Cele mai multe din problemele noastre imediate tind să devină simple probleme de imagine. Banii, locul de muncă, o despărțire, aproape orice își poate găsi rezolvarea în finisarea imaginii proprii. Problemele de imagine sunt simple, însă nu sunt banale.
Pentru a le rezolva, ai nevoie de cunoștințe, abilități, carisma și noroc.

În avalanșa de curentele relativiste și hermeneutici fluide — totul e conjunctural, totul este o chestiune de percepție, aparența creează esența — pare a fi normal ca imaginea să devină din ce în ce mai prezentă în jurul nostru ca o problematică interesantă.
Am fost părăsiți de o iubită pentru că nu am fost în stare să întreținem o imagine de mascul echilibrat, am pierdut un loc de muncă pentru că imaginea noastră de trântor a prevalat celei de angajatul lunii — nu e suficient să fii harnic, trebuie să nu uiți să transmiți în jur că ești.

A face un lucru și a spune că l-ai făcut, nu este definiția relațiilor publice?
A fi responsabil nu este trăsătura morală — ce ar implica onestitate, punctualitate, seriozitate și alte virtuti interesante —, ci este caracteristica pragmatică de a afișa prin toți porii tăi sociali că ești responsabil.

La acest capăt al eticii, nu există responsabilitate în sine, ci responsabilitate pentru ceilalți, pentru un anumit grup, pentru anumiți oameni, pentru un anumit public țintă.

Fă un lucru bun, însă nu uita să spui că ai facut acel lucru.
Dacă ai facut un lucru rău, sună un specialist și gândiți-vă cum puteți rezolva această criză de imagine. Fă-ți un site!

Imaginea proprie e arma care trage gloanțe pentru binele tău chiar și atunci când dormi, chiar și atunci când faci sau spui lucruri prostești, chiar și atunci când te rulezi pe tine la o viteză inferioară capacitătiilor tale cilindrice. E greu să îți construiești o imagine, însă o dată lansată, capătă o uimitoare inerție socială.

Bunele mele intenții au nevoie de o strategie de imagine pentru a deveni rentabile pentru comunitatea mea, pentru prietenii mei și pentru posteritatea mea.
Nu poți dona un dolar pentru copiii din Africa, iar apoi să stai sub pat două săptămâni. Trebuie să devii vizibil pentru cauza ta!

Apariția peste noapte a strategilor de imagine, specialistilor în PR, branding de companie și persoană etc., nu semnalizează neapărat epoca unei dictaturi a aparențelor, cât mai ales apariția unui nou tip de hermeneutică: dacă esența există doar prin contextualizare, atunci aparențele sunt cheia.

Situația este oarecum pe dos: aparențele nu mai ascund în spate o esență, ci camuflează sau înfățișează — e totuna — o imagine în
fața lor. Acest tip de hermeneutică este una perfect compatibilă cu noul tip de moralitate pe care epistemologia cuantică încearcă să-l
promoveze. Esența nu mai este separată de aparență — principiul inseparabilității — iar dacă modifici aparența, esența — care este
la rândul ei fluidă — se va transforma și ea.

Un tip de 20-30 de ani care se pișă în pat are o imagine proastă din cauza lipsei sale de viziune și a prejudecăților noastre.

Dacă ne-am documenta despre elementele terapeutice ale acestei activități pe care, dintr-o prejudecata culturală, noi ceilalți o vedem extrem de neonorabilă, lucrurile ar sta cu totul altfel.

Întreabă un specialist cum poți deveni un om de succes și fii sigur că unul din sfaturile oferite va fi acesta: afișează o imagine de om de succes! Miza nu este atât de simplă și superficială.
Provocarea nu este modul cum te afișezi pentru ceilalți, ci modul cum îți prezinți propria imagine în proprii ochi.
Cine este acel tu însuți despre care toți vorbesc că ar trebui să fii?

Majoritatea oamenilor inteligenti pe care-i cunosc au instincte erotice extrem de dezvoltate. Aceasta fraza ar trebui sa cosmetizeze observatia proprie ca multi oameni din jurul meu sunt obsedati sexuali, afemeiati si mari iubareti. Nimic peiorativ in aceasta enumerare. Ca inteligenta are un pronuntat substrat erotic, o stim cu totii. La fel cum toti (cel putin teoretic) sa resursele creativitatii umane sunt erotice. Insa…

Gradul de mobilitate intelectuala si sociala a unui individ se masoara in actul lui de vanatoare erotica. Gazduit de o relatie scurta sau de lunga durata sau preocupat de un freelancing erotic, sanatatea mintala la majoritatea frecventelor intalnite este la urma urmei o problema de palmares.

Daca in alte epoci era nevoie de o desfasurare concreta de forte (avere, titulatura, gesturi memorabile), acum acest capital uman s-a simbolizat la maxim. Nu e nevoie de mari desfasurari de forte monetare, mobiliare si imobiliare pentru a gasi un numar confortabil de partenere. E suficienta doar o desfasurare simbolica de penaj. In aceasta vanatoare poti plusa prin curaj, bun simt, o buna imagine sociala si… multa inteligenta. Nu-i nevoie sa porti c.v.-ul la tine pentru a agata o pustoiaca sau o consultanta in vanzari, la fel cum nici nu e necesar sa fii imbracat bine, s-ai masina, vila etc. (ma rog, toate semnele unei bunastari materiale ce-ar denota un echilibru purtator de putere). Acum apare povestea…

In cadrul aceastei burse erotice mana intinsa trebuie (la fel ca in toate celelalte situatii existentiale) sa spuna o poveste. In acest caz este imperios nevoie de o poveste buna, de o poveste pozitiva, de fabula unui succes. Istoria esecurilor tale nu va impresiona decat un suflet lipsit de sani frumosi, la fel cum relatia cu mama ta nu va interesa decat fetele cu care nu te vei culca niciodata.

