Unii spun că există motive etologice care ar explica apariţia unor tabuuri şi a unor interdicţii religioase, în acelaşi mod simplu cum vedem în spatele unor scenarii mitice procese ce ţin de tehnologia valabilă la un moment dat.
Interdicţia de a consuma carne de porc în religie iudaică nu are nici o explicaţie raţională. Se spune că porcul are copita despicată şi nu rumegă.
“Carnea acestora să n-o mâncaţi şi de stârvurile lor să nu vă atingeţi.”
Ipoteze “raţionale” au fost înaintate de către cercetători. Porcul este omnivor, mănâncă şi cadavre, prin urmarea, carnea lui a fost percepută drept inferioară şi toxică.
Popoarele din Orientul Mijlociu (Islamul condamnă consumul de carne de porc, de asemenea) trăiau într-un mediu uscat, iar carnea de porc este mai toxică vara decât iarna, existenţa trichinozei etc.
Episodul Cain şi Abel este interpretat de mulţi istorici ai religiilor drept o expresie a unui conflict de civilizaţie.
Cain era agricultor, iar Abel era păstor. Uciderea lui Abel ar semnifica rezistenţa împotriva vieţii sedentare a agricultorilor şi a locuitorilor din oraşe (Cain a devenit ziditor de cetăţi).
Mai mult, Abel înseamnă “cioban” şi Cain înseamnă “fierar”, însă tiparul conflictului rămâne acelaşi. În societăţile pastorale (nomade) a existat o rezistenţă împotriva vieţii sedentare (agricultorii şi fierarii erau reprezentanţii unei vieţi urbane).
Mi-am amintit de ideile de mai sus pornind de la un gând care îmi dă târcoale uneori.
Întrebarea şi nedumerirea mea este următoare: cum a ajuns expresia “şi-a bagat ca struţul capul în nisip?” să fie folosită la un nivel general/popular de un popor din zona temperată?
Înţeleg “pisica blândă zgârâie rău” sau “lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba”, căci şi pisica, si lupul sunt animale cu care populaţiile de pe aceste meleaguri au avut contacte şi au avut experienţa istorică ce le-ar permis observarea comportamentului acestora şi tragerea unor concluzii.
Sunt proverbe pe care le înţelegi – deşi lupul este un animal din ce în ce mai rar – şi la care te aştepţi, însă faza cu struţul mi se pare o nebuloasă totală.
Struţul este o pasăre care nu zboară, care îşi extrage apa din hrană, trăieşte în Africa şi poate fi găsit în zonele aride sau în savanele cu iarba mică etc., iar a fi folosit ilustrativ într-o expresie mi se pare ceva asemănător ca şi cum l-ai avertiza pe cineva cu toată seriozitatea:
“Ghepardul blând zgărăie rău.”
Mă pot gândi acum doar la două ipoteze:
1. Dacă expresia este veche de câteva secole, îmi pot imagina câteva crescătorii de struţi în Tările Romane (aparţinând unor boier cu gusturi rafinate) sau îmi pot explica expresia printr-un imprumut lingvistic: negustorii turci folosind expresia în discuţiile cu negustorii europeni.
2. Dacă expresia este nouă, îmi imaginez câteva opere literare sau filme care au reuşit s-o popularizeze, însă tot nu-mi explic forţa ei de penetrare în limbajul popular. Un struţ atât de natural adoptat mi se pare greu de înghiţit.
Ambele ipoteze mi se par slabe, iar misterul continuă să mă bântuie. Nu mă îndoiesc că populaţiile din Africa au proverbe şi zicători care se inspiră din comportamentul animalelor cu care ele au intrat în contact de-a lungul timpului. Nu mă îndoiesc că maimuţele, elefanţii, leii, hipopotamii sunt din plin reprezentaţi în imaginarul colectiv african, însă mi-ar veni greu să accept un proverb african în care ursul sau capra neagră ar fi face parte dintr-o metaforă.
