Sunt oameni care ne influenţează viaţa într-un mod atât de subtil încât abia după mulţi ani ne putem da seama de aportul unei asemenea bune întâlniri. În cazul meu, au trecut mulţi ani pentru ca o asemenea întâlnire să mi aşeze în suflet dintr-un motiv foarte simplu. Adolescenţa a constituit pentru mine o perioadă în care m-am definit prin opoziţie faţă de orice. Faţă de liceu (pe care îl simţeam faţă ca un mormânt al personalităţii), faţă de profesorii de atunci şi evident faţă de părinţi.

Revolta nu era totuşi generalizată. În mijlocul acestei fronde au existat breşe calde create de oameni care m-au inspirat şi de la care am învăţat. Unul dintre aceşti oameni a fost profesoara mea de limba română din liceu, doamna Burghelea. I-am purtat în aceşti ani o amintire difuză pentru că am ieşit din liceu mâncând pământul, la fel cum cineva iese după mulţi ani dintr-o instituţie de corecție.

Doamna Burghelea era un ghem de femeie pe care, în ciuda înălţimii, nu reușeai să privești decât de jos. Părea că stă pe un piedestal invizibil care se impunea în jurul ei şi îmi este greu și acum să înțeleg cum reușea să stăpânească o clasă de mate-fizică cu prea puțini colegi interesați de literatură.
Impunea respect dincolo de propria statură și  fiecare lecție era un scenariu care te implica cu totul. Zâmbea rar, iar atunci când o făcea, simţeai că ceva frumos cu adevărat se întâmplă.

Era acel gen de profesor care respira propria materie într-un mod care îmbina pasiunea și rigoarea, iar în mijlocul acestei combinații, se odihnea o corectitudine care te amețea. Ori de câte ori, în vreo teză, riscam o interpretare proprie, nu știam la ce să mă aștept. Puteam să primesc un calificativ bun sau riscam să-mi găsesc caietul de teză marcat cu roșu în spatele unei note rușinoase.

Doamna Burghelea a fost unul dintre acei oameni pentru care cărțile constituiau elemente vii și necesare în clădirea oricărei vieți autentice şi ne îndemna în mod constant să citim. “Acum, căci mai târziu nu veți mai avea tot timpul din lume”.
M-am izbit de această vorbă în anii de salariat când cumpăram cărți și nu avea timp să le citesc. În timpul facultății, situația fusese inversă: aveam timp, însă nu aveam bani să-mi cumpăr toate cărțile pe care mi le-aș fi dorit.

Îmi aduc aminte de dezamăgirea pe care i-am provocat-o în ultimul an de liceu. Ajunsesem la Cioran, Noica sau Eliade, îmi cunoaștea pasiunea, însă multe dintre aceste lecţii le-am ratat. Pierdeam nopţile în lecturi şi de multe ori nu mai reuşeam să mă trezesc pentru primele ore. În ziua când a predat Cioran am absentat motivat de aceleaşi preocupări nocturne şi nu mică mi-a fost mirarea când colegii mi-au povestit apoi: “Te-a aşteptat, ar fi dorit să facă lecţia cu tine”.

Am pierdut câteva lecţii, însă am păstrat amintirea unui profesor pentru care propria materie constituia o iniţiere către sensuri ascunse în opere, autori şi destine. Când am aflat de iniţiativa Avon de a spune povestea a 125 de femei remarcabile, m-am gândit imediat la doamna Burghelea. Atât ca profesor de limba română, cât şi ca om.

Campania Avon se desfășoară în perioada 28 Martie – 15 August 2011, perioadă în care fiecare putem propune numele unei femei cu o poveste specială. O mamă, un profesor, o iubită. Femei care au influențat destine și au conturat în jurul lor oaze de demnitate și decență.