Author Archives: Adrian Ciubotaru

Suntem mai mult decât frustrările noastre

De multe ori, principiile mele încearcă să maschez temeri şi angoase pe care nu doresc să le confrunt. Nu pot mânca o felie de pizza cu fundul pe bordură nu neapărat pentru că am principii care-mi spun că pizza se mânca doar la masă, ci pentru că această postură este dincolo de confortul social pe care mi-l asum în mod obişnuit. Nu accepţi să fii luată în braţe în public nu pentru că ai un principiu asociat acestei stări, ci mai degrabă o teamă.

În virtutea unor principii de management, cineva îmi spunea zilele trecute:
“Eu nu pot să organizez un eveniment în modul cum îl organizaţi voi. Eu trebuie să ştiu câţi oameni chem, câţi îmi confirmă că vor veni şi câţi vin!”
În virtutea nevoii de control, în virtutea fricii de eşec, în mijlocul riscului de a o da în bară în stil mare.

Frica în sine este bună, mă ţine alert şi e plin de energie, însă atunci când este ambalată în principii, începe să lucreze împotriva mea. Frica este bună atunci când îndrăznesc în ciuda ei, iar nu atunci când încerc să o ocolesc cu raţionalizări ulterioare.

Curajul nu este absenţa fricii. Curajul se întâmplă atunci când mergi înainte în ciuda fricii.

Principiile sunt elemente prin care identitatea noastră devine coerentă pe plan social, însă în acelaşi timp pot deveni o cămaşă de forţă pentru dezvoltarea personală.

Nu îmi place să sap în spatele unor gesturi pentru a găsi frustrări sau copilării nefericite şi nu caut dedesubturi pentru că una din sursele optimismului meu spune că suntem mai mult decât frustrările noastre.
Anumite frustrări şi anumite complexe  pot constitui o etapă în explicarea unui fapt, însă ele singure nu epuizează dimensiunile faptului. Anumite bătăi luate în copilărie pot explica ce fac eu acum, însă nu mă justifică şi nu mă scuză. O copilărie nefericită mă poate face şi violator în serie, şi mare artist.

Complexul de inferioritate care te motivează să faci mai multe şi să mergi mai departe este acelaşi complex de inferioritate care te face nesigur, ezitant şi defetist.

Să folosesc o expresie învăţată în şedinţele de brainstorming, frustrările sunt la prima mână. Dacă te uiţi în urma gesturilor afli destule frustrări, însă dacă priveşti înaintea lor găseşti idealuri, vise şi obiective.
Este mult mai practic şi onest să judecăm oamenii nu după frustrările lor, ci mai ales după visele lor. Vom afla astfel că mulţi oameni au făcut lucruri frumoase şi măreţe din copilării nefericite, din frustrări sexuale şi complexe de inferioritate.

Câtă energie socială poţi manipula?

Acest articol este continuarea De ce Universul este cuplat la dorinţele noastre? şi va vorbi din perspectiva personală a cuiva care ţine un blog de mai mult de patru ani de zile şi are conturi active pe diverse reţele sociale.

Social Media este autostrada unde care pasiunile mele devin filtre sociale prin care periez zilnic informaţie şi persoane. Dacă înainte puteam comunica o pasiune doar în cerc restrâns, acum o pot comunica – prin blog, de exemplu – către mii de oameni. Astfel, pasiunea mea devine un semnal foarte puternic aruncat în mediul social din jurul meu.

O mică precizare. Când spun “mediul social din jurul meu” sau “am grijă cum mă port în societate”, înţeleg că societate poate însemna şi mulţimea cititorilor mei, la fel cum mediul social poate însemna şi mulţimea prietenilor de pe Facebook. Prin urmare, prezenţa mea în social media trebuie să comporte aceleaşi rigori după care ar trebui să mă ghidez şi în viaţa reală.

Dacă înainte doar un grup restrâns (familie, prieteni, colegi) se puteau roti în jurul dorinţelor mele exprimate social, acum am şansa să prind în dorinţele mele un cerc de oameni mult mai larg.

Teoria mea este următoarea: Continue reading

Conform unor studii

“Conform unor studii” este expresia magică a ultimilor ani. Prin aceste cuvinte, ultimele descoperiri ale ştiinţei se varsă către noi, profanii. Studiile sunt veriga lipsă între cunoaşterea iniţiatică şi popularizarea către marele public. Studiile sunt echilibrul care reglează asimetria de informaţie între experţi şi diletanţi.

Zilele trecute am făcut un mic experiment pe câteva reţele sociale (facebook şi twitter) şi am rulat câteva studii, iar feed-back-ul primit a fost destul de interesant.

Ce este de reţinut? Unele studii au fost inventate, altele sunt banale, altele sunt contra-intuitive, unele sunt reale, altele sunt luate din Freakonomics, iar altele sunt pur şi simplu wishful thinking. Dincolo de acestea, deşi majoritatea ştiau că sunt studii inventate, am observat tendinţa de-a crede acele informaţii, acele studii care ne confirmă pre-judecăţile şi stereotipurile.
Nu căutăm acea cunoaştere care să ne scoată din zona de confort.

Conform unor studii, interviurile pentru angajare sunt încercări nereuşite de-a extrage informaţie relevantă despre o persoană.

Conform unor studii, 95% dintre femei declară că scenariile mentale ale barbatilor gen “dacă-mi va da o palmă” sunt total nerealiste.

Conform unor studii, 75% dintre domnişoarele care călătoresc zilnic cu metroul doresc să fie abordate.

Conform unor studii, tindem să credem acele idei care nu ne obligă să ne schimbăm comportamentul.

Conform unor studii, 15% dintre reply-urile primite de la persoane de sex opus au o conotatie erotică. (majoritatea au spus în acest caz că procentul este mult mai mare).

Conform unor studii, femeiele preferă in mod accentuat barbatii cu avatare alb-negru.

Conform unor studii, particula “conform unor studii” tinde să dea un parfum de credibilitate tuturor inepţiilor enunţate dupa.

Conform unui studiu, cei născuţi în orase sub 30.000 de locuitori îşi dezvoltă mai armonios personalitatea decât cei crescuţi în oraşe mari.

Conform unor studii, 92% dintre bărbaţi nu îşii exagerează în public aptitudinile erotice.

Conform unui studiu, femeile sunt atrase în mod iremediabil de bărbaţii care citesc cel putin o carte pe săptămână.

Conform unui studiu intens documentat, femeile sunt atrase mai mult de bărbaţii care poartă şosete negre decât cei cu şosete albe.

Conform unui studiu, sânii unei femei nu contribuie decât în mică măsură la sex appeal-ul ei.

Conform unor studii, o moldoveancă folosind retele sociale îşi găseşte cu 1,8 ori mai mulţi parteneri decât o femeie născută în altă parte. (vezi reacţii)

Conform unor studii, o brunetă cu studii superioare are la fel de multe şanse de a-şi găsi un partener pe net ca o blondă cu studii medii.

Conform unor studii, minţim mai des în zilele înnorate decat în cele însorite.

Capitalism: A Love Story (2009)

Am primit două invitaţii de la Costin Ilie pe twitter şi-am avut şansa să merg cu Dragoş să vedem Capitalism: A Love Story, ultimul film al lui Michael Moore.
E un film care merită văzut – dincolo de retorica lui Moore, generalizările uneori pripite – pentru că stârneşte nişte probleme:

1. Democraţia şi capitalismul sunt colerate, însă pot funcţiona separat. Moore susţine că sistemul capitalist înăbuşă democraţia. Fukuyama n-ar fi de acord cu această idee. El crede că democraţia atrage de la sine un sistem capitalist şi invers, capitalismul nu poate funcţiona decât într-o democraţie.

2. Ştiu de la un amic care lucrează la o firmă de recrutări că prima regulă predată oricărui viitor angajat este următoarea: Într-o companie nu este democraţie.
Poate fi – în cel mai bun caz – o meritocraţie unde eşti recompensat pe baza performanţelor proprii, însă aici vorbim despre altceva. Dacă astfel stau lucrurile, este destul de interesant cum acceptăm un sistem democratic în… civilie şi un sistem autoritar în viaţa de la muncă.

Michael Moore nu aduce totuşi nicio soluţie, prezintă cazul unor firme democratice (angajaţii au aceleaşi drepturi, decid în mod egal viitorul companiei, sunt toţi acţionari etc.), ideile lui au accente socialiste, iar în unele momente ale filmului ai impresia că urmăreşti fragmente de propagandă anti-capitalistă în cel mai comunist mod.

Citeşte şi: capitalismul: o poveste de amor ghebos

Guilty Pleasures la Radio Guerrilla

Guilty Pleasures este o rubrică destul de populară în emisiunea lui Bogdan Şerban [twitter] de la Radio Guerrilla în care ascultătorii sunt provocaţi să recunoască cu fruntea sus că asculta şi fredoneaza anumite – să le spunem melodii – care nu îi reprezintă.
Săptămâna trecută mi-a venit şi mie rândul, iar rezultatul este de un penibil înduioşător.
Ascultă înregistrarea şi reaminteşte-ţi muzica anilor ’90.

Ce filme am mai văzut

Zwartboek (2006) cunoscut şi ca Black Book este considerat unul dintre cele mai bune filme olandeze. Aglomerat cu cadre şi acţiune, o poveste de dragoste, o luptă pentru supravieţuire, o tânără evreică, compromisuri, trădări şi un final plin de răscumpărare.

Up in the Air (2009) îl trec pe lista de filme bune pe care trebuie neapărat le vezi în 2010. George Clooney se depăşeşte pe sine într-o poveste despre frică, singurătate şi vulnerabilitate.

Am revăzut To Kill a Mockingbird (1962) cu aceeaşi plăcere cu care l-am văzut şi prima dată.

