Mi-au fost suficiente cateva zile pentru a avea senzatia acestui text.
Joi seara, aterizare la Baneasa. Coada labirintica in acea sala mica de control. Dau cartea de identitate.
– Nu aveti pasaport?
– Nu.
A strambat din nas (ca si cum ii creez niste probleme suplimentare). Da un telefon si cere o verificare. A durat aproape 10 minute timp in care am intrebat o singura data daca s-a intamplat ceva. Nu am primit nici un raspuns.
Amicul care m-a cules cu masina de la aeroport m-a lasat la Universitate. Am inceput sa aud primele claxoane. Masinile si oamenii formau un alt tip de zgomot pe care, picat din acea liniste ordonata vieneze, l-am simtit imediat.
Metrou Universitate. Mi-a sarit imediat in ochi uraciunea statiei, raceala betoanelor, chipul posomorat al oamenilor si hainele monocrome. Pana la Unirii (unde am schimbat) am privit o tipa pe figura careia se insinuase fiziologic un dispret al imprejurului.
Vineri seara, de la Carturesti am luat-o pe jos catre Unirii in ideea unei plimbari pe care insa am sfarsit-o intr-o totala nemultumire. M-a nemultumit ingustimea trotuarului, densitatea populatiei, grupurile compacte care mergeau prea incet, grupurile rasfirate care mergeau prea repede. In fata la Inter mi-am aprins deznadajduit o a doua tigara. Dincolo de pasajul de la Universitate, in plin centru, am nimerit intr-o zona neluminata cu moloz.
Lucruri care inainte nu ma deranjau in mod special, insa acum le-am simtit diferite de un anumit tip de civilizatie in care m-am simtit bine. In Romania consumi infinit mai multa energie doar pentru a fi, doar pentru a te mentine normal. Daca in alta parte, normalitatea este default, aici este o performanta.
Frustrarea e cu atat mai mare cu cat realizezi ca lucrurile nu se vor schimba peste noapte pentru ca nu au fost create peste noapte. E rodul unei miopii locale asupra careia incerc sa nu-mi fac iluzii.
Nu ma vad ramanand multi ani in Romania, insa ii admir pe cei care se zbat pentru cladirea unei normalitati pe aceste meleaguri. Mi-as dori un Institut de Istorie a Religiilor pentru ca se cuvine, mi-as dori mai multi tineri in politica si, dincolo de toate, mi-as dori, pe scarile rulante, sa stam pe dreapta pentru ca cei care doresc sa treaca, s-o poate face prin stanga.
Pingback: Fluture » Hai libi!
Adrian, la exemplul pe care-l dai cu Diana Tusa, as vrea totusi sa remarci un lucru, valabil la ea si la aproape toti tinerii politicieni/consilieri cu blog: sunt toti foarte incrancenati impotriva celor din partidele adverse. Sunt dispusi sa omita cu buna stiinta orice rezultate notabile ale celorlalti. Sunt dispusi chiar sa minta pentru a-l sustine pe “seful” lor. Imi pare rau, dar nu cred ca astfel de personaje sunt cei pe care ni-i dorim in politica. La ce ne asteptam de la tinerii politicieni care-l venereaza pe ilici sau pe nastase sau pe basescu? Atata timp cat tinerii politicieni se aglutineaza cu dinozaurii imi este imposibil sa cred ca vor dori sa schimbe ceva la ceea ce au facut mentorii lor.
Ca sa nu mai vorbim de capacitatile lor intelectuale – cei care le au, nu multi – care se opacizeaza cu primul mandat de deputat sau ministru. Cazul Cioroianu este concludent (si nu ma refer la gestul lui cu Juan Carlos care, mie, nu mi s-a parut deplasat deloc).
Bogdan, politizam discutia si n-are rost:)
Pe Diana o stiu personal si-o apreciez ca persoana.
iti inteleg senzatia 🙂 eu o retraiesc ori de cate ori ma intorc in duzina aceea de chibrituri
Adrian, nu vorbeam de Diana Tusa in mod special. Puteam spune la fel despre Anca Alexandrescu, de ex…
Si, pana la urma, ti se pare ca problemele despre care vorbesti nu sunt (si) politice? Hai, lasa diplomatia, ca nu din ea izvoraste filosofia:)
@adrian
bine ai revenit! si multumesc.
@fluture
nu sunt de acord cu nesimtirea, cu minciuna. faptul ca unii dintre actualii politicieni au impresia ca toti romani sunt niste prosti ma determina sa am reactiile pe care le am pe blog
insa de aici la “a minti pentru sefu” e o cale lunga. sper totusi ca nu la mine te refereai.
P.S.inainte de a emite o parere asupa unei prersoane e bine sa te informezi, sa ceri relatii. s-ar putea sa ai surprize.
Lasand la o parte discutia despre politica… Iti inteleg sentimentul, dar pe mine ma enerveaza altceva. Faptul ca toti cei care vin de afara, unde le-a placut asa de mult, nu isi schimba comportamentul deloc – nu trec pe partea dreapta a scarii… In plus, faptul ca foarte multi se dau batuti imediat contribuie din plin la faptul ca nu se schimba absolut nimic. Poate e o concluzie dura, dar suntem clar un popor de invinsi care prefera sa se resemneze si sa se planga in barba decat sa faca ceva… cat de putin, dar macar sa inceapa sa faca ceva…
@Diana Tusa – te-am citat fiindca Adrian te-a dat exemplu. Erai cea mai la indemana pentru mine.
Despre minciuni & co, sa inteleg ca in PNL nu exista asa ceva? Pentru ca nu am vazut pe blog la tine sa te fi luat de vreun membru PNL… Pe de alta parte, daca unii sunt fara pata (ca tine, de ex, ca tot ma acuzi ca n-as fi cerut relatii), nu exista riscul sa fie contaminati de colegii si superiorii de partid? Eu zic ca da. Cand stai in cocina cu porcii, oricat Palmolive cu aloe vera ai folosi, tot nu mai poti mirosi a Mlle Chanel. In fine, nu vorbeam de tine, vorbeam la modul general.
In momentul in care ti-ai facut blog si esti si o persoana publica, asociata cu politicul, ar fi bine sa te astepti ca oricine sa-si spuna parerea, fara sa fie nevoie sa se intereseze. eu nu sunt jurnalist, nu-mi trebuie 2 surse ca sa pot publica ceva. idem pentru orice alt alegator, daca intelegi aluzia. Si, repet – pentru ca vad ca toti cei din politica citesc prea repede ce scriem noi, alegatorii – nu ma refer neaparat la tine.
@Corwin – Depinde destul de nivelul social si de cultura celor care au plecat si s-au intors. Constant insa ca si sunt relativ multi “convertiti”, chiar si cu nivel de cultura scazut. Oricum, cu cat pleaca mai multi cu atat sansele sa iasa ceva bun la intoarcere sunt mai mari. Daca nu-i putem dovedi prin calitate, ii dovedim prin cantitate. Asta este valabil in orice sistem macro-social. Importanta e cantitatea alegatorilor, nu calitatea lor.
Banuiesc ca ante-vorbitorii mei continua o discutie mai demult, altfel nu-mi explic de ce nu vad legaturi intre postarea lui Adrian si comentarii.
@Adrian – daca numai dupa 10 zile de Viena te socheaza Bucurestiul, sa vezi ce senzatii tari vei trai la intoarcerea in Romania, cand vei ajunge sa consideri orasul ala din strainatate in care te vei stabili, drept casa ta.
Cunosc….
si eu am avut exact aceeasi senzatie dupa rei saptamani la San Francisco
Eu nu inteleg, in Viena am facut basici in talpi. Nu mi-a placut chiar asa mult linistea aia, cu toate ca nu pot suferi galagia. Ca haine… cah, mai rau ca la noi. Nu stiu, poate alea barbatesti ori fi fost altfel. Am vazut Viena, destul din ea, dar nu mi-a place sa ma intorc acolo. Sincer. Finii mei ma invitau acolo de Craciun. Nu, chiar nu mi s-a parut a fi ceva cu totul grandios, parca e un pic mai picanta Grecia. Parca…
Da, cred ca toti cunoastem senzatia. iar cu circulatul pe partea dreapta (urcat in metrou, coborat pe aceeasi parte asteptat iesit, apoi intrat – in majoritatea situatiilor)- asta am avut-o inainte sa ma intorc din Slovenia (unde vroiam sa imi iau un apartament si sa raman acolo de drag ce mi-era de locuri si oameni). Chestia e ca nu prin urlat reusesti sa faci ceva (in sensul ca eu urlu la oameni “Sa stiti ca pe dreapta se circula!” “Intai se iese, boule!” “Bai, nesimtitule, nu vezi ca am copil?” “Cretinule, nu vezi ca am verde?” etc, care sunt pure romanisme la o adica), ci prin Educatie. Aici e cheia. Copilaria. Pornirea. primii pasi. noi am avut un start prost. toate starturile noastre au fost proaste. si ca de obicei, ne-am gasit si in asta o scuza. Poate daca nu am pleca am mai putea face ceva. Aici. Si doar cu duhul blandetii. Tepes era de alta parere, dar cred ca se poate merge si pe sensibilizare, cred ca se poate merge si pe snobism (ceva gen e de bon-ton sa nu faci cozi interminabile la supermarket inainte de sarbatori, sa nu umpli carutul ca si cum e sfarsitul lumii etc), se poate merge si facand apel la un dram de empatie (“cred ca ati fost si dvs in situatia mea, sunt sigura ca ma intelegeti etc”) trebuie sa incercam TOTUL inainte de a spune ca nu se poate altfel. Dar probabil ca asa o fi, Paradisul nu e in Paradis, Paradisul e unde te simti bine, unde esti fericit. Ubi bene ibi patria. Resemnarea e cea mai mare greseala. Ori pleci, ori daca ramai – lupta! cu orice arme, lupta! Altfel e o dezertare de la propriul destin. cel putin asa o vad eu…
Trebuie sa recunosc ca ma asteptam la o reactie mult mai vehementa. Mie imi vine sa imi tai venele de fiecare data cand aterizez pe Baneasa. Sincer chestia aia cu “prima data e mai greu dupa aceea te obisnuiesti” nu e mai e valabila in aceste cazuri ba dimpotriva.
