Sunt oameni care, începând cu fiecare luni a oricărei săptămâni, promit să își schimbe viața, iar acest sindrom este aproape generalizat la fiecare început de an. Nu cred în iniţiativele de moment, dar sunt convins de posibilitatea de a începe o schimbare indiferent dacă este ianuarie, iulie sau noiembrie.

Dorinţa proprie de schimbare este abia primul pas dintr-un mai amplu proiect de sine care include vise, idealuri, obiective şi modalităţile de a le îndeplini. Simpla dorinţă de schimbare, dacă nu este cuplată o foaie de parcurs, va avea o rată foarte scăzută de succes.

Modalitățile reușitei unui proiect de sine țin mai ales de rigorile unei discipline (care trebuie să includă neapărat şi un time management). E ciudat și destul de banal să observi că majoritatea entuziaștilor duc o lipsă acută de disciplină și nu e de mirare de ce entuziasmul singur schimbă atât de puține lucruri în jurul nostru şi se pierde atât de uşor.

Din păcate, disciplina nu are o imagine bună, nu este asociată libertății de mișcare și nu a fost prezentată nicăieri ca fiind un lucru distractiv. Există totuși disciplină care te crește pe dinăuntru, nu implică plictiseală, e plină de provocări și, mai mult decât atât, it gets things done.

Un proiect de sine include atât întrebarea unde te vezi peste 5 ani?, cât mai ales răspunsul la cum vei ajunge acolo?.

La urma urmei, prezenţa sau absenţa unui proiect de sine este ceea ce separă victoriile de înfrângeri.

Poza care ilustrează acest blog a fost făcută în martie la primul meci de rubgy la care am participat și simbolizează pentru mine atitudinea în fața multor situații pe care mi-am propus-o pentru anul 2010.

Am fost și sunt convins că lucrurile se întâmplă în jurul atitudinii pe care reușesc să o susțin indiferent de orice risc. Această atitudine este strâns legată de prietenii care au fost alături, de oamenii pe care i-am cunoscut și cei alături de care am lucrat.

Am multe motive de mulțumire și recunoștință, cu atât mai mult cu cât în 2010 am experimentat, am improvizat și m-am dat peste cap mai mult ca altădată. Mi-am urmat idei, punând la încercare răbdări, iar pentru acest lucru nu pot fi decât recunoscător.

În anul care tocmai se încheie mi-am depășit inhibiția de a scrie articole plătite pe blog, iar între timp am ajuns să mă pot întreține prin acest mecanism care îmi oferă timpul și liniștea să mă dedic lecturilor, filmelor, prietenilor și proiectelor în care cred.
Pentru aceste lucruri mulțumesc atât cititorilor acestui blog, prietenilor de pe Facebook și celor de pe twitter, cât și agențiilor – de PR și de publicitate – cu care am colaborat în nenumărate campanii și proiecte online.

Am purtat în spate – alături de o echipă pasionată – unul dintre cele mai ample proiecte promovate în mediul online: Lecturi Urbane. 2010 a fost anul în care povestea Lecturi Urbane s-a extins de la un singur oraș la peste 30 de orașe (hartă), iar procesul e abia la început, mai este mult de muncă în anul viitor.

Am cunoscut oameni extraordinari, am participicat la proiecte frumoase, am vorbit la diverse evenimente, am călătorit mai mult ca în alți ani, am căzut, am căpătat îndrăzneala de a greși, m-am ridicat și nu de puține ori am simțit cât sunt de norocos, iar pentru aceste lucruri nu pot decât să fiu recunoscător.

“Încă un articol despre poveşti, poate cititorii tăi s-au săturat, oamenii au alte probleme” mi-am spus când mi-am notat câteva idei pentru acest articol după ce, revenit azi noapte de la o petrecere, am recitit Pe strada Mântuleasa.

Cred că poveștile fac parte din cifrul propriei noastre vieți și, mai mult decât nevoia de  a le citi și asculta, avem nevoie să le creăm noi înșine, să le trăim pe pielea noastră, să le punem la încercare.

Există o legătură între povești și sensul pe care îl acordăm propriei noastre vieți, iar lipsa poveștilor ar sărăci atât de mult natura umană încât cu greu mi-aș putea imagina ceva mai specific omului decât o poveste.

Dacă viața este un imens camuflaj (sunt destule semne care indică această idee), sunt convins că acest camuflaj este constituit de o rețea de povești. O reţea de poveşti în care sunt topite vieţile noastre, o reţea de poveşti care conturează destine, iubiri şi opere.

Nu există privire aruncată asupra lumii care să nu aibă în spatele ochilor o dorinţă de a căuta povestea existenţei noastre în această lume.

O mie şi una de nopţi este destinul tuturor în măsura în care toţi trebuie să ne spunem propriile poveşti în faţa morţii. Moartea adevărată este lipsa de poveste, este opacitatea unei vieţi lipsite de provocări, poveşti de dragoste şi suferinţe iniţiatice. Oamenii îmbătrânesc mai repede dacă nu sunt susţinuţi de o poveste.

Poveştile se întâmplă chiar dacă nu sunt reale, Crăciunul este plin de sens chiar şi dacă Isus n-ar fi existat.

Nu există o asumare plenară a vieţii care să nu aibă în centrul ei o poveste care aşteptă să fie creată, trăită şi spusă mai departe. În lumina acestei idei, doresc să vă urez Sărbători fericite!