Notă: Articolul are două părţi, iar mai jos este publicată prima parte.
Însemnare a călătoriei mele, Constantin Radovici din Golești, făcută în anul 1824, 1825, 1826 este prima carte unde poți înțelege șocul cultural pe care l-a trăit un boier muntean călătorind în Occident.
Dinicu Golescu căuta de fapt școli pentru cei patru fii săi, iar în călătoriile sale a văzut Clujul, Buda-Pesta, Viena, Geneva, Munchen, Milano, Veneția sau Verona.
La Viena este uimit de:
“îngrijirea pentru facerea drumurilor”, “udatul şi măturatul necontenit”, “felinarele care luminează de cum însărează şi până se face zioa în toate ulitile”, “grija pentru siguranţia norodului” (ordinea publică, poliţia), “grija de a avea fiescare popor (populaţia) theatre, dohtori, gerahi (chirurgi), spiţieri”, “o muiere cu buna vieţuire” (educatoare, pedagogă), o “casa de lucru” (unde erau strânşi saracii şi invalizii şi învăţaţi să lucreze diverse meşteşuguri, nefiind lăsaţi să cerşească pe străzi), poşta cea mare, “şcoale pentru săraci”, “casa pentru copiii sirimani”, “casa cu venituri pentru măritişul fetelor sarace”, “casa ştiinţii pentru aceia care să nasc, mor şi să însoară” (oficiul statistic), muzee, cum este “cabinetul firesc” (muzeu de ştiinţe naturale), în care se găsesc “pieile celor mai multe dobitoace domestice şi sălbatice şi jigănii”, parcurile publice, care îl incânta, băile care conţin “ape metaliceşti” (ape minerale), cele 15 pieţe publice construite “pentru întrebuinţarea tutulor oroşanilor”, spitale de tot felul etc.
Tot la Viena observă o diferență care se păstrează și în ziua de azi:
În timp ce vienezii, indiferent de starea lor socială, se îmbrăcau elegant şi curat, fără să epateze, astfel încât “un strein nu poate cunoaşte care este din nobleţe şi care din norod”, în Valahia situaţia era cu totul alta: boieroaicele, chiar şi cele mai scăpătate, erau “stăpânite groaznic de lux”, astfel încât “cine vor vedea pe acele de mai mare neam dame din Viena şi pe ale noastre, …vor socoti pe vieneze sărace şi pe acestea ale noastre stăpânite de lux, milioniste (milionare)”.
Ridicolul unei situații dovedește lumea total diferită din care picase boierul muntean:
O întâmplare nostimă (dar mai puţin plăcută pentru călător, care va simţi un sentiment de ciudă) este legată de vizita la “spitalul nebunilor”, spital pe care acesta nu va avea norocul să-l vadă pentru că “dohtorul”, cerându-i iertare, nu i-a dat voie, explicându-i că hainele sale turceşti cu care era îmbrăcat vor tulbura atât de mult bolnavii de aici, încât spitalul “să va amesteca” (se va produce tulburare, zăpăceală).
În Elveția este uimit de faptul că țăranii știu să citească:
“Atunci m-au coprins gândurile, văzând că ţăranii Elveţiei, vrând să ştie ce curge în lume, se strâng şi citesc gazeturi”.
De asemenea, boierul muntean observă cum prin alte părți slujbele erau oferite pe baza competenței, în timp ce la noi era în floare vânzarea funcțiilor (obicei care continuă și în vremea noastră).
Cartea este absolut fascinantă, iar concluzia lui Dinicu Golescu este cât de poate de evidentă:
“Noi am rămas în urma tuturor neamurilor”.
Secolul XIX a însemnat pentru români, dincolo de lupta națională, încercarea de a adopta instituțiile, valorile și obiceiurile occidentale. Decalajul s-a micșorat, însă prăpastia rămânea încă mare când, la sfârșitul secolului, un avocat francez (mai târziu președinte al Franței) – în mijlocul unui scandal de corupție mioritică – făcea una din cele mai realiste caracterizări:
“Que voulez-vous, nous sommes ici aux portes de l’Orient, où tout est pris à la légère”
În ultimele două secole, în oglinda Occidentului, românii s-au privit în toate felurile (când mai buni, când mai înapoiaţi) şi s-au uitat când cu recunoştinţă sau admiraţie, când cu dezamăgire şi ură. Pe seama Occidentului – care s-a schimbat şi el între timp – s-au creat mituri, legende şi aşteptări în care uneori am pus mai mult ce am văzut în jurul nostru decât ce am văzut la ei.