Dar na, trecem peste.
Senzatia mea a fost alta…ca acolo, in Garmisch, unde am “iesit” pentru prima data din tara, desi doar pentru 4 zile, era o alta lume…si, din pacate, de la Otopeni incepand, te reintorci la “normalitate”…E imposibil sa nu te izbeasca diferenta…de mentalitate, de educatie, de fel de a fi…cred ca daca as pleca mai mult (ceea ce voi face, in curand) ar fi si mai greu…Am renuntat sa mai fac observatii, sa cred ca mai pot schimba ceva…Prin privirea cu care mi se raspunde realizez ca niste amarate de vorbe nu vor modifica nimic in constructia unui om format intr-un anume fel…Asa ca…imi doresc sa plec din nou, sa incerc sa ma pierd intr-o lume care nu e a mea, intr-o cultura pe care n-o inteleg uneori, sa asimilez ceea ce se poate si sa ma incarc…asa incat nemultumirea si griul pe care le vad zi de zi in jur sa nu treaca si pe chipul meu, ca pe al celorlalti…sa nu cumva sa ajung sa nu mai “vad” nimic si sa nu-mi mai pese…
Hai ca ai revenit cu picioarele pe pemant. Incepusem deja sa ma plictisesc de cand citesc articolele tale cu alte tari “straine”. Din pacate fiecare zi in Romania este o mare dezamagire si simt cum ma instrinez incet de propria mea tara insa trebuie sa iei in considerare si urmatoarea stare de fapt: aceasta “Romanie” nu mai este a noastra de cativa ani. A devenit o “Romanie” a manelelor, a manelistilor si a “prostituatelor” de toate felurile.
Cu toate ca mi-am impus sa nu fiu xenofob, tiganofob, homofob am abateri zilnice de la aceasta atitudine …
Deci bine ai venit in Romania !
Si nu uita unii dintre noi chiar nu pleaca niciunde ! ! !
Esti lipsit de patriotism! Sau poate de ipocrizie?
Adrian, dap… ce sa mai vorbim. Bun post, trist cumva, asa am simtit si eu acum multi ani cand m-am intors in tara pt prima data. Acum insa, cand revin sunt mult mai indulgenta si rabdoatoare: cu decorumul gri si uzat, cu lumea tracasata, cu nepolitetea. Penrtu ca vad prin ea, greu de explicat…
jez: foarte faine observatii, da paradisul e intr-adevar unde te simti fericit
Welcome back Z (Change), change what? am incercat de 7 ori in cinci ani sa ma reintegrez la nivel normal, nu intelectual! si n-am reusit! nu cred ca am sa pot sa ies la pensie in romania!
sunt ipocrit sau venetic?
pot sa rad?
pe ritm de balet!
am vazut rubrica Viena pe blog si am tras cu ochiul 🙂
anul 2009 pentru mine a fost anul Viena, am vizitat orasul de 2 ori, in 2 anotimpuri (prima data iarna imediat dupa revelion, si a doua calatorie in iulie).
mi-a placut foarte mult, m-a impresionat…
cind am revenit dupa prima calatorie, era toiul problemelor cu gazul in toata Europa, inclusiv si in Moldova… am suferit citeva saptamini, nu-mi gaseam locul, nu gaseam explicatie la multe lucruri, dar timpul are grija de toate si le trateaza in felul sau.
am privit unele poze de pe blog si mi-am amintit de locurile pe care le-am vizitat si eu.
frumos, emotionant acum pentru mine, placut.
succes in continuare. 🙂
cu stima Marina