Laura Pascu: Oamenii care citesc sunt mai frumosi
Dragoş Bucurenci: Nu mă uita
Trombon.ro: Lecturi urbane musculare
Ziarul Ring: Cititul în vremea manelei
Foto: Matei Dura
TED Talk: Sweat the small stuff
Dilema Veche: Cum se citea în Roma antică
Borţun*Olteanu: O zi in New York
Corso: Scoateţi cărţile din casă
Mihai Pintilie: Jos pălăria!
Mercedes-Benz: Sorry Commercial
Am văzut filmul – mulțumesc Cristinei Bazavan pentru invitație – în cadrul unei vizionări Tabu pentru bloggeri la Cinema Union. Un film dens, cu scene în care râzi și te enervezi (un personaj antipatic). Un film românesc care mai întâi te apasă și apoi îți oferă cireașa de pe tort (un discurs de final de îți venea să intri în scaun de amar).
O femeie de 40 de ani luptându-se la granița dintre două familii (părinții ei din România și fostul ei soț și copilul lor din Olanda), o mamă enervant de implicată doar până în zona ei de confort mi-au conturat tabloul unei tensiuni între generații (știu că sună aiurea) și a unor alegeri chinuitoare.
Un film ce mi-a adus aminte (spre deosebire de majoritatea celor din sală) că am niște părinți faini al căror merit ar fi cel puțin că nu am stat prea mult timp să le dau ocazia să mă preseze. După o vârstă, părinții sunt buni în doze mici.
În plus, optimismul meu vine din următoarea idee: nu există nicio traumă pe care părinții să ti-o provoace în mod iremediabil și care să te urmărească de-a lungul vietii și de-a lungul tuturor avarurilor.
Dintre cei prezenți a mai scris Alexandru Negrea, George Hari Popescu, Inozza, Magda Mihăilă, Elena Cîrîc și Dragoș Butuzea.
Lated edit: Mi-am amintit de un citat care se potriveste în acest context: There is an expiry date on blaming your parents (de aici)
Erau ani în adolescenţă în care nu lăsam să treacă o primăvară fără să nu recitesc Noaptea de Sânziene a lui Mircea Eliade. Mi se părea un roman total, le avea pe toate, iar personajul principal – Ştefan Viziru – părea că ştia foarte multe lucruri despre mine însumi.
Recent, am primit volumul editat de Jurnalul Naţional şi din când în când îl mai răsfoiesc. Este o re-editare inspirată și m-am bucurat că au păstrat ghilimele în loc de dialog ca în prima ediţie de la Biblioteca pentru toţi.
Am scos mai jos câteva fragmente din discuţia purtată de Stefan Viziru într-un adăpost anti-aerian în timpul bombardamentelor germane din toamna anului 1940 în Londra.
Sunt câteva fragmente în care mă regăsesc și acum, îmi par extrem de actuale și cred că exprimă starea de fapt în care ne găsim mulți dintre noi.
„D-ta ce faci, cum te-ai organizat?” îl întrebase ministrul întâlnindu-l ultima oară. “Îmi apăr libertățile esențiale, răspunse el zâmbind. Îmi păstrez o parte din timp numai pentru mine singur…” “Nu, îl întrerupse ministrul, te întrebam de altceva: cum te-ai organizat în eventualitatea invaziei, a bombardamentelor masive… Râmâi la Londra?” “La asta încercam şi eu să răspund. Pentru orice eventualitate, mi-am organizat astfel programul încât să-mi păstrez numai pentru mine singur câteva ore pe zi. În acele ore nu am niciun contact cu evenimentele. Nu ascult radio, nu citesc ziarele. Orice s-ar întâmpla, în fragmentul acela de Timp pe care-l smulg din istorie şi-l păstrez numai pentru mine, niciun eveniment nu mă poate ajunge. Continue reading
Am plecat duminică din Sibiu, iar pentru mine finalul FITS 2010 – mulțumesc încă o dată Ruxandrei pentru invitație – l-a constituit conferința de presă de duminică dimineața unde am aflat de Francesco Agnello care ne-a ținut tuturor răsuflarea când a început să cânte la un instrument fascinant numit hang. Un instrument simplu şi arhetipal.
În plină conferinţă de presă, după câteva vorbe succinte, s-a ridicat de la masă, a scos un OZN de mărimea unui lighean – inventat în Elveţia acum câţiva ani – şi când a început să-l atingă am crezut că tot locul s-a lăsat invadat de o orchestră invizibilă. Abia atingea instrumentul cu palmele, iar sunetele ieşeau şi rămâneau suspendate undeva deasupra.
Chinezu era în primul rând şi filma, însă la final când l-am întrebat de filmare, mi-a răspuns că doar a pozat.
“Am făcut o poză”
“Cum aşa? Ai stat câteva minute cu mâna întinsă”
“Când l-am auzit cântând a început să-mi tremure mâna şi-am reuşit să fac doar o poză”
Cristina s-a întors către mine şi mi-a arătat pielea de pe mână.
Am fost onorat nu doar să fiu invitat ca blogger la Festivalul International de Teatru de la Sibiu – FITS2010 pe scurt, nu doar să-i am drept colegi de acrediare pe Chinezu şi Petreanu, Nebuloasa şi Marie Jeanne (Ruxandra a reuşit să strângă oameni faini), ci să prind în acest week-end şi Lecturi Urbane Sibiu şi să revăd un oraş drag mie.
FITS2010, acum la a XVII-a ediţie, este un eveniment impresionant judecând cel puţin după programul pus la dispoziție, amploarea organizării şi mulțimea sponsorilor implicati (bugetul este de 5,8 milioane de euro). Un festival internaţional de teatru cu amploarea unui eveniment cultural efervescent ce cuprinde spectacole, expoziţii, vernisaje, conferinţe, workshop-uri şi Spectacole-Lectură (zilnic, la 12:00, la Librăria Humanitas din strada Bălcescu).
Bilete se pot cumpăra online de la bilete.sibfest.ro.
Până voi reveni de la fața locului cu povești și impresii, vă las în compania unui film de prezentare
Pe 24 – 25 mai, în București, are loc conferința internațională CSR’10 – Pulling in the Right Direction, a 5-a ediție. Scriu acestea pentru că mă bucur de o invitație din partea organizatorilor de a participa ca blogger la cele două zile pline de conferințe și sesiuni interactive (am ales modului de marketing) cu vorbitori specialiști în CSR și Resurse Umane, experți în PR și Comunicare și reprezentanți din domeniul non-guvernamental.
Cred ca va fi o ocazie bună de-a învăța niște lucruri utile pentru activistul din mine și o șansă de-a cunoaște niște oameni.
Dintre bloggeri vor fi prezenți – din câte știu – Corina Georgescu și Ionuț Oprea.
CSR’10 este organizat de către Saga Business & Community – o companie ce oferă servicii specializate de consultanță, platforme educaționale și traininguri deschise și dedicate.
Articol detaliat: CSR’10 pulling in the right direction
Nu am fost niciodată în Chișinău, însă azi noapte am visat că mă plimbam prin parcurile lui și cunoșteam oameni frumoși.
A duce povestea Lecturi Urbane la Chișinău a fost o provocare lansată de Vasile Ernu – în cadrul Zilelor Literaturii Române – și, prin implicarea Olgăi Răilean și a Victoriei Rudi, totul a devenit posibil: chisinau.orasulciteste.ro.
Foto: Vasile Rusnac
Lecturi Urbane nu este doar un proiect cultural, este o franciză a bunul simț cu zeci de nuanțe locale și ritmuri specifice și nu mică mi-a fost inima să văd cum s-a reflectat povestea de la Chișinău în media de peste Prut:
Pentru a aduce spiritul Lecturi Urbane în orașul tău, vezi aici.
Olga Răilean: Chișinăul a citit la Lecturi Urbane
Zen Habits: The Complete Beginner’s Guide to Barefoot Running
Cea mai importantă realizare din ultimii 2 ani a lui Andrei Boar
TED: .
Brăduț Florescu: Nu mă cunoştea, dar îi plăcea brandul meu şi voia să se culce cu el.
Chinezu: Prima participare la o conferinţă ca blogger acreditat
Le Monde: Ces diables de Roumains n’ont rien lâché du côté du réalisme noir.
Los Angeles Times: Romanians can’t make a bad film. It’s, like, illegal in their country.
Vlad Stroescu: Unii oameni au două vârste
Cristina Dinulescu: de când e cool să citești?
Stelian Pavalache: Kampuchea People
Știam de Daydreamers – proiectul foto al Alexandrei Sandu, însă am ezitat să particip simțindu-mă legat cumva de proiectul plus noir iReadfaces al lui Cristian Radu.
O ascultasem pe Alexandra povestind la Optimism 2010 și mi-a plăcut ideea unui proiect care devine mai mare decât propriul inițiator, cu o viață și un ritm propriu.
Săptâmăna trecută, la propunerea lui Toma Nicolau, ne-am strâns în gașcă mare și-am mers la sesiunea de poze, contribuind și noi la împlinirea celor 1000 de daydreamers.
Foto: Alexandra Sandu
Dacă dorești să fii unul dintre visători, trimite un mail la contact at alexunu.ro.