Author Archives: Adrian Ciubotaru

Despre Tarom

Am zburat o singură dată cu Tarom (Bucureşti – Madrid şi retur) şi mi-au plăcut. S-a nimerit fix în perioada când acel vulcan islandez şi-a amintit că are personalitate şi personalitatea lui ne-a întârziat câteva zile prin Madrid.

În tot acest timp, cât eram blocaţi în capitala Spaniei, urmăream ştirile de pe site-ul Tarom cu speranţa deblocării spaţiului aerian. Am aflat apoi – de la nişte prieteni din companie – cum acele zile au fost un tur de forţă pentru ei, cum au lucrat de la 7 dimineaţa până târziu spre miezul nopţii, cum – dincolo de pierderile financiare – importanţi erau pasagerii blocaţi prin aeroporturile din toată Europa, cum telefoanele sunau şi lumea era îngrijorată.

Am revenit atunci în Romania după două zile întârziere, cu un zbor lin şi, când am aterizat pe Otopeni, am mulţumit în gând căpitanului Zamfir şi echipajului.

Săptămâna trecută – în cadrul unui eveniment cochet unde Dragoş Butuzea (care a spus şi două vorbe despre Lecturi Urbane) şi Doina Ionescu au făcut deschiderea cu un recital de texte literare despre călătorie ca situaţie existenţială –  Tarom a lansat primul spot de imagine din istoria sa de 56 de ani pe care vă invit să îl vedeţi mai jos:

De asemenea, în afara spotului de imagine, Tarom – o companie care a observat că notorietatea nu înseamnă neapărat reputaţie bună şi clienţi mai mulţi – va începe o linie de comunicare pe ideea Drumul ne formează, iar destinaţia ne defineşte.

Au mai scris despre eveniment Victor Kapra şi Alina Constantinescu.

Foto: Andreea Petria (22 de ani) – noua imagine TAROM

Câștigă un meniu-surpriză de la Wu Xing

wuxing-009

După cum povesteam în articolul anterior, pentru a comunica cele 44 de minute necesare serviciului de livrare express, Wu Xing premiază cu un meniu-surpriză primii 44 de comentatori ai acestui articol în timp util.

În timp util înseamnă că și ceilalți colegi de campanie – Miruna, Alex Negrea şi Chinezu – vor veni cu aceeaşi ofertă. Aşadar, să vedem cine ajunge primul la cei 44 de comentatori şi cine premiază pe cine!

Update: Concursul s-a încheiat. Felicitări, Chinezu!

A vorbi de rău un seamăn

Unul din indiciile maturității este capacitatea de-a te pune în pielea celuilalt, este imaginarea situației celui de lângă tine, este încercarea de-a privi lumea prin ceea ce simte el. Toți suntem capabili de empatie, însă nu toți ne străduim în această direcție, iar a nu te interesa de poziția celuilalt înseamnă a nu lua act de prezența sa ceea ce presupune în mod evident o lipsă de respect.

A vorbi de rău foștii prieteni, fostele iubite sau iubiți este unul dintre cele mai dezagreabile trăsături umane din două motive. În primul rând, presupune lipsa de respect față de o persoană cu care am interacționat într-o anumită perioadă de timp, iar în al doilea rând presupune o lipsă de respect față de persoana prezentă care este martorul unei tirade despre un terț pe care îl cunoaște sau nu.

A vorbi de rău despre cineva cu care ai interacționat o anumită perioadă presupune propria naivitate de a-ți face iluzia că acea persoană acum reprobabilă și nefrecventabilă a fost totuși – din perspectiva ta – la un moment dat totuși destul de frecventabilă.

Este acceptabil să vorbești de rău de celălalt atunci când acest discurs are rol de prevenire (și nu pornește din resentiment) și mai ales atunci când trăsăturile sale negative sunt prezentate în același tablou cu eventualele calități.

Înțeleg că moștenim bârfa de la primate – și ele schimbau informații (utile pentru dinamica grupului) despre un terț absent, însă atunci când acest discurs pornește din resentiment și este unidimensional (nu conține niciun lucru bun despre celălalt), întreaga structură spune mai multe lucruri despre bârfitor decât despre cel bârfit.

Când cineva vorbește de rău pe cineva, pe lângă faptul că această situație trădează lipsa sa de inteligență de vreme ce s-a lăsat înșelat de cineva pe care acum în desconsideră, ne face să ne gândim că și noi înșine putem fi în postura mai puțin doriță a celui vorbit de rău.
“Cred că vorbește la fel și de mine”

A vorbi de rău un seamăn poartă cu sine niște costuri sociale care – în cazul persoanelor inteligente – sunt evitate prin a vorbi de bine sau a nu vorbi deloc despre cineva absent și care implicit nu se poate apăra și nu-și poate prezenta propria versiune a poveștii.

Legătura dintre copyright, lectură și dezvoltarea unei națiuni

Did Germany experience rapid industrial expansion in the 19th century due to an absence of copyright law? A German historian argues that the massive proliferation of books, and thus knowledge, laid the foundation for the country’s industrial might.

In Germany during the same period, publishers had plagiarizers — who could reprint each new publication and sell it cheaply without fear of punishment — breathing down their necks. Successful publishers were the ones who took a sophisticated approach in reaction to these copycats and devised a form of publication still common today, issuing fancy editions for their wealthy customers and low-priced paperbacks for the masses.

The prospect of a wide readership motivated scientists in particular to publish the results of their research.

Citește întreg articolul

Nimic nu este întâmplător. Coincidențe și destin

Coincidența a făcut ca această carte să nimerească în mâinile mele în mijlocul unei perioade pline de coincidențe și semne la tot pasul.

hopcke
E o greșeală să mustrăm romanul că se lasă fascinat de coincidențele misterioase… dar suntem îndreptățiți să-l mustrăm pe om că rămâne orb la asemenea coincidențe în viața sa de zi cu zi. Căci astfel viața lui pierde o dimensiune a frumuseții. (Milan Kundera)

Coincidențele ne dezvăluie frumusețea, ordinea și coerența poveștilor pe care le trăim.

În toate tipurile de evenimente sincronistice, semnificația evenimentului pentru cei implicați este cea care face legătura între lăuntric și exterior.

Evenimentele sincronistice au patru trăsături:
– sunt acauzale
– implică o trăire afectivă profundă
– conținutul unui asemenea eveniment are o natură simbolică
– se petrec în momentele schimbărilor importante din viața noastră.

Ideea că se pot petrece cu noi evenimente aleatoare, evenimente pe care n-avem cum să le controlăm, dar ne pot afecta profund, este o idee care provoacă anxietate celor mai mulți dintre noi. Continue reading

Lecturi Urbane: când tinerii se implică și orașele citesc

59497_149103245130017_134103369963338_220753_7550534_n
Personal, în ultimele săptămâni, am fost în vacanță de Lecturi Urbane, însă am urmărit cum starea de spirit se propagă și cum din ce în ce mai multe orașe se alătură în povestea unui proiect de succes.

Zilele trecute, după lunga absență, m-am revăzut cu echipa, am selectat cărțile donate de-a lungul verii (de dăruit în cadrul evenimentelor, manuale pentru studenți, de dus la reciclat) și am pus la cale următoarele evenimente în București (pentru că știm că mulți așteaptă să revenim).

În timp ce capitala a fost în vacanță, orașele din țară n-au stat locului și s-au pus pe treabă, unul după altul.

Îmi aduc aminte de povestea de astă-vară trăită la Lecturi Urbane Câmpina și mă gândesc căt de norocoși suntem că avem asemenea tineri. Săptămâna trecută, aceiași copii – mai responsabili social decât mulți adulți – au pus la cale o a doua ediție specială de Lecturi Urbane în Câmpina. Au citit în parc pe 17 septembrie, iar pe 18 septembrie au inaugurat un spațiu de lectură într-o cofetărie având ca invitat de onoare pe Alice Năstase (pe care nici chiar noi, cei din București, n-am îndrăznit s-o invităm).
I-am cunoscut pe Cosmin, Corina, Ioana, Bianca și toți ceilalți și știu că pun mult suflet în tot ceea ce fac acolo și sunt conștienți de exemplul pe care îl oferă celorlalți tineri și contribuția lor la binele comunității.

