În vederea achiziţionării unei maşini sport, un prieten a dorit un test drive. S-a dus la dealer, au ieşit în parcul auto şi au început să caute respectivul model. A trecut o oră, însă maşina n-a fost de găsit. Parcarea era plină, însă niciuna nu era modelul sport.
Atunci dealerul a avut o idee genială, a deschis o variantă normală şi l-a invitat pe amic să intre în ea, să vadă maşina şi să-şi
imagineze.

„Uite, la varianta sport, volanul nu arată aşa. Imaginează-ţi că e mai mic şi este în trei spiţe.“
„Schimbătorul de viteze arată la fel?“ „Oh, nu! Imaginează-ţi că e mai mic şi este îmbrăcat în piele.“

Tot discursul şi test drive-ul a fost un act de imaginaţie.
Imaginează-ţi un eleron în spate, imaginează-ţi nişte cauciucuri mai late şi nişte suspensii mai tari.
Imaginaţi-vă că şi-a ales alt dealer.

În faţa unei neplăceri, unei dificultăţi, uneori chiar a unui necaz, eşti foarte des sfătuit să te gândeşti că.
„Gândeşte-te că şi alţii sunt în situaţia ta.“
„Gândeşte-te că nu eşti singur.“
„Gândeşte-te că şi tu poţi.“
„Gândeşte-te că există familii mai sărace ca noi.“

Actul de a gândi este văzut ca fiind suficient pentru a schimba orizontul în care privim o anumită situaţie şi experienţă. Gândurile îţi pot schimba percepţia unui fapt, iar odată aceasta schimbată poţi ajunge la transfigurarea faptului.
Imaginează-ţi tumoarea înconjurată de petale puternic colorate. Acum deschide-ţi chakra solară!

La un anumit nivel mental, gândului îi este ataşat un gest.
Astfel se explică hipnoză — cuvântul primeşte automat un răspuns din partea celui hipnotizat, astfel avem apprendre ce vine din latină cu sensul de a lua, a apuca. Dacă punem la socoteală şi analogia micro-macrocosmos, e normal să observi încetăţenită în istoria culturii ideea gândului ce poate influenţa evenimentele, oameni, destine.

Orice trainer îţi va spune că starea de spirit cu care abordezi o problemă e inclusă în rezolvarea ei şi orice manager va recomanda încrederea în sine înaintea unei negocieri. Anumite gânduri ce pot contura stări de spirit ce pot influenţa evenimentele pe care urmează să le trăieşti.
Viitorul este acea chestie care se află mereu în mâinile noastre.

O stare de spirit este moşită de imaginatie, iar puterea se mută din ce în ce mai mult spre cei care îşi pot imagina cu uşurintă stări de spirit.
Susţine un interviu de angajare ca şi cum eşti deja angajat!

De la gând, imaginatie şi stări de spirit se ajunge în mod firesc la fapte, gesturi şi atitudini. Act as if este găselniţa specialiştilor succesului care scot cărţi pe bandă rulanţă despre puterea gândurilor, despre reuşita în afaceri şi despre poveşti de succes.
Scenariul lui:
„Acum 5 ani stăteam cu mama într-o garsonieră şi lucram la Starbucks. Acum sunt broker şi tocmai mi-am cumpărat o
proprietate de 3 milioane de dolari. Şi voi puteţi realiza acelaşi lucru, citiţi-mi cartea!“

Poartă-te ca şi cum! Imaginează-ţi că! Gândeşte-te că!
Poartă-te ca şi cum dinţii tăi strâmbi statuează ideea de dinţi frumoşi. Poartă-te ca şi cum tu ai inventat mersul, îmbrăcatul şi sexul într-un anumit fel.
Fumeaza Viceroy ca şi cum Dumnezeu ar fuma Viceroy.
Poartă-te ca şi cum aerul tău personal este o descoperire culturală pentru ceilalţi. Act as if — o idee ce ţine de o anumită inteligenţă emoţională — este democraţia mediocrităţii.

Poţi să începi chiar de azi! Ieşi în oraş, aşează-te la o masă şi cere comanda ca şi cum eşti milionar în dolari. Apoi întreabă-te de ce şi dacă universul îi ajuta pe cei care îşi imaginează că, pe cei care se poartă ca şi cum.
Întreabă-te ca şi cum!

In acest post voi fi ca… catelusa lui Adrian Paunescu: voi rupe tacerea. Nu voi recita imnul Romaniei, ci voi spune lucrurilor pe nume, pe numele celorlalti fellow bloggeri. Secrete jenante, povestiti din culise, de pe scena si din w.c.-urile de langa scena (totdeauna langa scena sunt amplasate w.c.-uri, de aici imaginea in mentalul colectiv ca cine-i pe scena, este cu necesitate compromis). Astfel, dati drumul la leu prin curte sa incepem intr-o nota de suspans. La leu sau la orice animal din clasa sa, mai infricosator cand e dezlegat…

– Alex a sunat anul trecut din Vama ca sa intrebe ce trafic are blogul lui (probleme existentiale pe litoral)

– se povesteste cum Bobby a batut un blogger anul trecut din cauza unei critici procedurale pe care acesta i-o adusese (in caz de va mirati de ce nu-l critica nimeni pe Bobby pe bloguri).

