Este un film bun, cu multă filozofie şi multe scene pitoreşti. Orientalism, dragoste, obsesii alchimice, reîncarnare, atmosferă interbelică. Finalul este previzibil.
Actiune desfăşurată în Piatra Neamţ, Bucureşti, Geneva, India, Malta.
Nume ca Tim Roth, Ana Maria Lara, Florin Piersic Jr., Marcel Iureş (interpretându-l pe Giuseppe Tucci), Adrian Pintea.
Eliade, Coppola.
“Cea de ale cărei vorbe la Europa Liberă s-au agăţat sute de mii de oameni înainte de 1990 a murit în stil românesc, înconjurată adică de ignoranţa, indiferenţa şi uitarea noastră”, a declarat Gabriel Liiceanu în Evenimentul Zilei.
Din ciclul “Tu dormi frumos şi civilizat pe tren, iar o mână criminală îţi face poze”. Asemenea oameni ar trebui tunşi zero.
1. Pentru că am primit mai multe semne că unii chiar nu ştiu cine a fost şi este încă Mihail Sebastian, am să dau trei trimiteri pentru un început de bun simţ:
– Mihai Sebastian on wikipedia
– link bookblog – recenzii la toate cărţile
– O carte pe zi – prezentarea video a Jurnalului pe France3
2. Gim trebuie să-şi facă blog. Fazele cu nu am timp, mai bine citesc o carte etc., nu ţin. La început ţi se va părea ciudat, apoi îţi va plăcea şi te vei obişnui, însă niciodată nu-ţi va răpi mult timp.
3. E frumos să vezi idioţi (nu este o metaforă) făcând aprecieri estetice de toată jena.
4. Încă o recomandare muzicală de la Alex Mihăileanu.
5. Un articol despre casa şi arhiva Ioan Petru Culianu care, din păcate, a ramas la fel de actual.
6. Campania “Captivi in trafic”: dincolo de coloratura politică, mi-au plăcut acele printuri de pe site.
7. Via nihasa, am descoperit Mic jurnal de fapte bune. Dacă ţara e de rahat, atunci trăieşti într-o imensă budă şi e frumos când unii nu se ghidează după o stare de spirit dăunătoare. Astfel, te bucuri când vezi o iniţiativă inspirată de păstrarea în memorie a unor gesturi frumoase care se întămplă zilnic, cărora le suntem martori în fiecare zi, însă le uităm al naibii de repede.
Trezit la amiază după ce am stat cu Gim până la trei dimineaţa la discuţii filozofice, amintiri şi planuri.
Mâncat la CUI.
Căutand casa lui Culianu, m-am întâlnit din întâmplare cu Trofimov, o fostă colegă de facultate.
Am găsit casa lui Culianu: aici, aici şi aici. În această casă a trăit Ioan Petru Culianu până la vârsta de 17 ani când a venit să studieze în Bucureşti. Casa nu mai aparţine acum familiei Culianu (din păcate), iar o poză din faţă (ca pe coperta cărţii lui Ted Anton din prima ediţie de la Nemira) nu am putut să-i fac deoarece o altă construcţie a apărut între timp.
Ştiu că există demersuri (Dan Petrescu, Tereza Culianu etc.) pentru o casă I. P. Culianu în Iaşi şi ar fi frumos dacă această idee s-ar materializa.
Am stat pe fugă la conferinţele IMTO, am prins ceva din Dorin Boerescu, Dragoş Mănac şi Andrei Roşca.
Ieşit în Corso. Apoi ieşit cu Gim şi Stefan (vezi foto) – foşti colegi de facultate, si apoi Tony, la o terasă de lângă Grădina Botanică. Băi, oameni buni, mi-a plăcut să vă revăd!
Lăsat o carte de vizită unei puştoaice de lângă masa noastră. Să mă cauţi, uei!:)
Mâncat cu Bobby şi un amic de-al lui de restaurantul de sus de la Hotelul Unirea.
Când am ieşit din hotel au început să zboare artificiile la Palatul Culturii. Eu, importantul…
Am postat un al doilea set de poze cu Iaşi.
Dimineaţă, tren la 5:30.
Pe tren cu Andrei Roşca şi Bobby Voicu. O experienţă unică în viaţa oricărui blogger. Mă simt onorat şi profund emoţionat de prezenţa celor doi titani.
În drum către Iaşi. Mă voi vedea cu câţiva foşti colegi de facultate şi cu câţiva prieteni. Nu aveam plănuită ieşirea asta până-n Iaşi, însă Bobby a reuşit să mă convingă să vin şi eu.
Acum Bobby mănâncă ca un – să folosesc expresia mamei – spart.
Andrei şi-a scos şi el scula de scris şi încearcă din greu (venele umflate de pe tâmplă sunt un indiciu cert) să simuleze inspiraţia. Noi – bloggeri cu state vechi – nu ne lăsăm păcăliţi de penajul lui Andrei.
Aseară eram la metrou la Unirii şi, mergând prin pasaj, mi-am propus să fiu atent la cei din jur. De regulă, merg cu gândurile mele uitându-mă drept înainte. De câteva ori la metrou m-am văzut cu Mihai după ce el m-a tras de mânecă. Neatenţia mea i se părea strigătoare la cer.
Aseară am încercat să fiu atent şi după câtiva metri de mers, eforturile au dat roade. L-am văzut pe Dragoş venind din sens opus și, neobsevându-mă, l-am tras de mânecă.
Andrei scrie cu căştile pe urechi, Bobby citeşte cu căştile pe cap.
Am schimbat câteva vorbe cu Dragoş şi, printre altele i-am spus că am apucat să citesc câteva zeci de pagini din Lorgean, cartea împrumutată de la el.
– Tipul e tot supărat pe viaţă şi încă e în Bucureşti.
Apoi ne-am salutat şi fiecare a plecat în treaba lui. Eu eram în drum spre… ştie Andrei Crivăţ mai bine.
Andrei a ameninţat că are chef de scris. Bobby citeste o revistă.
Am ajuns în Bârlad.
La 20 minute după ce mă văzusem cu el, mă sună Dragoş.
– Care era faza cu tipul ăla supărat pe viaţă din Bucureşti?
Prin tren se tot plimbă un tip la costum vechi albastru (ai impresia că a dormit în fân cu el). Ochelari de soare, agendă copertă la subraţ, căşti roşii la urechi. Agent SRI ar fi o ipoteză hazardată, sare peste tot din peisaj. Ce vă sugerează cuvântul agarici?
Andrei PDA, Bobby laptop, eu laptop. O privelişte curioasă pentru naşul care a trecut pe lângă noi oprindu-se câteva secunde.
Ieri, la conferinţă. Un student din Iași:
– Adrian Ciubotaru?
– Da
– Poţi să-mi dai un autograf?
– De unde te ştie Ciutacu?
Pe Bobby l-a bufnit râsul. N-a durat câteva minute şi câteva fete drăguţe de la Olimpiadele Comunicării au vrut să facă poze cu noi.
Ciudat, nu-i aşa?
Vreme frumoasă. Peisaj moldav. Intrăm în Vaslui.
Mituri despre bloggeri, discuţie.
Iaşi.
Am pus acest titlul pentru că astfel s-a numit conferinţa la care am participat azi şi, evident, pentru a-mi mări relevanţa pentru motoarele de căutare.
A fost prima dată când am fost la o dezbatere despre bloguri cu oameni din comunicare, publicitate, marketing şi consultanţă şi mi s-a părut interesant. Genul acesta de dezbateri sunt un bun prilej pentru a cunoaşte oameni noi, pentru a schimba idei cu cei vechi si, în genere, dincolo de câteva informatii, pentru a te îmbiba de o stare de spirit optimistă. Nu prea există conferinţe pesimiste.
Manafu a vorbit despre campanii sociale prin intermediul blogurilor ilustrând, printre alte exemple, cazul lui Dan Sântimbreanu, şi punctat câteva chestii de bun simt
(vezi aici).
Sorin Tudor a vorbit despre politica prin web 2.0 în mod succint, cu cifre, cu umor, fără talent oratoric:
(vezi aici, aici şi aici)
Idee reţinută: Tindem să devenim fideli surselor de informare care ne întăresc convingerile.
Procesul de selecţie este fundamental subiectiv, uneori solipsist, alteori ciclic. Avem nevoie de toate motivele de a ne legitima identitatea (permanenţa eului într-un timp dat) în mod continuu etc.
Mi-a plăcut stilul lui Mădălin Matica, are ceva din pragmatismul şi naturaleţea managerilor americani. A vorbit despre virale şi despre campania Audi pe bloguri.
(vezi aici)
La final a vorbit şi Florin Grozea punctând chestiuni basic (citeşte, scrie succint, focus, fii rapid, disponibil şi urmăreşte-ţi povestea cu entuziasm etc.) şi o chestiune ciudată. Nu ştiai daca vorbeşte în calitate de artist, antreprenor on line, project manager sau specialist în comunicare. Diluare de brand sau extensie de linie?
Per total, mi-a placut, n-am pierdut timpul.
Mâine mă duc la conferinţa Ştampila de pe frunte – primul pas spre nemurirea politică (despre crizele de imagine). Pentru că mă interesează crizele de imagine şi pentru că-mi place moderatorul.
