Acum câteva zile, în vizită, am apucat să văd la televizor un fragment dintr-o emisiune pentru copii unde erau prezentate planetele Sistemului solar. Curios a fost faptul că vocea blandă și feminină a adăugat după enumerarea planetelor că există destule șanse ca în și alte galaxii să existe destule planete asemănătoare cu Pământul, planete capabile să găzduiască viață.
Această informație – banală și plauzibilă în virtutea statisticii – că este posibil să existe viață pe alte planete ar putea fi interpretată altfel de cineva pasionat de teoriile conspirației. Acest cineva ar putea crede că suntem pregătiți încă de mici pentru un viitor contact cu o civilizație extraterestră. Dacă suntem pregătiți încă de pe acum pentru amortizarea șocului întâlnirii unor invidizii de pe alte planete, nu este exclus ca un asemenea eveniment să se întâmple în următoarele decenii.
Observ în jurul meu o suspiciune generalizată cu privire la interpretatea oricărui lucru. Se caută din reflex subteranele oricărui gest, culisele oricărui eveniment și umbrele oricărui om. În loc de imprevizibil, mulți văd ceva planificat, peste tot se caută indicii ale manipulării opiniei publice, peste tot se caută cei care trag sforile și în orice situație se caută un grup care deține monopolul puterii (de exemplu, chiar și în cultura română s-a vorbit despre boierii minții – un grup care deține monopolul, care manipulează și care reglează cine este publicat sau nu etc.).
Eu nu cred în conspirații pentru că încă nu m-am obișnuit să caut subterane și sensuri camuflate. Cred că uneori, citind printre rânduri, nu găsești pur și simplu nimic.
Nu tot ce se întâmplă în jurul nostru a fost premeditat, gândit, planificat și făcut cu un rost. Marea majoritatea a lucrurilor care se întâmplă din această lume sunt spontane, imprevizibile și extrem de banale. Mai mult decât atât, dincolo de multe gesturi nu se află nicio gândire colectivă și nicio minte luminată care să tragă sforile. Nu se află nimic sau, mai precis, se află doar natura umană construind din nimic și înaintând de multe ori orbecăind.
Înțeleg dorința de coerență a lumii de care avem nevoie, dorință care ne face uneori să ne imaginăm că totul e planificat de o elită sau că totul se întâmplă cu un rost inventat de vreun grup ocult, însă nu pot să fac pasul spre o suspiciune generalizată.
Pentru a ilustra și mai bine (sau și mai haios) suspiciunea generalizată și deturnarea de sens care are loc atunci când vezi conspirații peste tot, am să povestesc o întâmplare de acum câțiva ani. La un cenaclu literar, cuprins de focul polemicii, am aruncat un telefon de perete. A doua zi un coleg blogger m-a întrebat ce campanie a fost gestul meu. Dincolo de situația propriu-zisă indentificată simplu prin pierderea cumpătului, cineva a cautat să vadă totuși ce se ascunde dincolo/ în spatele: o companie, un teasing sau promovarea unui nou telefon mobil.
Dincolo de orice teorii ale conspirației, observi că în spatele multor gesturi nu există nicio minte şi că multe lucruri se întâmplă în ciuda grupurilor de interese. Pot înțelege că o lume unde alții decid în ce direcție merge istoria oferă mai mult confort decât o lume în care totul se întâmplă spontan și imprevizibil, însă nu mă pot abține să nu cred că ultima este mult mai plină de provocări.
E greu să scrii zilnic când ești în vacanță și nu ești focusat pe lucrurile care te nemulțumesc.
De când mi-am lansat provocarea, de pe 1 august, am fost aproape numai pe drumuri (munte, Deltă, Moldova) sau, mai bine spus, am stat acasă doar câteva zile.
Problema nu a fost să găsesc despre ce să scriu, cât mai ales să găsesc dispoziția necesară de a mă ocupa de subiectele avute în minte. În plus, am zeci de drafturi cu gânduri, schițe și începuturi de articole. Și totuși, deși nu mi-a lipsit în nicio zi conexiunea la net, nu am reușit să găsesc întotdeauna dispoziția de a face dreptate unui subiect tratat.
În seara aceasta, am revenit în București, iar de mâine, regăsindu-mi biroul după atâtea săptămâni, reintru în programul normal.
