Care copil are mai multe şanse pentru o viaţă echilibrată? Un copil dintr-o familie stabilă care trăieşte într-un cartier rău famat sau un copil dintr-o familie cu probleme care trăieşte in a good neighbourhood?
Răspunsul cel mai probabil a fi cel corect este contra-intuitiv.
[Personalitatea unui om nu este o particulă, ci un camp. Eu sunt eu nu doar prin mine, ci mai ales prin contextul cu care mă înconjor. ]
Revin la un articol de zilele trecute cu câteva adăugiri pentru că am rămas cu impresia – corectată apoi printr-un comentariu – că am prezantat doar o latură a problemei.
Unul din marile beneficii ale modelului publish then-filter este faptul că, reducându-se costurile publicării, s-au redus de asemenea şi costurile eşecurilor:
In a traditional world, the cost of publishing anything creates not just an incentive but a requirement to filter the good from the bad in advance. In the open source world, trying something is often cheaper than making a formal decision about whether to try it.
Prostia (cu doza implicită de relativitate), maculatura de care vorbeam în textul anterior se contabilizează pur şi simplu în numărul de încercări care sunt din ce în ce mai ieftine de efectuat. Este din ce în ce mai ieftin să încercăm. Continue reading
Mai jos este un spot care n-a mai apucat să vadă “lumina tiparului”. Clientul nu l-a dorit, însă nouă (mie şi foştilor colegi creativi de la AdVenture) ne-a plăcut ideea (a aparţinut Elisei Olteanu).
În filmuleţ joacă – uneori prea realist – Laur şi Cristi. Trecând peste duritatea apelativului final, este drept că mi-aş dori o legislaţie mai dură în asemenea cazuri:
Oamenii nu-ţi iartă sinceritatea pe care o manifeşti doar pentru a arăta cât de deştept eşti. Oamenii nu suportă sinceritatea venită din aroganţă, acel gen de sinceritate apărută din comoditatea auto-contemplării valorii de sine.
E un truism, însă niciodată nu se repetă îndeajuns că sinceritatea nu este întotdeauna oportună.
Există o sinceritate care dezgoleşte de sens, la fel cum există o sinceritate care împuţinează.
Sunt sincerităţi care distrug poveşti. Sunt sincerităţi care vin din acreală.
Sunt sincerităţi care spun mai multe lucruri despre tine însuţi decât despre celălalt despre care eşti sincer. Sincerităţi care inhibă, distrug şi taie avânturi.
Mulţi îşi fac o mândrie din a fi sinceri în orice ocazie, cu orice prilej, însă nu ştiu că există sincerităţi care te rătăcesc în bătăliile altora.
Nu sunt întotdeauna sincer, mai bine spus, nu fac întotdeauna caz de sinceritatea mea. Cu alte cuvinte, încerc să nu arăt mereu ce inteligent şi isteţ sunt.
Am 31 de drafturi şi destule pagini mânjite cu pixul prin diferitele agende pe care le folosesc. Am neglijat blogul, iar acum se pare o cameră în care lucrurile sunt aruncate de-a valma, iar câteva ferestre trebuie înlocuite.
Am admirat pe Bobby când şi-a pus în minte să scrie în fiecare în luna august (concluziile sale) şi pe Dragoş care şi-a spus în gând încă de la începutul anului să scrie constant, aproape zilnic.
Eu nu am putut fi atât de constant. În luna iulie am scris 15 articole, iar în august am postat de 19 ori, însă nu mă uit doar la cantitate.
Recent am participat la primele ediţii ale cenaclului Recitiri unde am citit câteva texte mai vechi, reamintindu-mi unele senzaţii şi motivându-mă să mă reapuc de o îndeletnicire uitată în ultimele luni.
Am uitat să scriu regulat pe acest blog, am uitat să răspund la comentarii şi astfel s-a creat senzaţia că acest blog este un loc părăsit.
Acum revin şi încep să plivesc pentru că această grădină neglijată nu-mi face onoare. De câteva săptămâni, la fiecare întâlnire cu Dragoş, eram întrebat “Şi când mai scrii ceva pe blog?” şi… m-am cam săturat:)
Se spune că după inventarea tiparului, după apariţia internetului, costurile de publicare au scăzut, iar acum cu reţelele sociale, costurile de a fi publicat au scăzut şi mai mult.
Atunci când a publica era scump, filtrarea se făcea înainte de publicare. De exemplu, conţinutul unei cărţi presupune că cineva a filtrat totul în prealabil, cineva a aprobat-o (în afară de autor), iar ce apare pe piaţă este rezultatul legitim al efortului a cel puţin doi oameni.
Acum, când a publica este ieftin, filtrarea se face după publicare.
Când citeşti o carte, ştii că cel puţin o altă persoană în afară de autor a citit şi-a filtrat textul. Când citeşti un blog, asumi doar faptul că autorul e singurul “responsabil”.
Dacă privim evoluţia tehnologică doar din prisma scăderii costurilor de publicare, de la cartea scrisă de scribi până la ziar, de la cartea lui Gutenberg pânâ la user generated content, cred că putem ajunge la o explicaţie a prostiei. Continue reading
La Webstock, Cristian Clita mi-a luat un scurt interviu pentru ZeList împreună cu MyVideo. Nu am fost singurul blogger intervievat, Cristian a mai discutat cu Doru Panaitescu, Costin, Piticu, Nihasa, Cristian Manafu, Ciprian Stavar, Mihai Irinel, Alexandru Negrea, Vladimir Oane, Adrian Soare.
Mai jos puteţi urmări câteva minute de gânduri, mărturisiri şi planuri de viitor: Continue reading
M-a bucurat enorm participarea la Webstock 2009 şi în calitate de vorbitor, şi ca spectator, şi cu un proiect finalist. A fost prima mea editiţie de Webstock şi mi-a prins bine, după o vară plină de vacanţe, un eveniment de o asemenea amploare despre online.
Îi mulţumesc lui Cristi Manafu pentru invitaţie (organizarea şi eforturile depuse pentru acest eveniment au fost impresionante).
Am participat – printre finalişti – cu Tweetika la categoria Micro-blogging, însă prezentarea mea – pe care o puteţi urmări mai jos – a fost una venită din partea lui @adrianciubotaru, filtrată prin experienţa mea personala pe twitter, independent de afacerea tweetika.
Este o prezentare destul de densă, fără poze. M-a interesat mai putin prezenţa scenică, cât memorabilitatea câtorva idei:
Am fost la Bikewalk #6 (link 1, link 2) cu urgenţa gândului că va fi una din ultimele ocazii de-a ne plimba cu bicicleta în acest an.
Am făcut un mic video pestrada.info pe care l-a trecut deja în sertarul cu amintiri frumoase: