Eram cat pe ce sa incep astfel: De-a lungul vietii mele…,insa m-am oprit la timp. Inainte de-a cadea in penibil sau inainte de-a urca in penibil. N-as putea spune ca nu mi-e frica de penibil, insa extrem de putine lucruri de care sunt in stare le-as putea considera penibile. Pentru ca uneori, daca nu-ti pasa de anumite repere, poti spune ca nu te-ai ratacit.

De multi ori in interactiunea cu ceilalti, faptul c-am studiat filozofia, faptul ca sunt inca patruns de ea, a stranit reactii ciudate. Aceasta era fraza cu care doream sa incep paragraful anterior. Filozofia, prin imaginea creata de toti zapacitii ce-au studiat-o si toti incultii care au interactionat cu zapacitii anteriori, este asociata cu o preocupare inutila, adolescentina, opusa materialismului inerent vietii moderne, o activitate de-a despica firul in patru dintr-o continua criza de plictis. In genere, este vazuta opusa activitatii asupra careia se apleaca cu meditatia. Daca filozofezi despre sex, se poate presupune ca nu-l practici, daca pui sub semnul intrebarii diferite traditii si obiceiuri, poti fi vazut drept inadaptat, un orfan de propria comunitate. Pe scurt, un marginal.
Intre timp, devenind mai sigur pe propria ciudatenie, a fi marginal a inceput sa mi se para un titlu de glorie. Ciudatenia proprie a devenit legitima, iar marginalitatea a devenit centrul prin care izvoraste un gen de creativitate ce n-ar fi putut dobandita altfel.

California Dreamin’ (endless), dincolo de toate laudele cuvenite, mi s-a parut a ascunde cateva inadvertente culturale. Doar un exemplu, fiica sefului de gara n-a parut deloc credibila ca nestiutoare de limba engleza intr-o tara, intr-o epoca in care toti stiu cel putin how do you do, my name is etc.

Azi am golit camera de 7-8 doze goale si 9-10 PET-uri, cutii de inghetata, ambalaje de guma si ciocolata. Ma gandeam ca de cele mai multe ori masculinitatea este asociata cu o contra, cu ceva contrar unui bun simt, unei igiene, unei etichete, unei moderatii. A ragai, a manca mult, a nu te barbieri, a fi lipsit de eleganta intr-o conversatie etc., toate aceste sunt apanajul unei registru masculin. Activitati, obiceiuri opuse unor ezitari feminine, unor nehotarari, unor I don’t-know-what-I-want scenario. Nu poti fi instabil in gestul de-a fi porc.

Cea mai aiurea intrebare pe care o aud destul de des (apropos de filozofie) este ce sens are lumea, viata? Voi scrie candva de ce mi se pare o intrebare/problema pusa gresit din start. Nu e deloc parsifalica, desi uneori in adolescenta te poate predispune unori preocupari mai “spirituale”.

-Am avut doar prieteni cu bani si-am stat in medii in care conta enorm ce fel de masina ai, cu ce haine de imbraci si in ce club iesi sambata seara. Am cunoscut doar fete ce umblau cu tipi cu bani si-am ajuns sa cred ca doar genul asta de fete exista, imi spune cineva acum cateva zile.
E o fraza, o problema ce-o ridicam des in discutiile noastre. Cand n-am chef sa-l ascult sau sa-l lamuresc, ii trantesc un Stii bine ca doar sufletul conteaza, si izbucnim amundoi in ras.

Azi, la cateva secunde dupa sex, ma suna un coleg de munca sa ma intrebe:
– Adi, cum se numeste programul ala cu care transformi orice fisiere intr-un pdf?