Nu-mi imaginez mituri africane pline de urşi polari, la fel cum nici noi nu avem proverbe de genul:
Nu te mânia pe Dumnezeu că a creat tigrul, mulţumeşte-i că nu i-a dat aripi.
sau:
Crocodilul primit în dar nu se caută la dinţi.
Astfel, lansez această provocare – care ar ţine mai degrabă de studiul mentalităţilor – către voi în speranţa unei elucidări pertinente. Celui care va aduce o lămurire frumos argumentată pe o foaie de A4 cu Times New Roman de 12, îi promit o bere, o carte sau un link aici.
Primul care s-a prins de atitudinea asta a strutilor pare ca a fost Pliniu cel Batran (27 – 79 d.Hr) – Istoria naturala, cartea a zecea, capitolul 1: “…they imagine, when they have thrust their head and neck into a bush, that the whole of their body is concealed”. (sursa aici http://www.abc.net.au/science/articles/2006/11/02/1777947.htm?site=science/greatmomentsinscience)
Noi fiind urmasii bravi ai romanilor, cuceriti si civilizati de ei dupa descoperirea lui Pliniu, cred ca am asimilat si asta. Sper ca nu ti-am stricat distractia si ma leg sa scriu o pagina conform cerintelor, despre “Aruncarea pisicii în curtea romanilor”
e o carte, cows, pigs, wars and witches in care sint tratate tabu-urile alimentare ale populatiilor. autorul e marvin harris, antropolog. mai are o carte f misto despre canibalism, explicat prin lipsa de proteine.
de ce vrei tu sa distrugi copaci?
ti-am pus textul pe cateva agregatoare, poate vor si altii sa distruga 🙂
la faza cu strutul e lojic ca, daca privesti de la departare un strut care se hraneste, iti da impresia ca isi ascunde capul. am mers si pe linkul lasat de clarissa, nuormal.
toate au o explicatie, vezi imprumuturile lexicale. de, omu circula.
deci, nu are nimic in comun cu posibilitatea omului de a percepe mai bine acele imagini-simbol pe care de regula le asociaza la obiecte de ambianta astfel incat imaginea este constientizata doar ca simbol influenta de un cod figurativ.
Clarisa, n-ai stricat nicio distractie. Ai adus o informatie buna, insa nu-s convins de eventualul traseu, de la romani la noi.
Romanii aveau expresia in limbajul curent? Romanii din Galia o foloseau si ei sau au imprumutat-o de la romanii din Egipt?
Stiam de mirajul capului bagat in nisip, insa nu poate constitui o explicatie. Este o situatie cu care doar un observator direct s-a intalnit, insa de aici pana la ridicarea situatiei la un nivel de ilustrare a unei caracteristici umane (naivitate, lasitate, rusine etc) este cale lunga.
“Historians assume that this single sentence is the root of the myth about ostriches burying their head in the sand.”
E nerealist acest scenariu. Adica romanii care il citeau pe Pliniu au inceput sa imprastie aceasta imagine a strutului cu capul in nisip?
hortence, n-am inteles nimic, poti reformula?
Am mai cautat etimologia cuvantului strut: lat. struthio, -onis, it. struzzo
ma refeream la faptul ca aceste obiecte de ambianta cum mai sunt numite in unele “contexte semantice” si sunt spre exemplu : porcul , pasarea , pomul ,samd. – sunt elemente care par sa alcatuiasca un anume alphabeth cu o puternica valoare simbolica pentru om.
ori asa cum ne este cunoscut din fiecare cultura – animalele au avut o semnificatie diferita. iar daca le cunoastem oarecum originea le manipulam in chip ritual pentru ca ne servesc de multe ori drept justificare si ne ajuta sa le incapsulam intr-un soi de “limbaj-obiect” .
asadar, amintesti de porc si eu ma duc mai departe pana in antique intrand intr-un domeniu de simbolica unde porc pentru indogermani se numea ebur , eber , eafur , jofurr si pana prin evul mediul acesta reprezenta un asa zis “sinnbild” al neinfricatului, puternicului, neinvinsului.
