Exista un set de expresii/cuvinte/fraze ce le folosesc in functie de persoane, imprejurari si anotimp. Le rulez uneori obsesiv, le mixez, inventez unele, le reiau pe altele si tot asa. Ele pot constitui un liant social, uneori catalizeaza relatii incepute cu greu, alteori unge o despartire deja petrecuta si tot asa.
1. Cand cineva iti povesteste ceva, abia esti atent, il intrebi:
– Pe bune?
– Da!
– Bravo!
In functie de relatia cu persoana respectiva acesta se poate supara (Bravo! ascunde vizibil o condescendenta) sau poate zambi intelegand lipsa de interes fata de chestiunea povestita si modul simpatic prin care ii dai sa inteleaga acest lucru.
2. Cand cineva o ia pe aratura, cand cineva emana truisme cu aerul unei sapientialitati la cei 20 de ani ai sai, cand gaura de la macaroana este inventata subit, cand se fac glume din neinspiratia unui subiect mai inspirat de conversatie, cand cineva ti-e drag etc. atunci este cazul sa-i spui celuilalt :
– Tu ai nevoie de-o comisie! Tu ai nevoie de un institut de cercetare creat special pentru tine.
– O comisie condusa de un comitet, cum mi-a sugerat Andrei Crivat.
Aceasta replica (dincolo de diagnosticul clinic) ascunde postulatul generos al unicitatii fiecaruia din noi. Observi (esti atent, asculti) unicitatea din celalalt, nu e un caz simplu, nu poate fi cuprins de o simpla expertiza etichetoare. Asadar, este o replica flatanta.
In curand, voi reveni cu povestea altor expresii pe care le-am folosit si le folosesc (undele dintre ele exportate cu succes catre vocabularul sarac al celorlalti. Exista o criza de modele in societatea contemporanana & shit…
Bravo 🙂 !
Chiar asa?
Mi-a placut primul punct. La cate trebuie sa auzi pe lumea asta, sa feliciti pentru turuiala in mod nu condescendent, ci malitios, e OK.
In ceea ce priveste punctul 2, poate “Tu ai nevoie de-o comisie! Tu ai nevoie de un institut de cercetare creat special pentru tine”, este o vorba care cere din partea ta un efort – darul pe care-l dai in schimbul cuvintelor celuilalt. Dar in ziua de azi, cand se vorbeste atat de mult, oare nu-i mai nimerit un simplu gest al capului?
da, se vorbeste mult si se asculta putin. Sunt in fiecare zi martor si participant al discursurilor multiple intre doi sau mai multi parteneri /prieteni etc. Fiecare vorbeste pe frecventa sa, fiecare e cufundat in povestea ta incat ajungi sa te intrebi daca suntem contemporani intre noi.
Pingback: Replicile saptamanii at Jurnal de noapte