Author Archives: Adrian Ciubotaru

Şi înfrângerile scot ce-i mai frumos din oameni

Se propovăduiesc peste tot poveştile de succes, se ridică osanele oricărei brume de reuşite, încât uităm că, uneori, şi înfrângerile scot ce-i mai frumos din oameni. Mă gândesc la acea vulnerabilitate care ne obligă să ne reconsiderăm paşii, la acele nereuşite care ne fac mai puternici şi acele experienţe care cântăresc mai mult decât orice premiu, orice cupă şi orice afacere încheiată.

E păcat că trăim într-o civilizaţie unde presiunea succesului cu orice preţ cântăreşte mai mult decât lecţiile învăţate din nereuşite şi din ar fi putut să fie. Vezi viaţa lui Tesla sau înfrângerea Barcelonei din semifinale. Sunt poveşti frumoase în tot dramatismul lor care conţin mai multe lecţii decât viaţa lui Edison sau prezenţa echipei Chelsea în finală.

Marile religii au semnificat orice înfrângere, au oferit sens oricărei neîmpliniri care transmite fragilitatea destinului uman, care povesteşte ceva din ideea this life came so close to never happening. Şi, slavă Domnului, mai avem multe de învăţat din marile religii chiar şi atunci când miturile ne vorbesc doar în vise, în cărți sau în filme de duzină.

Vacanţa de 1 Mai: Ford Focus 1.0 EcoBoost


A fost o vacanță mai liniștită ca de obicei. Îmi place să alerg încolo și-ncoace, însă de această dată s-a nimerit ca lucrurile să fie mai așezate. Mă gândeam că voi face vreo 2.500 de km, însă mai mult de 1.500 n-am reușit să mă mișc.

Tocmai venise un lot nou de mașini Ford Focus 1.0 EcoBoost 125 CP., iar Vlad de la BDT, arătându-mi modelul din parcare, nu-și putea stăpâni bucuria.

“Ești primul care o testează, chiar sunt curios cum ți se va părea”

Citisem despre noul motor de 1L și nu credeam că va deveni atât de repede disponibil și în România. Mă gândeam că, în vară, într-o nouă călătorie prineuropa.ro, voi apuca să testez unul.
Acum, în curtea BDT, când am apăsat butonul Start, încercam să disting zgomotul motorului de ventilator.
“Parcă ventilatorul se aude mai tare, nu-i aşa?”

E vacanţă, nu-i un test drive, îmi spuneam în timp ce în timp ce pregăteam muzica de pe stick-ul de 4 giga. E vacanţă, dar nu pot să nu fiu curios de cum se mişcă o maşină de aproape o tonă şi jumătate propulsată de un motor de 1L pe care îl poţi aşeza pe o coală A4.
Până ieşi din Bucureşti, (mai precis, pe drumul peticit după ce Colentina îşi arată ultimele blocuri) îţi dai seama ce fel de suspensii ai la îndemână, iar până la intrarea în Urziceni, realizezi cum stă în curbe şi ce fel de demaraje poţi face.

Un motor silenţios, vioi şi mai zburdalnic decât cel întâlnit pe Focusul Sedan, cu aceeaşi cai la dispoziţie, dar fără propulsorul EcoBoost. Ştiu că este cel mai mic motor întâlnit în această clasă şi este o premieră Ford, dar la volan nu simţi decât o tehnologie care nu se chinuie deloc să livreze puterea promisă.

Am plecat, ca de obicei, vineri seara, pe un E85 aglomerat, cu mașina plină și cu gândul năucitor că în jur de 1 noaptea vom ajunge la destinație. A două zi, la 9 dimineaţa, termenul răcoase fusese scos din vocabular. Așteptam o vacanță de primăvară, însă aveam să suportăm temperaturi de luna iulie.

La Slănic Moldova, termometrul ajunsese la 26 de grade, aerul condiţionat lucra din plin şi îmi aminteam vag că abia în urmă cu două săptămâni mă încălzeam în maşină în dimineţi reci şi ploioase.

Slănicul a rămas aceeaşi staţiune montană din coada turismului românesc pe care o treci la capitolul “Cândva era o perlă a Moldovei”. Un loc frumos, dar cu o infrastructură care se degradează de la an la an. Îţi aminteşti că altădată parcul era plin şi că pe scările de la izvoare abia aveai loc de lume.

E un loc care se bucură de amintirea unor ani glorioşi, însă acum cu greu îmi pot imagina nişte tineri spunând:
“Hai să ne urcăm în maşină şi să mergem la Slănic Moldova!”

În aceeaşi zonă, câţiva kilometri în nord, se află Valea Uzului. Un mic lac de acumulare, o zonă pitorească, cu o infrastructură, să zicem, interesantă. Un bun prilej pentru colegii de drum care nu s-au abţinut să remarce suspensiile moi care contureză acel confort oferit de echiparea Titanium.

Ultima zi, dar prima din luma mai, am rezervat-o pentru o scurtă excursie pe litoral și cu un popas pe fugă la Cheile Dobrogei (unde mi-am propus să revin într-o călătorie viitoare.

La Corbu, unde ne-am oprit, caldura din zilele precedente s-a conturat în plină senzaţie de vară. Oameni pe plajă, oameni în mare, costume de baie şi bronzuri deja formate. Corbu – la 7 kilometri distanţă de Navodari – este mai mult sat decât staţiune, dar am impresia că în următorii ani va deveni un loc din ce în ce mai ambiţios.

Cu maşina parcată la 10 metri de noi, într-un loc unde nisipul scăpase de asaltul cochiliilor, mi-a trebuit jumătate de oră pentru a mă înroşi, a mă înnegri şi a căpăta un bronz pe care-l aşteptam abia în luna iunie.

Am făcut o mică oprire şi-n Mamaia (not my type), iar la cinci după-amiază eram pe drumul de întoarcere către Bucureşti. Cu o autostradă aglomerată, dar nu sufocantă, cu benzinăriile pline ochi de maşini, cu o caldură suportabilă doar prin sistemul de climatizare, n-am avut motive să ne plângem. Se încheiase o scurtă vacanță pe care o așteptam încă din zilele ploioase și friguroase găsite la Amsterdam.

Când, miercuri dimineața, am parcat în curtea celor de la BDT, am avut senzația c-am avut pe mână o mașină corectă (cum, de fapt, m-am obișnuit când e vorba de Ford). O mașină corectă în ce privește tehnologia prezentă, confortul creat și prețurile disponibile (vezi aici doar un exemplu).

Am reușit un consum de 7,8l/100 km, dar nu e motiv de panică. Cu mașina mereu plină și luată după doar 13 kilometri, cu aerul pornit cu generozitate, pe niște drumuri aglomerate și nu mereu europene, feed-back-ul oferit de mașină nu e motiv de laudă, dar nici nu-mi oferă motive să mă plâng.

O ultimă informație. Începând cu week-end-ul viitor, dealerii Ford dau drumul la o campanie numită Week-end-urile Ford ECODrive. Este un fel de program al zilelor porților deschise când pot fi testate ultimele modele Ford, inclusiv – proaspătul venit din fabrică – Ford Focus 1.0 EcoBoost. Despre care v-am povestit aici și alături de care mi-am făcut o frumoasă vacanță de 1 Mai.

toate pozele sunt disponibile aici

Poate vrei să te arunci din avion

Ştiu cât de bucuros era Toma când mi-a spus zilele trecute la telefon: “Duminică, sar cu paraşuta!”
Luni i-am citit povestea şi am avut din nou emoţii doar privind filmul cu săritura. Mi-am amintit ce experienţă unică poate fi un simplu salt.

Norocul nostru a fost întâlnirea cu băieții de la TNT Brothers care își fac treaba cu profesionalism și, rod al experienței și relaxării, mult umor. Așadar, vremea bună a revenit, iar dacă vrei să sari dintr-un avion, acum știi la cine să apelezi.

O părere de la un taximetrist

“Eu aș vrea să se întoarcă comuniștii”
Îmi observă privirea în oglindă.
“Aaa, dar eu sunt comunist! Nu cu Ceaușescu, ci comunismul ala de la mama lui, de la Marx.”
“Păi, ce are capitalismul?”
“Capitalismul, eu așa am învățat la școală și asta văd și acum, capitalismul este exploatarea omului de către om.”

Ce argumente aș fi putut să-i aduc?