Cum recunosti tipul acest inteligent si predispus erotic unei vanatori perpetue?
In primul rand, vaneaza colateral. Printre alte lucruri de care este preocupat, arunca pastile de invitatie fetelor din grup (majoritatea sub aspect de gluma), vine cu alte idei de socializare in alte conjuncturi mai propice vanatorii. Cu alte cuvinte, e genul acela de tip ce nu se arata permanent disponibil, insa intotdeauna va stipula virtualitatile erotice ale unei intamplari (intalnire, conferinta, blog meeting etc.)

Ne indreptam spre o cultura a naturaletii (am sa evit referirile banale la materialism, snobism si poleiala in genere) in care iti poti gasi partenere si daca iesi la agatat in slapii de baie intr-un sort decolorat si un tricou necalcat. Nu-i necesar sa-ti afisezi masina, hainele de firma si gadgeturile aferente statutului tau de om important, ocupat si mereu cautat pentru a accede la acel pasaport catre paradis situat intre doua picioare feminine.

Ca o observatie laturalnica, partea mediocra a problemei este cand fortezi, cand esti mereu disponibil (chiar si intre pensionare la o coada la posta), cand antenele tale erotice miros imaginare cozi ridicate. O alta observatie cu acelasi iz de pertinenta, ar fi un fapt banal: intre tine si pasarica de langa tine se interpune o imagine de sine. Ea este filtrul prin care poti trece usor sau te poti trezi impingand o camila prin urechile unui ac. Si totusi…

Ne indreptam catre un stil de viata in care detabuizarea ritualurilor de imperechere este abia la inceput. Inca te izbesti de prejudecati, angoase de fata mare si dileme de salon. Vremea vanatorii in haine de sarbatoare incepe sa paleasca cu aceeasi viteza cu care servetelele de unica folosinta au eclipsat batista clasica.

Fast food, quick love, easy fuck fac parte din trendul firesc al dezvrajirii a lumii (va urma apoi o epoca in care vom mistifica in masa demistificarea etc.), insa daca tot am inceput sa prajim gogosi in uleiul din candela, sa stim si noi, sa facem si noi parte, nu-i asa?

A face o plimbare duminica dimineata prin Iasi atinge toate semnele care definesc ceea ce numim in general o stare de bine.
Un tablou compus dintr-un puzzle urban ce marcheaza cumva frumos spiritul locului: linistea centrului civic, forfota calma din jurul Halii Centrale, autocarele din fata Palatului Culturii, turistii de pe bulevardul Stefan cel Mare (inchis in week-end pentru masini), slujba de la Mitropolie, liturghia la ciudata (ca design) Catedrala Catolica, tablourile expuse in parcul din fata Teatrului National, artistii stand de vorba la o cafea pe niste scaunele mici, tramvaiele vechi invelite-n reclame nemtesti ce trec pe Cuza Voda, porumbeii din piata Unirii, mortarul adunat in aceeasi piata (semn ca lucrurile sunt imbibate de o amprenta specifica locului).

Apoi strada Lapusneanu! Ai putea muri pe acea strada si n-ai simti nici o nedreptate. Corso cu mesele libere si acea caruta drept logo ambiental, anticariatul din stanga, anticariatele din dreapta. Noua (pentru mine) cafenea-cofetarie-patiserie peste drum de anticariatul Grumazescu. Mese afara, un chelner amabil, se face stocul, se umple frigiderul cu Cola si Fanta, cele doua tipe dinauntru citesc presa locala:
– Doi frati au fost calcati de tren in acelasi loc la patru ani diferenta.
O savarina, o Cola si o cafea lipsita de prozac.

O tigara pe treptele Casei de cultura a studentilor, doi taximetristi stand de vorba cu paharele albe de cafea asezate pe capota unui taxi galben. Cafea luata de la chiosul din fata de la Belfast. Terasa goala, cele doua ospatarite de noaptea asteptandu-si schimbul de zi (sau invers, insa de dragul scenariului putem inflori multe amanunte).

Acelasi Iasi cu fete frumoase, cu grai moldovenesc, cu teii de pe Copou. Aproape aceeasi Gradina Botanica (iazul de jos era secat), acelasi Parc Copou atat de centrat cu sine incat n-ai banui ca geografic este situat undeva in fundul Iasului, in fundul Moldovei.
Acelasi Tudor forfotind de lume chiar si in timpul vacantei studentilor;Tudor cu terase pline in miez de dimineata, cu preturi mici si mancare buna.

Pe scurt, acelasi Iasi imaginar ce inca-mi configureaza frecvente emotionale ori de cate ori revin in mereu schimbatorul Iasi real.

O fizică de prost gust tradusă în percepţie de bun simţ ne oferă impresia că trecutul este bătut în cuie. O dată ce s-a înfăptuit, totul e muzeificat şi încastrat în cutele sufletului nostru.
Ireversibilitatea timpului, industria de regrete construită în jurul poveştilor de dragoste, în jurul dramelor şi tragediilor umane, toate depun mărturie asupra unui trecut imobil, implacabil şi terorist pentru propriul prezent. Continue reading →