Citisem ieri o ştire ciudată care relata că un menestrel a fost surprins în timp ce sustrăgea un ceas dintr-un supermarket.
Zilele trecute, o altă ştire povestea cum un menstrel a fost călcat in picioarele pe o alee lăturalnică, într-un oraş oarecare, iar azi găsisem pe un site de recrutare un anunţ destul de trist:
“Sunt menestrel şi caut de muncă”
Prima ştire a creat mai multă vâlvă decât celalalte două, iar un moderator de televiziune a avut ideea să stipuleze mediatic incidentul şi a invitat câţiva oameni pentru a discuta pe marginea evenimentului: un menestrel care a fost surprins furând un ceas, a fost imobilizat de ceilalţi cetăţeni care, în momentul săvârşirii infracţiunii, îşi făceau cuminţi cumpărăturile în acelaşi spaţiu comercial.
În studio, psihologul le-a explicat telespectatorilor că situaţia nu este o excepţie, ci ascunde mai multe racile ale societăţii în care trăim. Menestreii nu sunt doar supuşi unor presiuni sociale pe filieră tehnologică (ipodurile etc.), ci trăim nişte vremuri în care a fi menestrel înseamnă a te situa într-o fantă existenţială în care meseria ta este în permanenţă pusă la îndoială.
În timp ce psihologul de serviciu (spunem “de serviciu” pentru că respectivul psiholog este în permanenţă invitat la emisiuni cu ocazia unor incidente din care pot fi trase concluzii alarmante despre societatea în care trăim. Ultima dată când a fost invitat, toată mass-media vuia de cazul unui DJ dintr-o discotecă din mediul rural care a rupt un gard.
Bestia cu chip de om a rupt gardul unei bătrânici a cărei singură vină era că proprietatea sa privată se afla în apropierea fostului cămin cultural, iar ştirea a lansat o discuţie naţională despre rolul fostelor cămine culturale, despre oportunitatea discotecilor în mediul rural, despre hibele morale inerente condiţiei DJ-lor de discotecă şi despre introducerea pedepsei prin spânzurare.)
Astfel, în timp ce psihologul se serviciu explica aceste lucruri audienţei selecte a respectivului talk-show, un telespectator a avut şansa să intre în direct. Telespectatorul nu a aşteptat prea mult şi şi-a exprimat nemulţumirea că menestreii sunt lăsaţi să umble liberi pe stradă, ilustrându-şi opinia cu o poveste personală. Telespectatorul, Viorel, în vârstă de 56 de ani, tată a unei fetiţe de 21 ani, a povestit spre groaza celor prezenţi în studio cum şi-a surprins propria fiică de mână cu un menestrel, în timp ce aceştia se sărutau în faţa blocului părintesc.
Inutil de adăugat că respectivul menestrel a fost snobit din bătaie, iar invitaţii din studio au răsuflat uşuraţi aflând de la Viorel cum vecinii, locatarii blocului, au sărit în ajutorul lui Viorel, contribuind la durerea menestrelului.
Moderatorul emisiunii chiar a chicotit mulţumit, subliniind capitalul social de care se bucură comunitatea unui bloc atunci când vecinii sar în ajutorul altor vecini.
“Acest gen de solidaritate este un semn bun pentru poporul nostru.”
În studio, doarece suntem într-un univers mediatic echidistant, a apărut şi un menestrel care şi-a motivat întârzierea doarece a fost nevoit să vină la sediul televiziunii mergând pe străduţe lăturalnice şi slab iluminate. Acesta a deplâns linşajul mediatic la care este supusă breasla sa, argumentând că nu a mai fost primit la metrou, puţinii prieteni pe care îi avea nu-i mai răspund la telefon, iar un medic dentist a refuzat să-l trateze atunci când a aflat că este menestrel.
Politicianul din studio a propus un proiect de lege prin care menestreii să fie obligaţi să poarte însemne distinctive prin care ceilalţi membrii sănătoşi ai societăţii să-i poată recunoaşte, să-i poată evita si, Doamne fereste, să-i poată tolera.
Un patron de restaurant a sunat şi-a declarat că de mâine va fi afişa anunţul:
“Nu rezervăm dreptul de a nu servi menestrei în această unitate comercială”.
Într-un mic sondaj prezentat telespectatorilor imediat după pauza publicitară, oamenii de pe stradă s-au declarat în favoarea introducerii pedepsei prin spânzurătoare doar în cazul menestreilor, ba chiar o bătrânică a cărei oripilare se putea citi în sacoşa pe care o gesticula deasupra capului a propus că menestreii să fie biciuiţi şi spânzuraţi de ouă, în stil mongol.
Emisiunea respectivă a avut un succes răsunător, cu atât mai mult cu cât traducea o stare de spirit de care comunitatea se îmbibase cu repeziciune.
Au apărut primele ştiri în care menestreii sunt vânaţi peste tot, iar forumurile s-au umplut de poveşti în care menestreii erau fugăriţi pe câmpuri, se ascundeau prin peşteri, iar fiul unui menestrel a fost bătut la fundul gol de o educatoare plină de simţ civic şi decorată într-un final de preşedintele ţării.
Campania “Azi omori un menestrel, mâine vei primi un miel” a fost susţinută de majoritatea ONG-urilor şi trusturilor de presă şi-a reuşit sa strângă mai multe fonduri decât campania derulată cu prilejul inundaţiilor.
Portalul menestrel.ro a fost închis prin ordonanţă guvernamentală de urgenţă, iar Google a acceptat să nu mai indexeze groaznica familie de cuvinte.
În curând, cuvîntul menestrel a ajuns una din cele mai grave injurii şi s-a mulat imediat pe cele abjecte înjurături.
La coadă:
” Băi jigodie, ce bagi în faţă, băi menestrelule, băi animalule!”
La Mc:
“Futu-te-n cur de menestrel ce eşti!”
La biserică:
“Si nu ne duce pe noi în ispită şi ne izbăveşte de menestrei. Amin .”
La meci:
“Joacă mai prost decât menestrel”
In politică:
“Tatăl cutărui candidat a fost menestrel pe vremea comuniştilor” – subînţelegându-se o crimă împotriva umanităţii.
La ştiri, în loc de “Un nemernic cu chip de om a violat o bătrânică “, a apărut formularea “Un bestie cu chip de menestrel”
Revistele de femei au devenit pline de articole în care erai învăţată cum poţi recunoaşte un menestrel, cum te poti feri de menestrei şi cum menestreii (o echipă de cercetători britanici au dovedit-o) sunt purtători genetici de boli venerice.
Ce se alege cu toate alegerile pe care nu le-am făcut? Ce se întâmplă cu toate gândurile pe care nu le-am împărtăşit? Unde ajung toate idealurile pentru care nu am luptat?