O ciudăţenie tipică

Dacă mergi pe stradă, cu microfonul în mână şi camera după tine, vei întâlni o mulţime de români nemulţumiţi. Dacă îl întrebi pe nenea din parcarea de la Lacul Roşu, pe vânzatoarea din Braşov sau pe profesorul din Paşcani, vei găsi aceleaşi răspunsuri. O nemulţumire generalizată cu privire la salarii, la condiţiile de viaţă, la politică şi, în general, o scârbă coborâtă ca o ceaţă asupra a tot ceea ce înseamnă a fi român.

A fi nemulţumit nu este un lucru rău în sine, dăunător este să rămâni închis în cuşca acestei nemulţumiri, să nu faci nimic dincolo de ea. A te opri la treptele de jos ale aceste atitudini are un singur rezultat: acumularea de înfrângeri şi umilinţe zilnice. Efectele le vedem în jur, o ţară înfrântă şi păcălită zilnic. Cu puncte de nemulţumire care nu se coagulează în solidarităţi, cu vociferări care nu se ridică la gradul de coerenţă al unei luări de poziţie.

Nu propun nicio rezolvare şi nu doresc să aleg drumul pesimismului. Scriu acest articol – iartă-mi emfaza – cu gândul la acei pensionari dintr-un sat fără nume care au aflat că pot participa la şedinţele Consiliului Local şi sunt gramadă acolo, în fiecare zi, spre disperarea aleşilor.

E un început de participare dincolo de prezenţa la vot o dată la câţiva ani.
E un semnal că mulţi ceţaţeni există şi că sunt atenţi dincolo de mitele electorale.
E o speranţă că oamenii pot alege să nu rămână în defensivă la nesfârşit.

Dragă Vali Petcu, ești pur şi simplu necinstit

O altă generație lasă în urmă un Epistolar sau Jurnalul de la Păltiniș, iar noi – păstrând proporţiile – încercăm sa lăsăm invidii, scandaluri și ranchiune. Îți spun Vali Petcu și nu Zoso pentru a te ajuta tranziția de imagine pe care ți-o dorești, dar care pare mai anevoioasă decat probabil estimai și tu, și noi, ceilalți.

Uneori ți-am apreciat stilul, alteori ți-am tolerat derapajele, însă azi sunt dezamăgit în fața unei banale constatări: ești pur și simplu necinstit.

Dai exemple fără niciun criteriu coerent de 20 de advertoriale din 30 de articole și apoi tragi concluzia că eu distrug online-ul. Te întreb direct: cu ce tulbură apele blogosferei și cu ce distruge online-ul un asemenea articol, un asemenea articol sau un asemenea articol?

Primul comunică impresiile sincere ale unui șofer care a ieșit pentru prima dată din România cu mașina. Al doilea este un editorial powered by, un articol de opinie care nu trimite către niciun produs sau serviciu. Al treilea este un articol documentat – ştiu ce vorbesc când spun documentat – rezultat în urma unei călătorii la Köln la invitația Ford.
Arată-mi te rog un rând nesincer în aceste articole pe care le demonizezi atât de mult!

Ai făcut referire la un alt articol – Ce înseamnă a fi blogger în 2011? – care cuprinde o prezentare ținută la Social Media Snow Camp când erai şi tu prezent în sală, când lumea îţi atrăgea atenţia să-ţi potoleşti comportamentul de râzgâiat. O prezentare care nu expune cum vor fi, ci cum sunt lucrurile.

Îţi dai cu părerea cu privire la motivele – fără a le ghici – pentru care sunt invitat la conferinţe, reduci numărul de comentarii şi prezenţa Social Media la blog (nu e bai, ai mai comis aceleaşi greşeli de nenumărate ori), dar te rog nu plânge că îţi stric jucăria. Nu e bărbăteşte să urli şi să tragi faţa de masă cu impresia că doar astfel eşti ascultat.

Practicile scandalurilor, a vulgarităţilor, a suspiciunii generalizate, a împroşcării cu invective şi cu venin în toate direcţiile nu le-am inventat eu. Mă bucur ca îţi revii cu nervul caracteristic şi îţi doresc succes în pendularea dintre Zoso şi Vali Petcu, dar te rog opreşte-te să dai lecţii de logică şi bun simţ. De această de această legitimitate te despart câteva rigori şi – din păcate – un obraz prea gros .

Revin la rugămintea de mai sus: arată-mi un rând nesincer, care păcăleşte cititorii în articolele pe care le-am exemplificat şi care, tragi concluzia, distrug online-ul.