De câteva zile, pe acest blog este un banner sus, în partea dreaptă, care te invită să votezi portocala. Dacă în multe campanii, am sprijinit tot felul de produse, promoții, concursuri și povești, acum toate speranțele stau în fructul meu favorit: portocala.
De data aceasta, portocala (deși e cotată prima în topul preferințelor românilor) nu are deloc sarcină ușoară. Este înscrisă în cadrul unui concurs – în urma căruia se va alege Fructul Blogosferei cu bătaie către Ziua Națională a Fructelor – alături de măr (sprijinit de Adi Hădean), strugure (Simona Tache) și grapefruit (Cabral – felicitări pentru noua temă!).

Am ales portocala pentru că avem o istorie împreună încă din primii ani când, prin multe eforturi, în ultimii ani de epocă de aur, ai mei reușeau să strecoare sub brad – printre altele – și câteva portocale. Erau bune la gust, arătau bine, erau scumpe și greu de obținut. Copil fiind, n-am avut șansa să mănânc portocale pe săturate și, prin urmare, parcă prețuiam fiecare portocală, fiecare felie. Era acel fruct venit dintr-o altă lume după care fiecare copil era înnebunit.

Dacă regii aveau orangerii, noi nu puteam să facem rost de portocale decât pe sub mână şi la nişte preţuri exorbitante. Visam atunci că din primul salariu îmi voi cumpăra o mulţime de portocale. Evident, cu timpul, în primul salariu a trebuit să încapă multe portocale, multe savarine şi multe bomboane, dar asta este deja altă poveste.

Îmi aduc aminte cum mama dădea coaja portocalelor prin răzătoare pentru a o folosi apoi la creme de prăjituri și torturi care căpătau acea aromă căreia nu-i puteam rezista.

Am rămas consumator fidel de portocale (bananele n-au apărut decât mai târziu şi nu m-am cucerit) atât în forma brută, cât și sub forma de suc. Astă iarnă, la sală, după sau în timpul exercițiilor, fresh-ul de portocale era preferatul meu.

Îmi dau seama acum că am fost crescut cu multe fructe în jurul meu. Ai mei s-au mutat de la bloc la casă când aveam 7 ani, am plantat destui copaci când eram mic, iar orice vizită a bunicilor la oraș era însoțită de o sacoşă plină cu fructe. Dincolo de evidenţa consumul sănătos, mama citise într-o carte ideea – pe care ne-a transmis-o şi nouă – cum că este bine dimineaţa, pe stomacul gol, să mănânci un fruct. Nu găseam în fiecare dimineaţă portocale, însă ai înţeles ideea.

Te invit să votezi portocala, şi dacă nu te-am convins, revino mâine când voi prezenta cel mai simpatic filmuleţ care s-a făcut vreodată în numele portocalei. Acum se trag duble, se montează, se fac ultimele retuşuri şi se taie multe portocale.

Au mai rămas câteva zi pănâ când vor fi aleși cei 20 de bărbați pentru Tabăra de reformare Heineken. Pe 20 mai vor fi anunțați câștigătorii sau, mai degrabă, ghinioniștii.

Când am scris săptămâna trecută despre această campanie, eram curios ce fel de povești s-au strâns pentru Tabăra de reformare Heineken și pe ce motive au fost pârâți bărbații la Guerilla de dimineață.

Cum femeile s-au născut mulțumite și au fost imediat nemulțumite de bărbați, am ascultat tot felul de povești haioase sau serioase. Am numărat bărbați care nu-și strâng șosetele, care trebuie să fie treziți în fiecare dimineață sau bărbați care vin abia a doua zi acasă după berea cu băieții.
Genul de bărbați care merită trimiși într-o tabără de reformare, pe 29 mai,  fix în ziua finalei Champions League cu posibilitatea să câștige o excursie în doi la Londra.

Bărbați a căror nesimțire, ca să-i citez gluma lui Dobrovolschi, face cinste la toții bărbații. Ascultați mai departe:

Sana mă anunțase zilele trecute pe Facebook și Twitter că mă va trimite în Tabăra de Reformare Heineken. Azi s-a ținut de cuvânt și-a publicat articolul care-mi provocase emoții încă de când nu era scris.