Din tabloul conturat mai sus, puține lucruri s-au schimbat în năravurile românilor. Deși cuplați la nivel formal la tot ce înseamnă Occident, păstrăm specificurile locale care ne amintesc zilnic – un adevăr pe care şi un preşcolar îl învaţă destul de repede – că mai e mult până departe.
Despre acest drum – mult până departe, despre nenorocul, dar mai ales despre norocul generaţiilor actuale voi vorbi în a doua parte pe care o voi publica mâine.
Am câteodată impresia că, la fel ca în acele vremuri, se ridică o generaţie – să-i zicem neo-paşoptistă- care “vede imens şi simte monstruos” (sau invers?) Dezbatem neobosiţi teoria formelor fără fond de un secol, dar atât. E vreo speranţă în noii paşoptişti?
postul vine neasteptat si plin de relevanta pe fondul preocuparilor noastre zilnice
apropos de slujbele obtinute pe baza competentei vs. obiceiurile locului – e de retinut ca pana tarziu in secolul 19 slujbele publice la noi nu erau platite defel (!), cu-atat mai interesant fenomenul “vanzarii” lor – cu-alte cuvinte, desi nu erau platite, erau foarte atragatoare
de fapt, in prelungirea acestui gand, apare intrebarea aceea grea si intristatoare: dupa atatea sute de generatii de “ciupit”, cum am putea azi sa pretindem eficienta, meritocratie etc etc etc
greu
inca o data, multumiri sincere pentru a ne fi (re)adus sub nas importanta lecturilor istorice, gg adrian ciubotaru!
era sa zic “asa, si?”. dar asteptam acum cu sufletul la gura si continuarea….
LOL ! Daca intereseaza pe cineva, eu la Viena am “descoperit” bomboanele “Mozart Kugeln” http://t0.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcS5_fHpYLpOX9al0yk6fCqZ1gx942-BqWr-M6SS77qP_-_pYA4k , carora le-am ramas fan ! (A fost a doua mea intalnire cu marzipanul.)
La Verona m-au impresionat pantofii purtati de doamne (aveam vreo 13 ani jumate pe atunci si revenisera la moda pantofii numiti “mules”: http://t1.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcTrCaTx5pA6tszHWylYXh5nheFvHtTAX5E3IUeMWLAZ_Cxvz_K-5Q ).
In aeroportul din Hong Kong am fumat prima oara Dunhill cu aroma de scortisoara ! Mi-a mai placut coborarea avionului (British Airways) peste Ocean (South China Sea), cand se vede orasul din ce in ce mai aproape:
http://www.youtube.com/watch?v=Mc5kCLc73vE
Am simtit prima oara rau de mare traversand Marea Baltica intre Helsinki si Stockholm !
Iar rau de avion mi-a fost prima oara cand zburam de la Amsterdam catre Romania si am trecut noaptea printr-o furtuna ingrozitoare pe undeva pe deasupra Ungariei.
In Norvegia ma enerveaza extraordinar faptul ca aparent nu exista oameni saraci si toata lumea este mereu prea calma. Nici copii mici nu plang asa de tare sau de mult cat ar trebui. Femeile au un gust infiorator la haine. La serviciu vin impbarcati f. casual, la prieteni in vizita cu ce au mai bun. Politistii comunitari care patruleaza prin oras, uneori insotiti de caini lupi care mie mi se par destul de fiorosi, au pulovere misto. Dar, din pacate, nu ii vezi prea des. Nici politie de trafic nu vezi. (Excesele de viteza se urmaresc electronic.) Detectivii obisnuiti arata la fel de tristi si obositi ca oriunde in lume. Plus ca aparent nu exista aproape de loc tentative de sinucidere din dragoste. Rata de sinucidere din Norvegia este de altfel printre cele mai scazute din Europa. Nu si cea de depresie si de automutilare (cea din urma, evident, mai ales la femei.) Au expertiza neasteptat de scazuta in zona mea la tulburarile de alimentatie. In ciuda obsesiei politic-birocratice pentru “guidelines”, exista literatura de mana a doua sau total depasita prezentata ca sursa de referinta pe anumite domenii medicale. (Este posibil sa fie doar in zona mea, dar cam am impresia ca nu se regaseste chestia asta numai aici.) Nu o sa intru in tehnicalitati de domeniu ingust ca e efectiv e prea complicat, daca nu chiar periculos din punct de vedere politic, deoarece ma afliu in plin program de reeducare mao-ista ! LOL !
