai întoarce şi exclamă deja enervată:
– Idiotenschaft!
Abia la auzirea acestui cuvânt am ridicat capul din Academia Caţavencu s-o privesc mai bine, altfel ar fi rămas doar o scenă destul de banală.
La masă, la o terasă mă trezesc vorbind:
– De fapt, problema noastră nu e cultura, care poate fi obţinută mai uşor, ci… civilizaţia, care se obţine având în spate un exerciţiu de sute de ani care acum ar fi creat deja nişte reflexe sănătoase.
Nu trec cinci secunde de la replica asta că lângă masa noastră apare o adolescentă caucaziană de origine romă care începe să danseze bezmetic spre deliciul celorlalţi participanţi la terasă. Nu a cerut nimic, a zâmbit prosteşte, a mai făcut câteva mişcări şi-a dispărut la fel de subit cum apăruse.
Filmul e foarte bun, iar Jim Carrey face un rol care mi-a adus aminte de Eternal Sunshine of the Spotless Mind. Un thriller psihologic cu multe sincronicităţi, rasturnări de situaţie şi obsesii.
David Černý este un artist ceh destul de controversat.
În 2005 a realizat celebra sculptură (care a fost interzisă în unele ţări europene) întruchipându-l pe Saddam Hussein, iar recent am aflat despre un proiect interesant care, din nefericire, a fost refuzat. Proiectul consta într-un uriaş masturbându-se pe acoperişul Teatrului Naţional din Praga.
“I designed a sculpture of a masturbating giant. The giant was supposed to decorate the top of the National Theatre, and there was supposed to be water shooting from his penis every now and then. The theatre director was such a coward that he gave up the project.”
Cafe Babel Interview
Nu pot decât să mă amuz amintindu-mi de acest “incident diplomatic” ce a avut loc intre beiul Algerului si consulul Franţei.
Ce s-a întâmplat de fapt?
În timpul Primei Republici (1795-1799), secătuită în visterie în urma campaniilor militare (Napoleon în Italia, Egipt), Franţa negociază un împrumut cu beiul Algerului în scopul unor importuri masive de grâu.
Contractul a fost onorat de partea algeriană şi toate au fost bune şi frumoase până când a venit vremea returnării împrumutului.
Napoleon refuzase pretextând dobanzile prea mari şi, abia in 1820, după multe negocieri, Ludovic al XVIII-lea a plătit jumătate din datorie, însă tensiunile nu s-au oprit aici.
În 1827, Franţa obţine concesiunea unui depozit din micul port La Calle (situat la 500 km de Alger) şi, spre a linişti îngrijorările beiului, promite prin intermediul consulului Pierre Duval că nu va fortifica portul.
Francezii au fortificat totuşi portul, afectând interesele beiului în regiune. Când acesta a aflat, a trimis o scrisoare guvernului francez prin care a cerut explicaţiile cuvenite. Nu a primit nici un răspuns.
S-a adresat atunci consulului Duval pentru explicaţii, iar când acesta a refuzat să răspundă, beiul n-a mai rezistat.
Si de aici începe legenda loviturii de eventai. Unii istorici susţin ca beiul l-a lovit pe consul cu coada eventaiului, alţii au argumentat că beiul doar i-a suflat eventaiul pe la nas, neatingându-l pe consul. Unele surse locale au indicat faptul că obiectul cu care consulul a suferit un asemenea afront nu a fost un eventai propriu-zis, ci mai degrabă un chasse-mouche (asemănător unei palete). Alte surse istoriografice indică faptul că, independent de acest incident, consulul Duval era oricum un caracter dificil şi arogant.
Dezbaterile încă se poartă pe acest subiect, însă urmarea a fost una cât se poate de serioasă. Franţa instituie o blocadă maritimă care nu are efect, iar in ianuarie 1830 se pune la cale o campanie militară. În iulie 1830 Algerul este cucerit de francezi, iar în câţiva ani Algeria devine colonie franceză.
Existau tensiuni anterioare între cele două părţi (miza comerţului pe Mediterana, scăderea veniturilor Algerului în faţa concurenţei grâului din ţările Europei de Est etc.), însă pretextului pitoresc al acelui război a fost o lovitură deloc simplă de… eventai care a rănit “onoarea Franţei”.
Surse:
French Algeria
Conquête de l’Algérie par la France
La légende du coup de l’éventail