Author Archives: Adrian Ciubotaru

Când ceilalți îți transmit că timpul tău nu valorează mare lucru

Sâmbătă, gândul de a face o ieșire de o zi la Sinaia s-a izbit de realitatea unui drum de 5 ore cu trenul. Am stat două ore în Câmpina, am urcat în alt tren, am mai stat o oră pe drum și într-un final de după-amiază am ajuns la destinație. Situația a avut motivele ei, însă au fost oameni care au schimbat trei trenuri pe o căldură sufocantă, au existat vagoane de clasa I fără aer condiționat, iar la vagonul restaurant – pentru a beneficia de răcoare – trebuia să faci consumație consistentă.

Senzația a fost atât de absurdă – cei de la CFR nu știau cât va dura întârzierea, înjurau și ei în gol – încât aveai impresia că ești filmat cu camera ascunsă. Situația a fost atât de absurdă încât nu cred că cineva a depus vreo plângere sau a cerut vreo despăgubire pe undeva.

Ajungând târziu și adaptându-ne situației, ne-am decis să petrecem o noapte în Sinaia și să revenim a doua zi  în București.

A doua zi, pe peron, cu 10 minute înainte de a veni trenul, în megafoanele gării, s-a anunțat o întârziere de 50 de minute. Anunțul a fost atât de simplu și de natural (fără nicio scuză pentru inconveniență), încât ți se crea impresia că timpul tău este infinit și nu valorează mare lucru. După ce ne-am deplasat la linia 4, acum a trebuit să revenim pe peron și să prindem loc la o terasă timp de o oră și un pic (50 de minute fuseseră aproximate cu mare generozitate).

Nu călătoresc des cu trenul, iar ultimele dăți n-am avut probleme, însă acum pus în situația de a oferi din timpul meu, mi-am dat seama cât de puțin valorează acesta în ochii celorlalți. În două zile, am oferit 5 ore din timpul meu fără ca eu să aleg acest lucru și fără mari ocazii de a alege cum să-mi petrec acest timp. Sunt 5 ore pe care nimeni nu mi le poate da înapoi, pe care nimeni nu mi le-a plătit și pe care nimeni nu le regretă.

Dacă privești tabloul mai larg, realizezi că în România ti se pune un preț ieftin pe timpul tău cu orice prilej. Cozile la ghișele, funcționarele care nu se grăbesc, cum alergi după stampile, după chitanțe, cum ești trimis să revii a doua zi, cum unii se bagă în fața ta la supermarket, cum unii întârzie, cum unii nu-și respectă deadline-urile.

În toate aceste situații, ceilalți (oamenii, sistemul, societatea) îți transmit că timpul tău nu valorează mare lucru. Ești în permanență pus în situația să nu dai doi bani pe tine (să nu pui mare preț pe timpul tău) pentru a nu exploda de nervi.

În realitate, acest timp care se scurge prin porii unei societăți prost organizate costă foarte mult chiar și dincolo de studiile care analizează pierderile economice cauzate de întârzierile din trafic și întârzierile de tot felul. Poți pierde o legătură (cu un alt tren sau cu avionul), îți pot da peste cap o ieșire, poți pierde o oportunitate și lista ar putea continua.

Se întâmplă lucruri atât de absurde, atât de strigătoare la cer în această țară, încât singura explicație ar fi una supra-realistă: suntem cu toții subiecții unui experiment filmat cu cameră ascunsă în care până și motivele experimentului întârzie să apară.

La final de #refinanțare

Am fost plecat săptămâna asta prin țară și îmi pare rău că n-am apucat să anunț evenimentul de azi organizat de Revista Biz la finalul campaniei BCR Refinanțare.

Evenimentul – o premieră în sine – a fost un prilej de lămurire pentru atât pentru cei direct interesați de campaniile online (companii, agenții și bloggeri), cât și pentru cei deranjați de această campanie sau cei stresați de afluxul de mesaje sau (un termen popular în mediile online) hateri.

Dincolo de regula deja clasică în blogosferă (o campanie nu e bună dacă nu mă include și pe mine), pot spune că mi-a plăcut mult provocarea lansată de BCR (împreună cu Revista Biz și Blogal InitiativeChinezu) pentru comunitate, o provocare care s-a dovedit inspirată ținând cont de rezultate, buzz-ul creat și precedentul care s-a stabilit cu această ocazie.

A fost o campanie dificilă (nu-i ușor să ambalezi un produs de refinanțare), o mișcare curajoasă (ținând cont de riscurile asumate și lipsa de control asupra mesajelor) și o inițiativă care va deveni studiu de caz clasic de campanie interactivă (buget versus rezultate, angajarea comunității și riscurile asumate).

Impresiile de la evenimentul de azi pot fi găsite pe hashtag-ul #refinantare, iar o monitorizare oferită de Zelist Monitor o găsești aici.

Votează femei pentru schimbare


Acum câteva luni, în cadrul inițiativei AVON de a premia 125 de femei pentru schimbare, scrisesem despre fosta mea profesoară de română. Un om drag care mi-a inspirat pașii în acei ani zăpăciți ai adolescenței.

