Un bulibaşă a fost bătut cu levierul

0 Flares 0 Flares ×

Uneori în metrou, frunzărind presa prin ziarele celorlalţi, apuc să citesc doar titlul articolului, iar conţinutul îmi rămâne misterios. Ori trebuie să cobor, ori posesorul ziarului trebuie să coboare şi astfel firul poveştii se rupe în mod dramatic.

Uneori când sunt foarte, foarte curios, ajung la muncă şi dau pe google, căutând respectivul articol. Alteori, deşi curiozitatea rămâne, parcă nu doresc să-mi distrug scenariul pe care oricum îl creez mental în lipsă de subiect.

Titlul de mai sus ilustrează un articol necitit pe a cărui poveste-lipsă am mulat un fir mental. Un bulibaşă şi-a dus maşina la vulcanizare şi dintr-o neînţelegere oarecare, s-a iscat o altercaţie în urma căreia bulibaşa a fost bătut cu levierul.

Povestea mi-a rămas în minte datorită contrastului tehnologic dintre două lumi reprezentate aici: un bulibaşă şi un simbol automobilistic – un levier. O coliziune între două lumi, între două universuri simbolice.

Ce-ar mai putea exista? Un samurai bătut cu  o pompă de bicicletă? Un parlamentar altoit cu beţele de la o tobă şamanică? Un agricultor care a fost pus la pământ cu o tastatură?

Altfel, viaţa merge înainte – cu crize globale şi campanii electorale – chiar dacă undeva, cumva şi dintr-un anumit motiv un bulibaşă a fost bătut cu un levier.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

4 thoughts on “Un bulibaşă a fost bătut cu levierul

  1. Ariana

    Si tu citesti ziarele altora? Si eu…Nu stiu cum se face ca tot timpul mi se pare mai interesant ce citeste altul, ce mananca altul, ca scrie altul 😛

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *