Există viaţă boemă şi dimineaţa

Ieri seară am venit atât de obosit de la muncă (un brainstorming prelungit pe terasa din curtea agenţiei) încât m-au luat ameţelile în drumul de la bucătărie la dormitor.

Eram încărcat cu treburi restante, îmi trebuia câteva ore bune pentru a le rezolva şi-am decis să le fur din noapte.
Era 23:00 şi-am pus ceasul să sune la 02:00. Pragul minim de trei ore de somn.

Am adormit citind Libelula – împrumutată de la Ionuca – şi m-am trezit alarmat la 02:00. Am pus telefonul să sune la 03:00. Apoi la 04:00. Continue reading

Fiecare bătrân este bunicul cuiva

Nu cunosc niciun bătrân de oraş, nici un pensionar care locuieşte la bloc. Ştiu pe mulţi, îi pot identifica după chip şi mers, însă nu-i văd. Nu îi am cartografiaţi afectiv, iar respiraţia lor nu-mi abureşte ochelarii.

Am crescut la casă pe o stradă unde bătrânii ieşeau la gard şi priveau în stradă.
Astfel, toţi bătrânii din imaginarul meu locuiesc la casă.

Apoi, toţi bătrânii erau bunicii cuiva, nu erau de capul lor în această lume. Erau bunicii cuiva şi vecinii cuiva. Primeau vizitele copiilor şi nepoţilor şi schimbau o vorbă cu vecinii. Nimeni nu se rătăcea. Continue reading

Unde sunt foştii colegi?

Anul trecut am pierdut o seară întreagă căutând pe google numele colegilor din generală (atât cât am putut să-mi amintesc). Nu am găsit pe nimeni.

Am căutat apoi colegii de liceu şi, fără nici o exagerare, n-am găsit pe nimeni.
Poate doar un nume sau două pe un site prăfuit de socializare a foştilor colegi. Conturi neverificate de 4-5 ani, fără poze etc.

În cazul colegilor de facultate am fost mai norocos. Câţiva şi-au făcut blog (Ştefan, Alex, Gim, pe Marian l-am regăsit la Caţavencu), câţiva i-am găsit participanţi la conferinţe, colaboratori la volume colective sau enumeraţi în liste de doctoranzi, însă marea majoritate dintre ei formează o masă inexistentă în anale motoarelor de cautare (nemurirea culturală a viitorului)

Am căutat pe google, însă dacă ar fi să filtrez căutarea după bloguri, după twitter, după facebook, linkedin, rezultatele per total ar tinde către zero.

Trecând peste generalizarea pornind de la foşti mei colegi absenţi, mă întreb în ce gaură istorică s-a ascuns generaţia celor născuţi în ’80?
Au făcut firme, au plecat afară, au devenit slujbaşi şi părinţi?

Anul acesta se împlinesc 10 ani de la terminarea liceului, mai există tradiţia cu reîntâlnirea?

Cine e Adrian Ciubotaru?

accând îl întâlneşti prima oară, e un dandy postmodern care te face să iei distanţă. pare pre(a)ocupat de tot felul de probleme în care tu nu intri. deocamdată.

dar dacă intri, eşti analizat. nu ştii cum, nu te priveşte prea mult în ochi, în schimb vorbele liniştite îţi sucesc inteligenţa pe toate părţile.

intră în orice discuţie, cu inocenţă de arheolog şi uneori eşti descumpănit între epatare şi autenticitate. în cele din urmă, când îl cunoşti mai bine, cumpăneşti spre cea de-a doua.

unii îi identifică numele cu sexul oral, alţii cu pionierii bloggingului românesc, alţii cu narcisismul, a se vedea si headerul. poate au dreptate cu toţii.

eu personal îl identific cu postările lui de-nceput, savuroase şi poate teribiliste, dar cum spuneam mai sus, autentice şi pe care curtea veche i le-a refuzat. şi cu reînvierea nopţilor studenţeşti, vorbind cu entuziasm inepuizabil despre goethe, eliade, lumea presocratică şi altele. dar mai cu seamă despre cum să “trăieşti” filozofia.

Articol scris de Dragoş C. Butuzea.

Dincolo de adevărul sexului nostru

Mi-a plăcut la nebunie Middlesex. După Houellebecq descoperit anul trecut, Jeffrey Eugenides îmi este o revelaţie frumoasă.
Până când mă voi decide să scriu o recenzie a cărţii, semnalez mai jos două fragmente (unul estetic-aforistic, altul rezumativ-popularizator):

“Era atâta dragoste în ochii lui Milton, încât era imposibil să caute acolo adevărul.” Continue reading

Sunt prea prudent cu mine însumi

Am găsit în lada din mansardă jurnalele din adolescenţă. Am stat câteva ore să răsfoiesc câteva caiete şi m-am lăsat surprins de jurnalul din ianuarie 2000. Eram în pragul unei căderi, iar două săptămâni n-am putut citi decât basme.

Rândurile de atunci transmiteau senzaţia unui ritual de trecere. Ceva trebuia să moară în mine pentru ca altceva să poată renaşte.
Mai jos am scos câteva din gândurile de atunci, de la 20 de ani: Continue reading

Aer de Moineşti

Mereu simt o melancolie când revin acasă, în Moineşti. De parcă am plecat odată de-adevăratelea, iar de atunci n-am revenit niciodată cu adevărat.

Mă joc de-a turismul în locurile natale.

M-am plimbat sâmbătă cu frate-miu, cu maşina, prin toate împrejurimile oraşului (Măgura, Osoiu, Tajbuga, în Schelă) şi prin satele copilăriei (Poduri, Prohozeşti, Bucşeşti, Cernu, Buleni, Cornet).

I wish you plenty of time!

Picture 088 Picture 024 Picture 109 Picture 102