Între timp, s-au strâns o mulțime de povești şi s-au propus o mulțime de nume. Sunt oameni curajoşi şi plini de iniţiativă care fac o mulţime de lucruri bune şi care merită cel puţin o apreciere simbolică.

Între 1 iulie – 15 august, aceste femei minunate pot fi votate o singură dată în 24 de ore prin butonul ”Îmi place” de pe pagina de prezentare a fiecărei femei propuse.

Eu am deja preferinţele mele, câţiva oameni pe care îi cunosc şi îi apreciez pentru ceea ce fac şi ceea ce inspiră în jurul lor: Elena Marineci, Tara Duveanu, Andreea Borţun sau Anamaria Hâncu.

Cum a fost la Bon Jovi


Nu merg des la concerte și e de înțeles ca, atunci când întâlnesc un artist mare, să fiu impresionat. Mă așteptam să fie un concert pe cinste și nu am fost dezamăgit. Am avut noroc cu vremea, ziua a fost caniculară, însă pe seară s-a răcorit.

Nu știu ce va mai fi, însă până acum se poate spune că Bon Jovi a susținut concertul anului în Romania.

Mulțumesc Ciuc Premium (muzică live, muzică bună, da?) pentru invitație și pentru posibilitatea de-a oferi bilete la concert (cum s-au distrat câștigătorii?).

Ce mi-a plăcut:

  • deși în mod oficial concertul trebuie să dureze 120 de minute, Bon Jovi a cântat 3 ore mari și late cu o secțiune lungă de bisuri la final
  • sonorizarea: unde am stat noi (în față, puțin în stanga scenei) s-a auzit perfect
  • scena mare cu un ecran imens unde apăreau povești vizuale și tot felul de efecte
  • pofta de viață pe care o emana solistul și vocea care și-a păstrat același timbru al hiturilor din tinerețe
  • gașca: Manafu, Bobby, Negrea, Chinezu și fetele:)
  • momentul când solistul a luat steagul României din public
  • faptul că în sectorul nostru nu a fost aglomerat
  • senzația unui show de calitate (muzică bună, un public foarte energic, niște artiști care nu au dezamăgit)

Ce nu mi-a plăcut:

  • am intrat greu înăuntru, în plină aglomerație și în plin soare, însă odată ajunși, totul a fost ok
  • oamenii care treceau prin mulțime
  • n-a cântat Blaze of Glory

    sursa foto

Lista mea cu documentare


Un documentar este fast food culture, este cultura generală ambalată pentru mase. Unele dintre ele sunt pur și simplu articole de Wikipedia transpuse vizual, altele sunte teze nonconformiste despre subiecte oarecare, unele sunt filmate magistral, iar altele sunt anchete jurnalistice în toată regula.

Indiferent de tema și modul de realizare, dacă te pasionează un subiect, un documentar este cea mai bună introducere.

Mai jos este o listă cu documentarele văzute în ultimele luni:

Commanding Heights: The Battle for the World Economy
The Ascent of Money
Civilization: Is the West History?
The Story of Science: Power, Proof and Passion
World War II: Behind Closed Doors
History of World War II: Hiroshima
The Hunt for Hitler’s Scientists
Yugoslavia: The Avoidable War
Iranium
IRAN (Is Not The Problem)
Gaddafi: Our Best Villain
Kill Shot: The Story Behind Osama bin Laden’s Death
American Radical: The Trials of Norman Finkelstein
The Trials of Henry Kissinger
Why We Fight
Death of a Nation: The Timor Conspiracy
The War You Don’t See
The Take
The Birth Of Israel
Endgame: A Future Scenario for Israel
Peace, Propaganda, and The Promised Land
Pax Americana and the Weaponization of Space
Operation Hollywood
World Cup’s Most Shocking Moments

sursă foto

Cum îți pot dilata durata propriei vieți

Îmi aduc aminte cum la 9 ani, Moş Crăciun mi-a adus două caiete studenţeşti. Îmi doream mult să scriu pe ele (să conspectez, să copiez, să ţin un jurnal) şi visul mi s-a împlinit fix la Crăciunul evenimentelor din ’89. Situaţia nu era prea roză, tata făcea parte din garzile patriotice care patrulau noaptea prin oraş cu puşca la umăr, iar unchii discutau despre posibilitatea să fie chemaţi la Bucureşti să apere televiziunea.

În acea stare de alertă din jurul meu, eu nu mă gândeam decât că poate nu am destul timp să umplu caietele studenţeşti primite cadou. Aveam senzaţia că mai este puțin când până lucrurile vor deveni dramatice (îmi imaginam un război) şi caietele mele studenţeşti vor rămâne nescrise.

Mi-am adus aminte de urgența și implicit valoarea timpului pe care o simțeam de mic copil privind interviul de mai jos cu Mihai Călin. Ascultând un bun actor (l-am admirat acum mulți ani în Take, Ianke și Cadîr) vorbind despre “pasiunea mea pentru meserie” sau “necesitatea a petrece timp cu tine însuți”, îmi amintesc de relația specifică pe care o au oamenii cu timpul.