Rasfoind blogurile locale dau peste urmatorul argument impotriva homosexualitatii:

Am vazut ca in ultima perioada se vorbeste peste tot de parada baietilor ce-si folosesc orificiul pe unde elimina materii fecale, in scopuri sexuale( homosexuali care este…)…

Din anteriorul citat se deduce ca folosirea unui organ in alte scopuri decat cel pentru care a fost conceput initial este nelegimita moral. In acelasi rationament logic, sexul oral este imoral doarece gura este un organ cu o functie digestiva, fotbalul este un sport anost (picioarele sunt pentru sprijin si mers, nicidecum pentru a lovi timp de 90 de minute un obiect sferic si se poate intelege de aici loviturile cu capul sunt de-a dreptul insultatoare, de vreme ce capul are cu totul alt rol), cat despre rolul limbii ce sa mai spunem? Limba are rol gustativ, constribuie la vocalizare si inghitire si te gandesti ca la atatea functii ar fi culmea s-o mai folosim si-n actul sarutului, nu-i asa?

Par niste exemple fortate, insa decurg din simpla desfasurare logica a argumentului de mai sus. Desigur, lucrurile nu sunt atat de grave, caci cati dintre noi ne ducem pana la ultimele consecinte afirmatiile si pozitiile?

Corpul uman este cel mai… misto instrument pe care-l avem la indemana si o mare parte din dezvoltatea civilizatiei umane se bazeaza pe resemnificarea partilor sale. Suntem fiinte ce mulam peste orice intalnim in viata noastra un sens nou, ce ne aproprie si mai mult lucrurile. Semnificam si resemnificam orice, inventam sensuri noi, acordam functii noi, imbogatindu-ne astfel lumea din jur si propria experienta personala. Si, ce e cel mai curios, invatam lucrurile acestea inca din primii ani de viata. Cu o simpla lopatica un copil se poate scarpina, se poate feri de caini, il poate folosi pe post de arma si chiar pe post de acadea.

Daca un copil poate desfasura atatea activitati cu o banala jucarie, cum sa nu-ti imaginezi niste adulti care pot face nenumarate chestii cu organele propriului trup?

Oamenii inteligenti sunt cele mai dese victime ale automutilarii emotionale. Aceasta automutilare se citeste in ochi, se observa in gesturi, se tradeaza in decizii.

De cealalta parte, a oamenilor mediocri nu se observa nimic din toate acestea. Oamenii mediocri sunt oameni echilibrati, sunt oameni ce nu se bruscheaza pe ei insisi, sunt oameni ce nu-si folosesc armele decat impotriva altora. Pentru aceasta sanatate psihica, cei inteligenti vor indivia mereu mediocritatea confortabila, vor visa mereu la niste adevaruri caldute ce nu te fac sa te indoiesti de tine insusi, ce nu te relativizeaza in proprii ochi, ce nu-ti deranjeaza somnul.
Ar fi gresit sa vad intr-un somn chinuit un indiciu al inteligentei, dar totusi…?

Intr-o lume in care norma este oferita de mediocritate, a fi inteligent inseamna a plati mai multe taxe, iar in cazurile rare cand emotiile te ajuta, abia reusesti sa te bucuri de mai multe privilegii de pe urma acestor plati proportionale.

Pornind de la aceste consideratii, inteligenta la care ne gandim cu totii este una bolnava, este una ce transcende instinctul de supravietuire, este una ce nu lucreaza intotdeauna in propriul nostru interes, este una pe care ne-o asumam de cele mai multe ori ca un blestem. Ar fi interesant de demontat mecanismele prin care un anumit tip de societate delegitimeaza inteligenta ce-o pune intre paranteze. Mediocritatea este incurajata pentru ca nu destabilizeaza nimic din ordinea deja creata,pentru ca nu e subversiva, nu deconstruieste iluzii si, cel mai important, nu bruscheaza emotii.

Gradul de neincredere in propriile forte este mai raspandit in randul acelor indivizi “subversivi”, la fel cum caderile, depresiile si inconstantele se prind mai bine de cei inteligenti decat de marea masa de oameni mediocri.
Daca te simti izolat in propria luciditate este doar pentru simplu motiv ca ai crescut intr-un tip de societate ce te-a lasat sa-ti dezvolti propria inteligenta ca o rana, ca o culpa ce-si cere zilnic doza de justificare, doza de pedeapsa.

