Category Archives: recomandări

Despre Facebook şi Lecturi Urbane în revista Tabu

coperta-232x300
Noul număr al celei mai curajoase reviste pentru femei este o ediție Tabu Special Facebook și – din câte am înțeles de la Cristina Bazavan – este prima dată când o revistă glossy dedică un întreg număr online-ului.

Acest număr este special pentru mine din mai multe motive:

– mă bucur să văd câțiva prieteni buni semnând articole în revistă: Magda Mihăilă, Alexandru Negrea și Ina Hofnar.

Cristina a scris o lungă poveste despre Legenda Lecturilor Urbane în care apar alți prieteni: Dan Dumitrescu, Nebuloasa, Raluca Crișan, Claudia Tocilă, Gabriela Deleanu.

– aceeași Cristina Bazavan m-a ispitit să fac un mic experiment pe Facebook în urma căruia am semnat un articol Status: Single.

Must read (01)

Am să fac o colecţie cu articole pe care le-am citit şi pe care merită să le recomand. Nu pentru că aş susţine punctele de vedere exprimate, ci doar pentru că ar constitui un bun prilej de lectură şi reflecţie.

Până acum articolele bune le adunam într-un folder special în bara de Bookmarks de la Firefox (pentru a le citi în anumite momente, pentru a reveni la ele, pentru a le găsi mai uşor ca referinţe), însă ar fi păcat ca “arhiva” să nu devină publică.

What the new success books don’t tell you about superachievement.
On Your Marx – Neoliberalism on the rocks
Consciousness is a form of virtual reality machine
The Case for Having More Kids
The Politically Incorrect Guide to Ending Poverty
A Nation At Risk: The Imperative For Educational Reform
Disruptive Recruiting: Rethinking What Recruiting Is All About

Un televizor 3D Full HD de la Panasonic

veira
Săptămâna trecută – s-a nimerit chiar de ziua mea – am răspuns invitației Panasonic de-a vedea filmul de animație Toystory 3 (am citit că-i cel mai bun film din toata seria) și de a testa o nouă jucărie purtând semnătura mărcii asiatice. La câte știe să facă – veți vedea mai jos, jucărie este exagerat spus.

Ne-a fost prezentat un noul model de plasmă: 50VT20. Un televizor imens, cu diagonală de 127 cm și cu câteva caracteristici speciale.

Dacă ultima experiență 3D o avusesem în toamnă la Avatar, acum am întâlnit ceva cu totul diferit. Dacă la filmul lui Cameron, căutam în sală locurile cele mai bune, acum – în fața noului Viera – n-a mai fost nevoie. Am experimentat imaginea 3D care nu depinde de pozitia și unghiul privitorului față de ecran. Citește restul acestui review pe viera.ro

Harta României care citește cu Lecturi Urbane

Sunt 15 orașe în țară – unul în Republica Moldova – care fac parte din rețeaua Lecturi Urbane, orașe care citesc și încurajează lectura. Scopul nostru este să ajungem în cât mai multe orașe, să creăm mici comunități de lectură și să activăm cât mai mulți oameni care doresc să se implice în comunitate.

Află AICI cum poți include orașul tău pe această hartă!

via orasulciteste.ro

GreenBiz Forum

GBF
Revista Biz organizează în data de 23 iunie cea de-a treia ediție a GreenBiz Forum, eveniment care prezintă provocările, oportunitatile și implicatiile afacerilor green, al practicilor de management sustenabil și al strategiilor de green marketing.

Tema principala a evenimentului este Think Long Term, si are la baza ideea ca a fi si a actiona green inseamna mai mult decat ecologie, inseamna sustenabilitate si aplicarea unor principii de dezvoltare durabila.

Printre speakeri:
Diana Klusch, Corporate Affairs Director, Ursus Breweries, Liviu Mihaiu, Preşedinte, Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta, Luminiţa Oprea, CEO Saga Business &Community, Florina Şerban, CSR & Community Relations Coordinator Corporate Affairs Department, COSMOTE, Laura Sgarcitu, PA&C Specialist, Community Programs, Coca-Cola HBC Romania, Anca Nuţă, Director al Departamentului de Identitate şi Comunicare, UniCredit Tiriac Bank, Alina Stanciu, Business Director, Ogilvy Public Relations, Teia Gavrilescu, Preşedinte, ViitorPlus.

Programul evenimentului pe bizforum.ro.

Eu voi fi prezent și voi face live blogging/tweeting folosing hashtag-ul #greenbizforum.

Nu pierdem niciun meci de la Campionatul Mondial de Fotbal 2010

Mă leagă de turneele finale de fotbal multe amintiri frumoase: cum România a bătut Columbia fix când împlineam 14 ani, cum am renunțat la plimbarea cu o fată frumoasă pentru a vedea meciul România – Anglia la 18 ani și cum m-am bucurat de victoria Italiei în semifinala contra Germaniei de acum patru ani.

Acum mă bucur de meciurile de la Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 în timp ce lucrez de acasă, iar spectacolul nu se lasă așteptat (cele 6 goluri din a doua repriză a meciului Portugalia – Coreea de Nord sunt dovada că nu merită ratată nicio partidă).

dolce

Ultimele două meciuri din fiecare grupă se vor juca simultan (pentru a nu lăsa loc înțelegerilor între echipe), iar TVR nu va transmite decât jumătate din aceste meciuri.

Celelalte opt meciuri vor fi transmise LIVE pe Telesport – un program oferit de Dolce (un serviciu Romtelecom). Mai mult decât atât, clienților Dolce le va fi oferit acest canal de sport, în mod gratuit, în lunile iunie si iulie, indiferent de pachetul Dolce pentru care au optat.

dolce_program

Sunt meciuri din ultimă tranșă a grupelor, iar cum surprizele nu s-au lăsat așteptate la acesta Campionat Mondial, ultimele meciuri vor fi decisive pentru calificarea în optimi.

Favoritele mele de la acest turneu final sunt Spania, Argentina și Olanda, nu neapărat pentru că sunt echipe pe care eu le consider cele mai bune, ci mai mult pentru că joacă un fotbal frumos, creativ şi plin de spectacol.

articol scris ca parte a unei campanii Dolce de promovare a meciurilor mentionate

Lansare Bucureștiul într-o zi

Dacă sâmbătă am fost la turul #prinbucuretiulmeu inițiat de Corina Georgescu, mâine vă invit la o lansare neobișnuită în care Bucureștiul este din nou personajul principal.

Marți, 22 iunie 2010, orele 11.00 am la Casa Vernescu (Calea Victoriei 133) – ea însăși un obiectiv istoric al Capitalei – are loc un eveniment de presă în cadrul căruia va fi lansat oficial site-ul www.bucurestiulintrozi.ro, parte a proiectului Bucureștiul într-o zi ce are drept scop punerea în valoare a patrimoniului cultural și turistic al capitalei, într-o manieră inedită, prin marcarea în teren a trei trasee ce strabat zonele cu cea mai bogată încărcătură istorică și turistică.

Evenimentul va fi punctat printr-un tur de poveste prin Casa Vernescu, iar printre vorbitorii la eveniment mă număr și eu – venetic în București, după vorba lui Bobby Voicu – alături de  Andrei Chiliman și Răzvan Theodorescu.

Mai jos sunt invitațiile:

Obiectul proiectului – care mi-a plăcut imediat cum am auzit de el – este creşterea gradului de informare a cetăţenilor în ceea ce priveşte valoarea patrimoniul cultural şi turistic al capitalei.

Proiectul „Bucureştiul într-o zi” a fost iniţiat în anul 2008 ca o componentă educaţională a proiectului „Harta Verde Bucureşti“. Scopul unei hărţi verzi este acela de a promova sustenabilitatea comunităţilor, de a încuraja implicarea lor în descoperirea de resurse durabile, de a crea legături între comunităţile locale şi cei care vizitează zona în vederea dezvoltării şi implementării unor iniţiative legate de dezvoltarea durabilă, conservarea biodiversităţii şi protecţia mediului. Harta Verde este un proiect global, parte a Green Map System, iniţiat în 1995 la New York şi implementat până în prezent în peste 450 de oraşe din 50 de ţări.

