In fiecare dimineata cobor din tramvai in fata unei shaormarii ce are lipita in geam o hartie pe care scrie Falafel la nu mai 30.000 lei. Acum vreo doua luni i-am facut si o poza (s-o dau la blog), insa intre timp mi-a disparut motivatia.

Intr-una din acele dimineti i-am spus tipei care vinde acolo ca anuntul e scris gresit, se scrie legat in acest caz. A dat din urmeri, usor vexata, usor indiferenta, spune-i sefului, nu mie, el e…, si-mi face semn cu privirea. M-am intors si la zece metri doi arabi discutau masandu-se pe burtile ce-si exportau prosperitatea prin marimea arcului de cerc. N-am mai insistat si nu m-am dus la arab sa-l invat limba romana, insa nici n-am mai cumparat nimic de acolo.

Azi (dupa cate luni) vad pe gemuletul patrat capul scos al respectivei domnisoarei cu pricina. Bun, inca lucreaza aici… Mut privirea mai spre stanga si vad hartia cu falafelul neschimbat. Mutarea privirii mele mi-a tradat naivitatea si candoarea de care dau dovada uneori vizavi de aceasta tara si vizavi de viitorul acestei culturi.

De ce naiba m-am uitat? sa ma conving de ce? Purtat de speranta naiva ca totusi cineva s-a sesizat si a corectat grozavia aia? Draci! Era normal ca tipa aia sa fie “la furat” (expresie de Iasi), era normal ca sa nu fi avut tupeul sa-i fi zis sefului de gafa si era normal ca totusi (atatia oameni care zilnic stau in statia aia de tramvai) nimeni sa nu le fi atras atentia. Si era normal sa-mi fi fost mie rusine de presupusa rusine a ei, a lor (dupa ce a aflat ca e incorect)?

Normalul asta e realismul pe care nu doresc sa-l castig niciodata, dar pe care-l simt ca un permanent repros de fiecare data cand trec pe acolo, de fiecare data cand mi se pare ca inghit o rusine ce vine din partea celorlalti.

Pe de alta parte, tot evitand shaormaria aia si implicit chiosul cu tigari de langa, am inceput sa-mi cumpar tigarile de peste drum, de la magazinul unde m-am imprietenit cu doamna simpatica ce vinde acolo. Daca la inceput se incurca in un pachet de Marlboro, mare, rosu, scurt, acum nu mai este nevoie sa-i spun ce doresc. Am  invatat-o chiar sa raspunda inspirat la intrebarea:
– Ce mai faceti in aceasta zi minunata?
– Fantastic.

Au trecut vreo doua saptamani de munca inversunata de cand nu am mai fost prin centru. Pana azi. Trebuia sa ma vad cu Bobby (din intamplare, m-am intalnit si cu cake la Victoriei) si, dincolo de astea am raman cu doua chestii imprimate pe retina memoriei de scurta durata:

1. piciorul unei unei tipe de vreo 20-22 de ani. Era dragutica, eram imbracata intr-o fusta scurta de blugi, insa detaliul semnificativ l-am intalnit la picioarele (frumoase, de altfel) julite pe genunchi si mai jos. La aura ei erotica (de fapt, sex-appeal), mi-am imaginat instantaneu ca ranile ei de la picioare sunt datorate unor posturi sexuale asumate intens. Mi-am imaginat-o in patru labe pe gresie/faianta/beton penetrata de un mascul prea putin interesat de estetica epidermei ei. Mi-am imaginat-o intinsa pe burta pe aceleasi tipuri de suprafete fiind impinsa ritmic de un acelasi mascul nepasator la fragilitatea ei. Ranile picioarelor ei pareau efectul unui razboi erotic de invidiat. Nu conteaza realitatea in sine (probabil a alunecat pe niste scari etc.), ci proiectiile noastre asupra ei. La fel cum nu conteaza cat ai suferit, ci ce anume ai gandit despre ce anume ai suferit. Interpretarea pe care o mulezi asupra unui eveniment ramane ca amintire in sine a acelui eveniment etc.