E plina lumea de asemenea inteligenti, de asemenea retardati emotional ce-si ascund chipul dupa un pahar semi-transparent de bere ce vor dezvolta in timp propriul cancer resentimentar, ce vor deveni criminali in serie pasionati de literatura, ce urmeaza sa fie calcati in picioarele unui mars mai echilibrat emotional. E plina lumea de acest tip de inteligenta ce afecteaza balansul fiziologic, ce tinde sa devina necontemporana bataile inimii noastre, a Pamantului, a celorlalti.

Citesc din Jurnalul(1970-1985) lui Eliade intr-o liniste in care nu aud decat tastele batute de L. si zumzaitul din castile ei. Ma intreb pentru a nu stiu cata oara cum de am putut sta atat de departe de Eliade anii acestia. Acum doi ani cand stateam la S., lucram la M., cand eram deprimat citeam doar carti de gandire pozitiva luate de la A. Nu simteam atunci ca rezolv ceva, insa imi cream iluzia ca timpul poate trece mai usor interpunand ceva intre mine si eu insumi. In acel gen de perioade estivale, cand ma simt lipsit de inspiratie, citeam de obicei literatura usoara, romane de success, romane politiste, colectii de reviste (gasisem la var-mea rafturi intregi cu numele din Cosmopolitan, Elle si One)

Acum nu sunt intr-una din acele perioade. Desi n-am mai scris nimic bun de ceva vreme, n-am avut timp sa cad in constientizarea unei lipse de inspiratie. Ma framanta doar blogarizarea scriiturii mele (orientata catre cititori, deschisa comentariilor, arunc din start randurile in fata unei audiente, chiar si un anumit jargon etc.)

Acum sunt intr-o sambata libera si linistita dupa o vineri plina de alergat la munca si o vineri seara de fotbal intens. Desi de la noi din echipa a lipsit A. (plecat in luna de miere in Turcia), am reusit totusi sa castigam. M-am flatat sa aud in pauza un tip de la echipa adversa spunand: Pe el(aratand spre mine) trebuie sa-l enervam ca sa-i batem. Intr-adevar, am tentinta de multe ori sa devin iritabil cand ceilalti gresesc mingi usoare, cand nu stiu sa faca un stop sau cand nu dau pase. Dincolo de astea, sunt de multe ori ofticos, vreau sa castig, nu neaparat sa marchez eu insumi, dar ca echipa mea sa castige. Aseara am castigat si mi-am dorit sa castig mai mult sa verific spiritual acea combativitate ce-o vedem la fotbalul american in filmele americane. Am incurajat coechipierii, nu i-am lasat sa-si faca reprosuri unui altuia etc.
Dincolo de acestea, pentru mine a fost o terapie curata. Desi sleit fizic, miscarea mi-a prins bine. M-am intors acasa putin dupa miezul noptii, am facut un dus, am baut o doza de bere si m-am intins sa citesc din Jurnalul lui Eliade. Dupa primele doua pagini am adormit instant.

Aseara, in masina, vedeam cerul inspre est ca si cum soarele urma sa rasara in urmatoarea ora. Mi-am adus aminte de mare, de vacantele de la tara si mi-am dat seama c-am inceput sa tanjesc dupa un concediu (pe care mi-l voi lua totusi in august). Am uitat cum miroase dimineata apa de mare si-am uitat senzatia de inceput de lume simtita in diminetile de la tara. Citeam intr-o camera goala si racoroasa, ascultam radio Vox-T din Bacau si umpleam caiete intregi cu note de lectura si ganduri de jurnal.

N-am mai scris jurnal de cativa ani buni si din acest motiv am inceput sa confund anii. De multe ori mi se intampla sa ma gandesc putin ca sa-mi dau seama cand am venit in Bucuresti, inceputul lui 2005 sau in 2004? E totusi ceva ce-mi da de gandit. Am ajuns atat de dependent de ceva scris, incat memoria mi s-a structurat atat de comod in jurul unor randuri.
Intr-un curs, Adamut ne explica mutatia pe care aparitia scrisului a provocata in modul in care ne gestionam memoria, ce e scris ramane acolo, iar in acest mod ne straduim mai putin sa tinem minte. Daca maine mi-as pierde telefonul, pot spune cu siguranta ca nu voi sti nici un numar trecut acolo. Inainte cel putin stiam pe de rost numarul de fix al iubitei, cateva numere ale unor prieteni…

Diseara la orele 23:00 va avea loc o noua editie a emisiunii Noaptea Bloggerilor la Radio Lynx.