Street Kings (2008) îmi stătea de mult să-l văd. N-am avut aşteptări mari şi bine am făcut. În aceeaşi nişă şi facând o comparaţie, Training Day (2001) este o capodoperă

Blindness (2008) este o ecranizare decentă a romanului Eseu despre orbire al lui José Saramago. Regizorul este o cunoştinţă mai veche, dacă v-a plăcut Cidade de Deus (2002).

Das Experiment (2001) este un film german inspirat din Stanford prison experiment. O închisoare, un grup de subiecţi, unii sunt aleşi întâmplător să fie gardieni, iar alţii deţinuţi. Nu putea să iasă la iveală decât… the dark side of human nature.

Anatomy of a Murder (1959) este un clasic, un film complex cu o miză dincolo de imperfecţiunile sistemului judiciar.

Why do drug dealers live with their mums?

Am pus mâna pe Freakonomics, o carte de fapte socio-economice care se citeşte ca un roman poliţist bun şi care-mi eşte tovarăş de lectură în acest week-end. Doi economişti tratează subiecte aparent banale şi oferă de multe ori explicaţii contra-intuitive şi paradoxale.

Câteva citate:

Cheating is promordial economic act: getting more for less.

An office is more honest when the employees like their boss and their work.

Employees further up the corporate ladder cheat more that those down below (overdeveloped sense of entitlement?).

We accept as a verity of capitalism that someone (usually an expert) knows more than someone else (usually a consumer), but information asymmetries everywhere have in fact been mortally wounded by the Internet.

Am căutat pe ted.com şi-am găsit o conferinţă a unui dintre autori despre problemele economice ale găştilor care vând droguri. Merită fiecare minut:

La cafea cu Adrian Ciubotaru

Leapşa de la Oana şi apoi de la Anca cu privire la cele trei lucruri pe care ar trebui să le ştii despre mine înainte să mă inviţi la o cafea îmi dă prilejul de-a face câteva precizări dincolo de brandul personal:

1. Dacă nu plec cu o idee sau cu o stare de spirit bună, atunci probabil am pierdut timpul, iar acest lucru este mai important decât faptul că întârzii sau nu. Pot înţelege o intârziere (din motive rezonabile), citesc o carte între timp, însă când prezenţa ta întârzie nişte idei sau o stare de spirit, lucrurile nu sunt onorabile pentru niciunul dintre noi.

2. Uneori sunt excesiv de ironic, iar acest lucru poate înseamna că-ţi respect înteligenţa şi-mi place să te provoc, că-mi place de tine sau că sunt într-o dispoziţie mai defensivă.

3. Am un extraordinar – pe bune – simţ al umorului.

Rareori un câine reuşeşte să muşte persoana nepotrivită

Exclud aici agresivitatea către oameni a unor rase de câini sau anumite patologii (turbarea etc.) şi vin şi spun că mereu am avut senzaţia că oamenii care sunt muşcaţi de câini poartă o parte din vină. Poate e mult spus vină, însă sunt responsabili de contextul pe care şi l-au creat singuri.

Bine, mai îndulcesc puţin! Nu este vorba de vină sau responsabilitate, cât de o regretabilă neatenţie. Oamenii nu sunt obişnuiţi să-şi distribuie în mod empatic atenţia în jurul lor. Nu doar faţă de câini, cât mai ales faţă de semeni.

Am fost muşcat de două ori şi mi-am învăţat lecţia.
Prima daţă s-a întâmplat cu Franz care m-a muşcat de mână când l-am mângâiat pe cap în timp ce mânca pufuleţii pe care tocmai ce-i oferisem. Era primul nostru câine de la curte şi primul care m-a învăţat că are nevoie de respect. Îl enerva la culme când îî dădeai cu piciorul în cuşcă sau când îl păcăleai aruncându-i pietre care semănau cu bucăţi de pâine. În rest, era un câine minunat care mi-a rămas încă proaspăt în memoria afectivă şi la 20 de ani după ce-a murit.

A doua oară s-a întâmplat cu un câine pe care nu-l cunoşteam. Era legat, am văzut că mă latră cu entuziasm, m-am apropiat, am ridicat mâna deasupra lui dorind să văd cât de mult poate sări în sus şi… a sărit.

Câinii sunt nişte animale foarte atente la oameni şi interpretează foarte bine mişcările corpului uman. Trăind printre oameni, şi-au dezoltat capacitatea de-a decodifica gesturile şi emotiile umane. Îşi dau seama şi când ai nevoie să iei pe cineva în braţe şi când eşti speriat şi devii în stare să faci orice pentru apărarea ta.
[Despre prietenia dintre câine şi om, Posibilitatea unei insule conţine pagini superbe]

Că în oamenii sperioşi nu poţi să pui bază, câinii o ştiu mai bine decât noi. De asemenea, câinii ştiu să respecte o prezenţă şi nu ajung să muşte pe oricine. Nu e greu de observat cum câinii de pe stradă nu latră chiar pe oricine. Sunt grupuri în care sunt lătraţi doar anumite indivizi şi bănuiesc că nu de puţine ori aţi observat că persoanele în stare de ebrietate sunt lătrate mai des, la fel cei care păşesc ezitant sau cei îmbrăcaţi diferit.