Se spune că după inventarea tiparului, după apariţia internetului, costurile de publicare au scăzut, iar acum cu reţelele sociale, costurile de a fi publicat au scăzut şi mai mult.
Atunci când a publica era scump, filtrarea se făcea înainte de publicare. De exemplu, conţinutul unei cărţi presupune că cineva a filtrat totul în prealabil, cineva a aprobat-o (în afară de autor), iar ce apare pe piaţă este rezultatul legitim al efortului a cel puţin doi oameni.
Acum, când a publica este ieftin, filtrarea se face după publicare.
Când citeşti o carte, ştii că cel puţin o altă persoană în afară de autor a citit şi-a filtrat textul. Când citeşti un blog, asumi doar faptul că autorul e singurul “responsabil”.
Dacă privim evoluţia tehnologică doar din prisma scăderii costurilor de publicare, de la cartea scrisă de scribi până la ziar, de la cartea lui Gutenberg pânâ la user generated content, cred că putem ajunge la o explicaţie a prostiei.
Prin publicare nu înţeleg doar apariţia între paginile unei cărţi, cât orice act de manifestare şi de comunicare către ceilalţi printr-un suport tehnologic: carte, ziar, telefon, televizor, internet etc.
Mă feresc să spun prostie în sensul tare şi clinic al cuvântului. Prin prostie, înţeleg mai degrabă manifestarea ei, publicarea ei, exprimarea ei.
Când costurile de publicare au scăzut, toţi mai mulţi oameni pot să se manifeste în mod public şi astfel, statistic, tot mai mulţi oameni ni se par proşti.
Prostia s-a delocalizat şi a depăşit cadrul natural al prietenilor şi al familiei. Acum, din orice colţ al lumii, orice prost poate să-mi comunice orice suportând nişte costuri minime. Costurile individuale sunt minime, însă costurile globale cred că sunt destul de mari.
Astfel, se creează mult content, adica multă maculatură. Bineînţeles, din această maculatură se filtrează (după publicare) lucrurile bune şi creativitatea, însă aspectul important este altul: filtrarea de după publicare este publică, în vreme ce filtrarea de dinainte era privată. Filtrarea de acum o fac toţi (de vreme ce ai apucat să publici), iar filtrarea de dinainte o făceau câţiva (cine se nimerea, un maestru, un editor, un membru al familiei).
Suntem într-un brainstorming global şi spunem o mulţime de prostii până ne iese ceva creativ şi inteligent – există din ce în ce mai puţine instanţe între mine şi public. Însă timp, consumăm mult timp şi multă “hârtie” pentru că avem puţin discernământ.
Adev?rat ai gr?it tu aici… Dar pân? acum ,ceea ce în?elegeam noi prin prostie era prea apropiat… ?i poate ce în?elegeam prin “carte” era manipulant. Acum prostia e peste tot, iar datorit? brain stormingului, calitatea e desconsiderat?
prea multa productie… si prea putina de calitate… bun articol (si bine scris, printre altele). intr-adevar, multe cacaturi pe hartie, poate prea multe.
chiar ii spuneam unui “tanar autor”, la intrebarea “merita manuscrisul meu?”, ii spuneam “mai, gandeste-te tu daca ce spui merita unu-doi copaci, sau cati or fi, si daca tu esti ok cu asta, atunci da-i bataie.”
eu, ca autor, am hotarat sa mai public pe hartie doar proza, pentru ca este foarte greu sa citesti pe net un roman. cat despre urmatoarele volume de poezie, cand si daca or mai fi, in pdf si, daca cititorul tine neaparat, si-l poate printa. cred ca e o chestie de bun simt, poate se vor simti si altii.
Mie mi se pare ca acea filtrare prealabila, realizata de un numar (adesea prea restrans) de indivizi (care, btw, favoriza o cenzura bazata pe criterii mai mult sau, frecvent, mai putin intemeiate) corespundea nivelului de cultura si de educatie al societatii la vremea respectiva. Nu stiu in ce masura ar mai accepta cineva astazi acel tip de filtrare, daca ar fi extins la nivelul intregii maculaturi electronico-neuronale. S-ar putea spune ca filtrarea publica este caracteristica societatii democratice, venind in sprijinul dreptului la informare al cetateanului si al libertatilor de opinie, exprimare, constiinta. S-ar putea spune. Doar daca s-ar mentine tacerea in ceea ce priveste avantajele pe care noua filtrare le ofera pentru infiltrare. A manipularii maselor. A unei cenzuri mult mai fine si nunantate.
Iullyan, acum prostia pare s? fie peste tot pentru c? se comunic? mai u?or decât înainte.
Andrei, sunt multe de discutat aici, sunt dator cu o ie?ire.
Ayak, într-adev?r filtrarea prealabil? favoriza cenzura, la fel cum filtrarea public? favorizeaz? bruiajul ?i meritocra?ia pe baza acceptului public (ceea ce publicul gust? este valoros).
Nu neg c? sunt mai multe ?anse la creativitate în configura?ia actual?, îns? pân? la aceast? creativitate, se arunc? mult?-mult? maculatur? pe pia??.
Acest lucru îmi spune c? filtrarea public? nu e suficient? ?i trebuie cobororat? cu o auto-filtrare (care s? tr?deze existen?a unor repere).
si reciproca prostiei – valoarea e la fel de usor transmisibila acum 😀
exista mai putina valoare decat in timpurile “cenzurii”?
nu cred.
exista mai multa? poate… tocmai din cauza usurintei de-a face “brainstorming-ul global”
pierduti, ori cautatori in “paradoxul abundentei”
Pingback: A evolua înseamnă a greşi cu costuri mici | Adrian Ciubotaru
Pingback: Puțină atenție, vă rog! | Adrian Ciubotaru