2. Avea vreo 18-20 de ani, era imbracat ca un zidar si se plimba tantos pe peronul statiei de metrou de la Piata Victoriei. Vorbea la telefon tinandu-l la jumatate de palma distanta de ureche, cu cotul mainii ce tinea telefonul ridicat in sus, dincolo de nivelul urechii. Mana cealalta o balansa in exterior de parca tricepsii si muschii spatelui il obligau la un unchi aproape obtuz. Mers usor cracanat cu genunchii aruncati in exterior. In figuri; you know the type…
Auzi!? Pe el nu-l intereseaza combinatiile mele cu Aurică… e singurul fragment ce l-am supra-auzit din conversatia sa intima, caci apoi am izbucnit in ras. Genul asta de smecher-taran-cartierist credeam ca e tipic Iasului. De fapt, era un pustan pierdut in masa de muncitori, agenti de vanzari si  manageri fara blog ce se intorceau de la munca cu metroul.
Pornind de la acest caz, se poate filozofa pe tema lipsei unei culturi urbane, a inexistentei oraselor in Romania si cu atat mai mult a lipsei de identitate urbana pe care Bucurestiul il ofera provincialilor si bucurestenilor propriu-zisi. Sa recunoastem! cel mai conturat model urban pe care capitala il poate oferi este mahalaua.

Mahalaua este o evolutie culturala totusi, satele nu-au mahalale si probabil le simt dorul futuro-spectiv cumva. Mahalale exista in multe orase romanesti, insa numai Bucurestiul si le-a exportat in literatura si-n mentalitate. De ce? Pentru ca nu exista altceva de exportat.

Caragiale l-a schitat pe Mitică cu gandul la lumea Bucurestilor si-a fost nevoie de cativa critici mediocri pentru a extrapola miticismul la nivelul unei natii. Balcanii, Fanarul, mahalaua, Mitică sunt branduri ale identitatii bucurestene, iar nu ale celei romanesti. Iasul nu este un oras balcanic, la fel nici Suceava, nici Clujul, Brasovul sau Timisoara. Vezi prostie, vezi taranie, insa nu vezi mentalitate de mahala.

P.S.: In Iasi pe bulevarul Independentei (care chiar este un bulevald), ani de zile nu au existat semafoare pentru pietoni. Doar treceri de pietoni pe care traversai in mod normal. In mod normal insemnand fara claxoane din parte soferilor, fara ambalari de motoare menite a te zori, fara injuraturi.

“Ma simt bine” este fraza ce doream s-o scriu aseara in blog si m-am abtinut. Ma seaca tiparul pe care-l vad aplicat in alte locuri si pe care l-am aplicat si eu de multe ori: mi se intampla ceva si hopa il scriu in blog. De parca blogul ar fi caseta unde ma pontez zilnic.

“Ma simt bine” este fraza ce indraznesc totusi s-o scriu azi. Nu pleznesc de fericire, nu sunt imbuibat de automultumire, am destule pe cap, n-am descoperit nici un nou secret al universului (stiu doar doua din cele sase), insa… ma simt bine.

Umbla candva o vorba cu parfum de credibilitate ca rujul a fost inventat de egipteni: femeile il foloseau in timpul sexului oral pentru a imita vizual labiile. Ca informatie istorica, nici acum nu sunt sigur. Ca motivatie, ideea este o prostie monumentala. Esenta nu consta in faptul de a fi supt de niste labii, ci de niste buze. Asadar, nu-i o noutate: sexul oral e vechi de cand lumea, sa nu ne facem iluzii ca parintii, bunicii si stramosii nostri nu l-au practicat.

Care este pozitionarea sa?
Toti barbarii il adora, insa nu toate femeile stiu/vor sa il ofere neconditionat sau la schimb. Aici este o asimetrie importanta, caci nu exista picior de egalitate: numarul barbatilor care vor sa fie supti depaseste pe cel al femeilor care tanjesc dupa un cunnilingus. Este o setare naturala ce a ajuns sa fie culturala: un penis este mai usor de satisfacut decat un vagin. De aici si…

Asimetria culturala
Complexele pe care un barbat si le face vizavi de performantele si tehnicile sale erotice depasesc probleme si ingrijorarile pe care si le face o femeie ce-si simte lipsa de experienta.
Daca problemele existentiale ale unui barbat pot fi simtitor atentuate printr-o muie la timpul potrivit, un futai bun asupra unei femei n-o scoate din ce o macina.
Daca este vital pentru un mascul sa-si promoveze coaiele in diferite situatii, pentru o femeie nu-i atat de urgent sa-si promoveze cracii in diferite situatii. De aici se deduce o…

Diferenta de imagine
O femeie care stie sa o suga este vazuta mai prost decat un barbat care stie sa o linga. Este vazuta prost si de celelalte femei (in virtutea concurentei pe o piata erotica) si de barbatul norocos (inseamna ca e o muista, inseamna ca a supt multe puli la viata ei) si de barbatii nenorocosi (normal c-a supt-o la multi).

Un barbat care o linge bine e un fraier pentru barbatii de inteligenta sub medie, e invidiat de cei cu o inteligenta medie si apreciat de cei cu o inteligenta peste medie.
Nu e de mirare ca de femeile ce stiu sa o suga bine au parte doar barbatii cu adevarat inteligenti. Cine este neincrezator poate sa noteze un lucru: lecturile, cunostintele, profesionalismul sunt lucruri ce catalizeaza enorm obtinerea unei felatii decente. Astfel ajungem la…

Concursul simturilor
Din perpectiva masculina, sexul oral nu inseamna doar a-ti baga pula in gura ei. Gestul este inconjurat de o intreaga paleta de factori…

Vizuali
Doar un idiot da muie cu ochii inchisi sau doar unul caruia calitatea partenerelor nu-i face cinste. Barbat fiind, iti place sa privesti si de cele mai multe iti place sa fii privit. Iti place sa privesti totul: de la buzele ce infasoara penisul, ochii (mandri, sfidatori, pierduti, siguri pe ei) ce te privesc de jos si fundul bombat pana la miscarile ritmice ale capului, felul cum apuca cu mainile si gradul ei de placere,sacrificiu, plictis si dedicare.
 
Tactili
Iti place sa atingi: sanii ei, fata ei, fundul ei, fruntea ei, urechile ei. Iti place s-o apuci de par, de cap, de urechi, de gat, de maini. Iti place sa te apuce de oua, de fund, de picioare, sa-ti atinga pieptul sau fata. Iti place sa-i simti acele buze unice dilatate prin magia gestului.

Auditivi
Uneori nu se aude nimic, alteori se aude clipocitul lichidelor, uneori se aude geamatul tau, uneori se aude ganguritul ei.

Olfactivi
Iti place sa transpire in timp ce ti-o suge, iti place sa-i simti gura mirosind de aromele tale seminale.Astfel, sexul oral dincolo de actul simplu al suptului implica toate simturile. Dincolo de simturi se afla…

Detaliile de scenografie

Locul. In general, nu exista un loc contraindicat. Poti avea parte parte de un sex oral de la intimitatea propriei camere pana la expunerea unei banci in parc, unei plaje, a unei toalete publice. Sunt convins ca senzatii orale nebanuite pot fi traite si-ntr-o librarie.
 

Timpul. Ma repet: in general, nu exista un timp contraindicat. Dimineata, seara, inainte de masa, dupa masa. Din respect fata de partenera nu mancati inainte peste, icre sau ceapa. Gustul si mirosul spermei variaza si dupa coordonate digestive.

Pozitia. Preferata ramane cea in care el este in picioare si ea in genunchi. Este pozitia arhetipala. In unele cercuri, gradul de barbatie poate fi reglat si dupa replica esti un fraier, n-ai dat niciodata muie din picioare!
Popular nu se recomanda ejacularea masculina din aceasta pozitie, se spune ca afecteaza articulatiile. Totusi, incredeti-va-n organ!

Vestimentatia. Nu e nevoie ca ea sa fie cu necesitate goala sau sumar imbracata. Uneori este mai excitant cand este imbracata normal sau bussines sau cand isi arata doar sanii.
Astfel, avem aproape totul in afara de…

Final
Climaxul, ejacularea, spermare,a slobozirea etc., sub orice cuvant am ascunde ce se intampla in acest moment, ideea este ca fara acest final glorios, gestul in sine se intoarce impotriva noastra. O felatie care nu este urmata de punctul maxim final este o crima curata pentru fiziologie, psihic si spirit. Ati ghicit, este totul sau nimic.

Acest final variaza dupa multe criterii: de la gusturile si fanteziile partenerilor si pana la gradul de suportabilitate fizica. Unii prefera sa se termine direct in gura, altii pe fata, par, gat, buze etc. La gradul de suportabilitate fizica as incadra sensibilitatea pe care pielea unor femei o au fata de sperma, senzatia de disconfort digestiv pe care altele o resimt cu pula in gura etc. Dincolo de final raman totusi….

Artificiile tehnice
Uneori ea nu-ti ofera un oral, ci se lasa fututa in gura, uneori o apuci de urechi si impingi cu sete, alteori isi maseaza scenic sanii, uneori suge doar capul organului, uneori de fapt n-o suge, doar o freaca cu gura, uneori o freaca cu mana si se joaca ametitor cu varful limbii etc. Sunt, dupa cum bine stiti, infinite situatiile si placerile legate de acest gest.

In concluzie:
Sexul oral este un plus de creativitate adus unui organ care in mod natural-animalic serveste unor scopuri fiziologice. Este un sens in plus aplicat unei situatii naturale, brute. Aici rezida demnitatea. Mana n-a fost creata pentru a scrie sau a tasta, ci pentru a prinde, a apuca etc. Plusul de valoare il acordam noi insine.Dincolo de modele culturale, sexul oral a ramas un gest constant practicat in toate timpurile si toate culturile. Exista desigur variatii ale gradului de intimitate acordat: unele femei mai degraba fac un oral decat sa se culce cu cineva, altele nu o sug decat celui pe care il iubesc.

Dincolo si dincoace de toate, practicati-l (in ambele sensuri). E demential:)

P.S.: Astept completarile voastre.

In cazul increderii oferite celorlalti, suntem mai curajosi si mai naivi decat inaintasii nostri.

In comunitatile traditionale (sudul Italiei, China, tarile arabe, Romania etc) cercul increderii este strict delimitat de apartenenta la aceeasi religie, familie, trib, neam. Tot ce depaseste aceste granite, este considerat Strainul prin excelenta. Pe schema acestei idei pot fi intelese fenomene ca: fratia studentilor arabi, dezvoltatea Mafiei pe baza legaturilor de sange, suspiciunea prudenta din spatele ospitalitatii romanesti, patriotismul chinez care este pre-comunist etc.

In comunitatile moderne (dezvoltate pe seama capitalismului) lucrurile stau usor diferit. Necesitatile comerciale au fortat paturile dinamice ale societatii sa-si largeasca aria de incredere si cooperare. Au exista si inca exista afaceri de familie, insa cercul larg al distribuitorilor si furnizorilor depaseste cu mult pe cel ingust al legaturilor de rudenie. Astfel, etica capitalista s-a dezvoltat pe o investitie practica de incredere. Daca sunt un negustor din Venetia si stabilesc contacte cu un altul din Londra, trebuie sa am incredere ca, daca ii livrez marfa cu corabiile mele, acesta mi-o va plati la pretul stabilit. Este in interesul meu sa am incredere, este in interesul lui sa-si tina cuvantul dat (altfel isi va pierde credibilitatea in fata celorlalti jucatori si nimeni nu va mai face afaceri cu el). Astfel increderea a depasit cadrul limitat-traditional doar pe baza unui interes asumat reciproc.

Un caz aparte se observa si-n cadrul comunitatilor traditionale romanesti. Satele cele mai conservatoare, cele mai exclusiviste sunt cele ortodoxe.  Localismul religiei ortodoxe (ce nu are vocatie misionara – ce tradeaza lipsa de incredere in sine si in Celalalt) a setat o maniera fragila si totusi bine conturata de abordare. Increderea este reglata bine pe marginea ospitalitatii si intampinarii strainilor, insa este dublata in acelasi timp de sentimente de suspiciune si teama. Strainul este cel ce poate destabiliza ordinea molcoma si ritmul deja creat de secole. Literatura romana este plina de tipare are Strainului care ucide, inseala si motiveaza toate tiparele de excludere din partea comunitatii autohtone. Strainii ce veneau la han erau cei care inselau, ucideau, evreii erau cei profitori, burghezia era fost subsumata sub semnul arivismului (care poate fi interpretat sub forma unui dinamism social si cultural). Cadrele comunitatii erau atat de bine inchegate incat blamul cadea asupra oricui incerca sa schimbe ordinea deja constituita (cazul boierului ce doreste sa-si elibereze taranii de pe mosie si sa le returneze pamanturile) sau fata de cei care incearca sa-si depaseasca conditia (acest aspect il regasesc uneori si-n modul cum sunt percepute VIP-urile scenei romanesti – cutare cantaret, cutare prezentatoare ramane acelasi taran, ramane aceeasi moldoveanca proasta, aceeasi curva basarabeanca). Aceasta este un tipar intalnit cu precadere in comunitatile mici unde toti se stiu cu toti. Unde baiatul din capatul ulitei poate sa ajunga mare academician de faima internationala, in memoria colectiva a comunitatii el va ramane acelasi Vasile a Mariucai, baiatul ala fraged ce-a fost impuns de boul lui cutare.

In satele romanesti chiar si un copil mic este subsumat strainului si este intrebat al cui este? pentru a fi cartografiat si incadrat unei harti familiare de legaturi si conexiuni.
De asemenea, una din cele mai des folosite mostre de intelepciuni populare este vorba de spirit prudenta precum ca strainul tot strain ramane. Am fost crescuti pe aceste baze traditionale si uneori pe baza unor mituri urbane sa nu acceptam nimic de la straini (nici o prajitura, nici o bomboana) si sa ne stim de mici copii limitele inerente conditiei nostre: ala e copil de medici, taica-su e profesor, noi nu ne comparam cu ei etc.

In comunitatile urbane mai mari, cercul increderii se largeste in mod obligat. Legaturile profesionale sunt mai puternice, rudele nu mai constituie un cerc opac, iar dinamismul si concurenta sociala acerba te obliga la acel tip de incredere contractuala: castig si eu, castiga si el.

Acum, noi ca tineri, suntem mai zapaciti si mai dinamici decat parintii nostri. Lentila noastra sociala nu este pe deplin configurata si interactionam (de cele mai multe fara inhibitii) cu oameni de pe toate palierele sociale. Vizitam in alte orase oameni cunoscuti pe net, scriem bloguri personale in care ne descarcam mai mult decat in fata familiei, in fata celor apropiati, Strainul e vazut din ce in ce mai mult ca o terapeutica. Strainul nu-ti stie numele, nu-ti cunoaste ranile, insa e acolo, ca un molcom fond sonor. Situatia asta de lipsa a granitelor verticale intr-o comunitate este asemenatoare unei stari de razboi. In timpul unui razboi granitele sociale tind sa devina nule, energiile circula liber de sus in jos si invers, solidaritatea generala este setata pe aceleiasi baze contractuale, iar povestile frumoase apar in randul intamplarilor cu Straini. Strainul ce te ajuta, ce te adaposteste, ce face un gest frumos si apoi dispare.

Asadar, aspectul belicos al societatii in care traim in mod paradoxal ne indeamna sa:
– sa ne largim extrem de generos cercul increderii (ceea ce inseamna putere)
– sa ne aliem cu Straini
– sa pastram totusi acea prudenta conservatoare si sanatoasa. Increde-te-n Alah, insa leaga-ti camila!