Ii vom avea ca invitati pe: Catalin Tenita, Ciprian Jurma, Jen si Ionuca. Fiecare invitat isi are povestea sa pe care o vom incerca s-o aflam in aceasta seara. Ca de obicei, dupa cum v-am obisnuit in mod repetat si sigur, gazdele din studio vor fi Adrian Ciubotaru si Bobby Voicu.

Va asteptam sa ne ascultati, va vom asculta si noi, vom raspunde la intrebari in direct sau pe chat-ul emisiunii.

Update: Suna a comunicat de presa, insa datorita unor defectiuni tehnice emisiunea s-a amanat pe marti seara la orele 20:00 (in locul emisiunii Internet Lynx a lui Bobby).

Am avut putin timp liber, putin chef de scris si putine lucruri de spus. Astfel s-ar justifica absenta de articole noi aici. Acum simt totusi nevoia sa povestesc ce s-a mai intamplat ( uneori ma vad pe mine peste cativa ani recitindu-ma si amintindu-mi de anumite intamplari doar prin simplul fapt ca sunt mentionate aici).

Joia trecuta am fost la o bere interesanta la Green Hours cu Radu, Catalin, Eugen, Costin si Adrian Cristea (ce se mai aude de netoo?). S-au discutat lucruri destul de secrete pentru a fi mentionate aici.

Vineri a fost prima zi din Street Delivery, evident bloggeri, bataie cu apa, free hugs, iesire la bere. De doua luni in fiecare vineri seara de la 23:00 ies la fotbal cu baietii de la firma unde lucrez (o idee foarte inspirata de team building). La fel am facut si-n aceasta vineri.

Sambata seara, la Motoare, bloggeri, meci, cunoscut pe Mihaela, revazut cu Dana.

Duminica a avut loc Schimbul de carti – editia a treia (aici si aici). Evenimentul a avut loc chiar in strada, am avut niste scaune pe care mai degraba s-au intins niste carti decat niste oameni. Idee buna, entuziasm mult, carti si mai multe, am pus mana pe o carte buna (mersi Diana), am eliberat altele, l-am cunoscut pe Cezar Paul-Badescu – un tip foarte de treaba si deschis, in genere, ne-am simtit bine. Urmatoare editie va fi undeva in natura, la iarba… verde si spercam ca va avea loc cat de curand (doua saptamani?)
Am facut si cateva poze:

Marti, am fost pe la emisiune la Bobby unde l-am cunoscut pe Bogdan Gavrila.

Gata. Acestea au fost faptele, dincolo de ele s-a decantat ceva despre care voi scrie zilele urmatoare. Vineri se va intampla ceva, voi scrie maine.

Cu totii lucram la un scenariu al propriei vieti. S-ar putea spune ca exista un eu ce se povesteste pe sine si exista un alt eu (acelasi?) care este conturat, inventat in urma naratiunii. Astfel, cine sunt eu, cine esti tu?

Din punctul capacitatii de povestire a propriei vieti, ne schimbam trecutul cu fiecare rememorare. Daca avem o zi proasta, amintirile rele din trecut ne vor invada pentru a ne justifica starea de proasta dispozitie. Daca avem o zi buna, amintirile bune ne vor da tarcoale. Astfel, enuntand un truism, modul de gestionare a amintirilor influenteaza imaginea de sine pe care orice persoana si-o creaza.

Daca trecutul nu e static, iar viitorul, desi creat de actiunile prezente, e totusi fluctuant, care sunt firele invizibile ce ne tin identitatea in frau?

Blogosfera noastra este extrem de mica si pare imprimata mai degraba pe o harta afectiva decat pe una statistica. Cand spunem bloggeri, blogosfera, bloguri, vizualizam persoanele pe care le-am cunoscut cu acest prilej, revedem amintirile create, putinele intalniri generaliste si, cel mult, vizualizam bloguri.

