Încerc diferite abordări pentru a-mi contura o imagine a blogului propriu. Miza ar fi să conving  “clienţii” de inspiraţia proprie asupra a variate subiecte. Deocamdată, am făcut doar două printuri (din care export azi doar unul) şi sper că în curând să-mi fac un mic logo.

Tehnologia pe care o folosim este setată după coordonatele imaginaţiei. Dacă mintea umană este un laborator de simboluri, tehnologia urmează aceleaşi frecvente prin care devine recognoscibilă în mod universal.
De exemplu, jocul snake de pe telefoanele Nokia se poate juca şi cu două taste: tasta dreapta automat devine şi tasta sus, iar stânga devine jos. Ce înseamnă toate acestea? E destul de simplu: dreapta-sus şi stânga-jos este cea mai răspândită şi conturată corespondență, este o schema întâlnită în orice mediu cultural. Continue reading →

Intri pe MyHeritage şi poţi află ce alţii au putut să facă cu o faţă asemănătoare şi tu n-ai putut.

Am fost flatat să aflu că semăn Mark Owen (de două ori), Bob Dylan (de două ori şi o dată la 75%!!) şi am un asemănare de 71% cu Edwin Hubble şi 66% cu Chuck Palahniuk. Continue reading →

E deja o tradiţie că sâmbătă seară, undeva şi cumva, câţiva bloggeri să se adune mai mult decât totuşi.

Ne-am strâns in Offside Pub (ideea Andreei) pe la 19:00 (ideea masculilor) și au venit următorii: Andreea, Bobby, Jen, Alex, Jolly, Radu, Catalin, Bogdan, Mihai, Radu (fără blog), Sânziana (nu va avea blog) și alți câțiva bloggeri ale căror nume le-am uitat și pe care, cu această ocazie, îi injur din toată inima.
S-au facut pentru posteritate și câteva poze individuale și foarte extraordinar de personale. Continue reading →

Internetul este exemplul cel mai elocvent în care tehnologia întâlneşte mitologia de la inventarea agriculturii încoace. Popularitatea unei tehnologii nu depinde doar de eficiența sa practică, cât de capacitatea de-a dobândi un complex simbolic prin care să devină accesibilă membrilor a câtor mai multe comunităţi. Ca să devii agricultor nu era suficient doar să ştii să dai cu sapă, ci trebuia să fii conştient şi să accepti codul mitologic asumat de aceeasta îndeletnicire: ritmurile vegetale, ciclicitatea naturii, analogia femeie-Lună, corespondenţa ploaie-inseminare, existenţa unor zei ai naturii, ai ploii, ai vânturilor etc. Continue reading →

The Return of Patriarchy  este titlul articolului lui Phillip Longman, un profesor american autor al cartii The Empty Cradle: How Falling Birthrates Threaten World Prosperity and What to Do About It (New York: Basic Books, 2004). Teza lui de baza este simpla: societatile prospere (welfare societies) devin din ce in ce mai patriarhale de vreme ce rata natalitatii este mult mai ridicata in randul segmentelor coservatoare. Bazata pe aceasta idee, predictia sa este faptul ca generatiile viitoare vor fi formate cu preponderenta din oameni cu valori religioase traditionale.
Studiile demografice arata ca in Asia elementul masculin  este majoritar, barbatii noilor generatii vor avea probleme in a-si gasi sotii, insa vor gasi cu siguranta o supapa in nationalism si fundamentalism. E o situatie destul de ingrijoratoate de vreme de SUA sunt incapabile demografic de a sustine un rol imperialist in lume (de asemenea,l decaderea Imperiului Britanic a fost strans legata de scaderea natalitatii la inceputul secolului XX).
E un cerc vicios: cresterea numarului de persoane ce ies la pensie este efectul scaderii numarului de tineri care ii pot inlocui pe piata muncii. Guvernele sunt obligate sa creasca taxele pentru a sustine social pensiile, tinerii vor resimti aceasta presiune si-si vor permite din ce in ce mai putini copii. Un exemplu este mostenirea genetica si culturala a celor nascuti in boom-ul de dupa al doilea razboi mondial: miscarile culturale din anii ’60-’70 si-au limitat efectele prin incapacitatea de a se reproduce demografic in comparatie cu parintii lor traditionali. De asemenea, europenii ce se considera “cetatenii au lumii” sunt cei care nu prea sunt dispusi aibe copii (se pare ca exista un algoritm istoric care explica tendinta catre infertilitate a elementelor seculare dintr-o societate).
E fapt interesant este modalitatea prin care societatile arhaice isi reglau rata demografica de crestere: oferind femeilor pozitii sociale si culturale inalte (devenind preotese, artiste, vrajitoare, razboiniceetc) ca alternativa la maternitate. In schimb, in epoca contemporana, un semn al decaderilor valorilor patriarhale (in concluzie, un indiciu al infertilitatii unei societati) este gradul ridicat de toleranta sociala fata de nasterile ilegitime (in afara casatoriei) cum se intampla in mod vizibil in tarile scandinave.

Este citat un economist feminist, Nacy Folbre care spune ca “controlul patriarhal asupra femeilor tinde sa le creasca specializarea asupra reproductiei, avand efecte imediate asupra calitatii si cantitatii investitiilor acestora asupra generatiei viitoare formata din copii ce vor primi din ce in ce mai mult atentie din partea unor mame ce se bucura de putine alternative in a gasi alte scopuri in viata. In mod evident, exista si anumite dezavantaje ale unei societati patriarhale: este citat cazul Romei antice (care a fost nevoita la un moment dat sa introduca taxe pe burlacie (bachelor taxes), intr-o societate prospera deliciile burlaciei fiind incomparabil mai mari decat resposabilitatile paterne (nights spent enjoyably at banquets with friends discussing sports, war stories, or philosophy, or with alluring mistresses, flute girls, or clever courtesans).

Many childless, middle-aged people may regret the life choices that are leading to the extinction of their family lines, and yet they have no sons or daughters with whom to share their newfound wisdom.

Asadar, revenind la teza initiala care devine concluzie, se poate spune ca societatile avansate devin din ce in ce mai patriarhale whether they like it or not. Incapacitatea societatilor occidentale in a se reproduce pune sub semnul intrebarii viitorul modelului liberalo-capitalist pe care aceasta incearca sa-l exporte in lume.  Cu date sociologice si istorice, Phillip Longman pare sa spuna printre randuri ca secolul XXI va fi destul de religios, insa concluziile sunt mult mai cuprinzatoare decat atat. Daca doriti sa cititi articolul integral, o puteti face aici: The Return of Patriarchy 

Daca esti femeie, ai 28 de ani si esti necasatorita, in mod evident ai o problema culturala ce este legata de o presiunea sociala din mai multe directii. Ai prieteni sau fosti-prieteni ce sunt deja casatoriti, unii dintre ei au probabil copii, iar maternitatea este doar un fior mistic ce te macina. Ai o familie ce si-a proiectat asupra ta niste asteptari destul de simple si clar definite (mariaj, cariera, bunastare etc). In sfarsit, ai niste pre-judecati construite cultural ce te orienteaza in mijlocul acestor presiuni ce-ti configureaza esential stima de sine.. Vezi in jurul tau ca identitatea de sotie, de mama primeste mai multa acceptiune sociala din partea celorlalti decat ar primi o simpla stimata domnisoara, ai fost educata sa crezi ca unul din indiciile succesului este capabilitatea de a intemeia o familie si realizezi ca o mare parte din ce esti de fapt se ofileste sub povara unei singuratati inca neinstitutionalizate.

De asemenea, poti fi un barbat la 30 de ani inca necasatorit, iar tensiunea sociala din partea grupului tau de referinta va fi aceeasi (cu nuantele aferente). Frustrarile vizavi de conditia si statutul tau social raman la fel de artificial construite si (s-o spun direct) imaginate.

O mare parte din comportamentul nostru se ghideaza dupa ceea ce ne imaginam ca ceilalti ar astepta de la noi. La fel, o mare parte din ce ne imaginam este mixajul imaginatiei noastre despre ceilalti. Iluzii la puterea a doua. Ne inconjuram de oameni ce nu ne forteaza imaginatia, oameni ce nu atenteaza la sigiliul nostru de iluzii. Cand spun ca am 26 de ani, nu-mi imaginez intervalul temporal de la nasterea mea si pana in momentul prezent, ci transmit ideea unui statut cultural ce mi-l imaginez ca ceilalti si-l imagineaza cu privire la varsta mea.

De ce vorbesc de imaginatie cand e vorba de varsta? Pentru ca in sistemul format de societate, varsta ta se presupune a fi semnul unor informatii subintelese. Daca ai studii superioare la 18 de ani, se presupune ca esti precoce. Daca esti general la 25 de ani, se presupune ca vei deveni o personalitate istorica. Daca ai 20 de ani si ai blog, se presupune ca esti cel putin ok. Nu este ceva absolut, insa varsta este un important indiciu al imaginii sociale. Un partener erotic isi dobandeste/scade atractia in functie de modul cum isi exporta varsta sa culturala. A te culca cu o femeie de 40 de ani ce dovedeste aceeasi indemnare erotica ca o fata de 20 de ani este in mod evident ceva diferit cu a te bucura de sexul cu unei tinere de 20 de ani ce presupui ca are indemanarea cuiva de 40 de ani. E un exemplu ridicol, insa ramane ideea ca interactiunea sociala se fondeaza in spatiul presupunerilor, pre-conceptiilor, pre-asteptarilor, in imaginatie.

Relatia noastra cu varsta este dialectica in ambele sensuri: iti poate fi rusine de anii tai sau poti fi mandru de ei (in functie de cate crezi ca ai realizat si cat iti imaginezi ca ceea ce ai realizat conteaza in ochii celorlalti). Pare exagerat, insa nu este. Ultimele noastre idealuri si vise au ca tinta suprema pe ceilalti. Succesul personal, bunastarea proprie, fericirea totala au ca ultim ecou prezenta si ochii celorlalti. Cele mai mari eforturi de imaginatie le facem de asemenea in directia celorlalti: pentru a fi intelesi, a fi acceptati, respectati si iubiti. Imaginatia proprie este spatiul unde initiem comuniunea cu ceilalti, este situatia ce regleaza startul unei curse. Prin imaginatie intelegem durerea si placerea celuilalt si, cum spunea domnul Liiceanu, capacitatea de a face rau este o lipsa de imaginatie (in acest cadre este binevenita referirea la rolul etic al amintirilor, doar prin distorsionarea unor amintiri putem face rau etc). Cat de tragic ar fi ca oamenii sa dispara exact in secunda in care tu incepi sa zbori? Cat de frustrant ar fi sa le vorbesti celorlalti cu sonorul dat la minim?

Am pornit acest text cu doua axiome in minte (varsta este o prejudecata culturala si societatea este un sistem), am depasit cadrul acestora si am ajuns la imaginatie (un concept-situatie ce ma preocupa din ce in ce mai mult). Dincolo de idealizare, proiectie, cristalizare, de(re)-fulare, dincolo de psihologie imaginatia are un rol arhetipal in fundamentarea sentimentului realului. Realitatea pe care o vad si in care sunt cufundat este pre-orientata de procese ce au loc in imaginatie. Este o idee care la prima vedere pare pompos de exagerata, insa este una din axiomele pe care s-au construit religii, pe care s-au cladit iubiri si prin care Istoria isi configureaza mersul.

Si, daca bratele cu care te imbratisez sunt cufundate in imaginatie, iar bratele cu care imi raspunzi pornesc din imaginatia ta, comuniunea noastra ar trebui sa aiba ca presupozitie unitatea spiritului uman?

Cum am promis, am revenit saptamana aceasta. Cum nu am promis, deocamdata nu voi scrie despre MISA si manele, ci doresc sa-mi initiez noua forma a blogului meu, in alta locatie si sub un alt foarte extraordinar look.
“Am fost si eu in Tra la la” pentru mine a fost un palid remix dupa Et in Arcadia ego! Nu am cunoscut multi oameni noi, cu cineva ne-am intalnit pe drum, altcineva m-a fotografiat si altsicineva mi-a dat cartea de vizita. In rest, m-am miscat pe aceeasi orbita. Pe aceasta orbita replica serii a fost scoasa de Radu: M-a cautat cineva? si adaptata de ceilalti: M-a rugat jolly sa te intreb daca l-a cautat cineva, ma duc pana la baie, daca ma cauta cineva… etc. Mi-a placut si mi-a ramas in minte nu doar prin ilaritatea ce-o provoca, cat prin substraturile metafizice ce mi se pare ca le contine. Imi imaginez ca la sfarsitul lumii Dumnezeu va scoate capul din nisip si va intreba timid: M-a cautat cineva? Imi imaginez o disperare moderna a carui intuneric nu poate deborda decat in lumina unei asemenea interogatii. Imi imaginez un urlet al iluziei din noi turtind adevarul statistic ca nimeni nu ne asculta si nimeni nu ne cauta. Daca ne nastem singuri si murim singuri, viata ar trebui sa fie intervalul in care cineva ne cauta, cineva curbeaza universul pentru a ne gasi, pentru a ne oferi un sens. Cineva care ma cauta imi ofera un nume si-mi amineste un zambet ce-l port in mine.
In fine, in acea seara in Tra la la, am vomitat, am purtat cravata lui Radu si am mers cu el la Mc Donald’s in Romana ca sa mancam si sa intrebam si acolo daca ne-a cautat cineva. Apoi in Everest unde am stat la discutii si am nedumerit o fata ce lucra acolo cu informatia ca aseara am impuscat pe cineva.
Una peste alta, incep sa-mi revin. Nu stiu de unde, nu stiu unde, insa e singura cale onorabila. Doresc doar sa-mi transform greselile trecutului in semne de circulatie pe un drum decent pe care chipurile ma straduiesc sa incerc sa pasesc acum.