A dori sa traiesti intr-un alt timp este un emotionant exercitiu de imaginatie ce uneori pune in valoare calitatea in sine a timpului propriu in care traim fiecare. Citeam la Radu un articol bun in acest sens si am cazut pe ganduri.
Nu cred ca generatia noastra a pierdut acel human touch pe care generatiile anterioare (neincastrate atat de mult intr-o lume virtuala) il aveau. De asemenea, nu cred ca experienta internetului ne-a transformat radical intr-atat incat am fi structural diferiti de precendentii nostri. Suntem doar niste copii ai istoriei cu un simt ludic mai dezvoltat.

As fi vrut ca in adolescenta sa fi avut acces la internet (1995-1999), caci probabil n-as mai fi umplut caiete intregi cu jurnale si note de lectura, le-as fi postat pe net si probabilitatea de-a purta dialog cu oamenii preocupati de aceleasi probleme ar fi fost enorma. Mai tarziu, cand descoperit internetul si, mai ales descoperind virtutile sale sociale, nu m-am schimbat fundamental, insa anumite tentinte au fost catalizate, au fost insamantate de ceea ce Noica numea “bune intalniri”. O buna intalnire este o intalnire spirituala cu un alt om, este o interactiune umana ce te imbogateste. Poate fi relatia discipol-maestru, poate fi doua replici schimbate in tramvai, poate fi o partida de sex cu o necunoscuta. E genul de intalnire ce-ti propulseaza dorinta de comuniune cu semenii tai. Sunt punctele de inflexiune ce ne creaza amintirile that make our life worth living.

Aceasta dorinta de comuniune nu a fost si nici nu va fi alterata de nici o inventie tehnologica ce aparent ne creaza confortul proriei alienari. Nu suntem niste singuratici confortabili, parem mai degraba ca niste fiinte ce se zbat in fiecare zi in cautarea drumului catre Ceilalti. Majoritatea gandurilor noastre nu sunt despre noi insine, ci sunt despre legaturile  noastre cu ceilalti, sunt expresia cautarii Celuilalt. Niciodata nu ne-am gandit la noi insine ca la o insula independenta intr-un mare malaxor uman, ci aproape intotdeauna ne-am problematizat propria identitate in stransa legatura cu ceilalti.

Nu poti sa ramai uimit cata disponibilitate catre iubire exista in fiecare din noi. Nu poti sa ramai impasibil la naivitatea cu care cautam aproprierea de ceilalti, la fel cum nu poti sa nu admiri cautarea riscului acestei apropieri. Frica disperata de singuratate nu e un fenomen contemporan, a existat dintotdeauna. Si totusi, desi aparent acum detinem din ce in ce mai multe mijloace de-a lua legatura cu ceilalti, a ramas la fel de greu ca si inainte sa te deschizi cuiva, sa-ti risti increderea pe cineva. Te poti simti singur si printre oameni, cum spunea Saint-Exupery, insa, sa rescunoastem, niciodata nu a fost usor sa fii printre oameni, iar aceasta creaza farmecul si demnitatea acestei lupte. Asceza suprema, adevarata lupta spirituala nu este izolarea de lume, ci luarea ei in piept. Adevarata putere interioara nu e detasarea de lume, ci trairea in mijlocul ei fara sa te imbibi karmic de aceasta traire (am sa explic in curand ce inteleg prin aceasta expresie/atitudine pe care am invatat-o din Bhagavag-Gita).

“It’s the sense of touch. In any real city, you walk, you know? You brush past people, people bump into you. In L.A., nobody touches you. We’re always behind this metal and glass. I think we miss that touch so much, that we crash into each other, just so we can feel something”

Dincolo de diagnosticul aparent pesimist ale acestei replici, fraza ascunde o constanta umana optimista: totdeauna doi ochi vor cauta alti doi ochi pentru a crea o poveste. 

P.S.: Pozele au fost facute de Darius.