– se zvoneste ca Andrei Rosca isi manipuleaza subliminal cititorii blogului sau prin noul header cu piese de sah (vrea sa ofere o imagine de om echilibrat, rational si serios – reliable). In vechiul header erau mai putine piese de sah si suntem convinsi ca in cel viitor vom vedea poza unui camion ce transporta piese de sah. Pe cei care-l cunosc, ii bombardeaza subliminal cu perechea de ochelari cu rame groase. Astfel, nu crede in brainstorming, insa nu ezita sa foloseasca mesajele subliminale pentru a-si creste brandul personal.

– umbla vorba ca Darius are camasi putine. A fost observat purtand aceeasi camasa intr-un filmulet recent, cu aceeasi camasa s-a prezentat la BRT Cluj si cu exact fix pe-aproape aceeasi camasa a venit si la “intalnirea Darius” din Bucuresti (cand si-a luat premiul la concursul ala de care n-a auzit nimeni, vorba lui Vis Urat).

– la BRT Cluj, Catalin a inchis (cu o cruzime inimaginabila) usa liftului in fata unui grup de persoane ce tocmai doreau sa intre in lift. Pentru un asemenea gest, in Japonia ti se rupea mana cu care ai apasat acel blestemat buton!

– dupa dezbaterea dintre politicieni si bloggeri, se pare ca Adrian Nastase i-a propus lui Cristian Greger sa fie consilier de imagine la TSD. Acesta ar fi spus ca se mai gandeste. Probabil ca prima propunere catre tineretul social-democrat ar fi sa-si faca bloguri, nu-i asa?

– se pare ca Mihai (il stiti, e tipul ce se ascunde – cand doarme – dupa fusta lui Gogu Kaizer) urmeaza sa-si lanseze in cadrul unei petreceri private cea de-a patra personalitate.

– azi noapte o echipa de cercetatori britanici a observat ca exista in Romania cel putin 200 de sate cu potentiali bloggeri ce pot fi cooptati in familia voce.ro (mai greu va fi cu organizatul sindrofiilor in fiecare camin cultural)

– se spune mai mult sau mai putin in caterincăcă Costin are darul premonitiei: a prevazut cu o zi inaintea buletinelor de stiri ca nu va participa la dezbaterea dintre bloggeri si scriitori. Data viitoare il invitam sa participe la intalnirile cu bloggeri ce-au avut loc in trecut si-i uram sa rateze ultima promotie la scootere, trotinete si carucioare cu rulmenti (in genere, pentru cei care nu s-au prins, este vorba despre orice vechicul la care nu trebuie sa schimbi viteze).

– in premiera, imi revendic dreptul sa anunt inaintea celor de la Radio Trinitas, ca nihasa (da, cel cu nume de cal) urmeaza sa se casatoreasca cu o lesbiana metrosexuala, mama a doi copii de la tara.

– Radu a indraznit sa spuna ca, citez din memoria celor de fata atunci, Marea Britanie nu este decat un apendice secularizat la un videoclip cu Oasis, in fine… de ce nu mai stati la bere?

Disclamer: Acest post este recomandat a fi citit la temperatura camerei.

Neintelegerea (malentendu) creata intre persoane teoretic compatibile sau apropiate ca bun simt si spirit, m-a fascinat dintotdeauna. M-a fascinat pentru ca in aceste cazuri eu vad jocuri mentale, filtre hermeneutice si repozitionari de imagine proprie.

Un exces de civilizatie, o politete gresit inteleasa (sau gresit inaintata), o raportare la un alt univers de discurs,o gluma/ironie prea contextuala etc., toate pot crea premisele unei neintelegeri pe termen lung.

De ce pe termen lung? Daca lumea prezinta din ce in ce mai multe semne ale incoerenta, efortul uman de-a introduce coerenta in aceasta lume este constant. Nu-i vorba de-o comoditate a mecanismelor noastre de cunoastere, ci pur si simplu de lipsa unei mutatii la acest nivel. Daca unui reprezentant al unei culturi arhaice, cineva imbracat intr-un anume fel oferea informatii despre statutul sau social, financiar si matrimonial, acum nimeni nu poate spune cu siguranta ce se ascunde sub aparentele vestimentale, gestuale si, de ce nu, faptice. Dorinta noastra de-a-i intelege pe cei din jur a ramas aceeasi, doar ca semnele/criteriile s-au multiplicat.

Operam ca si stramosii nostri cu imagini interpuse intre noi si un univers coerent, doar ca criteriile dupa care ne lansam in actul de interpretare au devenit atat de fluide incat acelasi om, acelasi gest sau aceeasi intamplare poate si una si totodata alta in functie de criteriul ales. Cand imaginile asupra unei persoane sunt atat de multiple, cand le verificam in fiecare zi, caci fiind oameni moderni avem acces la mai multe fluxuri si surse de judecata, pare normal sa devenim suspiciosi in realitatea dincolo de imagine. Daca acea realitate trimite semnale atat de contradictorii si atat de variabile, cineva nu poate deveni decat prudent si suspicios.

Tindem astfel sa devenim cu totii mici maestri ai unei suspiciuni generalizate. Dincolo de gesturi nu se ascund sensuri, ci intentii si interese. Cutare eveniment nu este o poveste, ci o diversiune. Cutare stire nu este o simpla relatare, ci un joc de imagine, de manipulare si distragere a atentiei publicului. Daca aparentele nu mai prezinta incredere, reactia noastra este una profund religioasa: primele gesturi ale aparentei tradeaza esenta. Gesturile camuflate in illo tempore dezvaluie tot parcursul istoric al respectivei hierofanii. Cate casnicii n-ar mai fi existat, daca viitorul sot si-ar fi vazut pentru prima data viitoarea sotie pe un capac de w.c.?

In planul relatiilor umane, iluzia ar fi urmatoarea: daca prindem primele manifestari ale esentei prin cateva gesturi de inceput, detinem automat informatii despre aparatul de generare al gesturilor viitoare. Daca primul gest iti tradeaza personalitatea, atunci cu siguranta (caci lumea noastra interioara este imbibata de coerente logice) ca gesturile viitoare nu vor putea sparge monopolul primei impresii, primei imagini formate. Prin aceasta epuizare initiala a demersului de cunoastere al celuilalt, trasmitem convingerea ca universul nu ne poate insela la infinit. Undeva, cumva, dincolo de acest mare camuflaj care este lumea in care traim, anumite adevaruri reusesc sa scapere.

Presupozitiile ar fi ca exista o esenta, ca exista ceva ce este camuflat si ca anumite interpretari pot fi mai legitime decat altele, dar despre acestea intr-un articol viitor.

Cand citesc o carte, imi imaginez cutare personaj c-ar semana cu un prieten vechi sau un anumit actor, il asociez instant cu o anumita figura familiara. Cutare straduta descrisa in carte poate fi strada pe care am crescut sau poate fi o alta strada pe care am trecut des, o casa in care se petrece actiunea romanului poate seamana cu casa bunicilor sau o alta casa pe care o admiram candva ori de care ori treceam prin fata ei.

Nici o carte nu mi-a prezentat un decor nou sau niste figuri noi, caci totul a fost redus la cadrele mele mentale. Lectura unei carti nu mi-a adus noi experiente, ci doar le-a conturat si mai mult pe cele vechi, pe cele deja traite. Intr-un mic conac dintr-o comuna de langa satul bunicilor a avut loc si actiunea din Casa Buddenbroock si cea din Invierea si cea din Eugénie Grandet. Miskin semana cu un vecin burlac, Petru Anicet avea aceeasi alura ca un seminarist de la filozofie, iar Maitreyi semana cu cineva stiut doar de mine.

Toate lecturile le-am inscris pe harta tututor indraznelilor sau lasitatilor traite de mine. Cand imi amintesc un loc imi amintesc si actiunea romanului ce s-a petrecut in acel loc. Pe locuri, persoane si intamplari am suprapus lecturi, imagini si interpretari. Intre mine si mine insumi exista un intreg santier unde se construiesc in permanenta amintiri noi si se schimba amintiri vechi.

Daca prin imaginatie si actul lecturii, propriile imagini cu care mintea lucreaza sunt finisate si aprofundate, printr-o mica translatie, pot aprecia ca si experientele proprii isi pot gasi sensuri si valori noi prin acelasi act al lecturii. Nu am nevoie de carti pentru a dobandi noi experiente (care doar in mod direct pot fi accesate), ci am nevoie de carti pentru a-mi orienta imaginativ experientele trecute. In cadrul acestei orientari se include si procesul de maturizare, proces ce nu apare in urma experientelor traite, ci in prelungirea ordonarii amintirilor provocate de acele experiente. Intr-o alta forma pusa, maturizarea mea este consecinta unei auto hermeneutici, niciodata nu m-am detinut pe mine neinterpretat.

In lumina celor spuse anterior, se poate presupune ca maturizarea este o lectura a propriilor amintiri, este incercarea de-a le integra in lucrul mecanic pe care-l simtim ca personalitatea noastra il produce in fiecare zi. Parem a fi propriul si singurul material de recenzie, iar amintirile si experientele noastre par singurele culori cu care vom putea picta vreodata.

Daca lucrul acesta este adevarat, ma intreb cum e posibila totusi comunicarea? Cum e cu putina empatia in masura in care amintirile proprii, pe langa faptul ca sunt unice, sunt in permanenta schimbare si repozitionare fata de celelalte amintiri?

*
Imi risc un gand: Vreau sa fac o sectiune cu aforisme proprii, ar fi o idee buna?:)