De multe ori, principiile mele încearcă să maschez temeri şi angoase pe care nu doresc să le confrunt. Nu pot mânca o felie de pizza cu fundul pe bordură nu neapărat pentru că am principii care-mi spun că pizza se mânca doar la masă, ci pentru că această postură este dincolo de confortul social pe care mi-l asum în mod obişnuit. Nu accepţi să fii luată în braţe în public nu pentru că ai un principiu asociat acestei stări, ci mai degrabă o teamă.
În virtutea unor principii de management, cineva îmi spunea zilele trecute:
“Eu nu pot să organizez un eveniment în modul cum îl organizaţi voi. Eu trebuie să ştiu câţi oameni chem, câţi îmi confirmă că vor veni şi câţi vin!”
În virtutea nevoii de control, în virtutea fricii de eşec, în mijlocul riscului de a o da în bară în stil mare.
Frica în sine este bună, mă ţine alert şi e plin de energie, însă atunci când este ambalată în principii, începe să lucreze împotriva mea. Frica este bună atunci când îndrăznesc în ciuda ei, iar nu atunci când încerc să o ocolesc cu raţionalizări ulterioare.
Curajul nu este absenţa fricii. Curajul se întâmplă atunci când mergi înainte în ciuda fricii.
Principiile sunt elemente prin care identitatea noastră devine coerentă pe plan social, însă în acelaşi timp pot deveni o cămaşă de forţă pentru dezvoltarea personală.
Nu îmi place să sap în spatele unor gesturi pentru a găsi frustrări sau copilării nefericite şi nu caut dedesubturi pentru că una din sursele optimismului meu spune că suntem mai mult decât frustrările noastre.
Anumite frustrări şi anumite complexe pot constitui o etapă în explicarea unui fapt, însă ele singure nu epuizează dimensiunile faptului. Anumite bătăi luate în copilărie pot explica ce fac eu acum, însă nu mă justifică şi nu mă scuză. O copilărie nefericită mă poate face şi violator în serie, şi mare artist.
Complexul de inferioritate care te motivează să faci mai multe şi să mergi mai departe este acelaşi complex de inferioritate care te face nesigur, ezitant şi defetist.
Să folosesc o expresie învăţată în şedinţele de brainstorming, frustrările sunt la prima mână. Dacă te uiţi în urma gesturilor afli destule frustrări, însă dacă priveşti înaintea lor găseşti idealuri, vise şi obiective.
Este mult mai practic şi onest să judecăm oamenii nu după frustrările lor, ci mai ales după visele lor. Vom afla astfel că mulţi oameni au făcut lucruri frumoase şi măreţe din copilării nefericite, din frustrări sexuale şi complexe de inferioritate.
