Unul dintre lucrurile frumoase specifice Sărbătorilor este că poți pierde timpul fără să te simți vinovat. Nu trebuie să faci nimic productiv sau util. Mai mult, nu trebuie să faci nimic.
E greu totuși să nu faci nimic şi, prin urmare, într-una din zile, imediat după Crăciun, am căutat să văd un serial nou. Am răsfoit niște topuri, am citit niște recenzii și m-am pricopsit cu Game of Thrones.
Primul episod, al doilea episod, al treilea episod. Fără să-mi dau seama, nu m-am mai putut opri. În câteva zile, am văzut toate cele trei sezoane.
Lucrurile nu s-au oprit aici. Apoi am împrumutat cărțile (mulțumesc lui Bobby) și, duminică seara, am terminat primele două volume.
Este o serie fascinantă, scrisă admirabil, cu o mulțime de personaje și cu destule răsturnări de situație. Aflându-mă totuşi în pragul unei dependențe, am decis să mă opresc.
Voi continua celelalte volume în următoarea vacanță.
Întreaga serie – care sparge multe dintre clişeele genului fantasy – este o uriașă metaforă în jurul puterii: ce trăsături morale sau imorale te ajută să câștigi puterea sau să o pierzi, care este legătura dintre puterea politică, religioasă și cea financiară cu adevărata putere. Ce este puterea și unde se află ea?
Petyr Baelish: “Chaos isn’t a pit. Chaos is a ladder. Many who try to climb it fail and never get to try again. The fall breaks them. And some are given a chance to climb; they cling to the realm or the gods or love. Only the ladder is real. The climb is all there is.“
Varys: “Power is a curious thing…Three great men, a king, a priest, and a rich man. Between them stands a common sellsword. Each great man bids the sellsword kill the other two. Who lives, who dies? Power resides where men believe it resides; it’s a trick, a shadow on the wall, and a very small man can cast a very large shadow.“
Un talent de-al lui George R.R. Martin este de-a te face să-ţi fie frică pentru personajele cu care simpatizezi. Omul are o plăcere să măcelărească eroi “buni” şi niciodată nu eşti sigur de ce anume se va întâmpla după ce întorci următoarea pagină.
Si mie imi place Game of Thrones, la fel ca tine am inceput cu serialul si am continuat cu cartea. Cartea este mult mai buna (asa cum se intampla intotdeauna de altfel), insa apreciez mult actorii din serial, au fost foarte bine alesi.