Mă recunosc vinovat. Sunt un bărbat ca toți ceilalți – cu câteva coarne și fără nicio aripă – care are nevoie în permanență de reformare. Am citit recent câteva articole în această privință, a așteptărilor pe care le au femeile de la bărbați și – de vreme ce sunt idei care vin de la sursă – încerc să-mi dau seama cam pe unde mă aflu.

Am parcurs o listă la Andressa, o alta la Cristina Bazavan și pot spune că nu-i ușor să fii bărbat în ziua de azi. “Bărbăția” nu se acordă din oficiu o dată cu certificatul de naștere, este o calitate care se câştigă, se verifică şi este provocată în fiecare zi.

Deşi nu sunt un monument de delicateţe, nu îmi place imaginea “tradiţională” a bărbatului. A acelui bărbat care pune la punct o femeie, care îşi eliberează intestinele cu orice ocazie, care nu se îngrijeşte pentru a arăta că e sigur pe el însuşi chiar şi în templul neigienei, care nu e atent pentru că are alte treburi mai importante pe cap şi lista poate continua pe câteva pagini.

Mai în glumă, mai în serios, cred că toţi găsim în jurul nostru bărbaţi care merită trimişi într-o tabără de reformare, iar mecanismul este foarte simplu: Vlad Craioveanu şi Mihai Dobrovoschi au dat startul mişcării de reformare în matinalul „Guerilla de dimineaţă”. Între 10 si 20 mai, prietenele şi sotiile sunt invitate să intre în direct pentru a împărtăşi „păcatele” barbaţilor propuşi spre reformare. De asemenea, se acceptă şi înscrieri voluntare.

Pe 20 mai, ce mai „răi” 20 de bărbaţi vor fi trimiși să petreacă o zi în Tabăra de Reformare Heineken care i va schimba radical. La finalul acestui stagiu de purificare, cel mai norocos va câștiga o excursie la Londra pentru două persoane.

Sunt curios totuși ce tipuri de bărbați vor fi înscriși în această competiție, ce nemulțumiri publice vor fi comunicate din partea femeilor și care este cea mai des întâlnită nemulțumire cu privire la bărbați.

Campania se desfășoară în perioada 10-20 mai, iar înscrierea se face exclusiv, la Radio Guerrilla, în cadrul matinulului „Guerrilla de dimineață”.

Sunt oameni care ne influenţează viaţa într-un mod atât de subtil încât abia după mulţi ani ne putem da seama de aportul unei asemenea bune întâlniri. În cazul meu, au trecut mulţi ani pentru ca o asemenea întâlnire să mi aşeze în suflet dintr-un motiv foarte simplu. Adolescenţa a constituit pentru mine o perioadă în care m-am definit prin opoziţie faţă de orice. Faţă de liceu (pe care îl simţeam faţă ca un mormânt al personalităţii), faţă de profesorii de atunci şi evident faţă de părinţi.

Revolta nu era totuşi generalizată. În mijlocul acestei fronde au existat breşe calde create de oameni care m-au inspirat şi de la care am învăţat. Unul dintre aceşti oameni a fost profesoara mea de limba română din liceu, doamna Burghelea. I-am purtat în aceşti ani o amintire difuză pentru că am ieşit din liceu mâncând pământul, la fel cum cineva iese după mulţi ani dintr-o instituţie de corecție.

Doamna Burghelea era un ghem de femeie pe care, în ciuda înălţimii, nu reușeai să privești decât de jos. Părea că stă pe un piedestal invizibil care se impunea în jurul ei şi îmi este greu și acum să înțeleg cum reușea să stăpânească o clasă de mate-fizică cu prea puțini colegi interesați de literatură.
Impunea respect dincolo de propria statură și  fiecare lecție era un scenariu care te implica cu totul. Zâmbea rar, iar atunci când o făcea, simţeai că ceva frumos cu adevărat se întâmplă.

Era acel gen de profesor care respira propria materie într-un mod care îmbina pasiunea și rigoarea, iar în mijlocul acestei combinații, se odihnea o corectitudine care te amețea. Ori de câte ori, în vreo teză, riscam o interpretare proprie, nu știam la ce să mă aștept. Puteam să primesc un calificativ bun sau riscam să-mi găsesc caietul de teză marcat cu roșu în spatele unei note rușinoase.