Sunt oameni care fac o mulțime de lucruri și le mai rămâne destul timp să iasă cu prietenii, să se bucure de familie, să se aventureze în diverse proiecte sau să călătoreasă. La polul opus, sunt oameni care nu fac decât un singur lucru și se plâng că nu au suficient timpul de altele.

O vorbă spune că atunci când ai ceva urgent de rezolvat, roagă un prieten ocupat să te ajute. El înțelege mai bine valoarea timpului și te va rezolva în cel mai scurt timp cu putință.

În Oceanografie, Eliade a scris un articol despre necesitatea de a pierde timpul. În vremea când îmi făceam programe riguroase și îmi scădeam imprudent orele de somn, această idee mi s-a părut trivială. Am regăsit îndemnul ascultându-l pe Mihai Călin și îmi dau seama cât de tonică este această idee. Să pierzi timpul cu tine însuți, cu familia, cu prietenii și în același să îți rămână destul timp pentru cariera ta, pentru pasiunile și proiectele tale.

Motto-ul acestui blog Relax, you have plenty of time vorbește despre relaţia mea cu timpul atât dintr-o perspectivă ironică (de fapt, nu avem totul timpul din lume), cât din perspectivă autentică (autenticitatea este singura şansă de a dilata durata propriei vieţi). Oamenii pe care i-am admirat i-am găsit întotdeauna relaxați și generoși cu timpul lor…

M-am lăsat purtat de gânduri şi amintiri, încă încerc să-mi lămuresc relaţia mea cu timpul, iar toate acestea mi-au fost inspirate ascultându-l pe Mihai Călin. Te invit să faci la fel, sunt 10 minute din timpul tău care merită investite în mijlocul unui poveşti autentice.

Interviul cu Mihai Călin face parte dintr-o serie de momente însuflețite de Silva Dark.

Câştigătorii biletelor duble la concertul Bon Jovi

Am fost curios ce ai face pentru un bilet la Bon Jovi şi acum îmi este greu să aleg dintre atâtea poveşti. Mulţumesc tuturor pentru comentarii, le-am citit pe toate şi mă bucur că am şansa să descoper nebunii şi pasiuni de la diferiţi oameni.

Înainte de a anunţa câştigătorii, urmăreşte te rog videoclipul de mai jos. Mi se pare o idee nebună şi frumoasă din partea Ciuc de a face teasing şi de a promova unul dintre cele mai aşteptate concerte ale anului aducând muzica live în stradă:

Așadar, avem 4 câștigători, iar aceștia sunt:

1. Alex pentru acest comentariu creativ, amuzant și cu o supriză frumoasă pentru partenerul iubit.
2. Diana pentru acest filmuleț care emană pasiune la fiecare secundă
3. Victor Perdevara pentru ideea nebunească pe care vrea să o facă și apoi să o povestească pe blog
4. Alma pentru că şi-a trezit bunica din somn pentru a o întreba dacă merită să câştige biletele la Bon Jovi. Ei bine, a meritat!

Mulţumesc încă o dată tuturor pentru participare, felicitări câştigătorilor şi distracţie plăcută la concert!

Suntem norocoși, să nu ne plângem! (II)

Notă: Citeşte şi prima parte a acestui articol.


Există – mă refer la medie, iar nu la extreme – o tendinţă de uniformizare între adolescenţii din ţările în curs de dezvoltare şi cei din ţările occidentale. Deşi trec prin sisteme de învăţământ diferite, asemănările pot fi observate începând de la vestimentaţie, comportamente, hobby-uri şi idealuri pănă gusturile muzicale, sporturile practicate şi dezinhibiţia afişată.

Între un adolescent de 14-18 ani din România şi un altul din Estonia, Belgia sau Spania diferenţele tind să se estompeze. Se mişcă în acelaşi univers simbolic, îşi permit cam aceleaşi lucruri, stau la fel de mult pe net şi ascultă cam aceeaşi muzică. De exemplu, la un concert Robbie Williams din Praga, nu poţi face diferenţă între cei veniţi din Cehia, Ungaria, Romania, Estonia sau Germania. Dacă eşti un artist internaţional, ai aceleaşi şanse să ţi se fredoneze melodiile indiferent dacă concertezi în Sofia, Madrid, Bucureşti sau Riga. Continue reading

Suntem norocoși, să nu ne plângem! (I)

Notă: Articolul are două părţi, iar mai jos este publicată prima parte.


Însemnare a călătoriei mele, Constantin Radovici din Golești, făcută în anul 1824, 1825, 1826
este prima carte unde poți înțelege șocul cultural pe care l-a trăit un boier muntean călătorind în Occident.
Dinicu Golescu căuta de fapt școli pentru cei patru fii săi, iar în călătoriile sale a văzut Clujul, Buda-Pesta, Viena, Geneva, Munchen, Milano, Veneția sau Verona.

La Viena este uimit de: Continue reading