In fiecare dimineata cobor din tramvai in fata unei shaormarii ce are lipita in geam o hartie pe care scrie Falafel la nu mai 30.000 lei. Acum vreo doua luni i-am facut si o poza (s-o dau la blog), insa intre timp mi-a disparut motivatia.
Intr-una din acele dimineti i-am spus tipei care vinde acolo ca anuntul e scris gresit, se scrie legat in acest caz. A dat din urmeri, usor vexata, usor indiferenta, spune-i sefului, nu mie, el e…, si-mi face semn cu privirea. M-am intors si la zece metri doi arabi discutau masandu-se pe burtile ce-si exportau prosperitatea prin marimea arcului de cerc. N-am mai insistat si nu m-am dus la arab sa-l invat limba romana, insa nici n-am mai cumparat nimic de acolo.
Azi (dupa cate luni) vad pe gemuletul patrat capul scos al respectivei domnisoarei cu pricina. Bun, inca lucreaza aici… Mut privirea mai spre stanga si vad hartia cu falafelul neschimbat. Mutarea privirii mele mi-a tradat naivitatea si candoarea de care dau dovada uneori vizavi de aceasta tara si vizavi de viitorul acestei culturi.
De ce naiba m-am uitat? sa ma conving de ce? Purtat de speranta naiva ca totusi cineva s-a sesizat si a corectat grozavia aia? Draci! Era normal ca tipa aia sa fie “la furat” (expresie de Iasi), era normal ca sa nu fi avut tupeul sa-i fi zis sefului de gafa si era normal ca totusi (atatia oameni care zilnic stau in statia aia de tramvai) nimeni sa nu le fi atras atentia. Si era normal sa-mi fi fost mie rusine de presupusa rusine a ei, a lor (dupa ce a aflat ca e incorect)?
Normalul asta e realismul pe care nu doresc sa-l castig niciodata, dar pe care-l simt ca un permanent repros de fiecare data cand trec pe acolo, de fiecare data cand mi se pare ca inghit o rusine ce vine din partea celorlalti.
Pe de alta parte, tot evitand shaormaria aia si implicit chiosul cu tigari de langa, am inceput sa-mi cumpar tigarile de peste drum, de la magazinul unde m-am imprietenit cu doamna simpatica ce vinde acolo. Daca la inceput se incurca in un pachet de Marlboro, mare, rosu, scurt, acum nu mai este nevoie sa-i spun ce doresc. Am invatat-o chiar sa raspunda inspirat la intrebarea:
– Ce mai faceti in aceasta zi minunata?
– Fantastic.
Nu e singura exceptie,o sa incerc sa fac un efort si sa pun eu undeva o poza in aceeasi linie de idei , “Sau redus preturile la haine cu 50 % ” in ditamai magazinul (nu dau nume) din centrul (unui oras oarecare) cu pretentii de supermarket.Si pe mine ma frustreaza greselile astea,dar e si mai frustrant cand imi intreb prietenii daca li se pare ceva ciudat la asta si ei spun “ce sa fie? e bine,au redus preturile..ce nu-ti convine?” 🙂
Dar ce ziceti de o data si odata? PAGINI INTREGI s-ar putea scrie cu greselile din zona asta. Si cand vezi ca este o greseala perpetuata cu tupeu de multe redactii respectabile din tot atatea edituri, ajungi sa cazi pe ganduri in fata afisului shaormariei si sa te bucuri in gand “uite ma, dragii de ei, au invatat sa scrie in romaneste!”
“-Fantastic.”
p.s. revin de fiecare data cu tot mai mare placere.
ma opsedeaza de luni de zile anuntzul administratziei blokului meu cu “ore de liniste 22-08 respecta-ti-le! ” normal, dupa ce l-am corectat, o mana criminala l-a recorectat 🙂
gligor zicea asea: ” ti-ai dreacu’ da opsedati cu gramatica voast’ cu tat!”
analyze this!
Pleci din Tara?
e cumva pe linia lui 16? altfel, ar fi tare sa existe o dublura. :))
se scrie obsedat nu opsedat
Ce e foarte trist aici (poate şi comic) e că se apucă de corectat tot felul de handicapaţi care încă n-au învăţat să-şi scrie pe net limba (română) corect, cu diacritice adică!
Nu poate exusta un cuvînt ca “şaormărie”, deoarece rădăcina corectă este SHAWARMA. Toată lumea ştie în afară de românaşii handicapaţi….