Arthur Suciu a avut amabilitatea să ne invite, pe mine şi pe Dragos Butuzea, în emisiunea sa de sâmbătă seara la City FM. S-a discutat relaxat despre bloggeri, despre scris, despre bloguri culturale şi despre aşteptările fiecaruia cu privire la dezvoltarea fenomenului.
Profit de aceasta ocazie pentru a recomanda cartea lui Arthur – se va lansa miercuri, iar mai jos puteţi asculta inregistrarea emisiunii:

He Was a Quiet Man (2007) L-am văzut săptămâna trecută. Era interesant în felul lui, însă deja am uitat o mare parte din film.

Quid Pro Quo (2008) Un jurnalist în scaun cu rotile descoperă un grup de oameni a caror scop era să ajungă invalizi (invidiau persoanele cu deficienţe locomotorii). Întru-un final, se îndrăgosteşte de o tipă din grupul ăsta şi până la final se mai întâmpă ceva ce merită a fi urmărit, dacă te plictiseşti groaznic.

The Man from Earth (2007) Dacă eşti pasionat de istorie, antropologie sau istoria religiilor, este un film bun. Un grup de academicieni stând de vorbă cu un tip care suştine că are vărsta de 14.000 de ani.

Rope (1948) şi Stranger on a Train (1951) sunt două filme ale lui Hitchcock care-mi lipseau din colecţie. Ambele sunt interesante.

House of Sand and Fog (2003) este un film pe care l-am văzut în Iaşi exact când se lansase şi mi-a rămas în amintire la fel de intens cum l-am simţit acum. E un film trist, o coliziune de destine şi poveşti.
Anumite vise nu pot fi împărtăşite, ar fi rezumatul filmului.

One Point O (2004) despre care apoi am aflat că a fost filmat în studiourile Media Pro, este o coproducţie SUA, Islanda şi România. Este vorba despre un programator care primeşte colete goale şi încearcă să dezlege misterul, însă miza pare a fi mai largă. Anxietate, tehnologie, consumerism, alienare. E un film suprarealist uimitor de bine filmat.
Multe simboluri, multe idei, uneori scenariul e static şi poate plictisi, însă s-ar merita răbdarea.

The Maltese Falcon (1941), clasic cu Humphrey Bogart. Detectivi, o comoară, acţiune. Bun de văzut duminică după-amiază. Nu mai devreme, nu mai târziu.

Notez aici două “apariţii”:
– un articol în România liberă, Colectia de proza toamna-iarna 2008; prima menţiune în presă a viitoarei cărţi.
– o radiografie interesantă şi amplă, mai bine decât aş fi scris-o eu însumi, a acestui blog: Adrian Ciubotaru: filosofie pe blog

Soţii Eliade au sfârşit în mizerie este un interviu cu Stelian Plesoiu, un informatician român care i-a cunoscut pe soţii Eliade.

A fost Ioan Petru Culianu „discipolul lui Mircea Eliade“? un articol interesant în felul lui scris de Şerban Andronescu – mi-e necunoscut.
În text sar câteva ipoteze inedite. Culianu ar fi un pact cu Diavolul, fiind suspect de impostură şi arivism. Studiindu-l pe Giordano Bruno, Culianu ar fi aflat câteva practici erotice care l-au ajutat pe Bruno să seducă femei influente şi să obţină astfel poziţii importante în societate.

The Untold Story behind the Publishing of Maitreyi Devi, o privire cu aer de exhaustivitate asupra cărţilor celor doi protagonişti, a poveştii de dragoste şi, evident, implicaţiile culturale.

De ce a fost ars trupul lui Mircea Eliade?, articolul părintelui Gheorghe Calciu, pe lângă amintirile legate de întâlnirile cu Eliade, aduce ideea că savantul român a fost incinerat fără consimţământul lui.

Cert este că credinţa intimă a omului Eliade va rămâne mult timp motiv de speculaţie, la fel cum moartea lui I. P. Culianu continuă să trezească interes – un tânăr savant împuşcat ritualic în toaletă cu un pistol de calibru mic.

Închei cu un citat dintr-o scrisoare pe care Culianu i-a trimis-o în 1986 logodnicei sale, Hillary Wiesner:
“Mircea Eliade mi-a spus că în zece ani am să fiu cel mai bun istoric al religiilor dintre contemporani, şi nu glumea, îi cunoştea pe toţi”.

O scenă foarte bine jucată şi regizată, indiferent de conotaţiile incorecte politic. Filmul este superb.