in simbolica hinduista acest eber varcha reprezenta incarnarea lui vishu un zeu care lua infatisarea unui porc.
in egiptul antic simboliza raul , bestia in persoana zeului seth care urmarea sa-i ucida pe gemenii osiris .
in grecia antica eber-ul era un gott razboinic si intruchipand profetul ares.
in final, chiar in christliche ikonographie ( iudeia cu precadere ) aprare porcul ca un simbol al raului , brutalului, sangerosului in sfarsit – al demonului – care incerca de multe ori sa il infatiseze pe jesu christ.
acum nu mai am timp…dar nu e chiar asa de simplu nici cu porcu` nici cu pasararea. tu sti ca esti doar filosof :).
vezi ca-i spune – struthio camelus – la strutz si este foarte probabil sa isi bage capu-nisip cand este in pericol.
Am mai cautat. Având în vedere localizarea lor actuală, tind să îţi dau dreptate în ce priveşte varianta asimilării via Roma, dar încă nu exclud. Nu stiu latina si n-as putea sa ajung prea departe cu cautarile. http://us.mirror.gbif.org/species/13183833 Cu ocazia asta mă gândesc şi la posibilitatea rusească (au şi ei struţi, văd). Despre negustorii turci ai scris tu deja.
Până la urmă, forţa struţului care bagă capul în nisip nu stă neapărat în familiaritatea imaginii, ci în expresivitate. Cred că asta zicea si hortence, numai că într-un limbaj încâlcit gratuit.
Întâlnim uşor oameni care mai degrabă bagă capul în nisip decât să reacţioneze, iar altă expresie pentru comportamentul ăsta nu ştiu să existe în limba română. Ar fi “te faci că plouă” – deşi mie nu îmi sună la fel.
Incet, încet se face un A4, dar pe mine nu m-am convins de altceva decât de posibilităţi. 🙂
Încă ceva, dacă în lb română cuvântul a venit direct latina (lat. struthio, -onis) se pune ca argument pt Plinius? ar fi putut veni împreună.
Fr. autruche, germ. strauß, eng. ostrich, rus. ЯРПЮСЯ (?), turc. devekusu.
nu ! fals! “struthio” nu provine de niciunde – decat – din greaca veche – moarta (intre timp) !
ziceam odata – sa doresti sa intelegi lumea care de fapt dateaza de minimum 2.000 in “crash-kurs” – este cu adevarat lipsit de inspiratie . dar poate sa fie o aventura . si de ce nu ? :).
si pentru ca sunt nitzel ticaloasa de felul meu …spun acum ca nu are nimic de-a face shtrutzul cu bagatul capului in nisip si orice alte povestioare :).
totul este un proverb cu referinta la lipsa masiva de a te implica in situatii cu caracter de responsabilitate .
bietu` strutz isi baga capu` doar instincual-animalic pentru protectia netz-ului de oua .
aaa… si nu are importantza pe unde a intersectat biata pasare depresiva si fricoasa …doar ca in definitiv este de provenientza africana 🙂
ca…noi de altfel . fostele – maimutze :))))
@hortence – ai muri susţinând părerea asta? 🙂
un amic mi-a spus azi de o altă expresie “exotica”, însă mai slabă, ce-i drept: memorie de elefant
clarisa, pentru o părere nu se sacrifică nimeni, însă pentru o promisiune au murit mulţi:)
poate o veni vorba de prin vreo fabula…pe acolo sunt combinatiile cele mai nastrusnice…
APROPO DE FABULE
Vaci cu lapte, capre, boi,
Ce au oamenii cu voi?
Şi de vă pun în seamă
Fără remuşcări sau teamă
O mulţime de defecte
Tocmai cele mai perfecte
Din fiinţele create?
Nu cumva chiar lor li-s date
Proastele moravuri puse
Animalelor supuse?
Mai degrabă, mai cu spor
Văd ei paiul subţior
La un frate, la vecin,
Decât bârna-n ochiul lor.