La Arad am cunoscut astă-vară niște oameni absolut minunați. Cristina, Daniel, Adrian și toată gașca arădeană au pus la cale Lecturi Urbane Arad și sunt foarte activi. Au lansat prinarad.info, s-au dus la Lecturi Urbane Lipova, iar Daniel are acum propria emisiune și una dintre ediții – vezi video – au dedicat-o Lecturilor Urbane.

Între timp, au apărut noi orașe pe harta României care crește prin lectură și povestea este abia la început. Cei din Vălenii de Munte au citit și – după cum spun – s-au bucurat făcând asta. La Lipova au cântat, s-au jucat și au citit, după cum am citit pe dubluq.ro. La Drăgășani au citit recent în cadrul celei de-a doua ediții locale de Lecturi Urbane, iar dacă te gândești la desfăsurarea de forțe și de entuziasm pe care o fac puștii de acolo, îți este imposibil să nu te gândești la un viitor mai bun pentru noi această țară.
Mediaş a fost pus pe hartă de Daniela Toma şi a citit până acum în cadrul a două ediţii de Lecturi Urbane.
Și să nu mai spun de Tecuciul Gabrielei care e pusă pe fapte mari și despre care vom mai auzi de bine în viitor!

Craiova revine cu a doua ediție, la Onești, Zalău și Buzău au început pregătirile pentru Lecturi Urbane, iar pentru Bacău, Claudia Tocilă deja a început să se streseze în felul ei sufletist.

Dragoș Butuzea ni s-a alăturat și a început să recomande cărti – cine altcineva ar fi fost mai potrivit? –  pentru orasulciteste.ro (site care va suporta în curând o schimbare vizuală de zile mari).

Există o Românie tânără care nu s-a născut înfrântă, care vine din urmă pusă pe fapte mari și care merge înainte pe un drum mai responsabil decât cel pe care l-a moștenit și când spune acestea nu mă gândesc doar la Lecturi Urbane, cât și la Let’s Do It, Romania! și la multe alte proiecte de implicare socială care, cu timpul, vor schimba chipul obosit unei țări.

poza este luată din albumul de la Lecturi Urbane Câmpina

Cu scuterul de la Wu Xing prin Bucureşti

166426398-fcd5c9abae683dc454e8bfbd9d39b54d.4c9aece0-scaled
Acum câteva zile anunţam pe twitter că – în cadrul unei campanii – voi face ceva ce n-am mai încercat până acum şi chiar astfel a fost.

Wu Xing – primul restaurant chinezesc cu livrare exclusiv la domiciliu – doreşte sa comunice serviciul de livrare express – în 44 de minute – şi pentru a fi convingători ne-au oferit două scutere – mie şi lui Alexandru Negrea – pentru a ne plimba prin Bucureşti şi a face livrări la câţiva dintre prietenii noştri.

Totul a început într-o zi noroasă când ne-am ţinut unul după altul cu scuterele şi-am făcut prima oprire în plină redacţie Tabu. O sunasem pe Cristina Bazavan doar să o întreb câţi sunt în redacţie şi mare le-a fost supriza când ne-au văzut întrând în birouri cu casca pe cap şi cu pachetele de mâncare chinezească la noi.

Prin caracatiţa traficului bucureştean, scuterul este un mijloc de locomoţie foarte util şi rapid şi este mai puţin înfricoşător decât pare la primul gând. Am făcut 10 minute de la sediul Tabu (undeva în apropierea Gării de Nord) până la sediul Bookblog (lângă Obor). Ajunşi în faţă, l-am sunat pe Andrei Roşca – care ştia doar că îl vom vizita cu un pretext oarecare, l-am rugat să se uite pe geam, să râdă şi apoi să coboare. Pentru faptele bune pe care le fac cu Bookblog, meritau să fie recompensaţi – doar pe Andrei şi Adriana Cocic i-am găsit la datorie – cu câteva meniuri de la Wu Xing.

Ina
glumea acum câteva zile că va saluta pe fiecare scuterist, însă dincolo de glumă chiar ești salutat de multe ori de ceilalți scuteriști în trafic, mai ales de cei care – ca și tine – fac diverse livrări la domiciliu.

