Eram într-o biserică mare şi se auzea un şuierat în jurul pereţilor. Ştiam ca atunci cand şuieratul se va opri, eu voi putea sa zbor în biserică. Însă pentru a opri şuieratul, trebuia să mă concentrez cumva, trebuia să am un anumit tip de gânduri. Dacă alt soi de gânduri m-ar fi invadat, ştiu c-aş fi căzut imediat din zborul meu.
Visul e mai complicat. În jurul bisericii erau păduri unde se dădeau tot felul de petreceri şi unde se întâmplau tot felul de lucruri oculte (crime, ritualuri, senzaţie de groază etc.). Când am intrat in biserică ştiam ca zborul meu e periculos (puteam să fiu ispitit de anumite gânduri şi să mor prăbuşindu-mă, însă în acelaşi timp ştiam ca zborul meu dă energie forţelor bune care luptau în pădurile din jur împotriva acelor activităţi ciudate care-mi aminteau de Twin Peaks.
M-am trezit la şase dimineaţa şi nu-mi venea să cred. Lumina de afară era vânătă, îmi era frig, iar visul a părut atât de real şi lung.
****
Eram într-un tren plin cu tineri care tocmai trecerea într-o curbă pe un pod imens. Mă uitam pe geam şi vedeam cum roţile trenului abia se ţineau pe şine. Îmi zic că totul e ok, că nu are cum să cadă de pe şine şi încerc să-mi iau gândul de la asta. La câteva secunde după, în timp ce îi priveam pe ceilalti călători, timpul s-a oprit. Gata, mi-am zis, voi muri, trenul a sărit de pe şine şi ne vom răsturna în apă. N-am apucat să văd ce se mai întâmplă, stiam că clipa aceea suspendată nu va dura mult, căci m-am trezit. Afară era dimineata, 5:30.