Ba produc adesea stupoare
Pete căutând în soare.
Se grăbesc cătând morala
Dar li-e sufletul ca smoala.
Cezarina Adamescu- Fabule pentru ştrengari
“d-asta n-are ursul coada”…
ma-ntreb mereu de ce nu are ursul coada, filosofule… 🙂
uffff ! mamiferul cel cu memoiru` de 5 decenii 🙂 si eu care ma gandeam atat la camelus-ul cat si la struthio – ambele fiind animalele recunoscute doar pentru puterea lor de adaptare la conditiile climaterice vitrege . oricum , nu e indicata nici carnea de strutz nici laptele de camila 🙂
clarisa : duoamne fereste ! n-as putea sustine contra unui asemenea schimb nimic ! cu atat mai putin cu cat un filosof are – per se – capacitatea de a “filosofa” chiar si eticheta de pe borcanul de castraveti murati 🙂 deci, e contra indicat 🙂
Chiar asa… Cum credeti voi ca a aparut prima eticheta? Deja trec in offtopic. Ne vedem la urmatoarele texte! (@Adrian – poti sa o iei ca pe o promisiune:) )
hortence, eşti rea, probabil eşti şi dulce, însă nu bag mâna în foc (altă expresie ancestrală). Una este să cauţi sensuri în etimologie şi în expresii vechi, iar alta este filozofia de pe etichete.
E o lume fascinantă care îţi poate oferi sensuri unde nu te aştepţi,
iar struthio poate fi luat ca un argument pentru Pliniu.
Clarisa, ne vedem. Alături de tine, aproape de oameni. Pentru un viitor luminos, nu-i aşa?:)
da , adrian …doar cu putine condimente pe deasupra atat cat sa contrabalansam “de gustibus-ul picant” 😆
p.s. despre care plinius este vorba ? erau parca doi . unul tanar si unul batrin . dar nu stiu exact 🙂
hortence, mai alinta-te tu mult!:)
deci 😎 … tumult zici ? 😆 bine ! 🙄
cam asa sunt eu daca generalizez (modesta) 😆
Cred ca aveti dreptate: din Egipt, via Roma. Romanii purtau coifuri cu pene de strut, dupa “moda” zeilor egipteni. Insa as vrea sa va amintesc ceva interesant: strutul este o pasare amintita si in Biblie, in Vechiul Testament (de exemplu in Cartea lui Iov, care spune “am ajuns frate cu sacalii si tovaras cu strutii”, “am cusut un sac pe trupul meu si am varat in tarana capul meu” sau in Plangerile lui Ieremia, care spune ca “fiica poporului meu ajuns-a cruda, ca strutii in pustiu”). Poate si preotii au avut un rol in explicarea metaforelor biblice. Sau poate e doar o speculatie a mea..
Cert este ca la inceputul secolului 18, locuitorii Tarilor Romane erau familiarizati cu strutul, o dovada fiind si “Istoria Ieroglifica” a lui Dimitrie Cantemir unde este un simbol important.
Cantareato, ne-ai adus lumina. pare foarte plauzibil ce spui
@clarisa: prima eticheta a aparut asa: “ptiu! cine a pus asta aici?! sa scriem pe sticla.”
primele etichete descoperite in asia mica si catalogate ca atare sunt niste placute (nu mai stiu din ce material, parca ceva metal sau lut) de cca 2x3cm inscriptionate cu niste semne care par a fi numere intr-o scriere pre-cuneiforma si erau legate cu sfoara printr-o gaura aflata intr-un colt/capat.
etichetele au fost folosite in antichitate in lumea civilizata (democratica) de cei care cunosteau scrisul.
dar exista etichete si in lumea barbara, de unde rezulta ca dacii nu erau tocmai barbari daca ajungea un fierar sa-si inscriptioneze scutul…
insa alte natii, precum mongolii, nu aveau scriere si foloseau diferite metode de a insemna volume, cantitati: crestaturi, noduri, etc.