Plimbare #prinbucurestiulmeu

DSC03696
Corina Georgescu
– pe care toți o știm pasionată de turism – a avut o idee și nu s-a lăsat până nu s-a împlinit: un tur #prinbucureștiulmeu.  A dat mailuri, a venit cu un concept, a căutat sponsori și i-a găsit , s-a străduit să obțină cazare și transport gratuit și până la urmă i-a ieșit.
Este un eveniment despre București – the city we love to hate – și despre oamenii care îl cunosc mai mult sau mai puțin, un tur al unui oraș pe care uneori suntem prea ocupați să-l admirăm.

Sunt invitati cinci bloggeri din țară: Nebuloasa, Tomata cu Scufiţă, Simona, Lilişor şi Dan, iar din București sunt așteptați destui de mulți alții.

Canalul de twitter al acestei plimbări culturale este #prinbucurestiulmeu, iar traseul poate fi văzut aici.

O nouă librărie online: elefant.ro

elefant.ro_

Într-un diagnostic recent – numit Manifestul cărțiiVasile Ernu observa cum infrastructura culturală din România (şcoli, universităţi, cinematografe, biblioteci, librării) este intr-o continuă degradare. Librăriile de stat, de exemplu, ori au dispărut, ori s-au reprofitat spre papetărie, ori au deveni sedii de bănci.

Când numărul bibliotecilor, al cinematografelor sau al librăriilor se micşorează, scade de asemenea posibilitatea ca un individ să aibă acces la instrumente care ţin de educaţie, cultură şi viitorul unei comunităţi.

Vestea bună ar fi că o mare parte din acestă infrastructură culturală este în proces de reconfigurare în spaţiul virtual, iar apariţia unei noi librării on line ilustrează acest trend îmbucurător.

Am scris rândurile de mai sus pentru că azi s-a lansat elefant.ro care şi-a propus – după cum spune comunicatul – să devină cel mai complex magazin virtual de carte, cu cel mai bun şi mai rapid serviciu de livrare din Romania.

Din perspectiva poziţionării, elefant.ro are patru direcţii:
– rapiditate: livrare în 24 de ore
– preţuri atractive
– o comunitate deschisă interactivă
– un produs care se îmbunătăţeşte continuu

Investiţia în proiectul acestei librării este cel puţin impresionantă  chiar şi pentru un business online “clasic”: 1,2 milioane de euro pentru primul an (funcţionare şi dezvoltare) şi este susţinută de Greenlight Invest, unul dintre fondurile de investiţii controlate de omul de afaceri Ion Sturza (fost prim-ministru al Republicii Moldova).

Mi-au plăcut două idei:
– pe contul oficial de youtube sunt realizate o serie de filmuleţe despre ce este elefant.ro, care este politica de preţuri şi publicul ţintă.
un blog literar unde se va încerca crearea unei comunităţi prin încurajarea împărtăşirii de experienţelor de lectură

De asemenea, ca informaţie suplimentară, librăria conţine, pentru momentul lansării, aproximativ 10.000 de referinţe şi va beneficia de selecţia şi îngrijirea unor editori specializaţi.

Citat:

“Îmi este greu să definesc ce este mai întâi www.elefant.ro: un proiect comercial sau un serviciu cultural indispensabil. În conditiile în care avem în Romania orașe fără nicio  librărie ( e.g. Găești, Adjud, Abrud, Roșiorii de Vede) sau orase în care librăriile își restrâng activitatea și rezistă cu greu (e.g.Oradea, Alexandria, Focșani, Tulcea, Medgidia, Slatina) este important ca accesul la lectură să fie susținut” – spune Ion Sturza.

Despre lansarea elefant.ro au mai scris până acum Bobby Voicu și Victor Kapra.

articolul face parte din campania de lansare a elefant.ro