A interacționa cu o femeie este un exercițiu hermeneutic care nu se termină niciodată. Plin de curiozitate și intrigat, am lansat provocarea din titlu pe contul meu de Facebook. Răspunsurile au fost pe măsura provocării, cu atât mai mult cu cât au venit din partea unor femei.
Prin urmare, vine un moment când o femeie ar trebui să:
– să facă ce simte, fără să se mai gândească la nimeni și nimic
– fie singură
– se reInventeze
– să se arunce înainte cu ochii închiși și cu inima deschisă
– nu mai demonstreze nimănui nimic, căci știe foarte bine cine e, ce vrea, ce poate, care-i e locul
– meargă mai departe de una singură
– să fie ea, sinceră, indiferent de gura lumii și stereotipurile societății
Citește toate răspunsurile – unele savuroase, altele mai haioase – aici.
Sîmbătă, în ultima zi de ANONIMUL, am avut șansa primei mele plimbări prin Deltă.
Citisem undeva (referitor la etica protestantă a muncii) că oamenii credincioşi muncesc mai mult decât ateii. Cei care cred într-un Dumnezeu sunt mai optimişti, au mai multă încredere în coerenţa lumii şi, prin urmare, sunt convinşi că munca lor va fi apreciată de divinitate şi implicit răsplătită. Concluzia era una simplistă: credinţa aduce bunăstare, iar Dumnezeu apreciază prosperitatea.
Cu alte cuvinte, prosperitatea – atât spirituală, cât și materială – este rezultatul unui un act de credință, implicit de încredere. Cei care își riscă încrederea tind să se descurce mai bine în această lume și, cine știe, pe lumea cealaltă.
Pe baza acestei idei, am impresia ateismul nu predispune la prosperitate. Daca s-ar face un sondaj printre oamenii cu mulți bani, pun pariu că majoritatea cred în Dumnezeu. Nu știu, poate mă înșel…
Poza conține mai multe elemente la care nu m-aș fi așteptat la final de Festival ANONIMUL.
Dimineaţa, până să ajung la micul dejun şi să iau prima cafea, merg ca prin vis printre căsutele de la Green Village. Avem deja masa noastră unde ne strângem toţi cu laptopurile, cu telefoanele, cu țigările și cu poveștile de peste zi.
Cristina este mereu entuziastă de ceva, cu Nebuloasa nu ai ce vorbi atunci când scrie (își retrage simțurile din mediul înconjurător), Bogdan e ca un argint viu, Ana-Maria are emoții pentru următorul interviu, de obicei cu vreun actor mare prezent la ANONIMUL, iar Marius Manole – care ni s-a alăturat în ultimele zile – este plin de povești care te lasă cu gura căscată.
Uneori rămân la masă, iar alteori îmi iau cafeaua la pachet. Pentru a o savura pe terasă la mine, pregătindu-mi următorul articol.
Ieri, după micul dejun, ni s-au alăturat […] Citeşte toată povestea pe pagina de Facebook Vodafone Buzz.
Pentru a citi cronicile celorlalţi bloggeri acreditaţi la ANONIMUL şi pentru a participa la concursurile zilnice, intră pe pagina aplicaţiei Cinefili în Deltă.
Am trăit să o simt și pe asta: un concert de tango ascultat în primul rând, întins pe nisip și rezemat de un buștean. Mă uitam în jur cum trăia publicul muzica și o vedeam pe Irina Margareta Nistor cerând o foaie de hârtie pentru a-și așterne inspirația, un cuplu pierdut în propriul ritm dansând pe iarbă sau un grup de împătimiți (puțin amețiţi, e drept) care scandau – spre deliciul publicului și al artiștilor de pe scenă – ca într-o galerie de fotbal după fiecare interpretare.
Însă nu despre concertul de tango vreau să povestesc aici, ci despre un film extrem de criptic despre al cărui mesaj regizorul nu a vrut să povestească prea multe, lansând invitaţia către public de a veni fiecare cu propriile interpretări. […] Citeşte toată povestea pe pagina de Facebook Vodafone Buzz.
Pentru a citi cronicile celorlalţi bloggeri acreditaţi la ANONIMUL şi pentru a participa la concursurile zilnice, intră pe pagina aplicaţiei Cinefili în Deltă.