Se spune că atunci când ești deprimat prinde bine să oferi ceva, să dai un cadou sau să ajuți pur și simplu. Există ceva în logica darului care ne amintește că încă mai avem forța de a oferi, că încă mai avem resurse pe care le putem împărtăși cu ceilalţi.

Cu alte cuvinte, pentru o simți gustul unei mici victorii este suficient să dăruiești.

În cartea Jertfă și răscumpărare a Părintelui Galeriu am găsit cea mai simplă expunere a unei dialectici care trece prin jertfă și prin dăruire, ajungând într-un final la răscumpărare și la libertate. Pe scurt, în mijlocul oricărui sacrificiu există o capacitate de dăruire care răscumpără, care eliberează.

E un algoritm simplu, prezent în multe tradiții spirituale, care nu contrazice cu nimic o percepție de bun simț pe care o avem cu toții. Dincolo de bunele intenții, a dărui denotă putere şi transmite ideea unui prea-plin care se revarsă. Generozitatea este, fără îndoială, cel mai curat indicator al puterii.

Ideea mi se pare inspirată dintr-un motiv și mai simplu: conține șansa fiecăruia de a-și regla stima de sine prin gesturi mici, la îndemână. E suficient să cauți puțin în jurul și interiorul tău pentru a găsi ceva de oferit celorlalți și deja ai obținut prima victorie.

În orice dar aşezăm ceva din sufletul nostru în spiritul unui sacrificiu de sine care – în loc să ne împuţineze – sfârşeşte într-o împlinire de sine. Astfel avem prima victorie, o victorie mică, dar care valorează cât acel prim pas de la începutul drumului de 1.000 de km.

O parte din măreţia fiinţei umane este cuprinsă în vulnerabilitatea de a avea în permanenţă nevoie de victorii, însă în spaţiul acestei vulnerabilităţi ne construim ca oameni, găsim sens vieţii noastre şi, la urma urmei, iubim.