Intr-adevar Scandinavia este o lume aparte. (Iar din tot universul scandinav, Islanda e intr-adevar cea mai stranie “planeta”, total futuristic suprarealista, cu peisaj natural cu tot ! Desi nu ma refeream numai la geografie.)
Se simte destul de puternic ca Norvegia a fost multa vreme o ruda “saraca” a bunicii Danemarce si a mamei vitrege “incestuoase”, Suedia, si, fiind efectiv tarata, aproape in mod abuziv, nepregatita, in modernitate, a ramas cu multe resentimente inca ne-exprimate, o oarecare nesiguranta in ceea ce priveste dezvoltarea identitatii nationale, (in ciuda nationalismului naiv predat si invatat in scoli de la o varsta timpurie), plus ca resimte un sentiment de vinovatie si rusine pentru colaborationismul destul de larg al populatiei generale, mai ales al clasei de mijloc care abia incepea sa se formeze, (“speriate” in mod declarat de pericolul “comunist”), cu extrema dreapta din timpul celui de-al doilea razboi mondial. (Dar a existat si oarecare Rezistenta autentica, oarecum numai partial romantata cosmetic dupa razboi.)
Aceste sentimente de rusine si resentimentare nu au fost inca “procesate” in mod lent si mai natural deoarece intre timp a dat petrolul si secolul vitezei si peste ei; ele, sentimentele, au fost efectiv “varate” mai dedesubt, sub suprafata “vopsita” a standardului ridicat de viata, a alfabetizarii si scolarizarii in proportie ridicata a populatiei; au fost poate ascunse uneori in mod neetic si de o autocenzura prost inteleasa a presei si TV-ului national, care se intrece in “political correctness”, de un aparent spirit civic “formal” de suprafata, care a uitat de radacinile autentice ale “dugnad”-ului tipic national, si care arata in mod aproape falos populist demonstrativ ca o proportie neobisnuit de mare a populatiei se prezinta la urnele de vot (cam 75 % !), disciplinat, manata uneori de sindicatele profesionale foarte puternice.
Societatea norvegiana, dupa parerea mea, are mari probleme si cu dezvoltarea increderii/”trust” (probabil din cauza lipsei cronice de MANCARE de-a lungul istoriei care a bantuit acesta zona geografic chiar neprielnica datorita geografiei. Are prin urmare si acum o societate insulara, la granita cu paranoia.
Daca am avea voie sa antroporfizam o intreaga societate, atunci are foarte multe trasaturi de tulburare de personalitate de tip borderline, si ii lipseste din pacate histrionismul care ar pute-o indulci si ajuta sa devina mai seducatoare. Exista si multa perversitate de tip sado-masochist, si fuga in defense primitive gen intelectualizare de mana a doua. Dar exista si fuga in defensa superioara de altruism…din pacate nu se prea iubesc pe sine insesi. Se simte foarte puternic efectul interzicerii indelungate de-a lungul istoriei (prin constitutie !) a stabilirii calugarilor iezuiti si a evreilor pe aici. Puritanismul initial a fost auster, de tip calvinist, fiind influentat si de marea epidemie de ciuma care a decimat 1/2 din populatie, si de faptul ca breslele profesionale s-au dezvoltat prin comertul si interactiunea cu Olanda si Germania adiacenta Olandei. (Calvinismul a fost ulterior, din fericire, “detronat” de Luteranism printr-un sinod decis in Suedia “mama”.)
Dar tot exista rusine si fata de “norocul” neasteptat din anii 70 cand s-a descoperit petrolul. Ostentatia este privita ca prost gust.
