Textul nu se va ocupa de Timbaland in general sau prodigioasa lui cariera de producator/artist, ci doar incearca  cu ajutorul ultimului sau hit “Give it to me” cantat alaturi de Nelly Furtado si Justin Timberlake, sa analizeze un specific de mentalitate.
In versurile acestei melodii Timbaland nu face deloc economie a se prezenta pe sine ca un tip ce merita a fi luat drept exemplu de reusita.
Hiturile sale constituie punctul fierbinte al oricarei petreceri (When Timbo is in the party, everybody put up they hands), hituri pentru ca castiga o multime de bani in comparatie cu altii (I get a half a mil’ for my beats, you get a couple gra-an-and). De asemenea, aflam ca este un super producator (I’m a real producer) in comparatie cu altii (and you are just a piano man), un super producator extrem de respectat (I’m respected from Californ-I-A, all the way down to Japan) al carui succes este greu de egalat (Somebody need to tell them that they can’t do it like I can).

Caracterizarea sa nu este neaparat exagerata, insa este extrem de agresiva de vreme ce vine chiar de la persoana in cauza. Succesul sau este social, profesional si personal (in comparatie cu brothers from the hood, niggas…). Valorile ce contureaza o stima de sine sunt sensibil valorile raportate la grupul de referinta (cei care sunt la randul lor producatori, cei care doresti sa lanseze hituri etc.) De asemenea, succesul nu este dat doar de castigul financiar, ci si de aprecierea si respectul celorlalti ce se traduce in influenta si putere simbolica intr-o anumita comunitate.

Autoprezentarea sa subiectiva drept o persoana puternica si plina de succes se intalneste cu realitatea in sine (chiar este o persoana puternica si plina de succes). Atunci, se pune intrebarea, ce rost mai are sa accentuezi un fapt deja cunoscut de cei fata de care vrei sa pari o persoana puternica si plina de succes? Par exagerat daca ma duc cu explicatiile pana la razboiul de secesiune, segregarea si lipsa unei burghezii negre?

Poate parea o exagerare, daca ne gandim ca in cadrul aceleiasi melodii Nelly Furtado nu are nici un complex sa le prezinte pe sine in acest mod:

I’m a Wonder Woman, let me go get my rope
I’m a supermodel and mami, see mami
Amnesty International got bankdrupt, I’m on top, on lock
Love my ass, love my abs in the video of “Promiscous”
My style is ri-dic-dic-diculous, ‘diculous, ‘diculous

Iar modestul de Justin nu se lasa nici el mai prejos:

We missed you on the charts last week, damn, that’s right you wasn’t there
If se-sexy never left, then why’s everybpdy on my shi-it-it
Don’t hate on me just because you didn’t come up with it
So if you see us in the club, go on and walk the other way
Cause our run will never be over, not at least until we say.

Asadar, succesul in sine este mai putin important decat prezentarea lui ca succes. Nu conteaza doar sa am succes, ci trebuie in plus sa export agresiv imaginea ca am succes. E totusi o regula generala, cu totii ne dorim nu doar succesul in sine, ci si perceptia in ochii celorlalti ca avem succes. De ce acest lucru? Pentru ca succesul este o valoare relativa la ceilalti, la o comunitate, la un grup de referinta. Si, in plus, devenim din ce in ce mai contienti cu totii, de importanta si dezvoltat din ce in ce mai agresiv modalitati de manipulare a perceptiilor celorlalti. Pentru a ne castiga o mitologie personala e nevoie de mai mult decat bani, succes in sine, realizare profesionala.Toate acestea trebuie coagulare intr-o imagine unitara, coerenta ce se traduce in celebritate, proiecte grandioase si onorarii exorbitante.