Doamna Burghelea a fost unul dintre acei oameni pentru care cărțile constituiau elemente vii și necesare în clădirea oricărei vieți autentice şi ne îndemna în mod constant să citim. “Acum, căci mai târziu nu veți mai avea tot timpul din lume”.
M-am izbit de această vorbă în anii de salariat când cumpăram cărți și nu avea timp să le citesc. În timpul facultății, situația fusese inversă: aveam timp, însă nu aveam bani să-mi cumpăr toate cărțile pe care mi le-aș fi dorit.

Îmi aduc aminte de dezamăgirea pe care i-am provocat-o în ultimul an de liceu. Ajunsesem la Cioran, Noica sau Eliade, îmi cunoaștea pasiunea, însă multe dintre aceste lecţii le-am ratat. Pierdeam nopţile în lecturi şi de multe ori nu mai reuşeam să mă trezesc pentru primele ore. În ziua când a predat Cioran am absentat motivat de aceleaşi preocupări nocturne şi nu mică mi-a fost mirarea când colegii mi-au povestit apoi: “Te-a aşteptat, ar fi dorit să facă lecţia cu tine”.

Am pierdut câteva lecţii, însă am păstrat amintirea unui profesor pentru care propria materie constituia o iniţiere către sensuri ascunse în opere, autori şi destine. Când am aflat de iniţiativa Avon de a spune povestea a 125 de femei remarcabile, m-am gândit imediat la doamna Burghelea. Atât ca profesor de limba română, cât şi ca om.

Campania Avon se desfășoară în perioada 28 Martie – 15 August 2011, perioadă în care fiecare putem propune numele unei femei cu o poveste specială. O mamă, un profesor, o iubită. Femei care au influențat destine și au conturat în jurul lor oaze de demnitate și decență.

Unul dintre aspectele importante ale activitățiii de blogger este interacțiunea cu cititorii. Aceștia sunt cei care reacționează la articolele tale și îți duc mesajul mai departe, sunt cei care te critică, care îți dau share pe Facebook, vin cu idei și povești lărgindu-ți perspectiva asupra unei probleme și îți inspiră articole viitoare.

Toți aceștia merită recompensați pentru fidelitate, atenție și implicare pentru că un blog este rezultatul interacțiunii dintre blogger și comunitatea cititorilor săi.

În cazul de față, oferta mea către cititorii acestui blog vine sub forma unui concurs al cărui premiu este un week-end la munte alături de mine, în complexul de vile Satul Prunilor. Acesta este un resort turistic lângă Sinaia format din șapte vile de lux, fiecare cu trei dormitoare, o bucătărie echipată complet și un living unde se poate sta la povești.

Pe scurt, caut doi cititori cu care voi petrece un week-end de pomină în Satul Prunilor. Condiţia concursului este simplă: spune-mi o poveste – lăsând un comentariu sau scriind un articol – despre cel mai frumos week-end de vacanţă pe care l-ai avut. Povestea unei iubiri sau a unei aventuri la munte, un week-end cu gaşca ta de prieteni sau un week-end când te-ai rătăcit pe munte şi era să te mânănce ursul (mi s-a întâmplat!). Scotoceşte-ţi amintirile frumoase, tu vii cu povestea, eu vin cu premiile.

Concursul este valabil pănâ sămbâtă, 23 aprilie, ora 23:59, iar câştigătorii vor fi anunţaţi marti, 26 aprilie. Voi alege două poveşti care mi-au plăcut şi împreună vom petrece un week-end la munte în Satul Prunilor (vezi şi pagina de Facebook).

Partea interesantă – dincolo de faptul că ne vom cunoaşte şi vom petrece două zile într-un loc de vis – este că nu vom fi singuri. Andra Zaharia, Chinezu, Marie Jeanne și Piticu au furat deja ideea şi vor să vină şi ei cu câştigătorii lor. Prin urmare, va fi un week-end (în luna mai) în gaşcă mare. Succes!

Update: Mulțumesc pentru participare, mi-au plăcut poveștile. Câștigătorii sunt Alexandra (pentru poveștile inventate despre oameni și mirosul cafelei cu lapte) și Măriuca (pentru Ceahlău, corturi și vipere și ideea de a scrie un articol pe blog ). Voi anunța pe mail detaliile week-end-ului la munte.