Citesc din Jurnalul(1970-1985) lui Eliade intr-o liniste in care nu aud decat tastele batute de L. si zumzaitul din castile ei. Ma intreb pentru a nu stiu cata oara cum de am putut sta atat de departe de Eliade anii acestia. Acum doi ani cand stateam la S., lucram la M., cand eram deprimat citeam doar carti de gandire pozitiva luate de la A. Nu simteam atunci ca rezolv ceva, insa imi cream iluzia ca timpul poate trece mai usor interpunand ceva intre mine si eu insumi. In acel gen de perioade estivale, cand ma simt lipsit de inspiratie, citeam de obicei literatura usoara, romane de success, romane politiste, colectii de reviste (gasisem la var-mea rafturi intregi cu numele din Cosmopolitan, Elle si One)

Acum nu sunt intr-una din acele perioade. Desi n-am mai scris nimic bun de ceva vreme, n-am avut timp sa cad in constientizarea unei lipse de inspiratie. Ma framanta doar blogarizarea scriiturii mele (orientata catre cititori, deschisa comentariilor, arunc din start randurile in fata unei audiente, chiar si un anumit jargon etc.)

Acum sunt intr-o sambata libera si linistita dupa o vineri plina de alergat la munca si o vineri seara de fotbal intens. Desi de la noi din echipa a lipsit A. (plecat in luna de miere in Turcia), am reusit totusi sa castigam. M-am flatat sa aud in pauza un tip de la echipa adversa spunand: Pe el(aratand spre mine) trebuie sa-l enervam ca sa-i batem. Intr-adevar, am tentinta de multe ori sa devin iritabil cand ceilalti gresesc mingi usoare, cand nu stiu sa faca un stop sau cand nu dau pase. Dincolo de astea, sunt de multe ori ofticos, vreau sa castig, nu neaparat sa marchez eu insumi, dar ca echipa mea sa castige. Aseara am castigat si mi-am dorit sa castig mai mult sa verific spiritual acea combativitate ce-o vedem la fotbalul american in filmele americane. Am incurajat coechipierii, nu i-am lasat sa-si faca reprosuri unui altuia etc.
Dincolo de acestea, pentru mine a fost o terapie curata. Desi sleit fizic, miscarea mi-a prins bine. M-am intors acasa putin dupa miezul noptii, am facut un dus, am baut o doza de bere si m-am intins sa citesc din Jurnalul lui Eliade. Dupa primele doua pagini am adormit instant.

Aseara, in masina, vedeam cerul inspre est ca si cum soarele urma sa rasara in urmatoarea ora. Mi-am adus aminte de mare, de vacantele de la tara si mi-am dat seama c-am inceput sa tanjesc dupa un concediu (pe care mi-l voi lua totusi in august). Am uitat cum miroase dimineata apa de mare si-am uitat senzatia de inceput de lume simtita in diminetile de la tara. Citeam intr-o camera goala si racoroasa, ascultam radio Vox-T din Bacau si umpleam caiete intregi cu note de lectura si ganduri de jurnal.

N-am mai scris jurnal de cativa ani buni si din acest motiv am inceput sa confund anii. De multe ori mi se intampla sa ma gandesc putin ca sa-mi dau seama cand am venit in Bucuresti, inceputul lui 2005 sau in 2004? E totusi ceva ce-mi da de gandit. Am ajuns atat de dependent de ceva scris, incat memoria mi s-a structurat atat de comod in jurul unor randuri.
Intr-un curs, Adamut ne explica mutatia pe care aparitia scrisului a provocata in modul in care ne gestionam memoria, ce e scris ramane acolo, iar in acest mod ne straduim mai putin sa tinem minte. Daca maine mi-as pierde telefonul, pot spune cu siguranta ca nu voi sti nici un numar trecut acolo. Inainte cel putin stiam pe de rost numarul de fix al iubitei, cateva numere ale unor prieteni…