Egalitatea femeilor, si biserica Norvegiana sunt politici de stat, iar daca cea de-a doua s-a dezvoltat in mod natural, prima a fost importata oarecum silit pe model international pt. care societatea era iarasi nepregatita, ca un fel de “revolutie culturala” impusa, nu dezvoltata in mod organic natural prin grass-roots autohtone.
Relatia cu Marea Britanie ramane ambivalenta, aproape inca neformulata, desi pe plan educational parintii mai instariti ACOLO isi trimit copiii sa studieze in ultima vreme, nu in SUA ca pana acum vreo 10 ani.
Copiii..ce sa faca si ei…muzica metal ii mai salveaza de impulsurile agresive.
Vezi foarte rar handicapati si oameni cu dizabilitati reale pe strada.
Umorul este primitiv.
Artele plastice contemporane sunt aproape la pamant. Exista multa arta patologica fara autentica valoare expusa drept arta autentica. Fotografia este MISTO de tot insa, mai ales pe natura. Actorii si artistii/designerii mai talentati emigreaza in Marea Britanie sau SUA, (daca chiar au noroc).
Sufletul ancestral, incomstientul ala colectiv, ramane in cautarea Ultimei Thule din zona Nordului, de fapt a Nord-Vestului. Este ori insa reprimat cu oarecare brutalitate de anumiti politicieni care se vor moderni civilizatori, dar sunt de fapt tot populisti. Nu exista centru sau centru-dreapta autentic NE-populist. Populatia moderna educata nu a avut efectiv ocazia, timpul, sa formeze un partid autentic de centru care sa se dezvolte natural. A dat razboiul peste ei, au dat banii peste ei, au dat diverse chestii peste ei, si nu au avut timp si nici chef/inclinatie catre ei insisi. Nu suporta bine criticile externe…o dau in patriotisme ieftine; complimentele ii flateaza in mod neobisnuit de mult. Exista oarecare baza in descrierea lor ca niste “copii” (de catre anumite surse americane), dar nu e chiar asa…au intrat si ei in adolescenta de destul de mult timp.
Despre relatia cu SUA…ce sa zic…pe de o parte idealizeaza in mod naiv experienta imigrantilor din sec XIX, gen “Casuta din Preerie”, pe de alta au intrat in adolescenta si se razvratesc in ultima vreme. Dar raman fascinati si de aventura Indienilor Americani. Multiculturalismul gen “melting pot” le este intraductibil. Se lupta si ei cu integrarea, dar de fapt habar nu au ce e aia sa te simti chiar “invadat” cum e situatia curenta din Olanda sau Franta sau Germania. Din multe puncte de vedere sunt ca un fel de WASP-i Democrati feministi in clipa de fata. Cand se iveste vreo problema arunca cu bani, adeseori prost distribuiti si prost alocati, (probabil din lipsa de experienta si politicianism birocratic populist), la ea. Sunt deci “parinti” ineficienti fata de proprii lor “copii” (adulti) mai patologici.
Dar orice ai zice, de generatia tanara, de copiii 0-18 ani, au o ingrijorare si o grija DEOSEBITA. Motto-ul este: “LOR sa le fie bine. EI trebuie feriti de orice griji.” Si chiar sunt. Dar asta nu prea ii ajuta sa se dezvolte matur independent…insa din fericire copiii sunt foarte foarte rezilienti prin natura lor, si pana la urma iese OK la nivel social per general re. comportament, re. diversi indici de sanatate, criminalitate relativ scazuta, etc.
Fondul national provenit din Petrol este Comoara Nationala pazita si investita cu mare grija, pe termen lung. NU E VOIE, E TABU, SA TE JOCI CU ALA. Expertii cei mai buni sunt folositi la aceste investitii. Cracnelile din public sunt ignorate. Macar in asta sunt consecventi. Economia si moneda nationala sunt foarte foarte stabile.
MARE DISCLAIMER: eu am scris chestiile astea f. f. rapid, fara sa stau prea mult pe ganduri si recunosc ca:
1. am o impresie inca superficiala, deoarece nu am fost aici nici un an de zile; am incercat totusi sa separ cat am putut de bine propriile mele hibe si “gargauni”, de realitatea observata, si am incercat cat m-am priceput de bine sa nu cad in pacatul proiectie nejustificate a propriilor mele spaime si prejudecati asupra unei societati intregi;
2. sunt de acord ca nu e etic sa faci generalizari din astea in mod gratuit, mai ales in vazul lumii pe Internet; eu am incercat sa fiu cat mai echilibrat, dar este foarte FOARTE POSIBIL, ba chiar PROBABIL, sa imi mai modific si/sau sa imi mai rafinez parerea pe viitor, pe masura ce cunosc si aflu mai multe; NU ESTE o opinie DEFINITIVA…sunt efectiv niste mazgaleli total superficiale si preliminare…deci va rog cititi cu MARE SCEPTICISM tot ce am scris aici;
3. eu personal am inceput sa dezvolt sentimente de simpatie fata de societatea Norvegiana, dar ma aflu inca in stadiul de cascat gura exact ca vitelul, daca nu chiar boul, la Poarta Noua si de avut uimiri de genul, “Mare e gradina ta…”.
4. niste clarificari sunt necesare:
a) simpatia NU ESTE acelasi lucru cu EMPATIA. (Cea mai buna diferentiere am gasit-o pe wikipedia in limba italiana !) http://it.wikipedia.org/wiki/Simpatia ;
b) chestiile cu identitatea de sine si dezvoltarea increderii/trust, sunt pe model de dezvoltare umana Erikson-ian: http://en.wikipedia.org/wiki/Erik_Erikson ;
c) chestiile cu defensele de tip intelectualizare, proiectie, altruism, umor, etc., sunt pe model Anna Freud: http://en.wikipedia.org/wiki/Defense_mechanisms ;
d) “dugnad”: http://en.wikipedia.org/wiki/Dugnad
P.S. Am ezitat mult de tot (adica vreo 2 minute…nu sunt ironic…in medicina asta e MULT !) daca sa scriu cuvantul “incest” in legatura cu relatia cu Suedia. Am ezitat mai mult din cauza limbii romane in care scriu acum, deoarece stiu ca probabil societatea traditionala oarecum conservatoare romaneasca, (in care modestia autentica este pretuita), nu se simte inca pregatita, (si de fapt nici nu este inca pregatita), sa ia in discutie publica acest cuvant cu impact destul de puternic. Eu l-am folosit aici evident la modul figurat, (desi de obicei nu imi prea place sa fac asta pe Internet, din cauza ca e complicat de explicat si poate da nastere la mari neintelegeri), si repet ca eu personal nu am nici tendinte, nici obiective politice de nici un fel. (Macar daca politicienii profesionisti din Romania, mai ales cei de sex feminin, ar ridica si ei cu tact profesionalism problemele concrete REALE existente in Romania legate de abuzul fizic al copiilor si al altor persoane vulnerabile, si ar educa populatia generala in legatura cu efectele devastatoare ale acestui abuz, care evident nu include in mod deosebit incestul, dar, mai des, abuzul fizic legat de alcoolism, abuzul psihologic si fizic legat de anumite practici de gen casatorii fortate sau incurajare catre prostitutie a fetelor sub 15 ani, trafic de minori exploatabili in diverse moduri, etc. Daca e sa fac vreo declaratie politica, cred ca numai asta ar fi: trebuie NEAPARAT, cred eu, sa se spraga o data monstrul ala de minister al Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, in cel putin doua componente, una care sa se ocupe, birocratic, ca si pana acum, (si ca in multe alte tari, chiar f. dezvoltate…aici nici mcar pretentii nu am), de Educatie si Cercetare, si altul care sa se ocupe in mod profesional competent de Ocrotirea Copiilor, Minoritatilor, si a Persoanelor Vulnerabile si/sau cu Handicap. (Sportul poate fi usor asimilabil Turismului, iar Dezvoltarea la Economie/Comert…eu asa zic ca ar fi cel mai bine). Iar in mod IDEAL, efectiv IDEAL, ar fi chiar o persoana minoritara care ar trebui sa se ocupe de acel minister al Ocrotirii. Este IMPOSIBIL sa nu existe in Romania de azi o persoana competenta care sa fie si politician indeajuns de abil si moral totodata care sa poata fi numit in acel post extraordinar de important pentru Romania aia ideala a sec. 21.
Pingback: Suntem norocoși, să nu ne plângem! (I) | Adrian Ciubotaru