Revenind, acest model nu este specific unei anumite comunitati (afro-americanii) sau unei caste profesionale (cantaretii, staturile etc.) ci este lectia unui Occident pragmatic si super constient de valoarea sa.In comunitatile traditionale (in care se include si Romania), individualitatile continua sa fie inca vazute ca elemente dereglatoare a coeziunii a comunitatii. De aici, franele pe care le resimt toti ce vor sa se afirme sau sa-si promoveze proiectele inedite. De aici, accentul de cele mai multe ori exagerat pus pe virturi morale ca modestia, cumpatarea, moderatia etc.
Impresia mea este ca, dincolo de inevitabilele excese, acest tip de mentalitate denota o tip de gandire cu un grad mare de randament mundan. Think big shit…

Soarele e sus pe cer. Cerul e senin. Iarba e verde. Pasarelele canta. Iisus ne iubeste, iar traficul blogurilor noastre creste mirobolant. 
Dupa emisiune, am dormit trei ore ca la noua dimineata sa fiu fresh la birou in fara unui fisier .cdr. Daca as fi si mancat ceva dimineata, ar fi fost chiar ca in timpul razboiului. Tocmai m-a sunat Andrei si m-a rugat sa pun in acest post un link catre bookblog.ro. Diseara, dupa miezul noptii, il voi suna sa-l intreb cate vizite i-am adus. 
Nu va speriati, e groaznic, zambiti!:)

A fost ca in vremurile trecute de Inviere: la Biserica la tara, asteptam neamurile sa intre in biserica si noi, verii mai tineri, ne ducem cu masinile la bar. Iar daca ar mai fi trait bunicul, intorcandu-ne exact cand se termina liturghia, i-am fi spus zambind: Da, bunicule, a fost buna predica!
Dupa cum remarca Tony, care m-a sunat exact in intervalul asta de timp in care ar fi trebuit sa fiu la Inviere, desi nu urmez traditiile, sar destul de sus in sus cand cineva se leaga de catolicismul meu. Probabil voi fi dispus candva sa scriu despre chestiunea asta si despre ce inseamna sa fiu eu insumi crescut in aceasta traditie despre care sunt totusi mandru.

In rest:
Sunt in urma cu o leapsa. Strider, n-am putut dormi din cauza asta in noaptea dinspre vineri spre sambata:)
Sunt in urma cu impresiile de la ultima intalnire cu bloggerii. Buna ideea Andreei de-a ne scoate pe toti din barloage. Data viitoare cand ne vom mai intalni in cadre din astea mai neoficiale, as vrea sa-i invitam si pe cei doi Gramo.

Am plecat mai devreme de la intalnirea cu bloggerii din motive ce tin de viitorul culturii romane, mi-a parut rau ca n-am stat de vorba mai mult cu Gogu Kaizer (i-as fi soptit la ureche cateva secrete ale universului). Din aceleasi motive ce tin ce viitorul culturii romane, s-a nimerit vineri seara sa vad inca o data 300 si, lipsit de asteptari, mi s-a parut un film bun. Mi s-a parut bun in acelasi mod cum mi se pare acceptabila o buda ecologica in momentul cand ma apuca imperios sa ma scap pe mine intr-un parc.

De mentionat (tot pentru analele viitorului culturii romane) ca sambata dimineata am plecat din Bucuresti si datorita abilitatilor soferistice ale fratelui meu, pe la amiaza intram in Moinesti pe ritmuri de hip hop.

Printre alte lucruri, am o idee in cap pe care as dori s-o dezolt saptamana viitoare cand voi redeveni acelasi blogger genial ce-l stiti cu totii. Suntem aceiasi oameni zi de zi pentru ca suntem recunoscuti ca fiind aceiasi oameni imediat dupa ce ne trezim in fiecare dimineata. Credinta in continuitatea eului nostru se bazeaza pe niste asumptii ciudate.

Pentru Alexandra: Adrian Ciubotaru e un tip pe care doar manualele viitorului il vor cunoaste.

Urez Paste fericit tuturor oriunde ati fi. Acum e soare, e senin, e cald si astept un gratar. Nu stiu inca daca va fi in propria curte, la tara sau la Slanic Moldova. E o zi ce merita a fi traita ca si cum e prima zi dintr-un nou univers.