Primesc uneori mesaje atât de pline de ură încât ar trebui să cred că simpla mea existență este deranjantă. E firesc să nu par simpatic tuturor, am ca orice om defectele și aroganțele mele, însă ardoarea cu care unii doresc să-mi comunice antipatia lor îmi spune că problema nu este la mine, ci la ei înșiși.

Am și eu, din nou, ca orice om, antipatiile și preferințele mele, însă nu încerc să investesc prea mult timp și atenție în această direcție. Aș deveni total neproductiv dacă m-aș focusa pe oamenii care nu-mi plac și încerc să nu-mi risipesc timpul pe activități și gânduri care nu numai că nu m-ar ajuta, dar mi-ar și dăuna.

Sunt totuși oameni atât de “generoşi” cu timpul lor încât şi-l oferă fără nicio reținere criticând, înjurând și invidiind pe alții sub protecția anonimatului. Îmi dau seama că omul este o ființă complexă și nu este exagerat să îți imaginezi că același invidid care îți poate sparge capul cu o bâtă de baseball după un incident în trafic, aceeași persoană vine acasă și-și ia în brațe soția și fiica cea mică, însă nu pot înțelege pe cineva care își ia din propriul timp să scrie un comentariu sau un e-mail doar pentru a-și transmite propria furie și neputință.

Sunt convins că cineva care se comportă abject pe internet poate fi o persoană decentă în viața de zi cu zi, însă nu pot prețui o opinie care e transmisă fără argumente, într-un stil agresiv și resentimentar.

Îmi administrez propriul spațiui virtual (blogul și conturile pe rețelele sociale) după propriile principii și îmi vine greu să accept pe cineva care îmi intră în casă plin de noroi și începe să arunce cu înjurii. E o lipsă de respect atât față de timpul meu, cât și al celuilalt.

Am împrumutat din viețile oamenilor pe care îi admir ideea că mult din ceea ce mi se întâmplă constituie o iniţiere cu un mic mesaj scris pe spate. Un eşec, o boală, o despărţire sau un nou proiect. Uneori mişcări deloc întâmplătoare ale unor plăci tectonice, iar alteori amintiri recurente ale aceluiaşi eveniment.

Mulţi ani am avut coşmarul că trebuie să dau din nou bacalaureatul, deşi experienţa în sine n-a fost traumatizantă. Simţeam totuşi că evenimentul a constituit un prag, o trecere de la o viaţă veche la una nouă. Nu este un accident că în faţa unor praguri îmi aduc aminte de experienţa unor încercări anterioare.

Diferite praguri ale vieţii pot devin etape în drumul unor iniţieri. Diverse întâmplări – unele situate la mare distanţă în timp – devin coerente atunci când sunt puse în schema unei iniţieri. Cât am rămas, cât am crescut în urma lor?

Mi-e imposibil să-mi privesc viaţa fără să nu mi-o imaginez ca o iniţiere. Altcumva mi-ar fi greu să găsesc sens în toate neîmplinirile, în toate imperfecţiunile şi defectele. Trebuie să însemne ceva că n-am dus cutare lucru până la căpat sau că n-am început alt lucru. Trebuie să fie un sens în spatele nestatorniciei pe care mi-o reproşez în multe aspecte ale vieţii. La fel cum, trebuie să fie un sens încrifrat în temerile şi angoasele care îmi poartă chipul.

Aceste praguri, aceste întâmplări răsfirate pot deveni iniţieri şi pot contura acel spaţiu initim numit for interior. Propria casă intimă, propriul ghid şi propriul demon.

Știu cu câtă rezervă și cu cât orgoliu este privit orice text motivațional, la fel cum știu că oamenii “inteligenți” nu citesc Coelho tocmai pentru că este plin de teme motivaționale și reciclează idei din mitologia universală.

Există o reținere automată când ceilalți ne spun ce și cum să facem pentru că presupunem (de multe ori în mod corect) că noi înșine știm cel mai bine de ce avem nevoie, la fel cum avem o alergie faţă de reţete (fă aia şi aia şi te vei mântui!).

M-am apucat să citesc literatură self-help din curiozitate (să văd cu ce se mănâncă), iar cu timpul, dincolo de toată maculatura inspirațională, am început să găsesc idei cu care rezonez. The Secret este în mod categoric exagerat, însă am observat că atunci când îți dorești cu ardoare un lucru (însemnând să lucrezi în numele acestei dorinţe), sunt foarte mari șansele să ţi se întâmple. E un tipar care se repetă atât de des, încât dacă duci ideea mai departe, poți ajunge uşor la intuiția că Universul chiar îţi recompensează eforturile.

Multe elemente din această literatură self-help pot fi găsite în basmele, poveștile şi miturile de pretutindeni. Eroi care îşi urmează visul, personaje care luptă pentru misiunea lor, prinţi care pleacă de acasă pe drumul care parcă se conturează cu fiecare pas.

Am fost învăţaţi totuşi că viaţa nu este ca în basme (de parcă în basme totul e roz, de parcă eroul nu face sacrificii sau nu suferă). În plus, multe din ideile acestea optimiste sunt promovate de o literatură de duzină cu parfum american care îndeplineşte toate motivele pentru a fi circumspecţi.

Mai multe decât atât, piaţa e plină de şarlatani care se folosesc de dezorientarea multora pentru a câştiga un ban, de tot felul de antreprenori şi traineri care îţi repetă că ai nevoie de pasiune pentru a avea succes, că trebuie să crezi  în tine cu orice preţ, iar toate acestea într-o ţară care parcă priveşte cu suspiciune orice succes.
Pentru a da apă la moară acestor reţineri, urmăriţi acest filmuleţ şi vă veţi cruci cât de prost poate fi plasată încrederea în sine la unii oameni!

Există o competiţie între poveştile de succes şi cele triste şi urmărim la fel de mult victoriile, cât şi dezastrele pentru că ambele situaţii conţin lecţii utile pentru condiţia umană. Uneori de ce ţi-e frică nu scapi, iar alteori eşti blestemat să ţi se îndeplinească dorinţele.

Vreau să închei cu un citat care îmi este foarte drag:
“Pluteşte drept înainte, şi dacă pământul pe care-l cauţi nu există încă, fii sigur că Dumnezeu îl va crea pentru a-ţi răsplăti îndrăzneala“. (Regina Isabel a Spaniei către Cristofor Columb)

*Titlul acestui articol este inspirat dintr-o replică din Fight Club

Nu trebuie să asculți mult timp un om de succes (un scriitor, un actor, un antreprenor sau chiar un politician) pentru a ajunge la unul dintre numitorii comuni ai succesului: sacrificiile făcute pentru carieră, pentru împlinirea propriului vis. Un alt punct comun al acestor povești de succes este că sacrificiile ajung să fie scăldate de o lumină caldă atunci când se vorbește despre satisfacțiile obținute, despre mulțumirea de a fi rămas fidel sieși și pasiunea de a munci pentru împlinirea propriilor idealuri. Continue reading →