În mod evident, când este vorba de a genera buzz pe Bobby Voicu nu ai cum să-l eviți. L-am găsit în plină muncă alături de Vlad Bălan și Victor Caraș și după ce s-au amuzat pe seama nostră, livratori de ocazie în căutarea menirii în viață, cu “Nu prea merge treaba cu blogging-ul și v-ați angajat la Wu Xing?”, ne-am pus cu toții să mâncăm.

În zilele urmatoare nu m-am dezlipit de scuter și mi-am făcut toată treaba cu el. Am fost la întâlniri de afaceri pe scuter, am fost la eveniment Starbucks (Monica Jitariuc m-a prins într-o poză seara târziu), am cărat niște pachete, am livrat cărți pentru câțiva prieteni și l-am lăsat pe Iulian să se plimbe în jurul casei și l-a ajutat pe Gabi Macovei să ajungă în siguranță acasă – ma rog, mai întâi (mai mult forțat) pe la benzinărie.

După această experiență, am ajuns să mă uit altfel la cei aflați pe scuter.

Scuterul se va plimba câteva zile și pe la alți doi bloggeri și în curând va urma un concurs-surpriză în cadrul aceleiași campanii Wu Xing – pe care îi puteți urmări atât pe twitter, cât și pe Facebook.

Puțină atenție, vă rog!

2533094398_c496c0555b_z
În mare parte, civilizația actuală este un imens sistem de bruiaj. Lumea se micșorează și devine plată, timpul se accelerează și viteza dăunează poveștilor, devenim mai inteligenți (nu neapărat mai înțelepți!), comunicăm mai bine, însă în același timp bruiajul este din ce în ce mai puternic. Dacă din ce în ce mai mulți oameni au început să aibă microfoane pentru prezența lor (de exemplu, prin social media), în mod firesc microfonia este în floare.

Există culturi diferite, ritmuri diferite, mize diferite. Totul se întâmplă în cadrul unei orchestre cu instrumente neacordate și instrumentiști necontemporani unul cu altul, iar rezultatul nu este un concert cu o muzică specifică, ci o imens sistem de bruiaj cu microfoniile aferente.

În mijlocul acestui vacarm, tu ai o singură monedă de schimb: propria ta atenție după care toți aleargă. Totul din jur se zbate pentru atenția noastră. Internetul, comentatorii de pe blog, prietenii de pe Facebook, cei pe care-i urmăreşti pe twitter, reclamele, prietenii, clienții, iubita şi părinţii. Toți caută să îți devină memorabili.

Dincolo de acest vacarm, noi trebuie să facem diferenţa între maculatură şi lucrurile cu adevărat valoroase, între mitomanii şi adevăratele poveşti, între microfonie şi adevărata muzică, între junk şi stil, între fast food şi lucrurile care te hrănesc cu adevărat.
Scriu toate acestea pentru că majoritatea oamenilor nu sunt în mod real atenţi la ceea ce trăiesc şi mai ales nu-şi aud propria muzică interioară. Majoritatea oamenilor se mişcă – cuplaţi la pilotul automat – pe nişte autostrăzi socio-afective constituite din joburi, familii, prietenii şi reţele sociale.

Puţine lucruri din cultura noastră ne învaţă cum să devenim mai atenţi la ceea ce trăim (îmi vine în minte buddhismul) şi mai ales cum să facem diferenţa între muzică şi microfonie. Puţine lucruri din ceea ce trăim ne învaţă ce este acela discernământ.

Discernământul este acea calitate care ne permite să extragem sens (sensul este moneda de schimb a dezvoltării personale) din ceea ce trăim. Discernământul (calitatea de-a vedea semnele din jur) poate face diferenţa între o poveste şi o notă de subsol.

În ciuda acestui bruiaj general, sunt oameni care reușesc să-și compună propria muzică interioară, care văd propriile semne şi visează atenţi şi deschişi la propriul drum. A fi atent înseamnă a prețui cu adevărat timpul pe care îl petreci aici.

Cât din ceea ce trăiești îți oferă o poveste? Câte zile trăite îți oferă la finalul lor sentimentul că s-au întâmplat pentru dezvoltarea ta? Câți din oamenii din jurul tău îţi dau senzația că i-ai întâlnit la momentul potrivit în drumul tău?