Category Archives: inspirație

Efectul Hollywood sau de ce nu ne plac filmele europene?

Distincția pe care o fac e lipsită e nuanțe, dar ajută. Prin “filme europene” înțeleg acele filme care nu sunt făcute după rețetele obișnuite de la Hollywood. Poate fi un film românesc, unul finlandez, iranian sau japonez, dar senzația este aceeași: trăiești o altfel de experiență cinematografică.

Un film american înseamnă divertisment. Ai parte de acțiune, de efecte speciale, răsturnări de situație și un final fericit. Este o încântare continuă, e o plăcere să vezi un film american. Îi cunoști clișeele, dar te bucuri de experiență și te lași purtat de poveste. Continue reading

“Dacă voi muri mâine”

Ne-am așezat pe o bancă de la marginea apei, Dincolo de lac, printre copaci, vedeam un carusel încărcat de lumină. Dacă ai fi închis puțin ochii să blurezi imaginea, ți s-ar fi părut un foc uriaș. Era totuși un carusel cu trăsuri și cai care se învârteau. Trecusem pe lângă el când am ocolit lacul și era plin de copii și părinți.

“Este a treia oară când ieșim în parc și am observat un lucru la tine, mi-a spus. Vrei să ți-l spun?”
“Doar dacă-i ceva de bine”
E un obicei prostesc, De câte ori simt începutul unei discuții serioase, încep să glumesc aiurea. Nu știu ce încerc să-mi dovedesc, poate e un răspuns automat. Parcă este o plăcere să inoportunez cu un mișto, cu o vrăjeală, cu o glumă oarecare, cu o spontaneitate nefiltrată. Continue reading

Atunci când nu îndrăznesc

Cele mai dragi greșeli îmi sunt acelea pe care le-am făcut dintr-o prea mare îndrăzneală. Sunt singurele greșeli cărora nu le pot atașa un sentiment de regret. Sunt greșelile mele pe care mi le iert (sau nu) atât cu blândețea unei priviri retrospective, cât și cu uimirea cu care mă întreb “cum am putut să fiu atât de inconștient?”.

Cum am putut îndrăzni atât de mult? Cum am putut crede că lucrurile sunt atât de simplu posibile? Continue reading

Ce ar trebui să fac pentru a mă cunoaște pe mine însumi?

E greu de închipuit că îmi pot trăi viața fără a încerca să mă cunosc pe mine însumi. De ce sunt cel care sunt? Cum am ajuns să fiu cel de acum? De unde vin și încotro mă duc? Sunt întrebări care caută o lămurire printr-o pădure plină de contradicții, umbre și împrumuturi.

Pentru a mă cunoaște pe mine, trebuie să înțeleg de unde vin. Care îmi este familia? Cine îmi sunt părinții și bunicii? Ce au trăit ei, ce evenimente i-au marcat?
Ar trebui să mă întreb de ce părinții și-au pus anumite speranțe în mine însumi – și nu altele – și ce semnificație au aceste proiecții în contextul larg al culturii din care fac parte. Continue reading

Ipoteză: de ce “șmecherii” folosesc diminutivele?

Cuvintele sunt un mod de a îmblânzi realitatea și de a o stăpâni. Ca și în cazul incantațiilor magice sau a ședințelor de exorcizare, cuvintele sunt veritabile declarații de putere. Cu ajutorul lor, poți chema spirite, poți alunga demoni, poți stăpâni procese. Cuvintele sunt o treabă serioasă și gravă, nu te poți juca cu ele fără anumite consecințe.

Într-una din serile trecute, un tip s-a dat jos din mașină, s-a apropiat de chioșcul din stație și a spus:
“Săru’ mâna, vreau patru beri Ursuleț și un Marlboro roșu scurt” Continue reading

Familia este un popor în miniatură

Familia este ca un burete care absoarbe cultura și istoria locului și acționează ca un filtru între lumea afectivă dinăuntru și lumea dincolo de granițele ei.

Dacă te poți imagina pe tine însuți izolat de comunitatea din care faci parte – un sentiment destul de iluzoriu, familia nu-și permite acest lux. Ea este plină de rădăcini și se hrănește din seva miturilor și ale poveștilor care circulă în sânul comunității din care face parte. Continue reading