Oamenii tind să fie mai cooperanți și mai concilianți în contexte sociale gândite pe termen lung. Într-o firmă, într-o familie, într-un apartament, în cazul unui parteneriat sau într-o mică comunitate. Ești pur și simplu mai atent cu cineva atunci când știi că îl vei mai întâlni și mâine, și poimâine.

În cazul contextelor sociale temporare (la o coadă, în tren, într-un magazin sau la un eveniment oarecare), suntem mai puțin atenți cu ceilalți din simplu motiv că șansele de a-i reîntâlni sunt foarte mici. Nu vorbesc de nesimțire sau de altceva, dar în acest caz, se fac – conștient sau inconștient – alte calcule sociale.

Majoritatea românilor își gândesc propria țară ca fiind plină de contexte sociale temporare unde au voie să fie mai puțin atenți, mai puțin răbdători, mai puțin solidari. De exemplu, vecinii de bloc nu simt o mare solidaritate din cauză că împart pe termen lung același spațiu. Sunt mulți care nu-și cunosc vecinii, care nu-și salută vecinii, care nu iau act de existența lor decât atunci când sferele private se întrepătrund artificial: muzica dată prea tare sau certuri și țipete în apartamentul de lângă.

În acest exemplu, al vecinilor de bloc, aceștia știu că împart același spațiu, dar nu consideră că împart același timp. Cu alte cuvinte, nu se consideră contemporani unii cu ceilalți. Sunt timpi diferiți, ritmuri diferite și, la urma urmei, lumi diferite.

Un alt exemplu. Un politician din București nu este contemporan – sau nu se consideră a fi – cu un țăran din Moldova. Îi apropie o limbă și câteva simboluri naționale (dar ce mai însemnă acestea azi?), dar îi despart interesele, opțiunile, veniturile, clasele sociale și idealurile. Dacă politicianul nu simte că împarte aceeași infrastructură, aceleași servicii medicale și aceleași șanse la o justiție corectă, ce solidaritate poți cere de la cineva care consideră că trăiește într-o altă lume decât a ta?

Corupția este rezultatul nepăsării unor oamenii care nu cred că au aceleași drepturi și responsabilități ca ceilalți. Cu alte cuvinte, nu simt că împart aceeași lume și același timp. Doar iluzia că trăiești în alt timp te salvează de consecințele dezastruoase ale acțiunilor tale. Altfel nu-mi explic această miopie, această nepăsare.

Observ o lipsă acută de încredere și solidaritate încât singura ipoteză pe care mi-o permit este aceea că oamenii nu se simt contempotani unii cu alții. Nu simt că împart același timp, aceeași lume, aceeași țară, aceeași planetă. Altfel de ce nu ți-ar păsa de semenii tăi? De ce nu ai încerca să schimbi lucrurile? De ce nu te-ai implica?

Iluziile optice se conturează atunci când mai multe știri negative (cineva a omorât pe cineva, cineva a jefuit pe altcineva accidentat, un individ s-a îmbătat și a făcut scandal) sunt îngrămădite în același interval orar.

Atunci când mai multe voci repetă aceleași minciuni, zi de zi, pe un post de televiziune.

Atunci când cineva la un ghișeu te necăjește, atunci când un taximetrist bucureștean se comportă ca un golan, atunci când un chelner te insultă.

Iluziile optice apar când aceste toate evenimente izolate schimbă modul în care vezi lucrurile.

Când cineva de la un ghișeu te necăjește, tragi concluzia că ești în permanență umilit.
Atunci când un taximetrist bucureștean e nesimțit, crezi că toți taximetriștii din București sunt astfel.
Când un chelner te insultă, crezi că în România serviciile sunt proaste.

Este o tendință națională graba de a uni toate evenimentele negative care ni se întâmplă sau despre care auzim în media. Gândește-te atunci când suni trei persoane în trei chestiuni diferite și niciuna nu-ți răspunde. Te-ai făcut cu trei evenimente izolate pe care le unești într-o stare proastă de spirit.

În România, o gropă pe care o iei dimineață în București este unită cu un șofer care nu ți-a acordat prioritate în Râmnicu Sărat și o căruță pe mijlocul drumului la intrare în Bacău. Dacă peste alte două ore, cineva te claxonează în Pașcani, îți bagi picioarele în ea de țară.

Pe același drum, într-o altă zi, un șofer îți eliberează banda în București, un TIR îți semnalizează că poți să-l depășești pe centura Buzăului și un alt șofer te atenționează că este radar la  întrare în Focșani. Problema deja s-a schimbat, aceste evenimente izolate nu se mai coagulează în nicio stare de spirit.

Lucrurile bune au o densitate mai mică, reușim cu greu să le coagulăm. Cele rele nu se spală. În schimb, se adună în frustrări, resentimente și iluzii optice. Un criminal din Iași și un hoț din Cluj nasc o Românie pe care o dispreţuim, dar un manager competent din Ploiești și un profesor bun din Botoșani nu conturează o ţară de care ne simţim mândri.

Înjurăturile de azi sunt unite cu înjurăturile de mâine, dar uităm să unim complimentul de ieri cu cel primit de azi.