Iar vise ciudate

Eram într-o biserică mare şi se auzea un şuierat în jurul pereţilor. Ştiam ca atunci cand şuieratul se va opri, eu voi putea sa zbor în biserică. Însă pentru a opri şuieratul, trebuia să mă concentrez cumva, trebuia să am un anumit tip de gânduri. Dacă alt soi de gânduri m-ar fi invadat, ştiu c-aş fi căzut imediat din zborul meu.

Visul e mai complicat. În jurul bisericii erau păduri unde se dădeau tot felul de petreceri şi unde se întâmplau tot felul de lucruri oculte (crime, ritualuri, senzaţie de groază etc.). Când am intrat in biserică ştiam ca zborul meu e periculos (puteam să fiu ispitit de anumite gânduri şi să mor prăbuşindu-mă, însă în acelaşi timp ştiam ca zborul meu dă energie forţelor bune care luptau în pădurile din jur împotriva acelor activităţi ciudate care-mi aminteau de Twin Peaks.

M-am trezit la şase dimineaţa şi nu-mi venea să cred. Lumina de afară era vânătă, îmi era frig, iar visul a părut atât de real şi lung.

****
Eram într-un tren plin cu tineri care tocmai trecerea într-o curbă pe un pod imens. Mă uitam pe geam şi vedeam cum roţile trenului abia se ţineau pe şine. Îmi zic că totul e ok, că nu are cum să cadă de pe şine şi încerc să-mi iau gândul de la asta. La câteva secunde după, în timp ce îi priveam pe ceilalti călători, timpul s-a oprit. Gata, mi-am zis, voi muri, trenul a sărit de pe şine şi ne vom răsturna în apă. N-am apucat să văd ce se mai întâmplă, stiam că clipa aceea suspendată nu va dura mult, căci m-am trezit. Afară era dimineata, 5:30.

Twitter, sms-uri, zâmbete

Eram pe la Universitate şi mă îndreptam către Cişmigiu când am văzut pe twitter mesajul lui Adrian Mironescu. Mi-am zis să trag o fugă şi până acolo. Ajung, lumea era adunată în jurul unei mese. Adrian, la fel.
Mă aşez pe un scaun şi-i dau un sms. Uită-te în spate. Îl primeşte, se uită, ne zâmbim, mai stau două minute şi o şterg.

De pe drum îi dau mesaj la care îmi răspunde şi-mi urează şi el baftă. Am ajuns în Cişmigiu zâmbind.

*****
Azi m-am simţit mistic.

Din nou despre lichele

gl.jpg

Din nou despre lichele este textul lui Gabriel Liiceanu pe care Cotidianul l-a anunţat pe site şi, înainte de a fi publicat, se postaseră deja 150 de comentarii în care se făceau presupuneri, se formau tabere şi se conturau înjurături. Liiceanu este un brand puternic.

Textul mi s-a părut subţire, fără miză sau doar cu miza inventării unui arhetip: licheaua. Parvenitism, predispunere către compromis şi ardoare de a face rău celorlalţi în scopul obţinerii de foloase proprii. Lucrurile se decantează în timp.

Am obosit să aud de putreziciunea morală a politicienilor, a fostelor cadre care s-au adaptat ca mari afacerişti şi lideri de opinie. Îmi pare că acest gen de privire amestecată dăunează. E o anatemă abruptă şi lipsită de nuanţe.
Gabriel Liiceanu mi s-a părut obosit în această reacţie şi nu are nici un drept să ne transmită această oboseală şi nouă. Discuţia este mult mai largă, însă m-am simţit dator să fac această trimitere.
O reacţie mai coerentă şi mai elaborată puteţi găsi aici.

Calmează-te, turmă!

Din ciclul iliescian Corupţia nu este un fenomen românesc, ea există peste tot şi a existat din toate timpurile, am fost lovit de o declaraţie fix în moalele cafelei de dimineaţă:

Fenomenul corupţiei nu este chiar atât de înspăimântător. El este folosit ca marotă de politicieni şi exacerbat apoi de presă“, a afirmat magistratul, la un seminar despre presa de investigaţie.
[Continuare]

Ce urmează? Traficul bucureştean este doar un construct cultural, gunoaiele sunt un artificiu de imagine, iar nesimţirea aleşilor este doar lipsa noastră de imaginaţie?

Hai repede, dar cu răbdare pe fugă

1. Week-end la Brăila. Poze aici.

2. Jen a rupt tăcerea şi a rupt-o bine: surprize 1 şi 2. Spune cineva Tritonic?

3. Drum european lângă Slobozia:

0-364 0-366 0-377 0-380

Dacă unul european arată astfel de multe luni, ce pretenţie poţi avea de la gropile din drumurile naţionale?
Mai degrabă ţi se par credibile următoarele ştiri:
“O familie din localitatea Leapşa Mică a fost găsită locuind ilegal într-o groapă dintr-un drum judeţean.”
“Muncitorii de la firma de astfaltări au rămas uimiţi când au descoperit un imobil de două etaje în groapa de pe soseaua pe care urmau să o recondiţioneze.”

4. Aforismul zilei: 10% dintr-un pepene este mai mult decat 38% dintr-o prună.

5. Un articol încă proaspăt de la Florin Dumitrescu: Gramatică şi ipocrizie

6. Exemplu bun de site cultural updatat prost.