Daca nu citim pe cineva si, eventual nu l-am cunoscut personal, desi pare a fi un blogger cunoscut, el totusi nu exista pe harta blogosferei noastre. In acest mod, pare destul de legitim (intr-un plan personal) ca in urma unui text sa tragi o concluzie generala, in urma unei atitudini afisate de 2-3 bloggeri sa ai impresia unui trend, iar un banal filmulet comic intalnit pe cateva bloguri ce le citesti frecvent, sa ti se para viral.

Spun lucrurile acestea pentru ca am impresia ca nimeni n-a cunoscut mai mult de cateva zeci de bloggeri (de relatii stabile si prietenii, ca sa mai zic?), iar blogosfera fiecaruia este compusa din cel mult 100 de bloguri. Daca reducem din numarul statistic (cateva mii?) de bloguri ce au o frecventa de postare de cel putin una pe luna, se poate presupune cu usurinta ca numarul blogurilor in care se scrie saptamanal/zilnic/o data la cate zile este extrem de mic. Daca din acest numar am cauta blogurile bune, blogurile care dau tonul, care ofera productie etc., am ajunge undeva la cateva zeci de bloguri.

Nucleul imaginat al blogosferei mele cuprinde cel mult 20 de bloguri la care sunt abonat si pe care le citesc zilnic. Aceste bloguri constituie pentru mine o interfata virtuala prin intermediul careia aflu stiri din domeniile de care sunt direct interesat, citesc povesti interesante si, de ce nu, aflu ce s-a mai intamplat in aceasta mica comunitate.

In cazul hartii mele afective, piticu este un blogger nou, nu pentru ca data la care el s-a apucat de blogging ar fi una recent, ci pentru ca, l-am vazut aparand in cercurile de bloggeri de cateva luni, iar inainte de-a apare aici, pentru mine nu exista. In acelasi stil, Patric si Jen sunt bloggeri vechi indiferent de data la care si-au facut blogul; pur si simplu, i-am cunoscut inca de la primele intalniri. Intalniri care erau simple iesiri la bere, care, la acel moment, imi rezumau afectiv blogosfera.

Astfel, blogosfera este un concept general statistic prin care umplem un zgomot de fond din care distingem doar tonurile familiare. Recentul Tablog mi-a revelat o multime de bloggeri (desi ma indoiesc ca oricine are un blog de jumatate de an isi asuma toate chestiile prin care se poate numi blogger) din care trei sferturi imi sunt total necunoscuti si prin urmare imi par a fi doar carnea de tun rastignita pe niste servere spre care eu nu prea trimit comenzi.

Daca maine zoso ar fi arestat in mod abuziv, in afara de petitii rasunatoare si posturi furibunde, cati din blogosfera asta mare, ar face cu adevarat ceva? Astfel, ca mijloc de presiune, ca lobby, inca ma indoiesc de relevanta blogosferei in multe sectoare ale vietii publice. Nu cred ca cineva prin blogul sau va putea influenta alegerile europarlamentare si nici urmatoarele alegeri locale/prezidentiale, insa sper din suflet ca blogosfera sa se numere printre cainii de paza a unei democratii atat de ciudate ca a noastra si sunt convins, ca Gramo, ca a fi un blogger bun implica si faptul de a fi un bun cetatean.

Am primit un tag de la Gramos in care ar trebui sa spun ce epitaf mi-as dori. Nu prea m-am gandit la lucrul asta, la fel cum nu ma gandesc prea mult nici acum, insa cred ca ar merge un:

Aseara am fost in vizita la emisiune la Bobby in care erau invitati Piticu si Buddha.
Week-end-ul asta va avea loc editia a treia din ciclul Schimb de carti. Nu-mi place eticheta de bookcrossing (in asocierile mele e deja lipita de bookcrossing.com), insa sunt sigur va fi un eveniment reusit caci e creat din entuziasmul unor oameni pasionati.